Situaţie de criză maximă la grădiniţă !

Despre mersul la gradinita mare lucru nu as avea de consemnat, daca Kiki, aflat in al treilea an de colectivitate, nu ar face ca toate visele rele la despartirea de mine.Poate ca un parinte care isi duce copilul in fiecare dimineata la gradinita nu are prea multe de spus, e o rutina in care se invarte aceasta actiune, plecat de acasa, pe drum povesti, ajuns la gradi, controlul de rutina al gatului, schimbul in hainele de clasa, pupaturile si la revedere-ul.
Ei bine, la noi se deruleaza rutina asta pana la un anumit punct,momentul pupaturilor si al lasarii lui Kiki la clasa, langa colegii sai.Oh, Geez,in clipa aia se descatuseaza bestia din el si incepe nebunia matinala zilnica.Incepe sa-mi ceara sa ma pupe pe fiecare “degetelele de la manutele tale, mamico”,i le dau pe rand avand grija ca dupa ce-l schimb sa-mi spal zilnic mainile cu antibacterianul din ghiozdan ca stiu ca urmeaza faza cu fiecare degetel.Urmeaza “fiecare urechiuse frumusica”, apoi imi spune de cate 2-3 ori “ esti cea mai frumoasa, esti iubita si dragostea mea”.Il iau in brate, il pup, urmeaza insa “ sa-ti pup si blana de la gluga, geaca, geanta, obrajorii iar, hai da-mi iar si manuta pe interior, te rog mult ia-ma in brate ca vreau caldura ta, mie mi-e frig aici”.Fac toate aceste lucruri zilnic, in speranta ca se va duce linistit in clasa de unde imi spune ( ca un pocait mic pe care nu stiu cine l-a invatat asa ceva  ) :” sa mergi cu Dumnezeu azi, sa aiba Dumnezeu grija de tine !” si mai apoi facandu-mi cu mana, sa incheie intreg spectacolul despartirii cu un strigat disperat “ bye-bye, see you mamiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii !” si sa inchida usa in urma lui.
Asa se intampla zilnic, in zilele noastre calme si linistite, educatoarele s-au obisnuit cu noi, cu el, cu pledoaria lui, cu mine, care ma super grabesc si tot ceremonialul asta ma omoara zilnic,cu felul greu in care Ayan suporta despartirea de mama sa, cu ceilalti copii din grupa care se uita la noi ca la alte minuni, ma ajuta si-l iau cu diverse povesti numai sa pot pleca la serviciu.
Sunt insa si zile cum a fost si luni, cum este si cea de azi, in care despartirile de al meu copil si ale lui de mine sunt adevarate torture psihice de ambele parti.Zile in care imi trag palme la propriu uneori , alteori ma ciupesc tare de mana ,caci nervii imi cedeaza complet si primul impuls ( de ce sa fiu ipocrita ?! ) este sa-l zgudui de sa nu se vada.Zile in care Ayan face un circ de ne stie toata lumea,zile in care el plange pana nu mai poate respira, se ineaca, se tavaleste pe jos, imi striga si urla cat poate “ mamica mea nu pot sa stau aici fara tine, nu suport sa stau aici singur”.Au fost zile de felul acesta, in care am hotart sa schimb putin atitudinea mea pacifista vis a vis de el si am incercat si varianta cu plecatul si inchisul usii clasei.Neah! Soc si groaza ! A batut-o pe educatoare, a facut-o “ urata cu neamul ei “, zbiera de parca il taia unul, se tavalea si toata criza de nebuneala a fulminate cu inec si vomitat.
Desigur ca am abandonat ideea de a-i mai aplica un asemenea “tratament” dintr-o bucata ( care culmea, la alti copii functioneaza ! ), caci nu fac decat sa inrautatesc lucrurile, el nu se calmeaza nicicum, poate sa planga si o ora sau mai mult fara sa percuteze la nimic.Si atunci prefer variant soft, cu explicatii si iubire pana merge linistit in clasa.
Ca nu imi seamana la fire nu mai este un secret pentru niciun apropiat , ca nu este un super sociabil, extrovertit, indraznet si dezinhibat o stim si eu si D. , dar ca sa faca toata circoteca asta de cate ori il las la gradinita ma omoara.
Plange in general cand se desparte de mine, plange si daca il las la mama, daca vin ai mei si stau cu el la noi la fel, plange tare, dar nu atat de violent in manifestari.Plange uneori si cand ies la cumparaturi si ramane in casa cu D., el este continuu lipit de mine cat stau acasa.Daca fac mancare, hop si el in bucatarie cu mine si ma ajuta, daca merg in baie, sta pe capacul de la toaleta si-mi povesteste diverse, daca sunt in dormitor, se joaca pe langa mine, daca merg pe balcon vine dupa mine si ma tine de vorba, oriunde ma duc el este umbra mea.Nu pot si nici nu l-am “gonit” la treaba lui vreodata, este drept ca mie imi place ca este asa mamos,ca vorbim, ca imi povesteste si imi spune tot felul de alinturi pe care nu toti copiii le folosesc cu parintii lor,imi place si mie sa stau cu el si este adevarat ca si eu il pup, mangai, alint, am mai multa rabdare cu el decat D. care-l mai repede.Tot eu ii spun cuvintele pe care el mi le spune, tot eu l-am invatat sa adoarma cu noi si abia apoi il ducem in patul lui, eu sunt cea care il tratez in discutiile noastre ca si pe un adult, adica ma intreaba seara, de exemplu, ce am facut la serviciu in ziua aia si ii explic pe intelesul lui ce am facut .In procesul cu casa, alt exemplu, el stie toate discutiile, este implicat si el, imi spune cum i-ar placea sa fie camera lui, balconul, baia, etc. deci nu ma feresc de el, nu-l consider “ ala mic nu trebuie sa afle sau sa stie ca e mic ”.
Insa in zile cum este asta de azi, stau si ma gandesc daca e bine asa cum l-am invatat, daca este ok si cu dragostea multa aratata si pusa lui pe tava, daca este foarte ok faptul ca-l tin mereu in juru-mi, daca ar trebui sa-I ascult pe altii din juru-mi care imi spun ca va fi un mare mamos si ca e baiat si nu este prea ok?!
Nu pot sa ma port altfel, si cu D. sunt la fel de expansiva, chiar si atunci cand urlu o fac cu toata fiinta mea, la fel cum si atunci cand il mangai, iubesc, alint o fac in acelasi mod.Nu stiu sa fiu altfel, nu pot sa ma opresc, de exemplu seara cand ajung acasa, sa-I pup obrajii lui Kiki pana ce simt ca obosesc, nu pot sa-l resping atunci cand imi spune ca “ mami, tu esti sufletul si viata mea!”.Cum as putea si ce as putea sa-I spun unui copulas de aproape 4 ani, cum as putea sa-I retez macaroana cand vine si-mi spune asemenea vorbe?
La gradinita, pe holuri, ingrijitoarele si educatoarele se amuza in grup cand ne vad si aud ce-mi spune el,uneori mi-au spus ca “ ati fost cadru didactic, trebuie sa fiti ceva mai ferma cu el, mai rece putin!”
Cum? Asta este intrebarea mea.Cum adica mai ferma?Sunt ferma, il las la gradi si nu cedez rugamintilor lui fierbinti de a-l lua cu mine la serviciu, sunt ferma cand ii spun ca nu-mi place ca se tavaleste si ca vorbeste urat cu doamna educatoare, dar nu pot sa il imbrancesc in clasa, sa-i inchid usa in nas si sa-l las acolo urland, pana nu mai poate vorbi de suspinat.Nu pot! Si nu mi se pare si nici nu cred ca daca l-as lasa asa o saptamana, zvarcolindu-se si zbierand ca apucatul ( cum mi-a zis doamna lui educatoare sa incerc sa fac ) el se va calma si va ceda.Nu cred si nici nu vreau sa incerc sa ii distrug neuronii in asa hal incat zilnic copilul meu sa se manifeste ca atunci cand chiar am aplicat metoda doamnelor.
Ceea ce ma framanta si deranjeaza foarte tare este faptul ca atunci cand copilul face aceste crize educatoarea nu-l ia langa ea cu tandrete, sa simta ca este inconjurat si acolo de aceeasi “dragoste” ca si la mine acasa.Am incercat sa-i sugerez sa-l ia langa ea, sa-i intinda o mana si sa-l ia de mana, sa se joace putin cu parul lui, sa-i spuna orice balarie ca sa il poata deconecta din clipa de fixatie cu despartirea.Neah! Ea ( caci aceste plansete si tavaleli se intampla in speta pe tura doamnei mai in varsta ) ii spune faze de genul :” vai Ayan, ai 3 ani de gradinita si faci in felul asta?Hai mai, se uita copiii la tine si rad, hai, las-o pe mami si vino in clasa!” Sau ii spune faze de – alea: “ esti baiat mare, nu ti-e rusine sa faci asa ceva?Te duc acum la grupa de pampers!”
Desigur ca lui Ayan i se mega falfaie de ce-i spune ea, mai nou o impinge si fuge din clasa cand o aude ca incepe.
Am stat si m-am gandit ca anul trecut, la particulara, a durat aceasta nebunie cu plansul doar vreo luna si jumatate, dupa care s-a calmat si mergea linistit dimineata.Ce-i drept,anul trecut eu nu am calcat in gradinita si ne desparteam la bus,in fata blocului, ii faceam cu mana si gata, ii spuneam ca-l vad pe camera si asta il calma.
Anul asta am tot asteptat sa se calmeze, iata ca sunt 5 luni de cand merge zilnic aproape ( a lipsit numai 2 saptamani nelegate intre ele cu racelile) la gradi asta si tot nu s-a calmat din plans si din vaietul despartirii.
Sunt trista rau in zilele cand il las asa zbuciumat si plans, imi strica toata ziua sa-l stiu ca ramane cu ochii in niste lacrimi mari cat boaba de strugure, urasc faptul ca nu putem sa ne permitem ca eu sa merg la o gradinita de stat unde sa-l am aproape si sa nu-l mai chinui in felul asta barbar, urasc educatorele astea batrane carora li se pare prea greu, prea mult si prea solicitant sa iei un copil mic si sensibil si sa-l strangi la piept, sa-i stergi cu dosul palmei lacrimile si sa-i spui o vorba tandra, caci sunt sigura ca daca ar proceda si educatoarea asta ca si cea mai tanara ( care culmea, il cearta si il pedepseste mai mult decat asta mai in varsta ! ), zilele noastre ar fi mai calme si mai putin stresante pentru mine.Pana ajung la serviciu si ma ingrop in treaba, nu am chef de nimic, mintea imi sta numai la el, il sun pe D. si ma plang la el ce sa mai fac cu fi-su cel mamos, o sun pe mama si o intreb ce sa fac cu el, alteori am impulsuri nebune in care imi vine sa-mi depun demisia si cu riscul de-a nu ne mai permite multe din lucrurile pe care ni le permitem azi sa ma intorc la o gradinita de stat unde sa-l iau si pe el, cate si mai cate ma framanta si imi distrug buna dispozitie.
Vreau sa stiu daca si la voi se intampla asemenea despartiri dureroase si inlacrimate, vreau sa stiu cum procedati in cazul in care aveti sau ati avut copii sensibilosi ca si Ayan, vreau sfaturi despre cum sa gestionez situatia asta de criza ca poate ceva imi scapa, poate nu fac bine ceva si atunci situatia este scapata de sub control.

Anunțuri

6 comentarii la “Situaţie de criză maximă la grădiniţă !

  1. Pai daca la gradinita de anul trecut nu facea asa si acum face, poate o fi de vina gradinita? Eu, in locul tau, as cere ajutorul unui psiholog. Nu sunt adeptata mersului la specialist ori de cate ori apare o problema, dar, in cazul de fata, e clar ca asta mic al tau e nefericit. Poate ca ceva l-a speriat acolo, poate ca nu se simte in siguranta. In orice caz, eu zic sa incerci sa rezolvi problema, pentru ca la scoala va avea un soc imens.

  2. Amira , este foarte greu pentru altcineva din afara sa se puna in situatia ta si a lui Ayan. Intreadevar , poti primi sfaturi , insa fiecare iti va spune asa cum vede fiecare situatia sau din exeprientele personale.Mai mereu cand am fost intrebata cum ma descurc si ce fac , intotdeauna am spus sau scris asa : imi urmez instinctele si simturile. Tin cont de ce spun specialistii , insa pliat pe cercetarile lor si cunoasterea ce o dau celorlalti , adaptez propria mea situatie.
    Sincer?Nu vreau sa iti dau exemplul cu mine si cu Alex sau Luana….Fiecare suntem unici si cu personalitate diferita. Tu si Ayan sunteti un tot si trebuie sa gasiti amandoi o cale de compromis.Poate acum nu o vezi , Amira , pentru ca privesti prin ochii altora…sfaturi de la prieteni , de la educatoare , prin starea ta emotionala.E usor in teorie si practica e intotdeauna cea mai grea , dar ma gandesc ca,daca ai incerca sa te detasezi putin , emotional si sa gandesti situatia asta , asa cum o face un strain…sa lasi sentimentele deoparte si sa cauti o solutie logica si practica , zic eu ca ai reusi sa vezi rezolvarea.
    Nu stiu cum altfel sa iti explic , insa eu am convingerea ca vei gasi solutie,in tine insuti. Incearca sa discuti cu Ayan , toate cele scrise de tine , asa cum discuti proeictul casei cu D.
    Te imbratisez si iti doresc sa reusesti sa gasesti ce cauti.

  3. Te inteleg perfect,cu toate ca nu am trecut prin asta decat o saptamnana,saptamana in care am imbatranit cu 10 ani,cu urlete si tavalit de imi venea sa urlu.Mai plangea si al meu cand vedea ca plec la serviciu,in general la schimbul 3,dar in acelasi timp si pleca singur la bunici.Sensibil e si al meu,la fel de mamos,tot asa procedez si eu cu el cand suntem amandoi acasa,povestim,facem mancare amandoi si tot imi iau suturi ca va ajunge fatalau,ca prea il tin de fusta mea,dar prin casa nu se aude decat mami.Asa ca nu prea stiu ce sa iti sugerez,poate cu trecerea timpului se mai linisteste.Pup fata frumoasa

  4. Eu cred ca tine foarte mult de educatoare. Si eu il tin pe al meu tot timpul langa mine. La naiba, ce ar trebui sa fac, sa il exilez in camera lui ca sa nu fie mamos pe viitor? Mi se pare o mare prostie. Dar la gradinita, daca da sa planga, educatoarea il mangaie, vorbeste cu el frumos, ii spune tot felul de povesti si el evident, pleaca cu ea de mana pana la urma. Este evident cu puisorul tau nu se simte in largul lui acolo. Mult succes tie si piticului!

  5. mda, cam dureros ce se intampla. am avut si noi, si mai avem uneori spectacole de genul asta. dar de cele mai multe roi se intampla acasa, la trezire. la inceputul gradinitei, anul trecut la grupa mica, facea la fel cum ajungeam la gradi….de ieseam de acolo si plansda , si nervoasa si transpirata pana la maduva oaselor….si am hotarat sa nu o mai duc eu la gradi , sa o duca tati. si culmea, a functionat si era cea mai linistita atunci. dar erau zile in care el nu putea si iar intram eu in joc. la inceput ii ziceam (mituiam) ca uite, ma duc la servici, si acolo fac banuti ptr tine, sa-ti cumpar cate ceva. si la iesirea de la gradi imi aducea aminte sa luam ceva….in timp am scapat de aceste santajuri. si eu eram un car de nervi, si suparari ca o lasam acolo plangand…dar ea se purta frumos altfel, si se liniste rpd pe urma.

  6. Recunosc ca am descoperit randurile tale incercand sa aflu mai multe exact despre astfel de situatii in care pleci de la gradinita cu psihicul facut franjuri. Noi mergem de luni la gradinita, deci nu au trecut decat trei zile. Dar, daca luni a mers aproape topaind la gradinita si seara mi-a zis ca mai merge si a doua zi, ieri deja – in a treia zi – a zis ca nu ii place acolo, ca vrea in alta clasa. Mi l-a luat educatoare aproape tarat pe jos tragandu-l de mana. N-am zis nimic desi nu mi-a placut si am plecat terminata de-acolo, ca vocea copilului meu inca se mai auzea urland. Azi dimineata – de fapt de aseara mi-a zis ca el nu mai merge la gradinita acolo – a inceput sa planga cand a auzit ca ne imbracam ca sa mergem la gradinita. Am reusit sa il linistesc, sa ii distrag atentia, sa il impac, si am ajuns la gradinita veseli. Cand am intrat pe poarta, aceeasi situatie. Am reusit iar sa il impac si am depasit si faza cu schimbatul fara lacrimi. Dar cand sa intram in clasa a reinceput calvarul, de aceasta data la faza de urlete. L-am luat in brate sa il linistesc, sa il duc la masuta, sa ii distrag atentia, sa il integrez in grupul de copii de la masuta etc… N-am apucat, insa, ca mi l-a smuls educatoarea din brate spunandu-mi raspicat „mi-l lasati mie, da?!”. Am plecat terminata si intrebandu-ma daca exagerez eu gandindu-ma ca poate nu ar fi rau sa iau in calcul mutarea de la grupa sau chiar de la gradinita (mai ales ca o mamica, de la aceeasi grupa, mi-a spus cu seninatate ca si copilul ei a plans timp de 6 luni si acum e mai bine)… Poate ca maine o sa imi trimit la gradinita copilul cu bunicul, ca eu nu mai vreau inca o dimineata zdruncinata, plus ca daca educatoarea mai smuceste copilul sau mai ridica tonul la mine, mi-e teama ca o sa iasa cu mare scandal…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s