Cum ne imprietenim cu cei din jur ?

Problema cu socializarea am observat-o încă de la grădiniță, problema agravată odată cu vârsta, datorită timidității care-l încearcă.
Acum 2 zile am stat ascunsă la ușa clasei ca sa observ dacă intră sau nu în vorbă cu colegii lui.
A mers lângă grupul de băieței, nu i-a salutat și a așteptat sa vadă dacă îl salută vreunul din ei.Baietii erau concentrați pe niște jucării și nu i-au dat importanță. S-a întors și a plecat în bancă.
Am plecat cu inima strânsă, mă gândeam că l-am lăsat singur și trist.

Aseară am avut o discuție legată de temerile mele vis a vis de faptul că el socializează foarte greu cu cei din clasa. Răspunsul lui m-a lăsat mască.
-Băiețeii de care mă întrebi se joacă împreună pentru ca toți au niște omuleți lego ninja.
M-a mustrat conștiința ca noi nu i-am luat așa ceva și l-am întrebat dacă ar vrea să îi cumpăr un omuleț, dacă crede că în felul ăsta poate îl ajută să se apropie mai ușor de băieți.
-Mami, pentru a vorbi cu alți oameni nu e nevoie să cumpărăm jucării, eu le am pe ale mele și nu e nevoie să luăm altele. În plus, putem face altceva cu banii, lego este scump și nu merita sa cumpăr ceva doar pentru ca au ceilalți.
Mi-au dat lacrimile. Nu știu câți părinți au copii care la 6 ani și jumătate se gândesc ca putem face altceva cu banii.

L-am intrebat apoi de Anda, fetita cu care s-a tot jucat in ultimele zile.Mi-a spus ca nu mai vrea sa vorbeasca deloc cu ea ca a tabarat pe el de fata cu celelalte fete sa-l imbratiseze si sa-l pupe, fetitele au ras si au incurajat-o, dar el s-a simtit stanjenit si a fugit.

Il supara tare faptul ca nu stie cum ar trebui sa faca  ca sa intre in vorba cu alti copii, asteapta sa vina ei catre el.Si daca ei nu o fac, el sta solitar.Si isi gaseste diverse alte activitati in pauza, ca de exemplu aranjatul calendarului naturii, stersul tablei, se joaca cu puzzle-ul pe care i l-am cumparat pentru scoala, se joaca cu cele 2 „fetite ale lui ” ,etc.

Am povestit, l-am intrebat, i-am explicat ca trebuie si el sa faca anumiti pasi catre copii, ca sa se creeze legatura dintre ei.Odata creata legatura el este un  partener de joaca minunat, ii vad pe copiii de la gradi cu care ne mai intalnim si sunt incantati ca il revad, il striga, ii fac cu mana.

Sunt trista si ma tot intreb cum naiba sa fac sa il determin sa se imprieteneasca cu copiii?Cum sa il ajut sa ii fac integrarea intre copii mai simpla.Cred ca eu imi fac probleme mai multe decat el, Kiki nu pare deloc atins in vreun fel de faptul ca nu s-a imprietenit inca cu cei din clasa, el avand acasa cercul lui de copii cu care se joaca de cand ne-am mutat la curte.

Sper sa nu fiu paranoia si sa accept ca anumiti oameni se simt bine si daca nu sunt continuu inconjurati de amici.

Copiii vostri cum se descurca cu prieteniile, cum se lipesc de ceilalti copii, le este greu sa se integreze in colectivele noi de colegi?

Anunțuri

8 comentarii la “Cum ne imprietenim cu cei din jur ?

  1. iti faci prea multe probleme. Pirdalnica asta de „Socializare” nu poate fi fortata asupra cuiva. Fiecare copil e diferit si face totul la timpul lui. NU cred ca este o regula batuta in cuie , cum ca trebuie musai sa socializam cu toata lumea de la o virsta frageda,pt ca daca nu vaaai ce o sa esuam in viata. Eu niciodata nu i-am impins pe copiii mei de la spate sa se joace cu alti copii. Daca au avut chef au facut-o,daca nu, nu.
    Plus ca unii copii sunt mai degajati din fire iar altii nu. Fie-mea e de un tupeu fantastic, nu-i e rusine niciodata, se baga in seama imediat cu oricine, e vorbareata,se descurca in discutii cu absolut orice virsta ( de la copii mai mici ca ea, la adulti). Fiu-mio e mai tacut, mai la locul lui, cu tabieturile lui . Nu are probleme sa ”socializeze” cu nimeni,insa trebuie sa aibe el chef. Daca nu, nu te baga in seama, isi vede de masinile lui si tu te agiti degeaba. Si sunt amindoi ai mei,crescuti la fel, n-am facut nimica diferit in cresterea lor. dar au caractere diferite. Si e ok cu mine treaba asta. 🙂 Sfatul meu e sa nu-ti bati capul cu treaba asta, fiul tau imi pare matur pt virsta lui si nu cred sa aibe probleme in privinta asta.

  2. @A.T: eu am fost la fel ca fiica ta si imi pare tare aiurea ca el este asa cum spui ca e si fiul tau.Daca are chef de vorbit o face, daca nu, isi vede de treaba lui si chiar nu il intereseaza nimic.
    Este posibil sa fie problema doar la mine, el pare ca se simte perfect.Dar eu imi fac griji, ma framant sa nu se simta exclus, sa nu se simta singur, etc.
    Acum am timp si mintea imi zboara la tot felul de balarii :-))))

  3. da, te inteleg. Ca mame toate dorim tot ce e mai bun pt copiii nostri 🙂 Dar eu am invatat ca uneori trebuie sa ”let it go” vorba cintecului 🙂

  4. Of, dragul de el….. m-a emoţioat tare cu răspunsul lui. Nu pot da sfaturi, nu am experienţă asta. Pot spune doar că am fost fix ca el. Şi săţ ştii că nu eram tristă deloc, din contră. Şi da, au venit ei spre mine şi totul a fost cât se poate de firesc şi de ok.

  5. M-au ucis gastele de la gradinita cu socializarea copilului la 3 ani. Adica, de ce nu se „integreaza” el in colectivul de copii (multi de 5-6 ani, pe care nu ii cunoaste deloc, ca ne-am si mutat din localitate intre timp). Copilul se juca bine merci singur, avea ale lui interese si tabieturi – nu si nu, sa „socializeze”. Ei, vreau sa spun ca nu stiu ce face la noua gradinita, pare sa nu aiba multi prieteni, desi educatoarea zice ca „totul ok”, dar l-am vazut pe viu in concediu interactionand cu copii de toate varstele si nationalitatile, vorbind germana cu suedezii si turcii care nu pricepeau o iota, romana cu nemtii, jucandu-se cu toti si fiind efectiv sufletul petrecerii la discoteca pruncilor. Daca nici asta nu e socializare… Poate e mai dificila socializarea in grup compact (grupa, clasa), acolo sunt zilnic aceeasi copii si un cadru reglementat, plus diverse grupuri de cunostinte/prietenii deja formate. In orice caz, in viata mea nu il mai banuiesc de nesocializare. N-are chef sa se integreze in grup si pare sa fie ok cu asta – din partea mea… Lasa ca vine adolescenta si alergatul dupa apartenenta la grup.

  6. @Ioana: acelasi lucru se intampla si la noi, asa cum spuneam.Se joaca afara cu prietenii lui zilnic, cand merge in vacante socializeaza si se imprieteneste repede cu copiii, la scoala insa e o chestie.Am hotarat sa nu il mai intreb nimic, il las pe el sa imi povesteasca ce si cum, sa vedem cum decurge nevoia lui de apartenenta la un grup.Sau nu. 🙂

  7. Si eu aceeasi problema cu piticul de 4 ani jumate.Zice ca cei din clasa lui nu vor sa se joace cu el dar nici el nu s a bagat vreodata fara sa intrebe sau abuziv. Ma autoinvinovatesc pt ca l am invatat prea cuminte si ma gandesc ca poate faptul ca el nu impinge,nu loveste, nu sare si e prea cuminte il trag in jos si il fac sa nu mai fie placut intre colegi. El se joaca frumos,dar nu e genul sa ia initiativa. Avand in vedere ca avem nici noi prieteni multi in orasul in care ne am mutat,nu stiu ce sa mai fac. Ma gandesc sa nu aiba alte probleme….cu atatea boli si deviatii de comportament,mi o ia mintea razna

  8. @alix:la 4 ani încă nu știu foarte bine copiii să se joace într un grup omogen, pe la 6 ani să începi să îți faci griji dacă e tot solitar. Cu educatoarele ai discutat, ce spun despre el?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s