Dor de scris

In dimineata asta ploioasa si friguroasa, cand lenesa ca o pisica ma indreptam spre birou, brusc, la un semafor, m-a lovit subit dorul de scris.

Am deschis blogul, praf, praf si iar praf, comentarii lasate aici de ceva vreme, readerul plin si el de noi si noi postari ale oamenilor pe care ii urmaream zilnic cu drag.

Am atat de multe sa povestesc ca habar nu am cum si de unde sa incep cu scrisul, s-au asternut atatea si atatea lucruri peste timp incat sunt pierduta total cu ordinea cronologica a evenimentelor.Caci este fix un anisor de cand nu am mai scris nimic.

Sa incepem cu Kiki, caci despre el a fost initial acest blog si se vrea a fi…baiat mare, domne!, clasa a doua, va puteti imagina? Are 1,40m si 30 kg, 35 la pantofi.

Cum a fost cu clasa intai si cele 12 stilouri pe care copchilul le-a distrus, cu after-ul la care merge pro si contra, cum am fost eu cu nervii la pamant si cu tiroida in piuneze din cauza stresului cu aceasta clasa, cum m-a dezamagit invatatoarea de mai multe ori anul acesta, cum a renuntat Kiki definitiv la pletele lui frumoase si buclate – fiecare capitol cred ca merita o poveste.

Pe scurt – cand am luat vacanta de vara ( si nu obisnuiesc sa scriu la plural despre faptele lui fi-miu ), am renascut.Tiroida si-a reglat parametrii ( ajutata de Eutirox, desigur ), fi-miu a plecat in vacante si eu ma simt in al dousprezecelea cer daca nu ma gandesc ca mai este o luna si incepe clasa a doua.

Proiectul pe care lucram atunci cand am fost in State s-a terminat, de vreo 4 luni am hotarat sa nu mai lucrez pentru client, ci sa ma reintorc intern, muncesc mult si oboseala e crunta uneori, insa momentan alegerea facuta merita.

Fiindca anul asta am schimbat prefixul – v-am lasat cu ultima postare cand eram mai tinerica :-), nu au intarziat sa apara si uzurile, ca deh, cine nu sufera la 40 de ani de nicio afectiune, inseamna ca e mort.

Si, fiindca eu sunt mai vie ca oricand, la sfarsit de martie pana in mai am avut o criza de hernie de disc care efectiv m-a rapus.In viata mea nu am avut asemenea dureri, eu nu prea sunt prietena cu patul in sensul in care trebuie sa fiu maxim de lovita ca sa stau culcata in pat.

Imaginati-va, om proaspat anagajat la niste oameni cu treaba multa pe cap, sa stau lungita si sa lucrez efectiv din pozitia orizontala zilnic.Am fost la patru medici, am facut RMN, am luat 2 sacose d-alea de 60 bani pline cu antiinflamatoare ( inclusiv prednison) si rezultatul a fost nul.Durerile au fost atat de mari incat uneori am plans si m-am tanguit ingrozitor.

Cand credeam ca trebuie sa ajung la cutit, ca nu se intrevedea nicio ameliorare, solutia salvatoare a venit din fizioterapie.10 sedinte care m-au pus pe picioare si sunt ca noua, urmand sa repet figura prin octombrie.

Trebuie sa scriu despre locul unde i-am facut ziua lui fi-miu, mare succes, mare, despre mini vacanta noastra de la Clisura Dunarii- un loc de vis unde as mai fi stat multtttt de tot, despre locul in care mi-am serbat ziua ca doar o data in viata fac 40 de ani, despre oameni frumosi intrati in viata mea.

Am multe de scris, mobilizarea ma omoara, sunt o dezorganizata care dimineata la cafea as putea sa scriu cateva randuri sa le las aici, dar promit sa imi pun un post IT pe birou si sa ma tin de treaba!
Va imbratisez cu drag!