Misterul

… lui Kiki s-a deslusit.
Ashea, deci …
Ca un veritabil Poirot ce ma aflu, m-am pus pe cautari si pe investigatii, ca sa vaza ochiu’ meu si sa inteleaga creierii mei zdruncinati mult prea mult de crizele facute de –al meu copchil la despartirea de ma-sa, in fiecare dimineata, care este misterul acestui vaiet prelung cu gradinita.
Am vorbit si cu prieteni si cu oameni care se ocupa de copii si cu educatoarele si cu maria sa Kiki.Am intrebat mai delicat la inceput si apoi mai agresiv si mai direct daca pe tura doamnei la a carei vedere se criza plodutul meu, se intampla oaresce combinatii sau alinieri nefaste de planete care-i deregleaza fang-shui-ul interior si-i descatuseaza bestia adormita din el.
Raspunsurile nu au intarziat sa apara si primul care a percutat ( in sfarsit! ) a fost chiar bolnaviorul de iubirea ma-sii. Mi-a explicat ca dna.pe tura careia isi pune masca de film horror “ nu este asa de delicata si nu-mi place de ea!” Haaaa???Cum adica bre, la 4 ani reclami ca o fumeie trecuta bine de a doua tinerete, nu e delicata si nu-ti place de ea?Oare asta sa fie motivul pentru care te zvarcolesti in halul ala zilnic?Neah! Nu am halit asta si am ascultat alte si alte povesti vanatoresti care mi-au pus si mai mult creierii pe bigudiuri ( nu ca ei nu ar fi pusi in perioada asta de cautatul meseriasilor pe care nu-i mai gasim dreq odata!).
Ieri de dimineata, in timpul unei lupte aprige corp la corp,lupta ce se ducea pe holul gradinitei, intre copil, educatoare si ingrijitoare, moment in care sincer m-am temut pentru pielea celor 2 firave fiinte care-l fortau sa intre in clasa, am avut o pornire nebuneasca sa il smulg de acolo, din ghearele nebuniei si cu riscul de-a fi ajuns la serviciu cu mult peste ora mea de program sa-l duc acasa si sa-l las acolo “ pe scaunel, cuminte, pana vii tu inapoi”.Dar l-a salvat un alt raget al altuia la fel de mic si la fel de suparat pe viata de gradinar.Si uite asa am putut sa fug , iar el sa intre in clasa impreuna cu cele 2 doamne cam sifonate din lupta corp la corp, dupa parerea mea.
Ieri insa am tremurat de nervi si mi-am jurat ca situatia asta va lua sfarsit, cu absolut oprice pret, chiar daca asta insemna sa-l mult la alta clasa sau gradinita.Nu a vrut niciuna dintre cele 2 variante ca „mie imi place mult la clasa asta si cu doamnele astea!”
Si aseara m-a calcat iar pe bec , imediat cum am pasit pragul casei, si am facut niste ture si bucati de vocalize, de cred ca m-au auzit cel putin inca 3-4 etaje de la noi in sus si-n jos,moment in care i s-a dezlegat limba cea cusuta bine atat de multe luni, in care eu il credeam schingiuit si maltratat.
Motivul istericalelor pe care DA, le face in mod constient si voit “ ca sa te supar ca ma duci acolo “, este foarte clar: lui nu-i place sa faca lectii ( desi, paradoxal, este cel mai bun din grupa! ), nu-I place sa doarma la pranz, nu-i place sa “ imi spuna doamna continuu ce trebuie sa fac!”
Haoleuuuuuuu ca m-a plesnit apoplexia! Adica cum bre baiete?Nu te bate nimeni, nu urla nimeni la tine, nu te chinuie si nu te schingiuie nimeni acolo?Adicatelea, toate nebuniile si tavalelile alea erau facute in mod voit ca sa ma superi pe mine?Hait, ai cam dat de belea, zic io!
De aseara s-au sistat toate desenele animate prietene rebel ce-mi esti, s-au confiscate jucariile pe care le iubesti mai tare, s-au confiscat si cd-urile cu Mickey ( cele mai pretioase din tot arsenalul lui personal ) si daca mai exista vreo schema in programul matinal eu, una , nu te mai duc ever in my life la gradinila.Punct.
Azi de dimineata mi-au inapoiat copilul, ala dragut si zambaret, a salutat frumos aceeasi doamna “ nedelicata”, mi-a trimis in eter niste pupici si mi-a spus pocaitul de el ” Dumnezeu sa mearga cu tine! ” si hai la revedere.
Si m-am carat plutind pe un nor, am iesit din gradinita cu telefonul la urechi spunanadu-i maica-mii ca l-am exorcizat finalmente pe copchil, ca il am iar pe Kiki ala de dinainte, ca e potolita iar bestia si bagata in culcusul ei de unde sper sa nu mai iasa pana la momentul cand vom schimba iar gradinita.Ma ia cu rauri de pe acum cand ma gandesc la momentul unui nou inceput….buhuhuhuuuuu
Dar suntem linistiti mey lume, vocalizele ajuta uneori mai bine decat o mie de imbratisari.De-acum o sa fac mai des vocalize ca imi reglez feng-shui-ul si aurele si copchilului ii reglez bestia din el!
Vichend placut ca al meu o sa fie mirobolant! I pup u all !

Situaţie de criză maximă la grădiniţă !

Despre mersul la gradinita mare lucru nu as avea de consemnat, daca Kiki, aflat in al treilea an de colectivitate, nu ar face ca toate visele rele la despartirea de mine.Poate ca un parinte care isi duce copilul in fiecare dimineata la gradinita nu are prea multe de spus, e o rutina in care se invarte aceasta actiune, plecat de acasa, pe drum povesti, ajuns la gradi, controlul de rutina al gatului, schimbul in hainele de clasa, pupaturile si la revedere-ul.
Ei bine, la noi se deruleaza rutina asta pana la un anumit punct,momentul pupaturilor si al lasarii lui Kiki la clasa, langa colegii sai.Oh, Geez,in clipa aia se descatuseaza bestia din el si incepe nebunia matinala zilnica.Incepe sa-mi ceara sa ma pupe pe fiecare “degetelele de la manutele tale, mamico”,i le dau pe rand avand grija ca dupa ce-l schimb sa-mi spal zilnic mainile cu antibacterianul din ghiozdan ca stiu ca urmeaza faza cu fiecare degetel.Urmeaza “fiecare urechiuse frumusica”, apoi imi spune de cate 2-3 ori “ esti cea mai frumoasa, esti iubita si dragostea mea”.Il iau in brate, il pup, urmeaza insa “ sa-ti pup si blana de la gluga, geaca, geanta, obrajorii iar, hai da-mi iar si manuta pe interior, te rog mult ia-ma in brate ca vreau caldura ta, mie mi-e frig aici”.Fac toate aceste lucruri zilnic, in speranta ca se va duce linistit in clasa de unde imi spune ( ca un pocait mic pe care nu stiu cine l-a invatat asa ceva  ) :” sa mergi cu Dumnezeu azi, sa aiba Dumnezeu grija de tine !” si mai apoi facandu-mi cu mana, sa incheie intreg spectacolul despartirii cu un strigat disperat “ bye-bye, see you mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !” si sa inchida usa in urma lui.
Asa se intampla zilnic, in zilele noastre calme si linistite, educatoarele s-au obisnuit cu noi, cu el, cu pledoaria lui, cu mine, care ma super grabesc si tot ceremonialul asta ma omoara zilnic,cu felul greu in care Ayan suporta despartirea de mama sa, cu ceilalti copii din grupa care se uita la noi ca la alte minuni, ma ajuta si-l iau cu diverse povesti numai sa pot pleca la serviciu.
Sunt insa si zile cum a fost si luni, cum este si cea de azi, in care despartirile de al meu copil si ale lui de mine sunt adevarate torture psihice de ambele parti.Zile in care imi trag palme la propriu uneori , alteori ma ciupesc tare de mana ,caci nervii imi cedeaza complet si primul impuls ( de ce sa fiu ipocrita ?! ) este sa-l zgudui de sa nu se vada.Zile in care Ayan face un circ de ne stie toata lumea,zile in care el plange pana nu mai poate respira, se ineaca, se tavaleste pe jos, imi striga si urla cat poate “ mamica mea nu pot sa stau aici fara tine, nu suport sa stau aici singur”.Au fost zile de felul acesta, in care am hotart sa schimb putin atitudinea mea pacifista vis a vis de el si am incercat si varianta cu plecatul si inchisul usii clasei.Neah! Soc si groaza ! A batut-o pe educatoare, a facut-o “ urata cu neamul ei “, zbiera de parca il taia unul, se tavalea si toata criza de nebuneala a fulminate cu inec si vomitat.
Desigur ca am abandonat ideea de a-i mai aplica un asemenea “tratament” dintr-o bucata ( care culmea, la alti copii functioneaza ! ), caci nu fac decat sa inrautatesc lucrurile, el nu se calmeaza nicicum, poate sa planga si o ora sau mai mult fara sa percuteze la nimic.Si atunci prefer variant soft, cu explicatii si iubire pana merge linistit in clasa.
Ca nu imi seamana la fire nu mai este un secret pentru niciun apropiat , ca nu este un super sociabil, extrovertit, indraznet si dezinhibat o stim si eu si D. , dar ca sa faca toata circoteca asta de cate ori il las la gradinita ma omoara.
Plange in general cand se desparte de mine, plange si daca il las la mama, daca vin ai mei si stau cu el la noi la fel, plange tare, dar nu atat de violent in manifestari.Plange uneori si cand ies la cumparaturi si ramane in casa cu D., el este continuu lipit de mine cat stau acasa.Daca fac mancare, hop si el in bucatarie cu mine si ma ajuta, daca merg in baie, sta pe capacul de la toaleta si-mi povesteste diverse, daca sunt in dormitor, se joaca pe langa mine, daca merg pe balcon vine dupa mine si ma tine de vorba, oriunde ma duc el este umbra mea.Nu pot si nici nu l-am “gonit” la treaba lui vreodata, este drept ca mie imi place ca este asa mamos,ca vorbim, ca imi povesteste si imi spune tot felul de alinturi pe care nu toti copiii le folosesc cu parintii lor,imi place si mie sa stau cu el si este adevarat ca si eu il pup, mangai, alint, am mai multa rabdare cu el decat D. care-l mai repede.Tot eu ii spun cuvintele pe care el mi le spune, tot eu l-am invatat sa adoarma cu noi si abia apoi il ducem in patul lui, eu sunt cea care il tratez in discutiile noastre ca si pe un adult, adica ma intreaba seara, de exemplu, ce am facut la serviciu in ziua aia si ii explic pe intelesul lui ce am facut .In procesul cu casa, alt exemplu, el stie toate discutiile, este implicat si el, imi spune cum i-ar placea sa fie camera lui, balconul, baia, etc. deci nu ma feresc de el, nu-l consider “ ala mic nu trebuie sa afle sau sa stie ca e mic ”.
Insa in zile cum este asta de azi, stau si ma gandesc daca e bine asa cum l-am invatat, daca este ok si cu dragostea multa aratata si pusa lui pe tava, daca este foarte ok faptul ca-l tin mereu in juru-mi, daca ar trebui sa-I ascult pe altii din juru-mi care imi spun ca va fi un mare mamos si ca e baiat si nu este prea ok?!
Nu pot sa ma port altfel, si cu D. sunt la fel de expansiva, chiar si atunci cand urlu o fac cu toata fiinta mea, la fel cum si atunci cand il mangai, iubesc, alint o fac in acelasi mod.Nu stiu sa fiu altfel, nu pot sa ma opresc, de exemplu seara cand ajung acasa, sa-I pup obrajii lui Kiki pana ce simt ca obosesc, nu pot sa-l resping atunci cand imi spune ca “ mami, tu esti sufletul si viata mea!”.Cum as putea si ce as putea sa-I spun unui copulas de aproape 4 ani, cum as putea sa-I retez macaroana cand vine si-mi spune asemenea vorbe?
La gradinita, pe holuri, ingrijitoarele si educatoarele se amuza in grup cand ne vad si aud ce-mi spune el,uneori mi-au spus ca “ ati fost cadru didactic, trebuie sa fiti ceva mai ferma cu el, mai rece putin!”
Cum? Asta este intrebarea mea.Cum adica mai ferma?Sunt ferma, il las la gradi si nu cedez rugamintilor lui fierbinti de a-l lua cu mine la serviciu, sunt ferma cand ii spun ca nu-mi place ca se tavaleste si ca vorbeste urat cu doamna educatoare, dar nu pot sa il imbrancesc in clasa, sa-i inchid usa in nas si sa-l las acolo urland, pana nu mai poate vorbi de suspinat.Nu pot! Si nu mi se pare si nici nu cred ca daca l-as lasa asa o saptamana, zvarcolindu-se si zbierand ca apucatul ( cum mi-a zis doamna lui educatoare sa incerc sa fac ) el se va calma si va ceda.Nu cred si nici nu vreau sa incerc sa ii distrug neuronii in asa hal incat zilnic copilul meu sa se manifeste ca atunci cand chiar am aplicat metoda doamnelor.
Ceea ce ma framanta si deranjeaza foarte tare este faptul ca atunci cand copilul face aceste crize educatoarea nu-l ia langa ea cu tandrete, sa simta ca este inconjurat si acolo de aceeasi “dragoste” ca si la mine acasa.Am incercat sa-i sugerez sa-l ia langa ea, sa-i intinda o mana si sa-l ia de mana, sa se joace putin cu parul lui, sa-i spuna orice balarie ca sa il poata deconecta din clipa de fixatie cu despartirea.Neah! Ea ( caci aceste plansete si tavaleli se intampla in speta pe tura doamnei mai in varsta ) ii spune faze de genul :” vai Ayan, ai 3 ani de gradinita si faci in felul asta?Hai mai, se uita copiii la tine si rad, hai, las-o pe mami si vino in clasa!” Sau ii spune faze de – alea: “ esti baiat mare, nu ti-e rusine sa faci asa ceva?Te duc acum la grupa de pampers!”
Desigur ca lui Ayan i se mega falfaie de ce-i spune ea, mai nou o impinge si fuge din clasa cand o aude ca incepe.
Am stat si m-am gandit ca anul trecut, la particulara, a durat aceasta nebunie cu plansul doar vreo luna si jumatate, dupa care s-a calmat si mergea linistit dimineata.Ce-i drept,anul trecut eu nu am calcat in gradinita si ne desparteam la bus,in fata blocului, ii faceam cu mana si gata, ii spuneam ca-l vad pe camera si asta il calma.
Anul asta am tot asteptat sa se calmeze, iata ca sunt 5 luni de cand merge zilnic aproape ( a lipsit numai 2 saptamani nelegate intre ele cu racelile) la gradi asta si tot nu s-a calmat din plans si din vaietul despartirii.
Sunt trista rau in zilele cand il las asa zbuciumat si plans, imi strica toata ziua sa-l stiu ca ramane cu ochii in niste lacrimi mari cat boaba de strugure, urasc faptul ca nu putem sa ne permitem ca eu sa merg la o gradinita de stat unde sa-l am aproape si sa nu-l mai chinui in felul asta barbar, urasc educatorele astea batrane carora li se pare prea greu, prea mult si prea solicitant sa iei un copil mic si sensibil si sa-l strangi la piept, sa-i stergi cu dosul palmei lacrimile si sa-i spui o vorba tandra, caci sunt sigura ca daca ar proceda si educatoarea asta ca si cea mai tanara ( care culmea, il cearta si il pedepseste mai mult decat asta mai in varsta ! ), zilele noastre ar fi mai calme si mai putin stresante pentru mine.Pana ajung la serviciu si ma ingrop in treaba, nu am chef de nimic, mintea imi sta numai la el, il sun pe D. si ma plang la el ce sa mai fac cu fi-su cel mamos, o sun pe mama si o intreb ce sa fac cu el, alteori am impulsuri nebune in care imi vine sa-mi depun demisia si cu riscul de-a nu ne mai permite multe din lucrurile pe care ni le permitem azi sa ma intorc la o gradinita de stat unde sa-l iau si pe el, cate si mai cate ma framanta si imi distrug buna dispozitie.
Vreau sa stiu daca si la voi se intampla asemenea despartiri dureroase si inlacrimate, vreau sa stiu cum procedati in cazul in care aveti sau ati avut copii sensibilosi ca si Ayan, vreau sfaturi despre cum sa gestionez situatia asta de criza ca poate ceva imi scapa, poate nu fac bine ceva si atunci situatia este scapata de sub control.

Perle de-ale lui Kiki

Am facut o repovestire dupa imagini, povestea „Scufita Rosie”.Terminam de spus povestea, mi-a povestit-o el d’al capo al fine si la final il intreb:
– Asadar, din poveste ce trebuie sa invatam?
– Trebuie sa invatam sa ascultam de mame.
– Si de tati…ii completez eu fraza
– Imi pare rau, dar Scufita Rosie nu avea tata, nu stiu de ce murise, poate ca era mos sau poate ca a trait pe vremea lu’ nea Nicu’ si a murit 🙂
Pam – pam!

-Mami, sa te infunzi cu apa inseamna sa bei multa apa, pana nu mai poti sa mergi si te doare burta !

Se da jos de pe canapea si se urca in viteza, aruncandu-se de pe canapea apoi jos, razand cu gura pana la urechi si strigandu-mi cat poate:
– Mami, fac miscari bestiale, asa-i? Uita-te la mine cum fac miscari bestiale….

Il rog sa-si stranga jucariile si pentru o mai buna mobilizare a lui ii numar in genere pana la 10,altfel uita si se ia iar cu joaca si raman insirate cu doar cateva adunate in cosurile de jucarii.
Il intreb: – gata , Ayan?
raspunsul lui: – Imediat , mami…
peste 5 minute il intreb iar :- gata, Ayan?
raspunsul lui: – gata si gata, ti-am raspuns ca imediat, asta ce inseamna pentru tine?ca e „gata , Ayan?” NU, Ayan nu e gata acum , ci imediat, mami!
pam – pam !

Se uita la mine si-mi spune:
– Mami, diseara cand ma culc, o sa-mi fac somnul de frumusete! 🙂

Deseneaza ceva pe o foaie si-l intreb ce reprezinta desenul ala.Se uita la mine si-mi raspunde:
– pai, nimic pentru tine.
– cum adica?
– asa, este o pictura abstracta 🙂

Bronhopneumonie

Saptamana trecuta, joi, cand am venit de la serviciu, Kiki era cam fonfait si stranuta in rafale de cate 4-5 stranuturi odata.Am stiut atunci ca va raci si ne vom intoarce aici, la nici macar o luna de la momentul ultimei boliri a lui.
I-am administrat, ca de obicei, cand da primele semne de raceala paracetamol TIS , un produs care lui Kiki ii merge manusa si ne-a salvat de multe ori in ultimul an de la agravarea unor raceli.Ii dau cate 7,5 ml de 3 ori /zi si in mod normal scapam de o agravare a situatiei.De data asta insa, lucrurile au luat o intorsatura foarte urata sambata seara cand Kikiluna a facut febra.Am zis ca nu-i bai, corpul trebuie sa lupte , antibiotic eu nu-i mai dau de 1 an si ceva.Febra am tinut-o in frau si cu leacuri babesti, cu clasicii ciorapi cu otet, prosop rece pe frunte si mai ales cu frectiile cu Carmol.Stiu ca il doare tare cand ii fac masajul, stiu ca la ceafa urla bietul copil de durere, dar mai stiu ca dupa frectiile cu Carmol il pun pe picioare.Duminica a fost cam bleg si avea ochisorii mici de tot, deja hotarasem sa stea acasa saptamana asta, dar nu m-am gandit ca boala se va agrava atat de tare.Aseara fierbea sangele in el, Kiki al meu clocotea la 39.8 C, sub antitermice luate si la 2 ore febra lui nu scadea sub 38.9 C, iar frisoanele ii faceau dintisorii sa-i clantane in gura.Faza cea mai rea insa a atins-o in momentul cand nu a mai putut sa respire.Aseara am retrait iar clipele de acum doi ani cand Kiki mi se sufoca in brate si imi venea sa urlu sa ma dau cu capul de pereti.Spre deosebire de atunci, cand nu aveam experienta si ma doborau astfel de evenimente, acum mi-am pastrat calmul ( inca imi vine sa plang cand il vad cum respira sau ma rog, cum nu poate sa respire, dar starile mele de disperare sunt extra soft ), i-am pus imediat mascauta si i-am facut aerosoli cu Gentamicina ca sa-i calmeze tusea care-l ineaca, ii face inimioara sa-i bata in galop si pe el il epuizeaza si nu mai poate nici sa stea in fund, lac de transpiratie cum devine.
Febra nu a vrut sa scada cu niciun pret, respiratia greoaie nu l-a parasit nici macar la ora la care scriu, diagnosticul este de bornhopneumonie, desigur ca primul lucru a fost „sa-i dati repede antibiotic” dar eu am zis NU.Am invatat in tot timpul asta sa nu-i mai administrez antibiotic fara antibiograma, stiu ca jumatate de clasa la gradi au aceasta viroza si stiu ca daca 3 zile nu-i cedeaza febra si criza de tuse atunci il bag intr-adevar pe Klacid ( singurul care ii merge si nu imi face complicatiile stiute pana acum la antibiotice).
Azi insa febra nu a mai facut decat vreo 2 pusee scurte si alea pe la 38.2- 38.3 C,aerosolii facuti cum trebuie i-au usurat respiratia si Sumetrolimul, care lui ii merge excelent pe bronsita lui astmatiforma, i-a stopat deja crizele de tuse.Kiki se joaca acum cu masinutele, prin spatele meu, a inceput sa manance si stiu sigur ca maine va fi si mai bine, stiu sigur ca in seara asta frectia ce i-o voi face il va pune si mai bine pe picioare, stiu ca nu mereu ceea ce spun medicii este si ok de aplicat la puiul meu, am invatat ca Kikiluna are un organism puternic care lupta cu virusii si care cedeaza dupa 2 -3 zile de febra si boleala, cert este ca a scapat sper si de data asta de antibiotic si ale sale urmari.
Daca iarna trecuta nu mi-a fost mai deloc bolnav ca au fost geruri si zapezi care au distrus virusii, iarna asta a cam dat-o in bara cu virozele si cu vremea asta cand geroasa, cad calduroasa ca si primavara.
Aerosoli ii fac cu gentamicina ( 1ml genta + 3 ml ser fiziologic de 2 ori pe zi), si cu ventolin ( 0.40ml + 3 ml ser fiziologic de 3 ori /zi), sumetrolim ii dau la 12 ore cate 8 ml si in gat pentru durere cu spray Bioparox ( cate 3 pufuri / zi).

Cu copilul prima oara la cinematograf

De astazi D. s-a intors la job, eu am vacanta inca pana luni ( o asa vacanta mare ca si anul asta nu am mai avut de cand lucram ca bugetara! ) si am hotarat sa nu mai ard gazul prin casa ( oricum nu fac nimic ca si treaba gospodareasca pana lunea viitoare ) si sa iesim eu si Kiki cat mai mult in lume.Si mi-a venit o idee ce ma incerca de mai mult timp dar din teama de copil mic si neastampar mare am ezitat s-o pun in aplicare: mersul la cinematograf.
Am ales un film „usurel” din cele ce momentan ruleaza pe ecrane, pentru cei mici.In afara de „Finding Nemo”, toate celelalte filme mi se par extrem de greoaie pentru copii mici asa cum este Kikiluna.Si ne-am prezentat la casa de bilete dintr-un mall apropiat noua ca si locatie, am cumparat 2 bilete la un pret de 35 ron ambele, am intrat si am dat o tura si pe la popcorn unde i-am cumparat baietelului si o punga mica de popcorn + o sticla la jumate de apa plata , distractie ce a costat „doar” 14.50 ron ( aproape cat biletul la film ! ), dar nah! obrazul subtire cu cheltuiala se tine,nu?
Mai apoi ne-am sezat pe locurile noastre dintr-o sala mai mult goala si ne-am pus pe nas ochelarii 3D primiti la intrarea in sala, lasanadu-ne cufundati in superba lume a oceanului ( habar nu am daca era Indian,Pacific sau oceanul de Sud care inconjoara Australia )in care se desfasoara actiunea filmului .La inceput m-am gandit ca ma voi plictisi tare, pe masura ce vizionam filmul ma gandeam ce minunatii sunt azi pentru copii.
Despre Kiki…totul la superlativ.I-am explicat ca se va stinge lumina, ca la cinema se vorbeste cat mai putin si atunci cand e musai s-o facem, vorbim in soapta, lucruri pe care el le-a facut desi niste tarani cocliti urlau in gura mare vreo 3-4 randuri mai sus de noi.M-am intrebat mereu de ce unii oameni simt nevoia sa vorbeasca tare de tot, sa rada cu gura toata si sa molfaie popcornul ala sa-i auda si baietii de la casa de bilete ??!!Asa sunt unii, se cred mijtoci la cinema!
In fine, revenind la Kiki…a stat nemiscat 1 ora si jumatate cat a durat filmul, apoi l-am intrebat daca a inteles ceva din film si mi-a povestit asa pe jumate inteles si pe jumatate nu, ceea ce vizionasem.
Sunt incantata de atitudinea lui, maine merg la Diverta sa cumpar bilete la showul cu Mickey din februarie, sunt sigura ca o sa-i placa tare mult.
Despre filmul de azi, numai cuvinte de lauda, este o productie superba! Nu stiu cum resusesc americanii astia, dar au niste productii cinematografice de exceptie, pe mine ma ung la suflet! Filmul este dublat in romana si se poate urmari linistit de cei mici fara interventia parintilor pentru traducerea celor intamplate.
Il recomand cu drag pentru o jumatate de zi libera cu copilul si numai 50 ron 🙂

cinema

Serbarea de Craciun de la gradinita

A trecut si anul asta serbarea de Craciun de la gradinita.Spre deosebire de anul trecut, mi s-au parut mult mai organizati, in sensul ca intr-o ora, 20 copii facusera si programul artistic, venise si Mosul, primisera si cadourile si erau si schimbati sa plece acasa.La grupa mica ce altceva sa mai dorim?
Au fost si copii care au plans, altii s-au speriat de Mos, altii s-au refugiat la parintii lor si nu au spus niciun vers, dar Kiki, ca intotdeauna, a fost la inaltime.
Cu exceptia unui microfon care nu a functionat si el a spus poezia lui de prezentator foarte incet, pentru ca ” mami eu am avut microfon si nu aveam de ce sa vorbesc foarte tare!”,si a mosului care i-a spus copilului ca e imbracat ” la 4 ace ca si Gigi Becali” de m-a intrebat copilul de cateva ori cine este jiji ala ?! , restul mi-a placut cum a fost organizata serbarea.Deh! de la grupa mica ce pretentii sa ai?De la anul ‘om mai vedea ce se va intampla, am trecut cu bine si a doua serbare din viata lui de gradinar 🙂

Click to play this Smilebox slideshow
Create your own slideshow - Powered by Smilebox
Free digital slideshow made with Smilebox

Activitati de copil bolnav

Zilele astea suntem inchisi in casa ( bine, azi vom merge la serbare morti, copti, ca i-am promis si promisiunea facuta trebuie mereu respectata) caci Kiki s-a imbolnavit pe final de an.Ca un facut, eu mereu in perioada asta a anului trebuie sa-mi iau concediu medical, anul trecut cu arsura mea, anul asta cu Kiki care abia respira, suiera efectiv cand inspira aer.
Fizic nu-i mai este rau, asa incat trebuie sa ne ocupam timpul cu activitati variate ca sa nu sfarsim prin a iesi un tambalau, el de plictiseala facand numai nebunii, eu de nervi in urma nebuniilor lui.Deci, copil ocupat inseamna si pace in casa 🙂
Azi am pictat omul de zapada.Pe o coala A4 de hartie se picteaza fondul albastru, se lasa foaia la uscat.Dupa circa 5 minute in care foaia s-a zvantat, se ia un tub de pasta de dinti alba si se face dactilo-pictura, pictand fulgii de zapada din cer.Tot cu ajutorul pastei de dinti si a degetelelor din dotare vom desena si omul de zapada ( numai bulgarii ).
Cand se usuca pasta de dinti, ne pucam sa pictam si omul de zapada, sa-i facem tigaia, ochii, matura, nasul, nasturii si gura.
Ce-a iesit, vedeti mai jos :

Click to play this Smilebox slideshow
Create your own slideshow - Powered by Smilebox
This digital slideshow personalized with Smilebox

O, brad frumos !

Dupa petrecerea numarul unu, am impodobit bradutul, ultimul an in care il folosim pe acesta, cred.De la anul daca vom fi la casa noua si spatioasa luam unul pe masura.

Click to play this Smilebox slideshow
Create your own slideshow - Powered by Smilebox
Create a slideshow

Pacat ca ziua aceasta minunata s-a terminat pentru Kiki extrem de rau, este super bolnav, febra mare , amigdalele umflate si tuseste iar cumplit.Mi-e groaza de o noua viroza ca luni avem serbarea de la gradi, serbarea cu numarul 2 😦