Scobitoarea si molia

Cand m-am mutat din Drumul Taberei aici, la tara, dupa o viata de trait in cel mai frumusel cartier al capitalei,dupa parerea mea, am suferit enorm.Nu numai ca  era obisnuinta, dar imi pierdeam si oamenii mei de prin piata, de pe la magazine, oameni cu care stabilisem o relatie foarte ok .Aveam locul meu de unde cumparam branza de exemplu, oua, carne,legume si fructe.

Mi-a fost greu pana am stabilit si la piata de unde imi fac acum cumparaturile niste relatii, insa fata sociabila si zambitoare cum sunt, am reusit sa le cuceresc pe tanticile respective si azi imi spun exact daca e cazul sau nu sa cumpar un produs, imi indica ce este proaspat si de achizitionat.

Sambata este in general ziua in care eu imi fac piata.Weekendul trecut am ajuns mai catre pranz, deoarece am umblat cu D. dupa ochelari ( deh , avem si probleme d-astea cu vederea mai nou ).

Dupa ce mi-am luat cam tot ce imi trebuia, am lasat la sfarsit achizitionarea oualor de teama de-a nu le sparge.

Ajung la taraba si ma latru cu duduia care imi spune „scumpica” si imi povesteste despre fi-su si tot neamul lor, eu zambesc si ma prefac ca o ascult, mai zambesc, mai zic o vorba dulce si uite asa ea imi scoate de sub taraba oua grase la pretul celor mici de tot expuse la vanzare.Booon, si sambata cum o ascultam ochi si urechi( chiar imi povestea o faza naspa cu fi-su ), dau un urlet groaznic caci am simtit pe una din bucile curului o durere sa lesin.

Femeia beleste ochii la mine, eu mor de usturime,ii explic ca m-a intepat ceva in buca groaznic de tare, ea se hlizeste si in spatele meu Kiki se zvarcoleste de ras.

M-am prins imediat ca pisicherul de fi-miu e autorul faptei, il iau de-o sulfa si razand in hohote imi arata o scobitoare cu care m-a intepat in cur in halul ala.Motivul? Numai asa terminam de vorbit cu doamna ca el se plictisise ingrozitor de rau si nu putea sa ma intrerupa in alt fel.

**

In seara asta, copilul jos in living, eu sus, in dormitor, ma schimbam de hainele de la job.Aud un raget de groaza ( noi clar nu mai puteam sa locuim la bloc cu ragetele pe care le scoatem, ca ne dadeau dreq afara din bloc ! ), apoi plansete cumplite si vaicareli.

Alerg pe scari gandindu-ma ca a patit ceva cumplit.Ajunsa in dreptul livingului, il vad pe Kiki tavalit pe jos , tinand o mana cumva oloaga asa.

Il intreb disperata daca si-a rupt mana, el plange si da  din cap ca nu, aratandu-mi mana.Ma apropii si vad o insecta moarta pe mana lui.Asa, si? Ma uit la el cum plange si il intreb care-i treaba.

A reusit si a  omorat o molie, acum ii e mila de ea ca e moarta, ce face cu ea si oare de ce a venit ea in calea lui ca sa fie nevoit s-o omoare? Whattttttttt? 🙂

14 comentarii la “Scobitoarea si molia

Lasă un comentariu