Revenire

Am deschis azi blogul si m-a lovit asa un dor cumplit de scris.
Aproape un an a zacut prafuit, uitat si abandonat.Pentru ca in ultimii 4 ani viata mea a fost un stres continuu, o focusare anormala numai pe job si cerintele sale, o dedicare completa corporatiei si asta mi-a mancat tot timpul, toata energia si mai ales mi-a rapit foarte multe clipe frumoase pe care ar fi trebuit sa mi le petrec alaturi de Kiki.
M-am trezit brusc la petrecerea de sfarsit de an, la canto, unde Kiki nu stia versurile anumitor cantece, unde nu stia sa intre bine pe negativ sa cante si astea toate datorita faptului ca eu intr-un an de zile nu am avut timp macar o data sa repet cu el.
Si m-am intrebat, intorcandu-ma pe drum cu el acasa, incotro ma indrept cu viata mea?Sunt banii cei mai importanti pe lumea asta? Este mai important sa avem un buget de familie mai mare sacrificand astfel momente importante din copilaria lui Kiki sau el este cel mai important si putem trai si fara fitele financiare de pana acum si in schimb sa am timp cu si impreuna cu al meu copil?
De o luna stau acasa,raspunsul intrebarilor de mai sus a venit firesc, ma simt ca si cum as fi petrecut doar cateva zile de vacanta, m-am mai odihnit, am profitat din plin de acest timp ca sa imi rezolv absolut tot ce ramasese agatat care si pe unde te miri ca nu era niciodata timp,am sunat iar oameni si am stat cu ei la povesti, am avut iar ochi pentru a vedea lucruri pe care inainte vreme le-am ignorat complet din lipsa de interes si timp, am dormit mult dimineata, in liniste si cu copilul meu imbratisati strans, am avut timp sa gatim, sa radem, sa ne jucam impreuna,sa invete absolut tot ce nu stia la canto,sa scriem si sa socotim, dar mai ales am avut timp berechet sa il ascult.Sa stau linistita langa el, cu mintea strict la ceea ce imi povestea si sa ma bucur de fiecare cuvintel pe care mi-l adresa.
Ma intorc in invatamant, dau examen de titularizare imediat si ma intorc la catedra, in sistemul de stat.
Stiu ca sunt salarii mizere si majoritatea cadrelor didactice sunt frustrate din acest motiv, dar eu prefer acum, in acest punct al vietii mele cand Kiki va intra la scoala, sa lucrez 5 ore pe un salariu mai mic, dar sa am apoi timp de petrecut cu copilul, decat sa plec la 7:15 dimineata si sa intru pe usa seara la ora 20:00 ( asta in cazul fericit ! ).
Vreau o perioada sa am in preajma mea la lucru copii, inocenti si dragalasi, sa nu mai vad mutrele ipocrite ale corporatistilor care iti zambesc in fata si pe la spate te „taie in bucati”, sa nu mai vad oameni atat de dezumanizati, sa nu mai aud de proceduri, politici si alte balarii spalatoare de creier, sa nu mi se mai spuna zilnic ca cel mai important lucru pentru mine este corporatia.
NU, pentru mine cel mai important lucru este Kiki, problemele lui, viata lui, pasiunile lui, gandurile si iubirea lui.
Si, daca stau acasa, am sa scriu mereu despre multe lucruri care n-au fost spuse, am sa las iar amintiri dulci, peste timp sa ne bucure sufletul, mintea si ochii.
Va multumesc tuturor celor care ati intrat aici desi am absentat atat de mult, va imbratisez cu drag si la buna scriere si citire !