O bruma de speranta

Niciodata la sfarsitul unui an din viata-mi nu m-am simtit mai fericita, eliberata,descatusata de faptul ca ma lepad de anul ce tocmai trece.Astazi o fac cu o mare bucurie in suflet, imi vine sa-mi urlu fericirea de-a se fi incheiat acest mizer de 2011.
A fost un an de cosmar pentru mine, anul tristetii l-as putea pe scurt defini.A fost un an in care am plans cat n-am facut-o o viata, a fost un an in care am reusit sa-mi zdruncin echilibrul interior, sa-mi pierd increderea in sine, sa ma lepad la un moment dat de oamenii dragi care-mi stau alaturi ca si cum ei ar fi fost cei vinovati in principal pentru esecuri de-ale mele,am facut compromisuri,mi-am schimonosit sufletul de la oamenii urati in fata carora am fost nevoita sa stau „cuminte” ca sa fie bine, mi-am dorit sa nu fi cunoscut niciodata anumiti oameni cu care am intrat in contact, am pierdut si am fost „calcata in picioare” de oameni pe care i-am ajutat si candva le-am dat o paine rotunda si pufoasa din care se hranesc si azi atat ei cat si cei ai lor, m-au respins oameni de la care nu m-as fi asteptat niciodata s-o faca si am realizat ca sunt altii carora le spuneam cu drag vorbe frumoase in timp ce ei ma rasplateau ci veninul si seva lor murdara.
Dar a trecut, am trecut si eu pe langa toate acestea, m-am ridicat si am pasit semeata mai departe, am ignorat, am plans sa ma descarc, mi-am cerut iertare si am pasit pe un alt drum curatat de tot ce a adus in calea-mi mizeria asta de an.
Singurele realizari au fost ale lui Pusicel, a reusit sa scape definitv de carucioarele mult iubite, de pampersi si de cruntele crize de bronsita astmatiforma.A invatat sa alerge, sa vorbim ca doi adulti, sa ceara ce vrea cu adevarat, sa stea in colecivitate fara sa planga,sa socializeze cu alti copii, a renuntat complet la violenta de dinainte fata de altii de varsta lui, are prieteni si isi traieste fiecare zi a copilariei exact asa cum trebuie.A crescut si s-a lungit mult, s-a maturizat si arata exact ca un baietel de 4 ani.
Daca acum un an faceam bilanturi si planuri pentru anul ce va fi urmat, acum nu mai fac nimic din toate astea, las lucrurile sa vina de la sine daca vor veni.Pentru ca din tot ce mi-am propus anul trecut nu am realizat nimic cu exceptia unei vacante in Grecia ( dar nici aia asa cum trebuia ).Deci nu mai fac planuri in legatura cu nimic.Viata ne poarta pasii intr-un mod atat de straniu, incat, de multe ori ma ia pe sus si ma izbeste atat de puternic ca nici nu realizez ce mi s-a intamplat.
Nici mancare multa nu mai fac anul asta, nici musafiri nu mai avem, nici chef de petreceri fastuoase nu mai am, decat speranta, multa de tot, speranta de incheiere a unui an pacatos de urat si speranta in mai bine.
Sper din suflet ca 2012 sa fie un an calm, un an mai linistit,un an despre care sa aud ca a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar nu asa cum a fost 2011.Sper sa fie un stabil in primul rand, un an cu sanatate in care ai nostri dragi sa fie bine, un an in care Pusicel sa ne aduca alte si alte mii de satisfactii, sa creasca si sa se implineasca pe toate planurile.
In rest…petreceri frumoase sa aveti, mese imbelsugate, oameni dragi aproape si sa aveti si voi speranta…speranta de mai bine, speranta intr-un an nou complet diferit de ceea ce lasam cu mare bucurie, multi dintre noi, in urma.
La Multi Ani si ne scriem la anul cu vesti mai multe si mult mai bune!


glitter-graphics.com

Ziceri si cugetări

Sunt cateva chestiuni memorabile pe care Pusicel mi le comunica extrem de serios si nu trebuie sa le pierd ca peste timp sa ne putem reamuza asa cum am facut-o si acum.
1. ” Mami, tu stii ca lupul era tare fomitat si fiindca nu avea mancare el manca Scufite Rosii?” Oh , yeah !

**********

2. A luat o banana innegrita la un capat si ma intreaba extrem de contrariat: „mamico, de ce ai lasat bananele astea sa se copteze atat de mult ?”

***********

3.” Mamico tu unde lucrezi? ii raspund cum se numeste compania.Sta si se gandeste. ” Eu cand voi fi mare vreau sa ma fac baietel de stat acasa toata ziua si toata noaptea, ca sa fiu mereu cu tine ! ” 😀 aspiratii inalte are copchilul meu !

***********

4.Ii spun aseara ca in curand el va trebui sa doarma la mamaie ca mami trebuie sa plece la o treaba cu serviciul.Se agita ca un sifon si-mi spune poruncitor:” seara nu pleci nicaieri de acasa, oamenii dorm in patul lor noaptea si nu pe strazi ca Somnorila ( un homeless de care se tot teme), daca pleci de acasa nu te mai intorci la casa mea !” Hopa, am stapan si nu stiam 😀

****************

Miercurea viitoare are serbarea de la gradinita.Stau cu sufletul la gura daca va spune si el 2 vorbe sau nu, datorita faptului ca este extrem de timid, desi stie si poeziile si cantecele cap-coada.Il intreb asa diplomat zilnic daca va spune ceva la serbare,etc.Aseara pur si simplu l-am intrebat franc si direct:
” La serbare, cand vine Mos Craciun, spui si tu poezia sau nu?”
El se uita lung la mine si-mi spune: ” Daca imi aduce un cadou mare de tot spun orice poezie vrei tu, daca nu, nu.Si vreau sa vad cadoul ! ”

A venit ?

Atat de mult l-a asteptat anul asta, atat de mult ne-a intrebat cate zile mai sunt, cate ore, da’ cum vine, pe unde se baga, cum ajunge la noi, a fost ferm de la bun inceput si i-a cerut o bena si pe Piglet din Winnie the Pooh.Anul asta am facut rabat de la traditia cu dulciuri, este prea mic sa faca diferenta intre un Mos Nicolae si celalalt, au vorbit si la gradinita despre asa ceva dar mare lucru nu s-a inteles, decat ca ambii vad daca esti cuminte si ambii aduc cadourile mult visate.De la anul probabil vom trece la tradintionalele dulciuri aduse de Mos Nicolae si la cadourile lui Mos craciun.
Pentru ca plecarea noastra la gradinita se face la 7:30 si pe Puchitel abia il trezesc dimineata , de-abia il imbrac si abia il urnesc, am hotarat ca Mosul sa faca un prim popas din multitudinea de copilasi la noi, pe seara inainte de culcare ca sa se poata bucura in voie de cadou.
Mai intai de toate am sters cu constiinciozitate toti pantofii, cel mai harnic a fost Pusicu’ care dadea cu carpa de zor atat pe ghetutele lui cat si pe pantofii mei sau ai lui D.I-am asezat cuminti la usa, apoi noi ne-am vazut de-ale noastre, ritualul serilor, imbaierea, cremuirea, povestile si ceva pe la televizor.
L-am anuntat deodata ca parca s-a auzit usa de la intrare inchizandu=se si mirat, cu o fetisoara splendid de mirato-infricata m-a luat de mana sa mergem pana la usa sa vedem daca a venit.
Cand a deschis usa de la hol, a ramas si mai mirat , dupa care otul s-a transformat in euforie, in veselii si multe onomatopee ” yeah, yeee, hohoho, yiiiii ” 😀
A luat cadourile in brate, le-a desfacut, analizat si a fpost extrem , dar extrem de fericit.
Mosul a fost la fel de darnic si anul asta, a scapat Pusic de nuia si-n acest an, i-a adus ceea ce a cerut ( betoniera + Piglet ) si ca bonus i-a mai adus un pandantiv cu mult iubitul lui Winnie pe care sa-l poarte la brataruca, iar ca mega-bonus a venit Mosul si pe la bunici si acolo i-a adus un autocar mare si voluminos ca lui ii plac ultimamente numai magaoaiele de masini.
Multumim mult Mosului si lasam pozele sa vorbeasca mai bine despre bucuria unui Pusicel fericit! Iar daca el este fericit, noau ce ne mai trebuie?Sanatate si nimic mai mult.
La Multi Ani tuturor celor care azi isi serbeaza onomastica si zilele de nastere!

Această prezentare necesită JavaScript.

2 ani si jumătate

” o adiere de lumina din candeli inghetate la feresti, a batut la usa vietii tale ” […]

[… ] asa incepea o poveste fara de sfarsit, pentru noi, pe 22 mai 2009.
Timpul a zburat, mi se pare ca toata bebelusia lui Pusicel s-a petrecut undeva departe , intr-o alta lume si-n alt timp.Tot ceea ce a fost atunci extrem de greu am dat uitarii si mi-au ramas intiparite doar momentele frumoase, unice si irepetabile:
prima zi in casa noastra in formula de trei, prima baie, buricul cazut, botezul si primul zambet, prima oara cand si-a tinut singur capul, prima zi cand a stat singur in fundic, nesprjinit,primul gangurit, prima ridicare in picioare, primul „mama” clar si rostit tare de tot, primii pasi, prima baie in mare, prima oara la cresa, primele lacrimi de separare de mine, prima suparare, primul pupic si prima lui imbratisare.
Am dat uitarii momentele cand era bolnav, cand plangea mult si fara sa-l inteleg ce are, de ce nu tacea nici in brate, nici mangaiat, nici mancat, nici lasat in patutul lui, nici in carut, nici pe burta mea unde-i placea mult de tot sa adoarma , nici strans la piept, nici lasat departe de mine.Am uitat repede serile cand nu ma puteam tine pe picioare de oboseala, zilele lungi in care mergeam singura, cu-n carut imens dupa mine, la cumparaturi, carand nu numai copilul greu si mancat bine, ci si sacose greoaie pline de bunatati ce deveneau comestibile din mainile-mi care ingrijeau alaturi de bucate un pisoias mic ce statea langa mine vesnic in bucatarie, cand faceam curat, cand faceam baie, cand ieseam afara, cand mergeam in concedii, cand dormeam,cand visam.
Nu mi-e foarte dor decat de mirosul ala de bebelus, din acea perioada, dupa restul nu prea ravnesc, mie mi-a fost tare, tare greu sa-l cresc, am fost singura, am avut multe momente de sfarseala, am simtit de multe ori ca sunt la capatul puterilor ( de aceea mi-e cumplit de greu sa pricep cum femei, carora li se face intreaga treaba de cei care le ajuta, se vaita continuu ca e greu sa creasca un copil !? ) si ca nu mai pot.
A trecut tot insa si am ajuns intr-o perioada magica.Acum, cu adevarat, as vrea sa se opreasca timpul in loc, sa ramana de-a pururi Pusicel la varsta asta minunata.
Este sfatosul Barba – Cot, vorbaretul fara pereche, tandretea intruchipata, veselia molipsitoare, destepciunea uimitoare pentru 2 ani, sensibilitate maxima si frumusetea mea.
Cand adoarme ii mangai buclele mari si aurii, ii privesc manutele mici care poposesc noapte de noapte in jurul gatului meu sau pe obrazul meu, ii pup gurita mica si rosie care in fiecare zi ma dezmiarda cu vorbe dulci si tandre, ii dezmierd si eu ochii verzi si mari, cu gene lungi, ochi care se pierd intr-ai mei cand ne vedem seara acasa.
La fiecare sunet de sonerie, seara de seara, se aude de dupa usa noastra un glas dulce si suav care chiuie de fericire si striga cu putere: ” a venit mamicaaaaaaaaaa !”.Cand se deschide usa, topaiala se transforma intr-o mare imbratisare, in pupaturi si multe vorbe dulci ;” lasa-ma sa iti pup manutele astea frumoase” imi spune cald in timp ce-mi strange mainile in jurul obrajilor lui si ma pupa in palme.
Apoi incepem sa povestim despre ce stie el la varsta lui: despre toate animalele, despre fructe si legume, despre caracteristicile anotimpului toamna, despre cantece si poezii invatate la gradinita, despre desenele animate ale lui Disney dupa care este innebunit, despre faptul ca-n fiecare zi este pe rand leu, tigru si sarpe sau crocodil ( cel mai adesea este tigru si ne mananca daca nu-i dam papa cand ii este foame), despre toate marcile de masini pe care le recunoaste dupa siglele lor, despre plastilina pe care o modeleaza tacticos, despre forme geometrice ( stie deja cerc, patrat si triunghiul ), despre cuvintele din limba engleza pe care le stie deja ( cateva fructe, cum te cheama, unde stai, cati ani ai ), despre medicamente si la ce le folosim cat si posologia lor, despre adresa unde locium, despre cum ne cheama pe toti membrii familiei, despre faptul ca toti oamenii si lucrurile de pe acest pamant au un nume care este denumirea, despre Doamne-Doamne si rugaciunile pe care i le inaltam ca sa „fim sanatosi si bine”, despre „apa de la Doamne -Doamne pe care o bem ca sa ne fie bine „, despre faptul ca mancam ce avem, caci alti copii nu au nicio bucatica de paine pe masa, despre faptul ca e frumos ( adeseori e preocupat de oglinda si ne intreaba adesea daca el este frumos ), despre cele 2 degete si un al treilea jumatate inchis ca sa ne indice varsta lui, despre Grecia si marea cea albastra la care mai mergem la vara daca avem bani, despre faptul ca nu putem cumpara orice din magazine caci banii se muncesc greu si ne trebuie si la altceva decat la aruncat pe jucarii multe de tot si alte lucruri de care nu avem nevoie, despre iubirea pe care o avem eu cu el si cu tati, despre ziua cand va merge el sa cante la pian ( este o mare dorinta de-a lui pe care i-o spune lui mamaie de cate ori o vede), despre Mos Nicolae si Mos Craciun, despre muzica si faptul ca el o sa fie dansator :-D, despre scris si despre cartile pe care le respectam, le mangaiem si le iubim, despre fotografii cu ajutorul carora putem calatori cu mintea pe unde si cand vrem inapoi in timp, despre faptul ca este important sa fim sanatosi mereu impreuna , despre iubire, despre fetita noastra care nu mai vine desi barza i-a promis lui , domnului tigru, ca o va aduce la noi acasa, despre serviciile noastre, despre faptul ca in curand vine cea mai frumoasa luna din an cu multe Sarbatori, cadouri, prieteni, familie, iubire si multe bunatati pe masa cea incarcata, despre timpul pretios pe care-l petrecem zilnic impreuna, despre faptul ca nu conteaza cat de mult stam impreuan ci ceea ce facem in clipele cat suntem impreuna,despre si despre…
Mi se pare ca e mare, mi se pare ca s-a inaltat mult, are 99 cm si 17 kg, parul numai bucle mari pe care i le voi lasa sa-i curga in voie pe umeri, are un corp frumos, atletic, are maini puternice cu ajutorul carora face tot ce-am enumerat mai sus, are mintea brici si limbajul super dezvoltat pentru cei doar 2 ani si jumatate.Partea fizica si mintea brici sunt meritul lui Dumnezeu ca l-a lasat atat de frumos si pe deasupra si destept( pentru ca daca pana mai acum ceva timp mi-era jena sa aduc in discutie asa ceva, daca eram modesta si ma faceam ca nu vad, o vad altii , mai toti imi spun si mi-au spus ca e un copil foarte frumos, asadar o spun si eu acum ca e frumos de tot si chiar nu sunt cioara! ), partea cu limbajul si cu tot ceea ce stie este meritul meu si al lui taica-su ca ne ocupam de el, al bunicilor care-i explica multe, il plimba si au rabdare cu el.
Limbajul este atat de dezvoltat doar datorita mie care vorbesc ca o moara stricata si el ma mosteneste perfect, din culcare pana-n culcare vorbim verzi si uscate, ba il mai si sun sa vorbesc cu el cand e pe la gradi sau cand ajunge acasa de la gradi – mama tacanita ce sunt !! 😀 Il simt atat de aproape de sufletul meu,ca pe un prieten drag si fidel caruia ii pot povesti tot ce-mi trece mie prin cap, chiar si cand am fost suparata tare de tot si am plans, el mi-a stat alaturi si mi-a sters lacrimile spunandu-mi :” nu mai plange mami, eu sunt aici !”.
Imi spune niste cuvinte care-mi scrijelesc sufletul pana la strafund, cum as putea sa uit vreodata asemenea vorbe pe care nu mi le-a mai spus nimeni niciodata atat de pur si de inocent, vorbe frumoase si calde, izvorate dintr-o iubire imensa total dezinteresata?Cum as putea sa nu ador omuletul asta, carne din carnea mea, sange din sangele meu si suflet din suflet meu cand imi seamana atat de tare la sensibilitate , la romantism , la veselie, la vorbarie?E baiatul meu cel mult dorit, e baiatul meu cel frumos si destept pe care mi l-am dorit atat de mult si am fost binecuvantata cu el, e baiatul meu care a implinit 2 ani si jumatate.
Sa-mi traiesti puiul meu frumos si sa ne bucuri viata intotdeauna la fel ca si acum!
Si o melodie dedicata tie din tot sufletul , cu-n mesaj pe care-l vei intelege peste 2 ani si jumatate inmultit cu 2 jumate, adunat cu 2 jumate ori 2 jumate la patrat !

100 lei…mare cat inima mea !

Azi dimineta Pusicel nu s-a mai dat singur jos din pat, de obosit ce era, desi cu o seara in urma s-a culcat la ora 22:00.L-am luat in brate si i-am soptit in urechi:
– Iubirel este timpul sa plecam, vine masina sa te ia si mami trebuie sa plece la serviciu.
S-a intins moale pe mine, pe umarul meu si a inceput sa miorlaie ca nu vrea sa plece la gradi, nu vrea sa-l imbrac, nu vrea ca eu sa plec la birou.
L-am imbracat mai mult adormit fiind si cand , in sfarsit s-a trezit, am inceput sa-i explixc de ce este necesar sa plec la job, avem nevoie de bani si fara bani nu putem cumpara nimic.
A stat cu ochii mari si a ascultat tot, iar in hol cand sa iesim pe usa mi-a spus cu cea mai suava voce din lume:
” – Mami, eu nu am nevoie de nimic sa-mi cumperi si am si 100 lei de la tataie si am sa ti-i dau tie, doar sa stai cu mine acasa, atat vreau eu !”
M-au induiosat cuvintele lui extrem, dar extrem de mult si am plecat cu ochii-n lacrimi sa-l duc la masina gradinitei.Oare cata dragoste poate exista intre un copil si mama lui la varsta lui Pusic ? ( din partea lui ma intreb caci eu stiu sigur ca-l ador ! )

Mateiaş drăgălaş, mulţi ani fericiţi!

Azi serbam onomastica Pusicelului, cu surle si trambite ii uram micului meu frumos sa creasca mare, sa fie sanatos ( cel mai important) si la punga gros 😀 !
Multi ani fericiti si multe petreceri la ceasul onomasticii.Muzica, masa si dansul au loc la gradinita, sa speram ca ne vin si poze pe care sa le postam aici.