4 ani

Autobuzul opreste in statia Eroilor si stand mana-n mana cu mine ma intreaba candid aratand cu degetul spre geam:
“-Mami,ce este cladirea aceea inalta?
– Un spital mare din Bucuresti, raspund, mangaindu-i manuta mica si pufoasa ce zace linistit intr-a mea.
– Cumva spitalul de nebuni?”
Ma umfla rasul si ii pup obrajii catifelati ca matasea, obraji pe care nu contenesc sa-i dezmierd din ziua in care l-am vazut pentru prima oara.
“- Este o fetita superba, cretulina si cu ochii astia mari si verzi! – imi spune doamna ce sta in autobuz pe scaunul din fata lui.
-Vai , dar si ce desteapta este micuta dumneavoastra! “
Se revolta raspunzandu-i ca :” Eu sunt baiat si inca unul mare, nici vorba de fetita ! Mami nu are fetite, ma are doar pe mine, baietelul cel mare !”
Da, il am doar pe el si da, déjà este baiatul meu cel mare, lumina ochilor mei si sufletul sufletului meu.
Atat la sfat cat si la stat, Kiki s-a facut mare.
De anul trecut si pana acum copilul a crescut enorm, s-a dezvoltat si nu conteneste sa ne uimeasca pe zi ce trece, prin tot ceea ce spune si ce face.
Are 112 cm si 21 kg,poarta 28 la picior si il imbrac cu haine de 6 ani.Nu are nicio preferinta, niciun moft in ceea ce priveste vestimentatia lui, pot sa-i pun si-o pana in cap, increderea lui in gusturile mele vestimentare este atat de mare, incat nu se indoieste nicio clipa ca l-as imbraca vreodata in vreun fel caraghios, incat sa devina tinta unor mistouri ale celorlalti copii.Nu este crescut de noi cu notiuni de diferentiere gen “pantalonul ala este de firma si este frumos versus pantofii aia sunt de la piata si sunt urati”. Niciodata nu facem remarci de acest gen, astfel incat este complet dezinteresat de unde ii procuram hainele.Singura lui dorinta este aceea de a avea cat mai multe accesorii cu Mickey Mouse, iubitul si adoratul lui.
Se comporta si vorbeste exact ca un om mare,uneori raspunsurile lui sunt atat de serioase incat ma minunez ca un omulet de talia lui poate gandi atat de matur.
Este mega-super-extra tandru cu mine, cordonul ombilical nu s-a taiat cu siguranta intre noi, abia asteapta sa vin acasa si cum ma vede se lipeste de mine si pana la momentul cand il transportam in patul lui adormit sta ca o ventuza lipit de mine si facem diverse activitati.
In fiecare seara inainte sa adorm vrea “sa discutam si noi putin sa vedem ce am mai facut” 
Il observ de ceva vreme ca s-a schimbat enorm cu copiii, a devenit din timidul care se ascundea dupa fusta mea, impunatorul care face reguli in joaca si care vrea mereu sa fie lider.Are un simt al posesiunii extraordinar de dezvoltat, nu si-ar imprumuta / da lucrurile personale sub nicio forma.Si aici imi amintesc cum am fost plecati intr-o vizita, noi ducand respectivei familii o atentie, intr-o punga de cadou ce intr-adevar o primise el la un moment dat.Si cand sa ne luam ramas bun la plecare , se trezeste ca ii spune gazdei:
“- Va rog frumos sa-mi dati punga inapoi, ca aia este a mea, am primit-o eu cadou si nu vreau sa v-o dea mami!”.
Am intepenit, i-am spus ca nu e cazul si mai ales nu e ok sa ceara o punga inapoi, a insistat si a rugat-o pe respectiva sa-i inapoieze punga pana cand a obtinut ceea ce a vrut: punga inapoi.
Este extrem de insistent atunci cand doreste ceva, stie sa-si sustina cauza si sa -si apere drepturile, lucru ce ma bucura enorm.L-am invatat de mic sa spuna atunci cand ceva nu este adevarat si i se pune in carca, asa cum l-am invatat sa-si recunoasca intotdeauna greselile, cerandu-si scuze si sa nu minta, lucru ce nu-l face niciodata.
Ma intreaba mereu de unde stiu eu anumite lucruri chiar si atunci cand lipsesc de acasa, eu spunandu-i odata ca am un ochean fermecat care vede tot ce face si imi spune .De atunci a ramas ideea cu :’ vreau sa ma fac mai repede adult, ca sa am eu ocheanul ala fermecat!” 
Este harnic,deosebit de harnic si de muncitor, nu are stare nicio clipa, continuu este in actiune si dornic de cate o activitate.Ma ajuta la absolut tot, de la curatenie pana la carat sacose din piata, imi face masaj cand ma doare cate ceva si ma unge pe spate unde nu ajung cu crema mea preferata.
Canta.Si canta mult si de toate, incepand cu nu stiu de pe unde culeasa o melodie d-asta buricareasca cu la-le-le-la-le-le pana la “O, mio bambino caro!”.Canta de dimineata de la prima ora cand face ochi si pana noaptea cand adoarme o tine tot intr-o lalaiala, dar cu o urecehe muzicala perfecta, pica mereu pe ton si chiar pe semiton ( deh! ar fi fost nu stiu cum dintr-o intreaga familie de muzicieni al meu copil sa fi fost afon  )
Ii place mult sa danseze, a invatat sa dea nu stiu cum anume din fund si rade cu gura pana la urechi si tipa cat il tin plamanii :” sunt sexy mother fucker !”  Mdeah, o fi si asa, trebuie sa ma obisnuiesc si cu d-astea de acum in program…
A ramas insa acelasi greoi la tot ce inseamna activitate sportive.Desi caut s ail dezvolt in acest sens, cumparandu-i si bicicleta si trotineta si role mai nou primind de la iepuras, tot greu se misca, nu are agilitatea aia specifica copiilor inclinati spre activitati sportive.E greoi si tofolog, pe unde-l cauti e cazut pe jos, julit si vanat pe picioare si pe maini, vesnic pansat si cu coji pe niste rani mari.dar imi amintesc ca la fel eram si eu.Mereu aveam picioarele zdrelite, vanatai, taieturi si alte cele.Cand cade,nu plange niciodata aproape si deseori imi striga:” sunt bine, mami! “
Prefer insa vocabularul foarte dezvoltat, nu-s cioara si nu o scriu fiindca este al meu, dar vorbeste cum putini copii o fac la varsta lui, ma refer aici la bagajul lexical si nicidecum la debitul verbal.
Ii place mult sa picteze, sa deseneze, sa colorize.Se pare ca tot ce tine de arta si de frumos il atrage si il stimuleaza intr-un anume fel.Avem zilnic sesiuni de desen si de colorat, a reusit performanta de-a nu mai depasi deloc conturul desenului atunci cand coloreaza sic and picteaza.
Este suparacios si cu gura mare.Se revolta si bate din picior, striga cat poate si plange de ciuda.Nu stiu daca etapa asta va trece pentru ca si eu am plans multi ani de zile de nervi ca nu puteam sa fiu vulcanica acolo unde-mi venea tornada.Probabil este la fel, daca nu poate urla si nu se poate manifesta, atunci plange.Mult si cu cuvinte si suspine, cu boabe de strugure in ochi si nu cu lacrimi.Si imi si spune:” vezi ca am pus buzita aia de tristete” 
Pe ta-su il manevreaza cum vrea el si nu-l asculta deloc, ba il mai si ignora deseori cand i se adreseaza si nu are chef sa faca ce i se spune.Si apoi, cand apar eu acasa il parasite pe taica-su ca si cum D. ar fi copilul meu si nu el.
Dar “stapanul” lui absolut sunt eu.Stie ca sunt flexibila maxim, dar in acelasi timp la mine pedeapsa este pedeapsa, plansul nu ma emotioneaza cu nimic, crizele de tavaleala nici atat.Cu mine stie ca nu-I de gluma cand ma aprind si zbier, stie ca nu mai e loc de intors cand intru in priza.Si I s-a format asa un reflex ca oricine orice i-ar spune nu crede pana nu-i confirm eu.
Nu degeaba este geaman, cu personalitate d-asta dubla, frate.Cat este acasa doar cu unul dintre noi este cel mai minunat copil din lume, ascultator si de pus la rana.cand suntem cu amandoi si mai rau cu bunicii in preajma, se transforma in ceva greu de imaginat si descris in cuvinte, deseori imi vine sa-mi iau campii si déjà ma ia cu lesin cand ma gandesc ca ne mutam la bunici.HUH!!!
L-am invatat sa nu manance , sa nu bea , sa nu serveasca nimic de la nimeni daca nu ma intreaba sau nu sunt cu el, i-am explicat ca are anumite alergii si nu este ok sa manance anumite lucruri.Este atat de constiincios, incat chiar si la gradinita nu baga nimic in gura si aduce acasa tot, iar pana vin eu , chiar daca D. il asigura ca e ok sa manance, nu vrea.
Stie toate medicamentele pe care i le administrez in diverse situatii, posologia lor si la ce anume ajuta cand le luam, ia déjà de 2 ani Singulairul si eu deseori uit seara sa ii amintesc, niciodata nu s-a culcat in vreo seara fara sa-l ia.ma bucur enorm ca este atat de constiincios, sper ca si pe viitor sa ramana asa si sa-l ajute la scoala.
Nu e violent.Deloc.Nu ii plac pistoalele, bataile ( am vrut sa-l dau la gradio la karate si a refuzat cu indarjire pe motiv ca “acolo sunt batai si nu-mi place” ), nu se uita deloc la desene animate cu violente, este sensibil si bland.Nu sare la bataie, dar nici nu este un agarici fraier.Adica, la bile in parc, l-a lovit un copil cu bila in spate, a plecat de langa el si acela a continuat sa-I traga cu bile in spate.Deisgur ca dor, a doua oara cand la- lovit a racnit la ala si i-a dat si el cu o bila fix in cap.Sa spun ca ma bucur ca este asa?! O sa-mi iau rosii in cap, dar da, ma bucur ca nu e un fraier.Imi place ca e cerebral si nu sare imediat la bataie, ma bucur enorm ca nu este ca mine un nebun care daca as avea putere as frange multe capete, dar nici nu mi-ar placea sa stea ca blegul in papusoi si sa planga fara reactie daca il loveste cineva.
E atasat de bunicii materni, dar in egala masura o iubeste pe mamaia pe care o vede atat de rar ca “ ea sta foarte departe, in alta tara, in Ardeal “ 🙂
Ii plac mult cartile,stie literele deja pana la G, invatate din zbor singur, eu nu sunt pro alfabetizare inainte de scoala, mai cu seama la copiii destepti, caci se vor plicitisi de moarte la scoala si sistemul nostru de invatamant nu este facut sa se lucreze pe grupe de dezvoltare.
Kikisorul este un politicos din nastere, el spune tuturor cuvintele „magice” cum l-am invatat c sunt: te rog, scuze si multumesc.Este uimitor ( o vad pe fata adultilor) cand un copil te calca pe picior sa se intoarca sa-ti arunce :” scuze, v-am calcat!”.Sunt adulti nesimtiti care te imbrancesc si nu spun o vorba, dar un copil?!!
Stie absolut tot ce i se intampla,tot ce vorbim, e atent la orice detaliu, imi relateaza in cel mai mic amanunt diverse situatii la care eu, uneori nici nu sunt atenta.
Astazi e ziua lui, o zi frumoasa si calduroasa la fel ca si Ayanuchi meu, frumosul meu cel reusit, care desi e doar de 4 ai in viata mea, il simt de parca intotdeauna am fost impreuna.Si ma intreb cum de-am putut eu trai inaintea lui fara sa-l am ?!
Kiki, desigur, a fost doar creionat mai sus, nu mi-ar ajunge niciodata vorbele pentru a-l putea zugravi cu adevarat in cuvinte, el este ratiunea mea de-a fi, il iubesc nebuneste si bolnavicios ( stiu ca nu-mi face bine, dar asta este ), mi-e dor de el in timpul zilei cand suntem departe ca si cum nu l-as fi vazut o luna incheiata, e partenerul meu de plimbari, de somn, de mancare, de povesti,de nebuneli si de aiureli, ii place si-mi seaman mult la ghidusii si la nebuneli, ii place sa rada mult si e mereu vesel si optimist.
E carliontul meu, iubirea mea, dragostea si soarele meu, viata si Kikiluna mea, Kikiblu si Kikimou, e pusicel, e Bimbi, e iubirel, gurita mea mica, nasuc si puiculita mea, e tot ce am mai bun pe lumea asta, e aerul si gargarelul meu, e EL.E Kiki al meu care a mai adaugat inca un an la salba vietii lui, din inima mea ii doresc numai si numai sanatate.Nu ii cer nimic bunului Dumnezeu zilnic, decat sa mi-l tina sanatos si cu mintea intreaga.In rest…detalii.
La multi ani inima mea, sa cresti mare si iubirea ta sa-mi fie intotdeauna aproape ca si acum!
Te ador papusa mea frumoasa!

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

16 comentarii la “4 ani

  1. Cu adevărat, o minune de copil!
    La mulţi ani, să crească frumos, deştept şi, mai ales, sănătos şi să vă bucuraţi de tot ce va realiza în viaţă (pentru că, sunt convinsă, va face multe lucruri frumoase)!

  2. @ioana : 🙂 multumesc mult, asemenea.
    tofológ, tofoloágă, s.m. și f. (reg.) 1. persoană cu mișcări încete, greoaie; molâu. 2. (la pl.) ghete mari și rupte.

  3. Cu adevarat Ayan este un copil frumos si la infatisare ,dar mai ales ,la suflet! Are parinti minunati!
    Cu intarziere ii urez si eu frumosului , un sincer si calduros „La mult ani!” cu multa sanatate si toate visele sa i se implineasca! 🙂

  4. Ai atatea motive sa fii mandra! Chiar e o papusa frumoasa!
    La multi ani, sa creasca mare si sa fie sanatos!
    Te asteapta la mine pe blog un premiu cadou, chiar daca stiu ca esti prinsa pana peste cap cu treburi importante.
    Un weekend frumos sa aveti!

  5. Pentru că în luna mai eram off 🙂 , zic acum să-ți trăiască maxim, să fie fericit și să te bucuri de el toată viața! Îmi plac enorm cuvintele magice: te rog, scuze, mulțumesc. În Hawaii, există chiar și un fel de rugăciune, o tehnică de vindecare mental-emoțională, dar și fizică (spun ei). Se numește Ho’oponopono. „Îmi pare rău, te rog să mă ierți, te iubesc, mulțumesc.” Este un rezumat complet al întregii vieți de om. Iar cuvintele tale magice seamănă tare mult cu rugăciunea scrisă mai sus. Cred că și „te iubesc” sunt tot niște cuvinte magice, nu? 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s