Sacrificiul

Viata noastra cea linistita s-a transformat intr-o nebunie fara margini de cand am hotarat sa demaram proiectul cu noua casa.
Daca inainte veneam de la serviciu, primul lucru pe care il faceam era sa il imbratisez si pupacesc , apoi vorbeam , ne jucam, radeam,mancam impreuna, acum , din toate astea nu mai am timp decat sa-l pup sis a-l imbratisez pe Kiki, dupa care ma arunc disperata fie pe telefoane, fie stam in intalniri cu constructori, fie discutam amandoi analizand bugetul, fie vin diversi indivizi si individe sa vada apartamentul ce-l vindem, oameni care ma calca pe toti nervii cu intrebarile si pretentiile lor deplasate ( ne-a spus una ca “aveti foarte multa mobila de bebelus si mie nu-mi place !”, un alt individ ne-a intrebat si ne-a impus” vreau sa aruncati dulapul asta din hol!” , oameni care nu spun daca vor sau nu sa cumpere, dar bat din gura ca sa se afle in treaba…).
In weekend , sambata dimineata alergam prin diverse suburbia ale capitalei ca sa vedem casele marilor mesteri, apoi alergam pe la depozite de usi, termopane, faiante,gresii, parchet, centrala termica si alte cele.Sambata seara ma apuc de spalat, calcat,curatat, aranjat, gatit.Duminica o luam de la cap cu vizionarile, cu bugetul si cu socotelile, asta daca nu ne mai vedem cu vreun constructor.
Efectiv de Kiki am timp zero.S-a obisnuit bietul meu micut sa stea la desene animate cat vorbim cu domnii constructori, s-a obisnuit mititelul meu sufletel sa manace singurel in sufragerie la masuta lui,a inteles sa nu ne deranjeze cat vorbim cu domnii constructori, a inteles ca dureaza o perioada faza asta nasoala cat mami si tati nu mai au efectiv timp de el pentru ca sunt mega aglomerati.
Am ajuns cu Kiki al meu in casa sa-mi fie dor de el de mor, de parca nu l-as vedea cu zilele. Dar trebuie sa facem sacrificiul asta acum, altfel nu se poate.Offff !