Prima zi de școală

Am pasit pe poarta scolii la 08:30, cu o mana moale si catifelata tinandu-ma strans de mana.Instantaneu mi s-a pus un nod in gat si ochii mi s-au umezit ( ce noroc cu ochelarii astia de soare ! ), mi-am adus aminte de prima mea zi de eleva si au inceput rauri de ganduri si de amintiri nostalgice sa mi se deruleze prin minte, in timp ce cautam intr-o mare de copii grupa pregatitoare unde avea de azi sa fie scolar fiul meu.

Careul arata exact ca cele de pe vremea mea, copii multi de tot, cei mai mari foarte galagiosi si fericiti sa se revada dupa vacanta de vara, cu tolbe pline de amintiri si de povesti pe care erau nerabdatori sa si le imparatseasca.Cei mai mici, stateau cuminti in spatele invatatoarelor, vorbeau incetisor, inca erau priviti din spate de parinti si povesteau si isi imbratisau doamnele.
Boboceii…lipiti strans de mana mamelor, cu tatii alaturi, cu buchete mari de flori care le mascau fetisoarele debusolate, unii veseli, altii tristi, emotionati de ce va fi, parintii si mai si.

Incepe festivitatea de deschidere a anului scolar, ne vorbeste directoarea care lauda scoala si elevii ce au absolvit in vara, toamna asta boboci liceeni la cele mai prestigioase licee din Bucuresti.
Ne vorbeste apoi preotul paroh, mult si fara de intelesul copiilor, ne citito-vorbeste un tatic reprezentat al Asociatiei parintilor din scoala, tatic care ne cere direct bani fiindca nu-s ( de parca ar fi undeva in sistemul de stat ! ), ne vorbeste si directorul adjunct care are un baietel tot la grupa pregatitoare ( slava cerului ca nu am picat in clasa cu el! ), ne vorbeste iar directoarea plina si in sfarsit apare doamna invatatoare cu lista copiilor din clasa dumneaei.

Se striga catalogul, copiii se incoloneaza cate doi, parintii se imbulzesc ca de obicei cu aparate foto si telefoane cat mai performante sa le faca poze bobceilor, se intra in clasa, copiii se imbulzesc si ei la doamna cu florile, vad un munte de flori si bani aruncati la cosul de gunoi peste 2-3 zile.

Se aseaza fiecare timid intr-o bancuta, parintii intra si ei buluc pe marginea bancutelor, se fac poze peste poze, unii dintre copilasi, coplesiti de emotii si de marea de parinti bulucita in clasa, incep si plang,nu vor la scoala, nu-si pot stapani bine emotiile, mititeii.

Ma uit la Kiki cat de echilibrat este, timid insa ingrozitor.Stie insa sa mascheze perfect emotiile ce-l stapanesc, se preface dezinteresat de ceea ce este in jurul sau, stiu insa ca in sufletelul sau este o furtuna de emotii si de tulburare.Nu socializeaza cu nimeni, ceilalti vorbesc in jurul lui,fetitele abordeaza colegele de banci, baieteii vorbesc intre ei.El sta cuminte in bancuta lui, se joaca cu morisca primita de la doamna invatatoare, sufla in ea si asteapta sa fie el cel abordat.Niciodata, dar niciodata nu este el cel care abordeaza primul.Si daca nu e abordat, sta cuminte in banca lui si isi gaseste singur de lucru.

Ma doare sufletul, eu mica eram o explozie de culoare si de vorba, imediat intr-o incapere cu copii eram prietena cu toti, vorbeam, ii provocam la joaca, radeam si ma hlizeam mereu.La fel sunt si acum, socializez cu cea mai mare usurinta posibila, nu mi-e teama sa vorbesc cu nimeni si nimic.

Dar ma asigura ca e totul ok, se va imprieteni in cateva zile cu copiii, va fi totul bine.

Doamna invatatoare imi place mult, e genul total opus al educatoarei zbir de la gradinita.Mi-a placut enorm ca a fost transparenta cu parintii, ne-a lasat sa facem cate poze dorim, ne-a lasat sa asistam la toate discutiile pe care le-a avut cu copiii, nu ne-a impus nimic, e super flexibila.Putin flower power asa mi se pare, dar poate e doar o parere de prima faza.Mie imi place insa ca e asa si nu e zbir.Vorbeste frumos, zambeste mult, e calma si ii trateaza cu blandete pe copii.Nu imi mai doream o invatatoare la fel ca „cea mai buan educatoare din gradinita”ca cea pe care a avut-o.Ar fi fost un chin sa mearga de frica la scoala.Nu imi pasa sa stea nemiscat, vreau sa ii placa scoala, sa o placa pe doamna si sa mearga cu drag acolo.

In seara asta, dupa ani de zile, Kiki a facut baie si la ora 21 s-a bagat in pat la somn, singur.Este prima oara dupa ani de zile cand el adoarme fara mine, cand se pune singurel in patul lui, in camera lui si se culca.

Este foarte incantat ca e scolar, nu mai putea sa mearga la gradinita, este si printre cei mai dezvoltati fizic din clasa, stie deja sa citeasca cursiv si sa scrie, face socoteli, deci gradinita il obosea maxim nevenind cu nimic nou.

Eu sunt bucuroasa si nu prea, ma bucur mult de tot cand il vad pe el fericit si incantat, ma bucur mult ca a inceput un nou capitol din viata lui, ma bucur ca isi va face noi prieteni, i se vor deschide noi oportunitati si noi orizonturi, sunt trista insa ca azi a pus ursuletul de plus in cui, sunt trista ca puritatea lui incet se va duce, va intra intr-o lume vicleana, plina de rautati, dezamagiri si uneori iluzii desarte.Dar toti trebuie sa trecem prin astea ca sa ne calim, sa ne otelim si sa devenim adultii de maine echilibrati, puternici si independenti.

Ii doresc puiului meu acomodare usoara, minte luminata sa poata absorbi toate informatiile noi, putere de munca si un an scolar plin de realizari !

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

7 comentarii la “Prima zi de școală

  1. Bafta scolarului! E firesc sa ai emotii , crdeai ca scapi? 😀
    Kiki e baiat mare si serios. Banuiesc ca statutul de scolar l-a facut sa inteleaga ca e deja baiat mare si a depasit faza de copilas de la gradi. Frumos ca e asa echilibrat . Cred ca stie ce vrea si ce trebuie facut…Bravo Ayan!
    Sper sa iti menti parerea despre doamna invatoare…e interesant!
    Felicitari!

  2. @Ana: Sper si eu sa raman cu aceeasi parere buna despre doamna invatatoare.S-a mobilizat Kiki foarte bine, am speranta sa ramana asa pana la sfarsitul anului ca atunci cand il va ajunge oboseala sigur va chitai.

  3. @potecidedor: multumim mult, azi s-a imprietenit cu un baietel care plange continuu „ca mi-a fost tare mila de el mami, nu am putut sa-l las sa planga „:-)

  4. Ma bucur ca pleci la drum cu o atitudine pozitiva. Eu tin minte ca anul trecut plecam din curtea scolii cu gandul „Da-mi, Doamne, puterea sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba”. In principiu a fost ok si la Eliza si cred ca va fi si anul acesta. Multa bafta!

  5. @Laura Frunza: eu sunt optimista de felul meu si intotdeauna acord oamenilor incredere.Ca m-au dezamagit intr-un numar foarte mare dupa aceea, asta-i alta poveste.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s