Pascale si ardeleneşti

Hristos a inviat!
Anul asta am hotarat sa primim lumina sfanta in Ardeal.Desi sunt cu D. de niste ani buni, niciodata nu am reusit sa ne mobilizam si sa petrecem un paste ardelenesc, fiind mereu plecati prin alte zari sau stand pur si simplu in Bucuresti.
Legandu-se atatea zile libere si cu un Kiki marisor care intelege ce se ( i ) se intampla, anul acesta am hotarat sa o intindem cateva zile bune din metropola, probabil si datorita faptului ca la anul cu siguranta nu vom mai pleca nicaieri fiind primul Paste in casa noua si la sat.
Am incarcat totul in masina si am pornit la drum in jur de ora 10:30 dimineata.Ca de obicei, cand mergem in Ardeal, am pornit pe ruta Bucuresti-Ploiesti-Brasov-Sighisoara-Tg.Mures- Reghin-Bistrita.Intotdeauna asta a fost drumul cel mai scurt, parcurs cam in 9-10 ore de mers continuu, cu exceptia unei pauze de masa de maxim jumatate de ora, pauza ce o luam intotdeauna in padurea Bogatii.De data asta, drumul de la Reghin inspre Bistrita este in lucru si am facut pe drum fix 11 ore si jumatate, lucru care ne-a coplesit de oboseala.Surprinzator este cum Kiki, agitat maxim in cele mai multe moment ale sale, pe drumul cu masina sta nemisact in scaunelul lui, discutand diverse, cantand, dormind sau admirand peisajele.Din acest punct de vedere pot spune ca putini dintre copiii de varsta lui au un asemenea echilibru psihic incat sa stea aproape 12 ore nemiscati intr-un scaunel de masina.
Revenim insa la oile noastre, fragmentand in mai multe postari sederea noastra in Ardeal, pentru ca sunt mai multe chestii interesante despre care vreau sa scriu.
In acest prim post am sa descriu putin viata ardelenilor mei ( spun ai mei pentru ca este majoritatea familiei lui D. acolo si implicit si a mea ), felul total diferit de trai decat ceea ce traim noi,desigur in perceptia mea, felul lor de-a fi, de-a se purta, de-a primi omul.
De cum ajung in acel orasel de pe malul Somesului, ma invaluie instant o liniste, greu de descris in cuvinte, liniste care seamana cu cea din statiunile balneare.Este atat de multa pace incat absolut toti nervii ti se linistesc.De fiecare data cand ajung in Ardeal ma umplu de bine, de frumusete si de liniste, multa liniste.Nu degeaba iubesc ardelenii locurile lor de bastina, pline de verdeata multa, de pasuni intinse, de flori multe, tril de pasarele si multe animale.
Cum ii percep eu pe ardelenii mei?Ii vad blanzi si asezati, cu vorba lor domoala si cuvinte rulate, spuse unele fara de intelesul meu de oraseanca din sud, molcomi in tot ce fac si cumpatati in tot si toate, multumiti de putinul pe care-l au, dar fericiti sa-si vada “copchiii” oraseni, azi cu multe pretentii total de neinteles pentru ei.
Cu ce suntem diferiti noi de ei?Strambam din nas ca drumurile-s proaste, ca la animale miroase urat,suntem nemultumiti ca au asfaltat drumul si au facut podete noi in fata caselor si nu mai avem unde parca masinile mari si scumpe in care ne plimbam dosurile pe bani grei, facem observatii copiilor sa nu se murdareasca prin curtile pline de pasari, sa nu mearga desculti prin iarba de teama vreunei capuse, sa nu puna mana pe caine sau pisica de teama microbilor si de teama de a nu inghiti vreun fir de par.
Traim cu salarii duble, triple sau qvadruble fata de ei, avem masini si haine mai luxoase si mai scumpe decat ale lor, avem fite ca majoritatea copiilor nostri sunt dusi de mici pe te miri ce meleaguri straine la ski,la mari cu ape cristaline si foarte limpezi, vorbim cu emfaza de activitatile extracurriculare pe care majoritatea copiilor din orasele mari le fac dupa orele de gradi sau scoala, despre cat de bine si de elegant si-au petrecut zilele de nastere, despre mancarea bio-eco-raw-vegan spre care marea majoritate a mamicilor tinde sa le-o ofere copiilor lor, despre isterii nefondate si despre fite aiuristice.Dar nu avem timp sa ne bucuram de mai nimic din tot ce ne ofera frumos si calitativ viata asta.
Cu tristete trebuie sa recunosc ca in Bucuresti ( nu stiu de alte orase mari din tara), traim o viata cu mult mai slaba calitativ decat cea a ardelenilor mei si ca aceasta capitala ne ia cu mult mai mult din viata decat ne ofera.Tot ce-am scris mai sus nu are nicio valoare, dupa parerea mea, atunci cand te uiti cum isi traiesc in tihna altii vietile.
Se simt bine merci, “no binie, dară” cu salariile lor mici, cu haine cumparate de pe te miri unde( atatea magazine SH ca in oraselul asta nu am vazut niciunde !) ,cu mai putine fite si laudarosenii ca si noi, dar traind calm si asezat, intr-un mediu de vis, bucurandu-se tihniti de viata. Au joburi care se termina normal , la ora 16:30-17:00 ( si nu ca la noi de uneori cand ai inchideri de luna pleci si la ora 2 noaptea de la minunata multinationala unde esti sclav pe plantatiile strainilor), au distante mici de parcurs pana acasa si nu cu orele sau schimband ca mine fix 4-5 mijloace de transport la un drum), au prieteni cu care se vad dupa serviciu, pe la care trec uneori si zilnic intr-o pauza scurta de “un cafei”, au timp sa se uite pe la magazine, prin piete, sa-si faca linistiti o programare in timpul saptamanii la un coafor ( unde nu costa un tuns si un coafat cat o zi de munca dintr-o luna ), stau in curte si povestesc linistiti, hlizindu-se de chestii simple si perfect normale, mananca mancare sanatoasa din curtile lor sau direct de la producatorii care vin de 2 ori /saptamana in oras cu marfa proaspata si la preturi mai mult decat decente si chiar si carnea si mezelurile sunt cu mult mai ieftine decat la noi.
Este o lume in care eu, sincer, mi-as dori sa traiesc, desi D. isi doreste acum cu nesat nebunia asta de oras in care traim pe principiul ca “ai atatea oportunitati” la care as adauga eu, nu ai niciodata suficient timp sau buget necesar ca sa mergi, sa participi, sa si sa.
Mi-e drag rau Ardealul, l-am descoperit odata cu viata mea alaturi de D., ( desi m-am plimbat in tara asta in lung si-n lat cu maica-mea si taberele ei, in Ardeal mai departe de Alba Iulia nu fusesem niciodata ), mi-s dragi rau oamenii aia binevoitori cu graiul lor atat de fermecator, mi-e drag de frumusetea naturii, de gospodinele care pregatesc minunatii, de linistea si calmul lor, de taragoatele din muzica ardeleneasca si de cuvintele frumoase si intelepte din cantecele lor.
Desigur ca au si ei defecte si imperfectiuni, desigur ca si oamenii de acolo au problemele si ciudateniile lor, dar per ansamblu, Ardealul este o alta lume, o lume de vis si de basm pentru bucuresteanca de mine.