Concluzii dupa prima excursie de scolar

Prima excursie din viata de scolar a lui Kiki ne-am asteptat ca va fi in aceasta saptamana, asa cum ne anuntase doamna invatatoare initial.Insa planul de acasa nu se potriveste niciodata cu…faptul ca a lui clasa a castigat o excursie la Pietrosani, Arges, la atelierul de incondeiat oua.Asa incat, miercurea trecuta, copilului a trebuit sa-i  dau aripi sa „zboare” alaturi de colegi si de doamna invatatoare.

L-am imbracat in trening, dupa multe parlamentari si discutii pe tema faptului ca pe strada el nu merge imbracat in trening ca „numai cocalarii merg asa pe strada! „, i-am pregatit 3 sandvisuri la el si 2 sticle de jumatate de litru de apa plata, i-am pus schimburi, cartile de joc ( un alt must fara de care nu pleaca in nicio deplasare 🙂 ) si musai banutii de cheltuiala.Doamna ne-a anuntat ca suma maxima pe care accepta sa le-o dam copiilor va fi 30 ron si atat i-am si dat in speranta ca nu ii va cheltui pe toti.Am uitat sa mentionez telefonul mobil pe care nu si l-a dorit nicicum ca nu voia sa aiba grija lui in excursie, insa eu i l-am dat ca sa-l pot suna.

In timp ce eu am stat cu un nod in gat toata dimineata, dupa ce am citit pe net despre un accident pe autostrada cu nush cati copii raniti si dupa ce telefonul mobil a zacut linistit in rucsacul aruncat intr-un colt de parc,el s-a simtit minunat, astfel incat, la sfarsitul zilei, concluziile lui au fost urmatoarele:

  • ii place la nebunie sa mearga cu autocarul
  • ii place si mai mult cand e singur in excursii
  • incondeiatul oualelor si tiroliana i s-au parut fantastice ( fiecare copil a incondeiat cate un ou si a pictat un support de ou in forma de gaina, support pe care Kiki mi l-a adus in trei bucati ” dar il vom lipi cu superglue si se rezolva ! ” 🙂
  •  a mancat cea mai buna supa de gaina din viata lui , fara sa ma faca sa inteleg ce anume continea de era atat de speciala
  • niciodata sa nu ii mai dau la el nimic de mancare cu exceptia dulciurilor ( s-o creada el pe asta ! ), caci a venit cu sanvisurile inapoi acasa
  • apa mai multa ca nu i-au ajuns cele doua sticle de jumatate
  • nu s-a schimbat desi a transpirat si a plimbat hainele degeaba in rucsac
  • nu a pierdut niciun obiect, a venit inapoi acasa cu absolut tot ce i-am dat
  • a consumat toti banii ( si i-ar mai fi trebuit, zice el ) numai pe porcarii, exceptand 10 lei o tura cu tiroliana
  • i s-a parut cool ca toti au fost singuri si a compatimit-o pe fetita a carei mamica a insotit-o ( vai de noi, cand o fi mai mare dispare de acasa cu lunile ! 🙂 )
  • desi am sunat de foarte multe ori, a raspuns intr-un final si mi-a bagat o poveste ca ” doamna nu ne lasa cu telefonul la noi, deci nu ma mai suna ! „
  • saru’ mana din suflet , Cris, stiu ca citesti aici, pentru tot ajutorul dat, altfel as fi stat ca pe ghimpi intreaga zi
  • a venit acasa complet fara voce si mucios maxim, nu s-a vaitat o secunda si mi-a spus ca a ragusit ” de oboseala, mami, de aia nu mai am voce „
  • l-am intrebat de ce nu a luat si el un souvenir pentru parintii lui si mi-a raspuns imediat ca ” souvenirurile pentru parinti sunt 70-1000 de lei si nu am avut eu bani suficienti la mine pentru asa ceva, de aceea data viitoare sa-mi dai si pentru asta !” ( am inteles aluzia, dar nu, merci ! )

Saptamana aceasta pleaca intr-o alta excursie, de data asta platita si insotit de bunica-sa ( mama a fost singurul partener de drum pe care l-a acceptat, cu exceptia mea, care oricum nu puteam pleca cu el ).Prevad ca nu va veni asa de incantat ca si saptamana trecuta, dar sa nu ma pronunt pana nu avem impresii calde 🙂

 

 

De ce nu-mi plac concursurile pentru copii

Sambata trecuta a avut loc concursul de pian la care a participat si Kiki.Daca la mijloc nu era maica-mea, eu nu l-as fi dus niciodata la vreun concurs, asa cum nici la gradinita nu a participat vreodata la vreun concurs organizat in cadrul gradinitei.

De ce nu imi plac concursurile?Pentru ca se plateste si totul este masluit, premiile se iau pe pile si nu prea se testeaza capacitatile copilului, ci participa in fapt mamicile devoratoare de diplome.

Am intrebat-o la un moment dat pe o mamica din asta disperata dupa diplome, care-i scopul adunarii atator cartoane pe care scrie un premiu? Mi-a raspuns ca e normal sa aiba fetele ei un portofoliu cu diplome.Una este sa nu ai nimic in portofoliu si alta sa scrii in cv, cand esti adult, ca ai jdemii de premii de la gradinita.Ma rog, eu am alte idei si chiar nu ma intereseaza sa-i fac un portofoliu de acest gen lui Kiki.O sa vad la batranete daca copilul din dotare ma va impusca ca nu l-am trimis la toate kkturile astea de concursuri nesemnificative inca de la gradinita si d-asta nu va avea el nu stiu ce job.

Revenind la concursul de pian.

Se tot povesteste ca acesta ar fi putin mai altfel decat celelalte.Guess what?

Am platit la inscriere 70 ron, juriul a fost compus din 3 persoane- profesori de pian de la diverse scoli de muzica.Organizarea, din punctul meu de vedere,a fost dezastruasa, spun asta pentru ca au fost grupati copiii dupa varsta lor si clasa / grupa de la scoala/gradinita, iar eu as fi vazut gruparea lor dupa anii de studiu la pian.Pentru ca mama are o fetita de clasa a 5-a care face pian de fix 6 luni si a concurat alaturi de alti copii de clasa a 5-a care faceau pian de la 5 ani,ce sansa ar fi avut fetita aceea in fata celorlalti colegi cu 5-6 ani de pian in spate?

Puicuta mea s-a descurcat rezonabil, a fost extrem de emotionat, s-a incurcat de doua ori la Fur Elise, pentru ca „pianul cu coada suna altfel decat al lui mamaie „, a luat premiul trei si eu m-am bucurat maxim ca a putut sa isi invinga emotiile si sa cante in fata unei sali pline, in fata unor profesori care il urmareau.

Premiile intai si cel de excelenta le-au luat, desigur, copiii meditati de profesorii din juriu.Alta chestie pe care eu nu as fi permis-o.Cum altfel, decat cu nota maxima, ar putea sa-si jurizeze profesorul, copilul pe care il mediteaza?

La categoria lui Kiki de varsta a fost un  baietel care facea pian de la 4 ani si a cantat Balade pour Adeline de ne-a lasat cu gura cascata.Intreaga balada si fara greseala.Si i-au dat premiul doi.Injust si total demotivant, probabil, pentru micutul care a muncit mult, sunt convinsa.

Dar nu despre fi-miu vreau sa va povestesc cand spun ca nu-mi plac concursurile, ci despre unul dintre copiii cu care mama mea face pian de 6 ani, un copil minunat de destept, copil care si la scoala straluceste, la fel cum se intampla si la pian.Olimpic la mate, romana si engleza, copil care la pian canta dumnezeieste si extrem de expresiv.

Am stat special la prestatia lui de la concurs ca sa il aud  cum va canta.A ales Mariage d’amour ( Paul de Senneville)  si Fur Elise- varianta extinsa  (Beethoven).Mi-a venit sa plang asculatandu-l, am fost convinsa ca va lua premiul intai de excelenta pentru ca a cantat cel mai bine si mai expresiv dintre toti copiii de varsta lui.Desigur ca premiile de excelenta si intai au fost luate de copiii profesorilor, iar T. a luat premiul doi.Mi s-a parut umilitor pentru un copil care studiaza zilnic sa ia doar premiul doi.

Dar pe el nu prea l-a interesat faptul ca nu a luat premiul intai, mi-a spus zambind ca e ok si al doilea, tot pe podium se afla.

Fi-miu insa, este foarte ambitios si fiecare ” esec ” il motiveaza sa lucreze si mai mult si mai bine ( asta este o calitate de-a lui pe care eu o admir foarte tare ).A plans la toaleta ca a luat doar premiul al treilea, desi noi il laudam si eu ii tot spuneam ca nu premiul reflecta ceea ce stie el, dar nu l-am putut consola, si-a promis ca la anul va lua locul intai.

La serbarea de sfarsit de an, la scoala, doamna invatatoare i-a cerut sa le prezinte doua piese pe care sa le cante in fata copiilor.Am crezut ca isi va alege aceleasi piese de la concurs ( deh, puturoasa de mine asa ar fi facut ! ), el s-a apucat sa invete doua piese noi pe care sa le prezinte atunci.

Daca vom mai participa la alt concurs? Acum, dupa ce am vazut ce se inatmpla spun nu, faptul ca il motiveaza pe el insa, ma face sa spun a big yes.Dar si asta este cu doua taisuri.

Sa fim sanatosi si vedem la anul ce vom face in privinta concursurilor.

Voi ce parere aveti despre concursurile acestea organizate extra-scolar, despre modul in care sunt acordate premiile, care sunt experientele voastre in legatura cu aceste concursuri?

 

Cum am schimbat medicul de familie

In octombrie intrebam oarecum ingrijorata de vaccinul de la 6 ani , vaccin pe care noua nu ni-l administrase inca medicul de familie.In urma discutiilor avute,m-a ” lamurit ” atunci ca nu l-a primit de la stat si nu are momentan de unde sa i-l faca.Mi-a spus sa stau linistita ca ma anunta cand il primeste, cel mai posibil prin noiembrie.

Si am stat atat de linistita ca s-a facut luna ianuarie cand am sunat iar sa intreb daca mai are vreo veste.M-a repezit si mi-a spus ca o agasez cu vaccinul asta.Really? Am dat adica in 4 luni de doua ori telefon si te agasez? Ok, atunci hai ca nu te mai agasez deloc. Si-asa eu la ea apelam doar pentru o adeverinta, o scrisoare medicala, trimiteri la specialisti, adica balarii d-astea usurele .

Asa cum am scris si in octombrie, doctorita deja era depasita de numarul mare de pacienti, niciodata nu o gaseai la telefon decat daca insistai de cate cinci, sase ori cu telefoanele ( vorbesc aici in timpul programului de la cabinet, altfel nu raspundea niciodata la telefon! ), consultatiile toate erau pe repede inainte si reteta standard de fiecare data, adeverintele nu aveau stampila pusa de cele mai multe ori, alteori imi elibera retete pe care era musai sa le ridici in 24 de ore, dar ma anunta, dupa ce expirau, sa vin sa le ridic, pe scurt, chestii d-astea aiuristice despre care eu nu am comentat niciodata si nici nu am devenit la fel de gretoasa ca si doamna doctor.

Dar in ianuarie, limita mea de suportabilitate a ajuns la zero, cum am inchis telefonul am plecat la policlinica de aici, de la mine de  la tara, am discutat cu doctorita , cu asistenta, am batut palma si am alergat sa-mi ridic actele de la doctorita veche.

Le-am obtinut dupa o luna, pe motiv ca nu e timp, nici nu m-am mai dus eu sa le ridic ca o ridicam si pe ea pe pereti, m-am bucurat ca am terminat si am fugit la noua doctorita.

Am invatat sa nu ma mai entuziasmez la primele vederi, insa lucrurile stau complet diferit pana acum,cu noua doctorita de familie.

Ca sa ma pot transfera am avut nevoie de :

  • o cerere de transfer pe care mi-a semnat-o si stampilat-o noua doctorita ca acceptare in randul pacientilor sai ( in fapt de 3 cereri, pentru fiecare dintre noi )
  • adeverinta de salariat pentru mine si D. si copiii dupa C.I. personale
  • la Kiki certificatul de nastere si copie dupa acesta
  • carnetul de vaccinari al copilului
  • pentru toti trei fisele medicale de la medicul anterior

Intregul transfer dupa luna in care am asteptat trei fise mari si late, a durat fix 10 minute.

Le-am explicat noilor doamne situatia cu vaccinul de la 6 ani si am aflat ca daca medicul nu il comanda nici nu soseste asa aiurea, „doar sa il avem pe stoc „.Mi-au spus ca il comanda si ma suna sa vin sa i-l faca, s-au tinut de promisiune si la o saptamana de cand ne-am inscris i-au administrat si vaccinul de 6 ani.

Kiki a facut la 4 ani un vaccin, pe vechea schema de vaccinare, iar acum vaccinul administrat de numeste Imovax Polio, este doar rapelul la polio.

Dupa vaccinare fi-miu nu a avut niciun simptom, exceptand durerea de mana care l-a tinut vreo 2 zile.Preventiv i-am administrat seara niste Ibalgin sirop si gheata pe locul vaccinarii.

Mi s-a comunicat ca pentru vaccinul de 7 ani ma vor suna doamnele, nu trebuie sa fiu eu cea care se streseaza cu asa ceva.Dansele vad in sistem cand implineste copilul 7 ani si ma anunta telefonic sa vin sa-l vaccinez.

Am sunat intr-o alta zi sa-i comunic ceva ce m-a rugat, a raspuns prompt la telefon asistenta, vorbeste calm si amabil, are timp pentru acordat omului de la capatul celalalt al undelor.

O abordare sanatoasa, cozile la medic nu mai sunt kilometrice ca in partea cealalta, nu se mai sta cu orele in asteptarea consultului si nici adeverintele nu le-am mai platit ( anterior orice act pe hartie solicitam ni se cerea sa platim formularul ).

Cred ca alegerea aceasta ar fi trebuit sa o fac mai de mult timp, imediat cum am venit aici in sat trebuia sa plec si sa ne mutam toti trei la un medic mai putin cautat si laudat, dar cu disponibilitate mai mare pentru pacient, cu mai putini pacienti si cu mai mult timp de acordat consultatiilor si omului in sine.

Asteptam acum veaccinul de sapte ani, vreau sa ma conving ca intr-adevar voi fi sunata si anuntata cand sa ma prezint, asa cum s-a intamplat si cu acesta de la sase ani.

Daca lucrurile nu merg bine in relatia cu medicul vostru de familie, nu ezitati, ca mine, sa il schimbati la momentul oportun.Nu ar trebui sa fie o justificare faptul ca ei sunt incarcati cu multi pacienti ( dupa urma carora iau bani ! ), nu ar trebui sa fie o scuza pentru tratamentul superficial al pacientilor faptul ca ei au cate doua-trei joburi in clinici diferite si sunt obositi.

Dau respect si astept sa fiu tratata la fel, mai ales pe banii mei !

 

Păsărica

Nu stiu alti copii cum sunt, dar al meu, dupa cum am mai scris pe aici, e foarte vorbaret.De cand face ochi si pana seara la culcare povesteste cate-n luna si in stele.

Relatia mea cu el este una foarte apropiata,imi povesteste aproape tot ce se intampla cand nu este cu mine, nu il cert foarte tare  pentru boacane, desi imi vine uneori sa scot flacari pe nas, dar ma tem ca se va scunde de mine complet.

Exista insa pasaje din povestile lui care imi suna aiurea, care nu se leaga, pasaje al caror continut il trunchiaza in mod voit, ascunzand diverse chestii din varii motive ( cel mai adesea pentru a nu fi pedepsit de la tableta, playstation, etc.)

Pentru ca cei 10 ani de stat zilnic in preajma copiilor m-au ajutat mult  si m-au facut sa stiu clar cand un piciulica trage gogosi sau ascunde adevarul, cu fi-miu am pus in practica o poveste, prin care aflu absolut tot si singur spune reala si intreaga intamplare ca la spovedanie, fara sa ne certam sau sa ii reprosez ca ascunde, minte, etc.

I-am spus acum vreo trei ani ca fiecare parinte are o pasarica magica care vine zilnic si ii povesteste tot ce face copilul.Ideea mi-a venit intr-o zi, cand imi povestea ceva de la gradi si eu il completam, el recunostea ca asa este, dar se si enerva groaznic intrebandu-ma de unde stiu daca nu am fost cu el, cu doamna nu am vorbit si cum am aflat?

De atunci exista in schema pasarica, orice imi suna mie ciudat sau denaturat de la adevar, ii bag pastila ca mi-a povestit pasarica ca…spunandu-i varianta care mie mi s-ar parea plauzibila in situatia respectiva.

S-a marit Kiki, crede si nu prea mai crede in pasarica, insa este extrem de mirat inca de unde si cum stiu tot ce se intampla :D. O uraste visceral pe pasarica cand il pedepsesc, o adora si ii cere sa vina sa o vada si s-o stranga in brate cand ii fac surprize si ii spun ca pasarica mi-a comunicat ca vrea, de exemplu un Lego toys :D.

Este un amalgam de sentimente  pe care le nutreste fata de pasarica, este curiozitate amestecata cu neincrederea ca exista,suparare si dragoste maxima cand lucrurile ii sunt lui pe plac.

Ma intreaba mereu cum arata si de ce eu o pot vedea si el nu? I-am povestit ca are penele superb colorate,ca e blanda si iertatoare, o pot vedea numai cei care sunt parinti si atunci cand va creste si va fi tatic, cu siguranta va avea si el o astfel de pasarica care ii va spune tot ce vor face copilasii sai.

Mama a avut un ochean fermecat pe care eu l-am cautat disperata ani buni :D,l-am „gasit” tarziu cand spuneam singura totul fara sa ma mai ascund sau sa ma feresc de mama in vreun fel. Nu l-am imprumutat sa-l folosesc cu fi-miu caci la mine a aparut pasarica cea frumos colorata si atotstiutoare 😀

Ce se va mai distra cand va creste si va intelege cum e treaba cu pasarica ( asta care ma anunta pe mine ce si cum, cu cealalta e musai sa afle cum sta treaba !  😀  😀 )

Voi aveti sau ati avut copii fiind , pasarele, ocheane fermecate,alte obiecte sau oratanii care ii informau pe ai vostri tot ce faceati?

Pseudo ora de religie

La inceputul anului scolar, scriam aici despre ora de religie de la fi-miu de la scoala.Eram incantata, profesoara chiar incepuse super bine cu ei, lucrurile mergeau intr-o directie buna.

Prin ianuarie, intr-o seara, fi-miu mi-a spus absolut intamplator, intr-o discutie despre jeansii cu care urma sa mearga a doua zi la scoala, ca nu ii vrea pe aia indigo ca se pune in genunchi si ii albeste.Initial l-am luat pe el la trei pazeste fiindca discutia cu taratul in genunchi pe mocheta o mai avusesem de jde ori pana atunci.

Stupefiata am aflat ca nu el se taraste in genunchi, ci doamna de religie cum intra in clasa toti copiii jap! pe jos in genunchi, cum se termina ora  jap! iar in genunchi toti copilasii in rugaciune la icoana.Bai si m-au luat asa niste nervi, de nedescris! Asta fiindca eu l-am intrebat ce insemnatate are taratul ala pe jos in clasa? Desigur ca habar nu a avut ce si de ce si cum, astfel incat am discutat cu el si i-am spus ca nu ii mai dau voie sa se puna in genunchi la ora de religie.

Am discutat cu doamna invatatoare si i-am explicat ca eu vad acea punere in genunchi ca pe ceva intim, pentru mine are o anumita insemnatate rugaciunea facuta in genunchi, in fata unei icoane, iar ceea ce face doamna de religie mi se pare total aberant, mai ales cu niste copii de clasa zero.

Lucrurile s-au remediat, in sensul ca niciodata nu i-a mai pus in genunchi de atunci.Dar s-au dezaliniat alte planete la ora de religie si doamna respectiva, fire plapanda tare si fara a putea deloc sa stapanesca niste pici  de 6-7 ani, plange in fata clasei.Greseala fatala zic eu, mai ales pentru unul ca fi-miu, care atat asteapta sa vada slabiciunea unui om si „sa pedaleze ” pe chestia asta.

La ora de religie se intampla lucruri care pe mine m-au lasat fara grai, pentru ca eu vreo 5 ani din cei 10 de invatamant, am avut numai clase pregatitoare   zero, pe care le pregateam pentru scoala, copii pe care nu mi-i formam eu de mici si in viata mea nu mi s-a intamplat ceea ce aud ca se intampla la ora de religie.

Asadar, exista niste elemente la fi-miu in clasa, care la ora de religie se tarasc pe sub banci si miauna, latra , canta precum cocosul.Elementul de fi-miu si cu alti trei magadai inalti, se ridica din banca si se plimba prin clasa, cateva fete d-astea baietoase rad in gura mare si vorbesc despre caca si pipi ( nu am reusit sa inteleg insa in ce anume context ! ), profesoara in acest timp sta si le suna la urechi cu un clopotel si daca lucrurile se inrautatesc ( si se mereu ! ) o cheama pe invatatoare sa calmeze clasa.

Desigur ca cei mici au simtit ca e varza ca si profesor si fac un tambalau de nedescris.Saptamana trecuta, intr-un context d-asta bolnav de ora de religie scandalizata, directoarea a intrat in clasa si a vazut iadul dezlantuit.Profesoara plangea la catedra , iar copiii o ignorau complet, ca si cum nu exista nimeni in acea clasa, ei alergandu-se si jucandu-se prin clasa nestingheriti.

Miercuri am avut sedinta, invatatoarea m-a luat pe hol la o discutie, sa ma roage sa il retrag pe Kiki de la acea ora, ca doamna de religie nu vrea sa mai intre la clasa daca nu se retrag cativa copii de la ora ei ( din 32 sa ramana vreo 15, asa, ca restul nu sunt cuminti ). Pe bune mah?

Lumea asta din invatamant e intoarsa pe dos sau cum? Eu am pierdut contactul ca nah, sunt 11 ani imediat de cand nu mai lucrez in invatamant, insa, cum sa rogi parintii sa retraga copiii de la scoala ca sa isi poata tine ora o talamba? Caci da, un profesor care nu poate stapani clasa, in primul rand, nu isi poate tine ora si nu poate preda, cum sa-l numesc cat mai decent posibil, decat talamb?.Cum sa chemi un alt cadru didactic sa iti faca ordine la clasa ca tu sa poti sa iti sustii lectia? De ec nu gasesti o modalitate sa ii atragi, sa le captezi in vreun fel atentia? De ce directoarea permite unei asemenea femei sa lucreze cu copiii?

Desigur ca eu am fost foarte ferma si i-am spus invatatoarei ca eu asa ceva nu voi face, doar fiindca se creeaza precedentul si fi-miu va sti ca atunci cand deranjeaza o ora mami il poate retrage de la scoala, iar intr-a cincea, probabil, va deranja orele profesorilor care nu-i vor placea pe acest considerent.

Anul acesta nu-l retrag din motivul scris mai sus, de la anul insa nu mai merge la ora de religie pana nu scapam de plangacioasa!

Explicatiile astea ca profesoara de religie preda o materie care invoca pace, niciun om care a terminat facultatea de teologie nu poate fi mai autoritar, pe mine , personal, m-au debusolat complet.D-asta avem niste popi care se poarta infect cu enoriasii?D-asta tipa ca un apucat la toata lumea, popa asta al meu din sat? Caci sunt plapanzi toti?Boh…

Acasa l-am mustruluit, desigur, i-am cerut sa stea la ora de religie exact cum sta si la orele doamnei invatatoare, fara nicio diferenta.Eu sunt extrem de flexibila cu el in orice alte situatii, insa in privinta scolii tin chinga foarte stransa si sunt destul de severa.Altfel, lucrurile nu ies bine si eu imi doresc altceva pentru el decat a termina liceul in stare de semi-analfabetism.La personalitatea lui puternica, daca las chinga moale, imediat o ia pe aratura, cum strang chinga, cum revine la calea buna.

Raspunsul lui pentru haosul de la religie? Doamna nu spune nimic, doar sta si plange ca e suparata.

Doamne, mare ti-e gradina ta cu profesori de religie !

Ati mai auzit asa ceva, sa planga profesorul in fata unei clase de pitici de 7 ani?

 

 

Unde petrec copiii vostri vacanta de vara?

Desi s-a intors frigul si vremea este iar mohorata, suntem totusi la jumatatea lui martie, timpul zboara si nu peste mult timp vine vacanta de vara. O sa spuneti, poate, ca mai sunt 3 luni, dar eu nu stiu cand e luni si duminica, habar nu am cand au trecut deja din acest an 2 luni si jumatate, asa ca ma preocupa de pe acum chestiunea vacantei.

Vacanta de vara pentru mine intotdeauna aduce momente de nostalgie, incepand cu iunie si pana la mijlocul lui septembrie am o stare speciala, as vrea sa plec continuu in vacante.

Ani de zile, dupa ce am terminat cu invatamantul, aveam o stare de disconfort cand mergeam la serviciu in toiul verii.Ma obisnuisem ca 3 luni sa stau acasa, sa nu fac altceva decat ceea ce doream eu.Sa lenevesc, sa imi fac planuri de plimbari, sa ma vad cu oameni la fel de liberi ca si mine, sa plec prin te miri ce locuri.

Chiar si cand lucram ca si ghid, era altceva.Munca aia o simti intr-un alt fel decat pe oricare alta, pentru ca esti tot timpul pe drumuri, vizitezi, cunosti oameni noi.

In fine, nu despre mine voiam azi sa scriu, ci despre fi-miu.Pana anul trecut eu m-am temut sa il las singur in excursii sau tabere, dat fiind faptul ca a avut problemele cu bronsita astmatiforma, otite & stuff, gandindu-ma ca o criza de bronsita facuta intr-o tabara, unde nu ar avea medicatie corespunzatoare sau vreun spital prin preajma ar fi adus repercusiuni nefaste pentru el si ar fi speriat si profesorul insotitor pana la paroxism.Caci un copil caruia nu ii cunosti istoricul medical, care nu-ti mai respira si se cianozeaza, intr-o tabara, este egala starea cu nebunia, cred.

Am zis pas asadar taberelor si excursiilor, doar ca anul trecut, la gradinita, m-a rugat atat de tare sa mearga si el cu colegii lui intr-o excursie organizata aproape de Bucuresti, incat am cedat si l-am lasat.Era ca un fel de banchet de adio gradinita si nu m-am indurat sa ii refuz aceasta placere.

Am stat o zi intreaga ca pe ghimpi, am si sunat educatoarea de vreo doua ori sa intreb daca e in regula, iar la finalul zilei, cel mai incantat din intregul autocar era fi-miu, caci fusese prima data plecat singur cu copiii.I s-a parut cumva oau ca nu a fost insotit de un adult din familie si i-a placut la nebunie excursia.

Anul acesta urmeaza alta excursie, in curand, insa fiind primul an cu actuala invatatoare si cu colegii, mi-a cerut sa il trimit impreuna cu mama.M-am mirat ca o vrea pe mama cu el, dar ne conformam si pleaca impreuna.

Ieri a venit de la scoala cu un bilet in ghiozdan,bilet prin care ne anuntau de la scoala ca fac o tabara la vara, o tabara medievala.

Mi s-a parut super faptul ca e o tabara tematica, mi-ar fi placut mult sa mearga, dar a refuzat total ideea, voia doar insotit de mamaie.

Cand a aflat ca stau mai multe zile i s-a parut ceva groaznic sa doarma singur, fara familie, undeva departe de casa.

Eu l-as fi trimis macat vreo 3 zile intr-o excursie prelungita ca sa se poata descurca singur, sa devina mai independent.Nu vrea si pace decat cu mama, asta fiindca ea se poarta cu el ca si cand ar fi un bebelus: il imbraca, il spala, ii da chiar sa si manance, e totul aranjat, cu mama nu face nimic.

Sunt curioasa la ce varste ati inceput voi sa va lasati copiii in tabere, cum s-au descurcat singuri fara voi,daca credeti ca sunt benefice taberele pentru dezvoltarea lor?

Daca tot sunt curioasa, macar sa fiu pana la capat, cum isi petrec copiii vostri vacantele de vara, cu cine stau pe perioada cat e scoala / gradinita inchisa, cu cine pleaca in vacante daca noi avem concediu doar cateva zile vara?

De un semestru încoace, gura nu-i mai tace…

Vineri dimineata Kiki mi-a spus bucuros nevoie mare ca invatatoarea l-a mutat din ultima banca in a doua,langa cel mai cuminte copil din clasa.Mi-a sunat ciudata mutarea asta, asa ca l-am intreabat daca e disciplinara sau pur si simplu asa i-a venit doamnei.A tacut malc si a zis ca nu stie de ce l-a mutat cu baietelul ala care  nu vorbeste deloc.

Am fost sigura ca l-a mutat disciplinar pentru ca Ayan este unul dintre cei mai inalti copii de la el din clasa si asta a fost si scopul statului in ultima banca.Desi nu mi-a convenit sa stea in spate de tot, la momentul respectiv am inteles situatia vazand ce colegi micuti de inaltime are.

Ajunsa la scoala m-a luat doamna la povesti si printre altele mi-a spus si ca o deranjeaza copchilul din dotare ca vorbeste groaznic de mult, ii antreneaza si pe ceilalti din jurul lui si deranjeaza orele.L-a mutat initial in banca a patra dar si acolo a vorbit ca o moara si l-a adus acum in banca a doua, cu cel mai linistit baietel din clasa, baietel care are si o deficienta de vorbire.

Pe hol, l-am inghesuit intr-un colt si l-am certat pe Kiki ca sa lase copiii linistiti la ore, pe el il inteleg ca se plictiseste fiind foarte avansat fata de colegii lui,dar pe restul sa-i lase in pace sa fie atenti la ore ( fie vorba intre noi, ar trebui si lui sa-i dea ceva de lucru suplimentar, ca sa nu se mai plictiseasca si sa ii bata gura in stanga si in dreapta ! )

Dupa iesirea din scoala, pe strada, pana la masina, am ras ca nebuna fiindca mi-am adus aminte de mine.Mai, ce naste din pisica, soareci mananca, clar!

Eu am fost exact ca si el.Aveam o limbarita… ceva de speriat! Nu puteam sa stau nemiscata 45 de minute nici daca ma picai cu ceara.Vesnic invatatoarea ma pedepsea pentru vorbit si ma muta cu diversi colegi doar, doar nu oi gasi subiecte comune cu ei si termin cu vorbitul.

Am stat pe parcursul celor patru ani de scoala primara, cu toata clasa in banca, prin rotatie.Cel mai mult ( un an intreg ) am stat cu o colega pe care am iubit-o mult de tot, o trestie de fetita,o balerina slaba, desirata si cu ochelari, cu care eu faceam urmatoarea manevra:  eu mancam continutul sandwitch-ului din pachetul ei si al meu si ea manca 4 felii de paine goala, ca ii placea mult franzela :D.

Tot cu ea am facut cele mai mari nebunii, de la pierdut fata de masa de la fondul plastic, fata pe care ne-o dadea invatatoarea prin rotatie s-o spalam acasa, pana la aruncat cu rosii de la balcon in capul celor care treceau prin zona.

Ea a fost ultimul mohican cu care m-a mutat si m-a si lasat acolo toata clasa a patra, dandu-si seama invatatoarea ca sunt caz clinic cu vorbaria si sunt pierduta.

Dar in clasa a treia, in ultimul trimestru, exasperata de cat de mult vorbeam la ore ( acum am o mare dilema, cum dracu’ auzeam ce ne preda, cand vorbeam atat de mult si totusi mereu cand ma ridica in picioare stiam despre ce se discuta in clasa ?! ), m-a mutat cu Viorel.

Cum as putea sa il descriu mai bine pe copilul de atunci, ca sa intelegeti cum era acest Viorel?! In primul rand ca nu vorbea mai deloc spre deloc.In al doilea rand, era genul ala de soricel de birou, soricel caruia ii era frica si de umbra lui, avea bietul niste probleme de dezvoltare mintala si  era printre cei mai slabi din clasa la invatatura.

Boon si ia uite-o pe a  noastra cum e asezata de tovarasa invatatoare in banca cu Viorel si imi si spune pe un ton apasat: „ia si mai vorbeste acum, ca asta nu scoate o vorba !”

Buey, dar tovarasa nu ma cunostea pe mine, nu stia pesemne, pana in clasa a treia, ce-mi putea mie pielea de drac ( cel mai mila din intreaga ecuatie imi este de Viorel ) !

De a doua zi am inceput sa-i latru lui Viorica cate-n luna si in stele, numa’ ca mie imi place sa fac dialog si nu monolog.Si cum Viorel nu raspundea si nici nu se uita la mine ( adica imi dadea jet total, cum spun eu acum 😀 ) m-am ambitionat si i-am promis ca pana la sfarsitul clasei a treia vom face niste suete de mare rasunet.

Am avut la dispozitie un trimestru, adicatelea trei luni, in care copilul ala ( vai ce zurlie eram! ) a fost ciupit pana la vanatai ca sa deschida gura. Initial plangea, sarmanul si nu zicea nimic, ulterior se ferea de mine, dar nu m-am lasat.

La sfarsitul trimestrului, mama a fost chemata la scoala si pusa in fata mamei lui Viorel, care nu stia cum sa-i multumeasca.Pe mine m-a luat femeia aia si m-a imbratisat, m-a pupat, iar eu care credeam ca o sa-mi rupa capul mama ca l-am innebunit pe copilasul ala.

Ca sa intelegi, Viorel al meu, povestea dupa trei luni ce nu i-a vorbit lui gurita 9 ani de zile.Devenise un povestitor de prima clasa, cum incepeau orele, cum ne puneam pe vorba :D.

Invatatoarea a inteles ca bine nu ma mai fac, a concluzionat ca daca si pe Viorel „mutul mutilor” l-am facut sa trancane, sunt distrusa pe vecie si irecuperabila.

Toata viata mea de eleva am vorbit in timpul orelor,la liceu aveam un profesor care era mai moale din fire si cum intra in clasa, cand avea de ascultat multe persoane ( ca un trimestru nu punea note si in ultima saptamana asculta pe toata lumea de cate 2 ori sa faca media),  ma invita sa ma plimb fara absenta.La facultate m-am calmat total in timpul cursurilor,asta pentru ca mi-a placut mult si se pare ca ma mai si maturizasem.

Asadar, daca si fi-miu o fi un caz d-asta clinic…ce sa ii fac, cum sa il determin sa taca?

 

 

Micul meu pianist

Nu am scris niciodata pe blog despre faptul ca de un an si jumatate Kiki face pian.Nu a fost dorinta mea, nici macar ideea mea, desi mi se pare foarte chic ideea ca un tip sa stie sa cante misto la pian.

A fost ideea lui, s-a trezit intr-o dimineata si mi-a spus ca el de astazi se va apuca sa cante la pian cu mama.Eu, care mica am facut pian si stiu cat de greu este acest instrument, cata determinare iti trebuie sa poti sa studiezi acasa ceea ce inveti cu profesorul de pian, cata rabdare si cate ore pierzi cu studiul muzical, cunoscandu-l si pe Kiki cel fara stare nicio secunda, m-am uitat pe sub sprancene la el si am zambit.

Stia sa numere bine, stia sa-si coordoneze degetele, dorinta mare exista, astfel incat la 5 ani si 4 luni mama l-a asezat la pian.Initial am crezut ca va fi o lalaiala de cateva zile,el se va plictisi, mama va ceda nervos si-l va expedia cu tot cu pianul lui, eu cunsocand-o pe ea ca lucreaza foarte serios cu toti copiii ei si nu este genul acela de profesor care din 60 minute cat sta copilul la meditatie vreo 20 povestesc ce mai fac si ce mai e nou prin viata lor, amintindu-mi de cate ori am plans eu in copilaria mea pana cand am induplecat-o sa renuntam, am zis ca il las sa isi faca nebuneala si toata lumea va fi happy.

Numai ca el nu a cedat.Este atat de puternic incat nu a cedat nicio clipa.Au fost, desigur,momente grele, momente in care a plans si mi-a spus ca mamaie il cearta si pe el il supara ca il cearta, pentru ca este greu ceea ce canta, i-am explicat insa ca un instrument si nu numai, in general, in viata lucrurile grele sunt cu cele mai frumoase rezultate.

De fiecare data am intervenit pe langa maica-mea sa il lase mai moale, sa nu il mai certe, dar ea nu m- a luat in seama, ba m-a luat si pe mine la rost si mi-a spus clar ca un instrument nu se invata daca nu studiem si el merge vesnic fara sa repete.Caci da, noi nu repetam nimic intreaga saptamana fiindca eu ajungeam tarziu acasa, el nu facea nimic cu taica-su si uite asa ei stagnau, fara sa mearga mai departe pentru ca doar cu o ora pe saptamana nu se poate invata un instrument.

S-au certat de multe ori, insa Kiki, spre deosebire de mine, niciodata nu mi-a spus ca vrea sa renunte la pian.Eu am renuntat si imi pare rau ca nu am continuat.L-am intrebat de mai multe ori daca vrea sa renunte, ca pianul nu e obligatoriu si daca el crede ca nu poate sa invete acest instrument e ok.

Intotdeauna raspunsul lui a fost ca isi doreste mult de tot sa cante la acest instrument, ca nu se supara decat pe moment pe mamaie dar ca ei se iubesc si e ok sa continue.

Si au continuat exact in ritmul in care toti copiii cu care mama a facut pian de 35 de ani incoace au invatat sa cante, au luat premii pe la multe concursuri si unii au terminat azi Conservatorul.

Pe perioada verii cat a stat mama la noi au cantat doar o data pe saptamana, asigurandu-ma ca nu va uita cu siguranta nicio nota din nicio cheie,nicio gama si nici nu se va deconecta din ritm.

Odata cu septembrie cand a inceput scoala si zi de zi se vad, repeta zilnic la pian.Intre doua meditatii ale maica-mii, el canta cate jumatate de ora zilnic.Iar miercurea fac o ora intreaga. In aprilie l-a inscris la un concurs unde va merge sa cante doua piese, fara partituri in fata, doua piese stiute pe dinafara.

Astazi a reusit performanta ca dupa un an si jumatate sa cante pe dinafara piese destul de dificile, cu acorduri multe si in ambele chei, desigur.Asta la numai 6 ani si 9 luni.

Sunt mandra de el , sunt mandra de mama si astept cu mare bucurie concursul sa vedem cum va decurge prestatia lui Kiki.Desigur, mai este timp pana atunci sa repete, se va perfectiona si speram si rezultatele sa fie pe masura muncii lui.I-am explicat ca acolo mergem fix pentru a vedea cum si ce este si cum se desfasoara un concurs pentru pian, nu conteaza daca va lua sau nu vreun premiu.

Pana atunci va las sa va delectati cu C.Czerny si Beethoven, piesele pe care le va canta la concurs ( scuzati tinuta de scandal, insa nu am mai imbracat copilul cu tinuta speciala pentru filmat ).

 

Click to play this Smilebox slideshow
Create your own slideshow - Powered by Smilebox
This free photo slideshow generated with Smilebox

Scobitoarea si molia

Cand m-am mutat din Drumul Taberei aici, la tara, dupa o viata de trait in cel mai frumusel cartier al capitalei,dupa parerea mea, am suferit enorm.Nu numai ca  era obisnuinta, dar imi pierdeam si oamenii mei de prin piata, de pe la magazine, oameni cu care stabilisem o relatie foarte ok .Aveam locul meu de unde cumparam branza de exemplu, oua, carne,legume si fructe.

Mi-a fost greu pana am stabilit si la piata de unde imi fac acum cumparaturile niste relatii, insa fata sociabila si zambitoare cum sunt, am reusit sa le cuceresc pe tanticile respective si azi imi spun exact daca e cazul sau nu sa cumpar un produs, imi indica ce este proaspat si de achizitionat.

Sambata este in general ziua in care eu imi fac piata.Weekendul trecut am ajuns mai catre pranz, deoarece am umblat cu D. dupa ochelari ( deh , avem si probleme d-astea cu vederea mai nou ).

Dupa ce mi-am luat cam tot ce imi trebuia, am lasat la sfarsit achizitionarea oualor de teama de-a nu le sparge.

Ajung la taraba si ma latru cu duduia care imi spune „scumpica” si imi povesteste despre fi-su si tot neamul lor, eu zambesc si ma prefac ca o ascult, mai zambesc, mai zic o vorba dulce si uite asa ea imi scoate de sub taraba oua grase la pretul celor mici de tot expuse la vanzare.Booon, si sambata cum o ascultam ochi si urechi( chiar imi povestea o faza naspa cu fi-su ), dau un urlet groaznic caci am simtit pe una din bucile curului o durere sa lesin.

Femeia beleste ochii la mine, eu mor de usturime,ii explic ca m-a intepat ceva in buca groaznic de tare, ea se hlizeste si in spatele meu Kiki se zvarcoleste de ras.

M-am prins imediat ca pisicherul de fi-miu e autorul faptei, il iau de-o sulfa si razand in hohote imi arata o scobitoare cu care m-a intepat in cur in halul ala.Motivul? Numai asa terminam de vorbit cu doamna ca el se plictisise ingrozitor de rau si nu putea sa ma intrerupa in alt fel.

**

In seara asta, copilul jos in living, eu sus, in dormitor, ma schimbam de hainele de la job.Aud un raget de groaza ( noi clar nu mai puteam sa locuim la bloc cu ragetele pe care le scoatem, ca ne dadeau dreq afara din bloc ! ), apoi plansete cumplite si vaicareli.

Alerg pe scari gandindu-ma ca a patit ceva cumplit.Ajunsa in dreptul livingului, il vad pe Kiki tavalit pe jos , tinand o mana cumva oloaga asa.

Il intreb disperata daca si-a rupt mana, el plange si da  din cap ca nu, aratandu-mi mana.Ma apropii si vad o insecta moarta pe mana lui.Asa, si? Ma uit la el cum plange si il intreb care-i treaba.

A reusit si a  omorat o molie, acum ii e mila de ea ca e moarta, ce face cu ea si oare de ce a venit ea in calea lui ca sa fie nevoit s-o omoare? Whattttttttt? 🙂

Odiseea păduchilor

In copilaria mea, cine nu avea paduchi nu exista ! Erau in mare trend, exact cum este acum Facebook-ul.
Aveai paduchi, erai primit in randul copiilor de la bloc, erai fara lindini si paduchei la purtator, jet la luat intai si apoi te primeau in gasca.
Am avut la oua de paduchi si parintii lor de nu stiu cate ori, ei se inmultesc oricum cu repeziciunea cu care personajele din Star Treck trecea dintr-o dimensiune intr- alta.Si cum unii dintre prietenasii mei de joaca de la cea vreme era romanezi, cum trecea efectul despaducherii, reincepea iar odiseea lor.
Cand incepeau mancarimile de scalp si se constata ca iar am paduchi,tata se ferea de mine ca de uciga-l toaca si se criza maxim ca nu mai termin cu „tiganii „,  mama lua sticla cu gaz si ne turnam in cap pana ni se ardea pielea capului.Dupa operatia cu arsura ( erau fripti ca la gratar paduchii, de la atata gaz pe scalp ), se lua un cearceaf alb, imaculat, imi intorceam parul peste cap si cu pieptanul cu dinti desi ( culmea ironiei si pe ala tot de la romanezi il achizitionam ! ) ma dispera de durere mama, fiindca nu voiam sa ma tunda scurt.

Anii s-au scurs, a venit Revolutia si odata cu ea au disparut multe dintre obieciurile de pe vremea lui Ceasca, insa si paduchii.

De vreun an si jumatate, aud in jurul meu diverse familii de oameni ok, ai caror copii au luat paduchi.In special copiii care merg la gradinite particulare.Si mirarea mea este maxima, deoarece la gradinitele particulare sunt numai pretentii, iar eu am crezut ca paduchii nu au ce cauta intre bogatasii cu staif :-).

Daca la inceput oamenii se mai ascundeau, se mai fereau, de cateva luni lucrurile sunt foarte firesti in privinta paduchilor,  oamenii s-au relaxat si vorbesc deschis despre asta,sunt unii insa care ma intreaba extrem de mirati cum de Kiki nu are / a avut inca paduchi. De parca ar fi un must sa ai paduchi.

Scolile colcaie, in sistemul privat colcaiala e si mai si, iar Kiki ma tot intreaba cand face si el paduchi. :-))

Ieri m-a sunat vecina mea, disperata, plansa si cu toata casa cu curu’n sus ca fetita cea mare,  prietena de joaca a lui Kiki are lindini.Asta in conditiile in care copilul ala are parul blond ca suedezii si lung pana la fund.Mi s-a facut instantaneu frica si am zis ca uite, dorinta lui Kiki va deveni realitate.Asta pentru ca duminica dupa-masa au fost la noi cele mici ( sunt doua surori ) si s-au jucat cap in cap si nas in nas cu fi-miu.Era imposibil sa nu ia si el !

Am sunat-o pe mama, care este extrem de relaxata in privinta paduchilor, l-a luat la cautat pe Kiki ( eu nu-i cunosc, desi am avut o groaza ) si ghinion de nesansa.Nici acum nu are nimic.Inutil sa mai spun ca a intrebat suparat de ce la el nu vin paduchii?! :-))))

Dar am cumparat deja , profilactic, un spray Parasidose  pentru musafirii nepoftiti ( despaducherea copilului meu ar fi traumatizanta pentru mine, la parul lui ondulat, des si suficient de lung actualmente ).

Nu m-as criza si nici nu as face o tragedie daca ar lua paduchi, mi-ar fi greu sa-l despaduchez, nici nu i-as tunde parul in veci, nici cu gaz nu i-as da sa ii ard pielea capului.

Deocamdata vad ca nu se prind de el, la fel cum nu s-a prins nici varicela , desi s-a jucat cu toti cei care au avut varicela in jurul lui.

Voi ati avut paduchi, cum va despaducheau parintii, dar puii vostri au paduchi? Sunt curioasa daca numai la noi in tara e epidemia asta de paduchelnita sau exista o pandemie a paduchilor 🙂