Amintiri din grupa mică

Zilele acestea se vehiculeaza pe FB si am vazut ca s-a discutat chiar si la stiri, dezvaluirea unei mame nemultumite de tratamentul pe care i l-a aplicat  educatoarea fetitei ei de 2 ani si 9 luni, in cele 3 zile cat a frecventat grupa mica.

Nu am sa scriu despre acest subiect decat ca eu, personal, nu sunt in totalitate de acord cu ceea ce a scris/ descris mamica cu pricina.Si asta pentru ca exista anumite sincope in ceea ce spune, pentru ca nu imi explic anumite lucruri, pe care respectiva sustine ca le-a vazut / facut educatoarea respectiva.

Dar am sa scriu, pentru ca mi-a trezit o amintire puternica aceasta mamica, despre prima mea zi ca educatoare.

Inutil sa spun ca aveam doar 19 ani cand mi s-au dat in grija o grupa de 35 copii de 3 ani, grupa mica, eram un copil care trebuia sa aiba grija sa educe niste boturi de omusori.Nu stiam nici eu daca sunt sau nu in stare, nu prea realizam exact ceea ce inseamna un copil in viata unui parinte, nu stiam nici eu exact cum stau lucrurile si ce mi se intampla exact, nu stiam nici ce insemna responsabilitatea unui serviciu, dar a unui copil ?!

Pentru ca practica din liceul pedagogic, chiar daca timp de 5 ani am mers in gradinite, saptamanal cate 4 ore, nu se poate compara cu a fi direct la grupa, singura, cu 35 de copii ce depind strict de tine.

Asadar, intr-o zi de toamna ploioasa, pe 15 septembrie, dimineata, cand am intrat in clasa, m-a apucat panica.Toti copilasii plangeau amarnic, caci la varsta aceea daca plange unul sau doi, incep toti.Tanti Stela ( habar nu am daca mai traieste sau nu ! ), o femeie de cincizeci si ceva de ani la vremea aceea, mi-a dat niste jaloane despre ce si cum ar trebui sa fac in perioada imediat urmatoare, vorbindu-mi cu drag din experienta ei.
Ma simteam pierduta, imi venea sa imi iau geanta si sa plec mancand nori, mai cu seama cu cat atunci cand reuseam sa potolesc un copilas ce plangea, se pornea altul si pe langa el atatia altii.

Nu numai ca nu puteam sa ii scot afara ( asa cum cerea insistent mamica respectiva in plangerea ei ), ci abia reuseam sa ii tin minte, ca si figura, ca sa nu imi plece vreunul de sub nas.
Ii numaram continuu, ca pe oi, eram stresata maxim si cand am ajuns acasa am plans de m-am umflat spunandu-i mamei ca nu ma mai duc.

A doua zi, mai linistita, am intrat iar in grupa de copii, aceleasi plansete si zvarcoleli, aceeasi panica, acelasi tratament de strans in brate, sters obraji inlacrimati si nasuri curgande,numarat ca pe oi si tinut in brate si alinat suparari de copil de 3 ani.

Asadar,care activitati, ce lectii, ce jocuri didactice ( asa cum am auzit ca mamica respectiva se plangea ca nu a facut educatoarea cu ei ) , cand eu aveam si picioarele si mainile ocupate de cei mici, eram tot timpul ocupata sa alin suflete mici suferinde.

La masa nici nu voiau sa se atinga de mancare ( apropos, atat in sistemul de stat, cat si in cel privat, vesela era din inox si nu pentru ca se dorea sa fie „ca la puscarie”, ci pentru ca este mult mai safe pentru copii), unii plangeau de li se inodau lacrimioarele in barbie si de acolo cadeau in lingura cu mancare pe care o duceau la gura si apoi renuntau.Atii, mancau cu greu, altii mai putin suparati mancau de foame.Ii dadeai cate unuia in gura sa manance , apoi mergeai la altul si tot asa.Masa avea un program, caci trebuiau sa doarma ulterior, nu am fi putut sa stam pana la ora 16 cu pranzul pe masa.

La toaleta mergeam cu totii,  ii asezam pe toalete, le desfaceam pantalonasii, apoi ii aranjam ca nu stiau sa isi aseze hainutele pe ei, unii nu puteau nici macar sa-si traga chiloteii, intreg procesul cu dezbracat, pipi, imbracat si aranjat, impreuna cu tanti Stela, la 35 de copii dura cel putin 20 minute.Daca ii venea ulterior vreunuia mic sa mai faca pipi, il lua tanti Stela si il ducea la toaleta.Daca faceam eu un pas, puii cei mici erau gramada dupa mine ( chestia asta cu doamna closca a durat tot anul, daca mergeam la toaleta se ridicau toti si o luau dupa mine 🙂 ).

Astazi nu mai exista ingrijitoare la fiecare grupa ( cu ceva noroc exista o ingrijitoare la 2 grupe ), nici nu vreau sa ma gandesc cum se impart bietele educatoare de la grupa mica, intre toaleta si clasa cu puii plangand.

In zilele ce au urmat, am inceput usurel sa-i invat cum ii cheama, sa ii apropii de mine si sa le alin despartirea atat de grea de mamele lor  ( acei copii veneau o saptamana intreaga la gradinita fara sa mearga acasa).Ii imbracam, ii spalam pe dinti, pe fetisoare, ii pupam, ii tineam in brate si ii certam atunci cand faceau diverse gainarii.Este adevarat ca la ei a fost mai usor , daca pot spune asa, dupa o perioada, pentru ca numai lunea plangeau tare cand veneau la gradinita.Zilele urmatoare ii gaseam veseli dimineata, piuind galagiosi, se invatasera mititeii de ei cu noi si noi le eram mame si tati o saptamana intreaga.

Grupa mica intr-o gradinita, la inceput de an, este o grupa extrem de dificila pentru o educatoare, pentru ca nu cunosti copiii, majoritatea provin din mediul familei, fara a fi fost despartiti de cei dragi ai lor niciodata, cu un anume program de viata la care ajunsi in mediul gradinitei vor trebui sa renunte pentru a se adapta noului program, foarte multi plang, altii stau retrasi si nu doresc sa se integreze nicicum, altii vomita ca un semn de protest impotriva parintilor care ii lasa in colectivitate, altii ( asa cum a facut si Kiki 3 ani la rand ) se tavalesc si urla si dau cu pumnii in tot ce prind, altii se desprind usor de parinti si se joaca, isi fac prieteni, etc.

Iar ca educatoare, esti nevoita sa gestionezi toate aceste comportamente fara a cracni, ca nu cumva sa superi vreo mama sensibila ca doamna cu plangerea.

In ultimii ani vad mereu razvratiri ale parintilor pentru niste balarii – nu contest nicio secunda comportamentele deviante cu pedepse si vorbe de duh spuse copiilor, de bataie nici nu incape vorba –  ( mi-e greu insa sa cred ,ca o educatoare normala la cap, care are grupa mica, ar putea pedepsi un copil de 3 ani, lasandu-l singur in toaleta , lasandu-i singuri pe ceilalti la somn in clasa si ea stand pe hol la povesti ), dar mereu imi vine in minte urmatorul scenariu: daca am aseza una dintre aceste mame in locul educatoarelor, cum s-ar descurca sa impace si 34 de copii ce plang si urla, se tarasc pe jos, ar duce si la toaleta un alt copil si l-ar sterge la fund, l-ar imbraca,in timp ce din clasa ar iesi pe sala altii mici dupa tine ca ai plecat.In tot acest timp sa apara si  un palc de mame, fiecare nemultumita de tratamentul aplicat copilului sau (de ce i l-ai lasat singur in clasa, de ce l-a gasit plangand, de ce nu ai stat pana la pranz cu masa de dimineata, de ce nu esti si la toaleta si sa-i dai copilului nush cui in gura, de ce si de ce?)

Si nu as vrea sa mai aud, zau, chestia cu „si-a ales meseria asta „. Da, ai ales meseria asta, iti place mult sa lucrezi cu copiii, dar din cauza unui sistem bolnav care nu-ti ofera nimic , care nu aduce oameni suficienti in institutii, esti nevoita sa faci si munca de ingrijitoare  si munca de educatoare, de bucatareasa, etc.Este foarte frustrant sa inveti 5 ani – liceul pedagogic a fost un liceu extrem de greu , unul in care in timp ce alti fosti colegi de-ai mei din alte licee se plimbau, se distrau si ieseau prin cafenele, eu stateam sa colorez, sa desenez si sa decupez cu orele,faceam basici la degete si in palme de la atatea materiale didactice cate am pregatit, stateam nopti la rand sa scriu proiecte didactice, sa pictez si sa modelez.

Cand ajungi educatoare se intampla la fel, ascuti creioane, iti faci materiale didactice, decupezi, colorezi, ornezi clasa cu diverse chestii pe care le faci tot tu, pregatesti si cauti materiale pentru lectii si serbari, daca mai ai si niste inspectii de grad faci la materiale pana bolanzesti.Pe langa astea, parintii te reclama ca trebuie sa stergi la fund copiii la toaleta, sa le stergi mucii, sa le stergi voma, sa ii imbraci, sa ii dezbraci, sa le sufli in nas, sa le dai in gura, sa le strangi farfuriile , sa ii imbraci in pijamale si sa ii motezi.

Munca de educatoare nu presupune si ultima parte, toate acele lucruri se fac de catre ingrijitoare ( slava cerului ca eu asa am lucrat ! ), insa neavand femeie la clasa faci si chestia asta.Si nu te vaiti niciodata, ca sunt 35 de copii mititei, pe unii neinvatandu-i parintii lor acasa nici sa-si traga pantalonii, faci ce si cum poti sa le fie bine celor mici.

Cred ca inainte de a arunca cu noroi in niste oameni, ar fi bine sa ne punem in cizmele lor si sa ne intrebam, eu, oare , as fi capabil sa fac ceea ce face omul acela? In cazul de fata, cum as fi putut eu, singura,sa gestionez situatia de la o clasa cu 35 de copii mici de tot, toti cu aceleasi drepturi egale ( indiferent ca unul are cu 3 luni mai putin decat altul ), abia despartiti de parintii lor, care plang, urla si trebuie impacati si introdusi incet intr-un program organizat de gradinita.As fi eu in stare sa ma comport cu toti copiii la fel, in situatia de fata, fara sa fac diferente intre ei ?

Dupa ce ne dam raspunsurile respective ( eu mi-am pus intrebari si am si gasit solutii , inainte de a o discredita pe cotoroanta lui fi-miu de anul trecut ), abia atunci putem sa aruncam cu pietre si sa ponegrim oameni.E simplu si facil sa facem rau, e foarte facil sa ponegrim oameni, sa-i aratam in presa avida de subiecte scandaloase, dar este foarte greu sa ii intrebam daca au nevoie de ajutorul nostru, daca  putem usura in vreun fel situatia copiilor nostri in primul lor an de colectivitate.

Anunțuri

7 comentarii la “Amintiri din grupa mică

  1. E o modă să te dai mămică răzvrătită. Educatoarea nu-i bună, învăţătoarea nu-i bună. Numai coplilul lor e un mic geniu, cuminţenie întruchipată, ele sunt mame model şi toţi cei din afară sunt proşti. Eu le compătimesc pe educatoare. Nu ştiu cum rezistă, zău!

  2. @Poteci de dor: sunt si oameni care lucreaza in invatamant fara a avea nicio treaba cu domeniul asta, doar pentru ca multi din cei care ar trebui sa stea la catedre au migrat catre alte domenii mai bine platite, doar ca asta nu inseamna ca toata padurea e plina de uscaturi.Au ramas si oameni devotati, care isi fac cu drag meseria in ciuda multor neajunsuri.Pe mine ma irita insa pretentiile nerealiste si balivernele.

  3. Perfect de acord. Numai că şi în cazul celor devotaţi se trezesc „autoateştiutorii” să-i înveţe meserie. Să se plieze după mofturile lor, adică.

  4. @poteci de dor: astia atotstiutori exista in fiecare domeniu, potecuto, din pacate.Nu ai vazut cati dashtepti d-astia merg si la medici si ii invata cum sa taie si sa coasa? Astia sunt peste tot si trebuie ignorati, numai ca uneori intind coarda maxim neintemeiat.

  5. Cred ca stiu despre ce articol vorbesti si iti apreciez obiectivitatea. Daca macar un sfert din ce scrie acolo ca ar fi zis educatoarea e adevarat, atunci doamna respectiva nu are ce cauta in educatie. Dar nici un copil de doi ani nu are ce cauta la gradinita, dupa parerea mea.
    Intamplator, eu am avut experienta pe care o propui. Am stat o ora in clasa pregatitoare a fiicei mele. Fiind luata pe nepregatite (invatatoarea pur si simplu nu aparuse la scoala), am fost imediat depasita de situatie, iar copiii s-au impartit in trei grupuri: cei care se implicau in activitatile propuse de mine la repezeala, cei care s-au izolat in bancutele lor si rebelii care m-au ignorat total, jucandu-se intre ei de parca nu existam. Cum sa ii impaci pe toti? A ramas un mister pentru mine 🙂
    Dar. Pentru ca exista un mare DAR. Dupa aceea singura ora, stiam care sunt copiii cu potential de performanta scolara, cei care aveau nevoie de interventie psihologica, cei care trebuie atrasi spre invatatura prin metode alternative, cei cu deficit de afectiune etc. Invatatoarea, insa, n-a parut sa stie pana la sfarsitul anului. I-am propus ajutor voluntar (am ceva pregatire in educatie), dar l-a refuzat, asa cum a respins orice critica sau sugestie venita si de la alti parinti. Si ne-am trezit cu acutizarea neintegrarii la unii copii, cu exacerbarea agresivitatii la altii, cu bullying, dezinteres pentru scoala etc. etc.
    Povestea e mult mai lunga si, cum am dezvoltat o fixatie pe acest caz, de neinchipuit pentru orice om de bun simt, as putea scrie ore in sir. Dar mai spun doar atat: oricat de subiective ar fi, cred ca relatarile de genul articolului in discutie trebuie sa fie cunoscute. Vocea parintilor este aproape inexistenta in sistemul de invatamant actual, care are o acuta nevoie de schimbare. Si prefer o mama revoltata decat una care isi lasa copilul abuzat de acest sistem. E drept, cu conditia ca si ea sa-si recunoasca greselile si sa-si ajusteze intr-un mod corect felul in care-si creste copilul acasa 🙂

  6. @Mama Alunita: foarte pertinent comentariul tau.Asa cum am scris, chiar eu am avut probleme cu educatoarea lui fi-miu si am vorbit.Intai frumos, ulterior cand mi s-a pus pumnul in gura si am fost pusa la colt, am vorbit mai altfel.Povestea cu vocea parintilor neauzita este nu din cauza celor de la catedra, ci din cauza multor parinti nepasatori sau poate nestiutori, care se complac in situatii diverse neplacute din comoditate, din teama, din frustrare ca te vei izbi de un zid de voci care te vor pune la zid ca esti mai altfel decat ceilalti, etc.
    Insa, asa cum am subliniat in aceasta postare, vociferarile parintilor sa fie obiective si intemeiate, nu faci reclamatie si mergi in presa pentru ca tu ii dai acasa dimineata omleta si lapte cu miere, iar la gradinita ii da altceva care nu se ridica la standardele tale.
    Este adevarat ca exista inca multe cadre didactice care nu au ce cauta la catedre, printre copii, dar exista si multi parinti atat de aberanti incat eu ma crucesc, efectiv, si ma intreb ce fel de adulti vor creste din copiii acelor oameni.
    Subiecte sensibile si indelung de dezbatut…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s