De un semestru încoace, gura nu-i mai tace…

Vineri dimineata Kiki mi-a spus bucuros nevoie mare ca invatatoarea l-a mutat din ultima banca in a doua,langa cel mai cuminte copil din clasa.Mi-a sunat ciudata mutarea asta, asa ca l-am intreabat daca e disciplinara sau pur si simplu asa i-a venit doamnei.A tacut malc si a zis ca nu stie de ce l-a mutat cu baietelul ala care  nu vorbeste deloc.

Am fost sigura ca l-a mutat disciplinar pentru ca Ayan este unul dintre cei mai inalti copii de la el din clasa si asta a fost si scopul statului in ultima banca.Desi nu mi-a convenit sa stea in spate de tot, la momentul respectiv am inteles situatia vazand ce colegi micuti de inaltime are.

Ajunsa la scoala m-a luat doamna la povesti si printre altele mi-a spus si ca o deranjeaza copchilul din dotare ca vorbeste groaznic de mult, ii antreneaza si pe ceilalti din jurul lui si deranjeaza orele.L-a mutat initial in banca a patra dar si acolo a vorbit ca o moara si l-a adus acum in banca a doua, cu cel mai linistit baietel din clasa, baietel care are si o deficienta de vorbire.

Pe hol, l-am inghesuit intr-un colt si l-am certat pe Kiki ca sa lase copiii linistiti la ore, pe el il inteleg ca se plictiseste fiind foarte avansat fata de colegii lui,dar pe restul sa-i lase in pace sa fie atenti la ore ( fie vorba intre noi, ar trebui si lui sa-i dea ceva de lucru suplimentar, ca sa nu se mai plictiseasca si sa ii bata gura in stanga si in dreapta ! )

Dupa iesirea din scoala, pe strada, pana la masina, am ras ca nebuna fiindca mi-am adus aminte de mine.Mai, ce naste din pisica, soareci mananca, clar!

Eu am fost exact ca si el.Aveam o limbarita… ceva de speriat! Nu puteam sa stau nemiscata 45 de minute nici daca ma picai cu ceara.Vesnic invatatoarea ma pedepsea pentru vorbit si ma muta cu diversi colegi doar, doar nu oi gasi subiecte comune cu ei si termin cu vorbitul.

Am stat pe parcursul celor patru ani de scoala primara, cu toata clasa in banca, prin rotatie.Cel mai mult ( un an intreg ) am stat cu o colega pe care am iubit-o mult de tot, o trestie de fetita,o balerina slaba, desirata si cu ochelari, cu care eu faceam urmatoarea manevra:  eu mancam continutul sandwitch-ului din pachetul ei si al meu si ea manca 4 felii de paine goala, ca ii placea mult franzela :D.

Tot cu ea am facut cele mai mari nebunii, de la pierdut fata de masa de la fondul plastic, fata pe care ne-o dadea invatatoarea prin rotatie s-o spalam acasa, pana la aruncat cu rosii de la balcon in capul celor care treceau prin zona.

Ea a fost ultimul mohican cu care m-a mutat si m-a si lasat acolo toata clasa a patra, dandu-si seama invatatoarea ca sunt caz clinic cu vorbaria si sunt pierduta.

Dar in clasa a treia, in ultimul trimestru, exasperata de cat de mult vorbeam la ore ( acum am o mare dilema, cum dracu’ auzeam ce ne preda, cand vorbeam atat de mult si totusi mereu cand ma ridica in picioare stiam despre ce se discuta in clasa ?! ), m-a mutat cu Viorel.

Cum as putea sa il descriu mai bine pe copilul de atunci, ca sa intelegeti cum era acest Viorel?! In primul rand ca nu vorbea mai deloc spre deloc.In al doilea rand, era genul ala de soricel de birou, soricel caruia ii era frica si de umbra lui, avea bietul niste probleme de dezvoltare mintala si  era printre cei mai slabi din clasa la invatatura.

Boon si ia uite-o pe a  noastra cum e asezata de tovarasa invatatoare in banca cu Viorel si imi si spune pe un ton apasat: „ia si mai vorbeste acum, ca asta nu scoate o vorba !”

Buey, dar tovarasa nu ma cunostea pe mine, nu stia pesemne, pana in clasa a treia, ce-mi putea mie pielea de drac ( cel mai mila din intreaga ecuatie imi este de Viorel ) !

De a doua zi am inceput sa-i latru lui Viorica cate-n luna si in stele, numa’ ca mie imi place sa fac dialog si nu monolog.Si cum Viorel nu raspundea si nici nu se uita la mine ( adica imi dadea jet total, cum spun eu acum 😀 ) m-am ambitionat si i-am promis ca pana la sfarsitul clasei a treia vom face niste suete de mare rasunet.

Am avut la dispozitie un trimestru, adicatelea trei luni, in care copilul ala ( vai ce zurlie eram! ) a fost ciupit pana la vanatai ca sa deschida gura. Initial plangea, sarmanul si nu zicea nimic, ulterior se ferea de mine, dar nu m-am lasat.

La sfarsitul trimestrului, mama a fost chemata la scoala si pusa in fata mamei lui Viorel, care nu stia cum sa-i multumeasca.Pe mine m-a luat femeia aia si m-a imbratisat, m-a pupat, iar eu care credeam ca o sa-mi rupa capul mama ca l-am innebunit pe copilasul ala.

Ca sa intelegi, Viorel al meu, povestea dupa trei luni ce nu i-a vorbit lui gurita 9 ani de zile.Devenise un povestitor de prima clasa, cum incepeau orele, cum ne puneam pe vorba :D.

Invatatoarea a inteles ca bine nu ma mai fac, a concluzionat ca daca si pe Viorel „mutul mutilor” l-am facut sa trancane, sunt distrusa pe vecie si irecuperabila.

Toata viata mea de eleva am vorbit in timpul orelor,la liceu aveam un profesor care era mai moale din fire si cum intra in clasa, cand avea de ascultat multe persoane ( ca un trimestru nu punea note si in ultima saptamana asculta pe toata lumea de cate 2 ori sa faca media),  ma invita sa ma plimb fara absenta.La facultate m-am calmat total in timpul cursurilor,asta pentru ca mi-a placut mult si se pare ca ma mai si maturizasem.

Asadar, daca si fi-miu o fi un caz d-asta clinic…ce sa ii fac, cum sa il determin sa taca?