Laptele si cornul – mananci aici si mori acasa!

Initial aveam in plan sa scriu despre cu totul altceva, dar nu pot sa nu povestesc prin ce am trecut saptamana trecuta.

Kiki a suferit de mic cu tot ceea ce inseamna partea de ORL, cu bronsita astmatiforma ne-am chinuit groaznic vreo 2 ani, pana au intrat in remisie alergiile care ii provocau crizele,  odata cu tratamentele de la Govora si de la Sarata Monteoru.

Cu burtica nu a suferit niciodata, am avut ceva probleme la iesirea dintilor ( nu a facut pic de febra, in schimb facea diaree zile intregi si un eritem fesier cumplit ) dar atat.De vomat s-a intamplat o singura data pe la 11 luni si inca o data la 2 ani si jumatate de la gradinita.

De cand a intrat la scoala, lucrurile nu stau deloc ok cu burta lui, in sensul ca a coincis, ce-i drept, cu iesirea celor patru molari 1, eruptii dentare care i-au provocat aceleasi simptome ca si bebe fiind, fara eritemul fesier.

De vreo 2-3 luni ne chinuim cu regim alimentar , cu mofturi mari la mancare, cu tot felul de dureri prin gura si mai ales cu un stomac vesnic in pioneze.

Pe langa toate acestea, abia pus pe picioare, Kiki a baut laptele de la scoala, ceea ce i-a provocat un rau insuportabil.Am mai avut un episod similar si prin octombrie, dar nu am crezut ca e vina laptelui in totalitate.

12474

 

sursa foto: aici

Miercuri, in pauza mare de masa, a baut si o cutie de lapte, la scoala, i-a fost pofta tare de lapte, mi-a zis.Noaptea de miercuri spre joi am crezut ca o sa ajungem la urgenta: a vomat de 8 ori fara sa inchida un ochi toata noaptea,l-au chinuit niste dureri de burta insuportabile ( efectiv tipa de durere ) si era ca o leguma.

L-am pus pe picioare joi, vineri s-a dus la scoala si i-am cerut sa imi aduca o cutie de lapte acasa.Am vrut sa ma conving ca intr-adevar laptele asta nenorocit contine nu stiu ce otravuri pentru organism incat reactioneaza in felul asta.

Am discutat cu D. si am zis ca ma sacrific eu ( el are oricum niste crize de fiere nasoale, nu se mai incumeta la un asemenea rau incat sa bea el laptele ), sambata de dimineata am baut cutia intreaga de lapte si mi-am vazut de ale mele.Sambata nu am avut nimic, nu mi-a fost rau, nu am simtit nimic.Ba chiar ma gandeam ca nu are nimic laptele si suntem noi paranoici acuzand degeaba produsul cu pricina.

Ieri de dimineata am dormit pana la 10:00 ( lucru ce nu s-a mai intamplat de foarte mult timp ! ), abia m-am putut trezi.Se invartea totul cu mine si mi-era atat de rau, ca simteam ca o sa lesin daca ma ridic din pat.

Toata ziua de ieri am avut un rau vecin cu moartea, m-a durut colonul criminal de rau ( stateam incovrigata in pat ), aveam niste transpiratii reci pe sira spinarii, apoi ma luau niste calduri insuportabile, ameteli, greata maxima si rau din ala care nu te lasa sa poti ridica capul de pe perna.De cand am facut apendicectomia, eu nu mai pot voma deloc, asadar raul meu a fost insuportabil, intrucat toate toxinele si mizeria aia a ramas in organism.

Am bagat medicamente antispastice la greu, nu am pus gura pe mancare, am baut intreaga zi numai ceai si am bolit toata ziua in pat, cu draperiile trase.

Azi sunt bine, ma mai doare putin colonul, dar sunt bine per ansamblu.

Vreau sa stiu, insa, unde as putea face o analiza a mizeriei aluia de lapte pe care li-l da copiilor nostri la scoala? Cum poate cineva, cu buna stiinta , sa produca asemenea rauri unui biet copilas? Eu, ca adult, simteam ca lesin de durere de burta, mi-era atat de rau de parca eram otravita.

Nu e singurul caz copilul meu, mai sunt si alti copii in clasa carora le-a fost rau, altii insa il beau fara nicio problema.

Unde as putea sa merg cu cutia de lapte sa fac o analiza si sa vad ce contine de provoaca raul asta?

Lui Kiki i-am spus sa nu se mai atinga de laptele cu pricina, cornul nu-l mananca oricum caci e tare si fara gust, asadar ceea ce le da guvernul copiilor nostri e o mizerie , nu ne atingem de corn si lapte ca sa nu murim de dureri si de intoxicatii.

Copiii vostri au probleme cu laptele? S-a mai intamplat sa auzitit de persoane carora le-a fost atat de rau?

 

 

Anunțuri

16 comentarii la “Laptele si cornul – mananci aici si mori acasa!

  1. Neata si sanatate! uite ca si eu ma confrunt cu aceiasi dilema ca si tine…. in Brasov, cel putin la scoala la mandra mea se da lapte de la Olimpus. Intai le dadea Muna, nu mai stiu ce firma il ambala, si pe urma au trecut doar la asta. Mandra nu e mare bautoare de lapte, si imi aducea mie laptele sa-l beau la cafea ( asta la pregatitoare). Dar ideea de a bea din cutie cu paiul a incantat-o atat de mult, ca il bea la scoala de cand a inceput clasa 1. Atunci au inceput iar dureri de burta…si la scoala si acasa. Initial am zis ca nu e de la lapte ( am inceput sa facem tot felul de analize acum la burtica si ecografii), ca sa vedem ce are. Si nu are nimic. Dar , daca si la voi e problema asta…….momentan nu mai bea lapte de la scoala, si nici acasa. Culmea, eu nu am nimic si nici alti copii ( dar o sa intreb mai bine printre parinti). E noasoala treaba….

  2. Of… Am mai auzit doar la televizor de astfel de cazuri grave. Fiica-mea primeste o alta marca de lapte la scoala si anul trecut il bea mereu, pentru ca ii placea cum arata cutia. Am rugat-o sa se abtina, pentru ca nu putea fi ceva bun intr-un lapte cu termen de valabilitate urias, dar nu m-a ascultat pana cand a inceput sa gaseasca cutii cu gust dubios. A gustat de cateva ori un lapte care i s-a parut stricat (a fost si branzit de vreo doua ori) si a renuntat.

  3. Din păcate, „minunăţia” asta cu cornul şi laptele este făcută în bătaie de joc. M-am convins şi eu că nu doar arată dubios produsele astea. Nu am avut probleme aşa mari ca voi, dar cum prind vreunul în ghiozdan, tot aşa, luat de poftă, cum îl arunc. Cred că Direcţiile Sanitar-Veterinare se ocupă cu analiza chestiilor de genul, nu ştiu dacă cred bine… Încearcă să faci o plângere însoţită de „probă”.

  4. Amira , eu sunt siderata….nu stiu unde se poate face reclamatie , in afara de OPC , care daca iti dau numar de inregistrare sunt obligati sa rezolve cererea…Multa sanatate sa aveti si sper ca Ayan sa nu mai bea otrava aia…
    La mine nu au fost probleme , cand ambii copii au baut laptele de la scoala. Alex ,ori de cate ori il bea nu avea nimic. Ba mai aducea si laptele altor colegi care nu il vroiau. Eu am baut din laptele adus de Alex , la acea vreme si nu am avut nici o problema. Uneori aducea acasa direct lapte prins , iti dai seama. Insa fiind un lapte slab nutritiv , nu avea nici miros , cu atat mai putin gust.
    Luana , in schimb , ea a fost de mica mai sclifosita , asa ca nu a pus gura pe lapte sau corn….insa a adus acasa. Am baut si din ce a adus ea , a fost ok , nu am pait nimic. Insa este un lapte fara gust si fara miros.
    Imi pare rau si sper sa fiti bine!

  5. Off… sper să fie micuţul vostru ferit de alte probleme!!
    am avut câteva ocazii să folosesc laptele ăsta la mâncare sau cafea şi nu a fost niciun fel de problemă. Dar am mai auzit de cazuri din astea.

  6. @Mama Alunita: Laptele branzit nu l-am gasit, insa gustul era ciudatel, nu era gust de lapte.Ideea este ca nici pastrarea lui in clasa nu se face in conditii optime, se depoziteaza in niste cutii langa o masuta, insa in clasa este cald si e normal ca lacatat fiind sa se strice, cu tot UHT-ul lui cu tot.

  7. @anaisnotmyname: multumesc de sugestie, asa este, Directia Sanitar Veterinara se ocupa de aceste analize, voi face o reclamatie online unde voi preciza ca doresc si proba sa fie analizata.

  8. @Potecuta, cred ca tine mult si de stomacul fiecaruia, sunt copii in clasa lui fi-miu care beau zilnic laptele si nu au absolut nimic.De aceea sunt putin confuza, cum este posibil unii sa boleasca atata de grav si altii nu au nimic?Bacteria e bacterie pentru toata lumea, nu? Sau nici bacteriile nu mai sunt ce-au fost odata ? :-)))

  9. La televizor am văzut mereu tot felul de cazuri. Noi nu am avut niciodată probleme cu laptele. Ce-i drept, în alți ani primeam lapte proaspăt la pahar și îl țineam în frigider. Pe acela îl verificam mereu, pentru că nu venea niciodată în mașini frigorifice. Desfăceam două- trei pahare și-l miroseam. Dacă era ok, îl împărțeam copiilor. Dacă nu, îl aruncam și le explicam părinților. Cu cel uht nu am întâmpinat nicio problemă. Sunt convinsă că laptele conține orice altceva pe lângă…. Multă sănătate!

  10. @Simona: la gradinita li se dadea copiillor lapte si corn? Kiki cat a baut lapte din gradinite nu a avut niciodata nimic.Ce-i drept tot timpul le-au dat Zuzu.Nu stiu ce contine exact laptele asta de la Dorna, dar lucrurile nu stau ok.

  11. Si Eliza bea laptele de la scoala, nu a avut niciodata nicio problema. Cred ca de la Fulga e, dar nu sunt sigura. Dar ma pui pe ganduri, cred ca o sa-i spun sa nu-l mai bea, sa-l aduca acasa si il beau eu la cafea sau il pun la clatite si ii dau lapte de care cumparam noi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s