Vila Camelia, Sinaia

Corporatia aduce cu sine si lucruri bune pentru un om, nu numai kkturi de politici si oameni aberanti ( trebuie neaparat sa fac un post despre ‘telectualii aia pe care i-am avut eu in companie si au plecat la un moment dat, de suparare ca nu aveau sapun cu aloe vera si curpapir parfumat la buda ! ) :-))
Unul dintre avantajele companiei unde am fost era faptul ca printre alte beneficii cu gym-uri si 5% jdemii de reduceri la pizze, brice si carice ( cred si eu ca dupa atata pizza si junkfood iti da o mega reducere la gym sa dai jos dreq toate caloriile), aveam si posibilitatea sa ne reportam de pe o luna pe alta banii necheltuiti din suma alocata respectivelor beneficii lunar si cand se strangea de-o duda sau o maslina puteai sa pleci intr-o excursie in tara sau sa-ti achizitionezi un curs.
Desigur ca achizitionarea cursurilor, cand eu abia aveam timp sa ma vad cu husbandu’si cu fi-miu, era ceva utopic, am strans niste banuti ca sa mergem cu famelia toata la un turism intern.
Si cand puteam gasi o ocazie mai buna decat de ziua lui fi-miu, care in acest an a refuzat politicos ( in ultima jumatate de an este extrem de formal si politicos copchilul 🙂 ) o destrabalare de cateva ore impreuna cu puradeii de varsta lui, preferand 3 zile la Sinaia pe motiv ca „nu am vazut casa lui George Enescu !”.Asta da ‘telectual de mic, parol de onor !
Si achizitionez pachetul de 2 nopti si 3 zile la vila Camelia din Sinaia.
M-am gandit ca la pretul de 230 ron/ noapte o sa gasim o mega pensiune cu tot ce-i trebuie.Mentionez ca in acesti bani era inclus si micul dejun.
Am ajuns undeva pe la pranz intr-o vineri, pe 21 mai, ne-am parcat si ne-am descarcat bagajele.
Camerele duble pe care le-am primit au fost la etajul intai ambele, camera noastra maricica ca si spatiu, dar foarte intunecoasa si cu un miros de vechi impregnat in toate lucrurile din camera.
Baile dotate cu tot ce trebuie, usa insa dintr-un lemn naspa, taiata la baza aiurea, neinchizandu-se complet, cada si chiuveta vechi de tot, caloriferul nevopsit si cu aer de neingrijit.
In cada era un covoras de baie cu un aspect imbacsit, pe care eu am si alunecat cand am pus piciorul ( desi rolul lui este unul antiderapant )si l-am scos imediat.
Tot la minusuri am sa trec si scartaitul parchetului vechi.Astea-s minusurile valabile pentru camerele noastre.
La fel de deranjant a fost faptul ca am picat in aceeasi perioada cu un grup de seniori din Israel, oameni civilizati si cu bun simt, dar veniti sa se distreze la Sinaia.Mancau in livingul vilei si tot mirosul de mancare era prezent la noi in camere, seara cand dansau si cantau se zguduiau peretii si pana la stingere nu te puteai culca, uita la teevizor decat dandu-l foarte tare, deci pentru familii cu copii mici nu e recomandabil.
Ca si plusuri as avea de adaugat:
– ospitalitatea personalului
– amplasarea vilei foarte aproape de centrul orasului
– linistea si natura minunata din jurul vilei
– arhitectura si decorul interior, cu niste vitralii superbe la geamurile livingului
– micul dejun proaspat si variat
– locuri de parcare suficiente si safe
– curatenia zilnica si schimbatul prosoapelor, a lenjeriei.

Daca as mai vrea sa revin in aceeasi vila? Mno, nu prea si asta pentru ca la 230 ron / noapte am stat in locuri mult, mult mai ok.
Dar noi am fost acolo sa ne relaxam, sa petrecem ziua lui Kiki si sa ne simtem bine in famelie :-).
De mancat intotdeauna cand mergem la Sinaia ne ospatam la restaurant Alex ( o sa fac o alta postare despre asta ), ne plimbam mult si vizitam iar si iar Pelesul.Anul asta am apucat sa intram si in Pelisor, l-am dus pe Kiki si la casa lui Enescu ( doara d-aia copilul a renuntat la marea destrabalaiada !! ), ne-am jucat prin parc si am cotrobait pe cararui din padure.
Iubesc Sinaia ca nimic altceva de pe Valea Prahovei si oricand o fuga scurta e un moment de reincarcare a bateriilor.

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa foto : aici

Ganduri

Arsita serii se mai domolise putin, briza lacului incepuse sa faca aerul cat de cat respirabil.
L-am luat pe D. de mana si agale prin sat ne taram pasii catre cimitir.NU am mai fost de 2 luni, desi e colea, la o azvarlitura de bat de casa noastra.
Pe bancile de lemn de la intrare 2 adolescente se hlizesc si fumeaza ascunse de privirile trecatorilor.Asa-i la sat, lumea vorbeste si cunoaste pe fiecare fara ca macar sa stii ca esti in vizorul lor.Sunt imbracate sumar si rad in hohote.Trec pe langa ele si ma gandesc ce lugubru sa vii sa stai la taifas in cimitir, sa razi cu gura pana la urechi intr-un loc in care linistea e cuvantul cel mai de pret.
E atat de multa liniste si atat de multe flori.Nicio musca nu se aude, doar ici,colea, batrane care cara apa sa ude mormintele inflorate, aparute in spatele locului unde avem noi omu’drag.
Pleaca si D. sa aduca apa de la o cismea sa udam florile dupa ce a dezburuienat pamantul insetat si crapat de caldura.
Ma tin dupa el tiptil, nu imi place sa stau singura prin cimitir.
Ma asez pe o lespede alba, de marmura, caldura imi da o stare de toropeala, si ma uit luuung, luung cat de mult s-a marit cimitirul in ultimii 2 ani de cand vin eu mai des pe aici.
O batrana cu un bidon in mana, plange usurel si uda de zor mormantul unei femei stinsa la numai 40 de ani.Peticul de pamant e plin ochi de flori frumos parfumate si colorate.Uda si cu coada ochiului de uita la mine.Eu stau si ma gandesc ca femeia ce zace acum sub florile frumos colorate a trait atat de putin si a plecat fix in miezul vietii, cum imi place mie sa spun.
– Cancer, imi spune batrana de langa mine.
Si apoi incepe sa imi spuna uitandu-se in jur, cu mana streasina la ochi, ca aproape tot ce se vede in spatele nostru, marea aia de cruci albe si monumente frumoase, aparute in ultimii doi ani ca ciupercile dupa ploaie, ascund numai oameni tineri, pana in 40 de ani, majoritatea dusi dintre noi cu acelasi sumbru diagnostic: cancer.
Imi arata in stanga o fata care a murit saptamana trecuta.28 de ani.Tragedie mare, mama, imi spune batrana plangand usor.
Mi se face pielea de gaina, ma plimb agale privind din fotografiile de pe monumente, oameni tineri zambind,si gandurile nu-mi dau pace.
Ne omoram zi de zi cu diverse suparari, ne agitam, alergam, vrem mult si mai mult, nu mai avem timp, nu mai avem rabdare, nu mai avem chef decat de obtinut mai mult si mai mult.Ne intanim rar cu prietenii, parintii ni-i vedem si mai rar, de copii nu avem timp, partenerii uneori ne agaseaza si ei cu problemele lor, lumea se cearta, se desparte, se judeca si imparte, se striga, se improasca cu noroi unii pe altii, se duc lupte interioare si exterioare, se poarta pizma si invidie, esti apasat si ingreunat de ganduri negative care nu-ti dau pace.
Si toate astea pentru ce?
Si intr-o zi, pe neasteptate, pleci.Si nu iei cu tine nimic, decat o bucata din fiecare suflet al celor dragi.Atat.Si in urma ta ramane un petic de pamant, batut de arsita si plin de flori frumos colorate si inmiresmate.