Povesti de pe la Paris

Postare scrisa in aeroport, asteptand avionul spre casa.

…s-a terminat.

Ultima zi de training a luat sfarsit  si plec  acasa.Am fost atat de excited noaptea trecuta, ca nu prea am putut sa dorm, ma simteam ca atunci cand in tineretile mele urma sa ma intalnesc cu Mr.D ( numai el mi-a provocat insomnii in sens pozitiv, restul masculilor mi-au provocat altfel de insomnii, despre care nu am chef acum sa-mi aduc aminte ).

De data asta m-am gandit continuu la barbatelul meu care ma asteapta acasa, la iubitul care mi-a spus atatea cuvinte frumoase cat am fost despartiti, ca am simtit efectiv ca am sa mor de dorul lui.Desi zilnic am vorbit la telefon, in w/e vorbeam si de 3-4 ori /zi, faptul ca nu l-am vazut, nu l-am atins, nu l-am mirosit, nu i-am mancat obrajii atat de catifelati, m-a facut sa disper ,efectiv.

Mi-e atat de dor de el incat desi mai am pana la avion 4 ore, as lua-o pe jos pana la Bucuresti sa stiu ca ajung la el odata si il voi tine in brate.Diseara, cu siguranta, am sa-i las urme de la atata pupat si strans si gadilat si mangaiat si iar pupat si strans in brate tare de tot.Kiki meu frumos si catifelat,  mami vine acasa curand si nu mai plec ever atat de mult de langa tine, puiul meu drag !

Calatoria la Paris a insemnat in afara faptului ca am invatat o multime de lucruri noi pentru job si un schimb multicultural care m-a umplut de bine si de calm.Amaraciunea insa isi facea zilnic loc printre bucatile de bine ce se adunau ca o stiva in sufletul meu.Amaraciunea ca desi lucrez intr-o corporatie de o asemenea anvergura,lucrurile in tara se misca ca si cum am fi acum 20 ani.

Mi s-a spus sa nu cumva sa iau vreun taxi de la aeroport pana la hotel ( normal, costa 60 euro drumul dar platea proiectul si nu Romania ), astfel incat la ducere m-am tarat prin RER-ul si metroul parizian cu un bagaj de mana,unul de cala si geanta. Metroul parizian nu are scari rulante decat la anumite statii, iar la statiile unde eu am schimbat metroul, culmea!, nu a avut.Inutil sa subliniez ca in Franta oamenii nu vorbesc engleza, se opresc sarmanii sa te ajute, dar te trimit in nowhereland, caci habar nu au de ruta, dar iti indica unde si cum sa mergi.

Sa spun ca la sosirea in Paris de la aeroport pana la hotel, cu opriri si intrebat si redirectionari ca greseam locatia, caci imi indicau aiurea unde sa merg, am facut 3 ore ?Sa mai  spun ca am ajuns extenuata in camera dupa ce-am carat atat bagaj pe scari in sus si in jos, apoi iar am urcat, iar am coborat si tot asa?

Mai apoi, cand am ajuns in camera de hotel am simtit ca o sa lesin.O camera pentru care s-a platit un pret de 170 euro / noapte era mica cat o cutie de chibrituri si cu o baie in care abia aveam loc sa ma misc.Nu stiu daca e de vina marimea baii mele de acasa cu care m-am obisnuit ultimamente, cert este ca aici paseai de pe wc direct in cada si de acolo direct afara, in camera.Geamurile tineau loc si de oglinzi, cada tinea loc si de stativ de prosoape,apa de la wc abia se tragea si dupa multe eforturi se elimina si ce-ai eliminat…un vis de camera! M-am gandit ca la banii astia stateai in alta parte a lumii mega confortabil.

Dar patul a fost de milioane, mare si cu niste perne criminal de misto, nici acasa nu am inca o asemenea perna uluitor de bien odihnitoare.Si am avut 4 asemenea perne…Doar o patura fara cearceaf insa si mi-as fi dorit sa fi fost invelita respectiva patura in care, cu siguranta, au mai dormit altii, asa ca fara patura! 🙂

Service roomul nu a fost deloc pe masura asteptarilor banesti, se facea zilnic curatenie, ce-i drept, se schimbau zilnic prosoape, dar asternutul nu mi l-au schimbat decat  o data in tot acest timp.

Femeile  care faceau curat erau rusoaice si negrese, precum si o turcoaica cu care am tot povestit zilnic.Tot ele serveau si se ocupau de micul dejun, ulterior asigurand curatenia in camere, curatenie ce se desfasura de la ora 11 pana la ora 16.Fara turcoaica, ea era doar la micul dejun.Nu am mai vazut asa ceva in niciun hotel de prin lumea asta.

Aia din Rusia era bolnava la cap cu ordinea, imi facea ordine in haine in dulap, imi punea ea foile intoarse numai intr-o anumita directie, pantalonii desi pe umerase, nu i-a placut ei cum erau asezati si mi i-a pus ea intr-un anume fel.Nu m-au deran jat  nebuniile astea de om fixist ( numai in filmul “ In pat cu dusmanul” am mai vazut asa, un fixist d-asta nebun care punea totul la dunga) .

Intr-o zi insa, mi-a disparut pijamaua de pe pat si am cautat-o bezmetica peste tot.Nici nu mi-a trecut prin cap ca nebuna ar putea sa mi-o bage in dulap printre haine.A fost too much pentru mine, m-au apucat spumele si am reclamat-o.Nu la modul urat, dar am sesizat ca e prima oara in viata mea cand una care face curat in hotel imi face ordine in haine, in foi, in lucruri, arunca diverse fara sa intrebe,etc.

De a doua zi totul a ramas la locul lui, doar ca in w/e cand ma pregateam sa dorm putin  a dat buzna peste mine in camera cealalta rusoiaca care la vederea-mi a inceput sa urle de ziceai ca am muscat-o.Si da-i cu escuse moi si pardon madamme, eu ii tot spuneam ca e ok, ea a chemat-o si pe fixista si da-i inainte cu olalala si o mon Dieu si iar olalala pana si-au terminat numarul.M-au vazut intinsa in pat, le-am facut semn ca pot da cu aspiratorul si de acolo, sa te tii baiete! Au inceput sa urle ca nebunele una la alta si amandoua la negresa ca deh! al dreq aspirator nu se putea opri sa se inteleaga omeneste si apoi sa-si continuie fiecare treaba.Neah, da-i inainte si urla Katiuso, ca  doar e sambata dupa –masa ,cand prostii astia de muncesc toata saptamana, vor si ei o ora de somn linistit.

Dup ace au terminat in camera mea, s-au mutat in camerele de alaturi unde au inceput  sa trantesca, sa bufneasca, sa arunce nu stiu ce dreq pe scari si sa se auda totul ca intr-un bombardament.Asa ceva chiar ca nu mi-a mai fost dat sa traiesc pe nicaieri,dar, fiecare intamplare te ajuta in viata sa capeti experienta.Si pentru mine asta a fost cumva funny , acum cand sunt pe picior de plecare din Paris.

Despre oras nu o sa scriu prea mult, la mine n-a fost prima oara cand am venit aici, dupa francezi nu ma dau deloc in vant, in cacati de caine am calcat cu brio si aici, mizeria din Bucuresti e la tot pasul prin oras, ba parca sunt mai multe mucuri de tigara si bilete de autobuz  aruncate peste tot ( sau poate ca la noi m-am obisnuit atat de tare cu ele, incat nu le mai vad numarul ), e totul scump ca la balamuc, in supermarketuri pute infiorator a stricaciune ( am fost in vreo 3-4 sa ma conving ca nu doar Monoprixul ala duhneste asa ! ),   oamenii de rand sunt imbracati cu mult mai naspa decat romanii ( cel putin in metroul de Pipera ai sa vezi dimineata niste dudui foarte spilcuite si extrem de bine imbracate ), in metrouri pute iar, dar nu a stricaciune, ci a dracu’stie ce miros o fi ala de-ti vine sa-ti borasti matele.Dar nu pute a transpiratie ca in tramvaiul 41.Dar pute frate…si pute rau !

Lume pestrita ca aici nu am vazut des in Europa, poate peste ocean asa sunt de impestritati, dar culori si forme geometrice de ochi, toate soiurile de culori de piei, ca si aici nu am vazut nicaieri atat de multe pe mp.Nu te deranjeaza cu nimic insa, isi vede fiecare de treaba si de locul lui.

Sunt insa o multime de parti positive care ma fac sa-mi placa Parisul, imi plac la nebunie stradutele inguste cu restaurante mici si cochete,imi plac la nebunie podurile de pe Sena si imaginea nocturna pe care o ofera Parisul, imi place tare de tot ca aproape toti francezii sunt supli si fara sunci, ca alearga zilnic peste tot in jurul tau, fie ploaie, fie vant, ei alearga si fac miscare.

Ador modul atent in care se poarta cu clientii, nu exista loc in acest oras in care sa nu fi intrat si sa nu ma fi salutat la intrare si la plecare.In magazine sunt atenti cu tine, vorbesc frumos si calm, nu am vazut nicio privire piezisa asa cum unele imbecile de la noi iti arunca pe sub gene, te ajuta chiar daca nu stiu sa vorbeasca decat franceza si e trimit la dracu in praznic, dar se opresc si exista dorinta te-a te ajuta.

Nu-mi place ca uite sunt in aeroport si nu am wifi gratuit, daca vreau sa am internet trebuie sa cumpar o cartela de 2 euro pentru 30 minute sau 10 euro pentru 24 ore.Nu-mi place painea lor, unele baghete sunt misto dar painea lor in genere nu-mi place, nu sunt fan maccarons desi toti francezii se asteapta sa dai pe spate si sa nu fi auzit ever  asemenea lucruri,nu m-am riscat sa beau apa de la chiuveta desi toti francezii cica o fac, au facut-o so colegii mei de prin alte colturi de lume, eu, Toma, nu am facut-o.Obiceiurile vechi sunt mai rele decat orice, deci daca eu beau apa numai de la sticla desi am put in casa de 45 m adancime si apa clara si curata, de ce as  bea acum , aici de la chiuveta din baia stramta?

Imi place mult arhitectura cladirilor, dar nu-mi place deloc ca seamana toate intre ele si nu ma pot orienta nicicum, imi place ca au o multime de saloane de coafura si sunt mereu populate de doamne si de diversi domni, nu-mi place periferia Parisului deloc, nu-mi place sa fiu singura in Paris si sa nu pot sa inteleg aproape tot ce vorbesc.Caci inteleg, dar nu pot sa si vorbesc.

( ma uit in fata mea la un baietel de varsta lui Kiki, il fixez cu privirea ca nebuna, copilul se simte jenat probabil si imi scoate limba :-), ii scot si eu limba la randu-mi si rade in hohote facandu-ma sa mor si mai tare de dorul lui Kiki )

Anul asta va trebui sa ma reintorc la Paris de inca 3 ori, nu stiu daca e noroc ( ar fi trebuit s-o faca colega mea care este pe punctul de a naste si eu am devenit mai nou manager de departament pentru un an si ceva, nu e un fas!  ca am aceeasi functie si bani in acte,  dar e un plus ca a intervenit exact anul asta Parisul.Si e foarte important pentru experienta mea, pentru faptul ca fac niste traininguri super tari, pentru faptul ca desi m-am simtit vlaguita ca o zi intreaga sa se vorbesca numai in engleza, a fost pentru mine exact ce-mi trebuia, am avut mare nevoie dupa greaca, sa –mi imbunatatesc engleza pe care o vorbeam inainte.Si cum altfel as fi facut-o mai bine decat vorbind continuu cu oameni cu diferite accente si expresii ?A fost super ok,  imi vor lipsi oamenii astia, am stat impreuna zi si seara, am mancat, am povestit, am ras si am glumit, nu am mai ras asa de tare la job de ani de zile.

–          Va continua ca trebuie sa-mi mut calabalacul in alta zona a aeroportului unde mai am inca de stat  –