Dorul de iarna copilariei mele

Fiind bolnav, Kiki sta pe langa mine si ma intreaba diverse chestii.Am ajuns la discutii de genul:” copilaria ta mami, cum era?” si „ce fel de desene animate vedeai tu cand erai mica?’
Si am avut deodata un flash cu momentele de iarna din copilaria mea, momente dupa care sunt teribil de nostagica uneori, mi-e tare dor de clipele alea cand eu eram copil si ai mei tineri si in puteri absolute.
Mi-am adus aminte cum ieseam o multime de copii la joaca in fata blocului, am conturat in gand felul cum construiam oameni de zapada, cazemate, cum ne taram si ne udam fleasca, stand uzi nenumarate ore apoi, fara sa simtim gerul si ninsoarea, am revazut pantalonii de fas si cizmele de cauciuc galben cu o parte de fas verde, obrajii inghetati si rosii, pulpele mele din care imi ieseau flacari,caciulile alea tip cosmonaut ( eu am avut galbena si albastra ) care ne acopereau fata aproape jumatate, parul iesit aiurea si dezordonat din caciula, manusile cu un deget si zapada multa, multa de tot.Nu stiu de ce acum lumea toata se strofoca pentru putina zapada care cade in oras, pe vremea copilariei mele erau ierni cu zapada mare si multa rau, imi amintesc ca-n spatele blocului la maica-mea sunt garaje si dimineata. la prima ora, cand plecam la scoala, imi intrau picioarele jumatate in zapada care inca sclipea la lumina felinarului din coltul blocului.
Eram fara nicio grija in acea perioada,saraci sau mai avuti,romanezi sau de familie mai buna,cu scoala sau fara, din familii monoparentale sau cu parinti ce-si traiau povestile de iubire in liniste, eram toti fericiti si ne unea un singur lucru: copilaria noastra frumoasa.
La ceas de seara, cand eram franti de oboseala, inghetati si uzi pana la piele , ne desparteam greu unii de altii, de parca ziua urmatoare nu urma aceeasi joaca nebuna, aceeasi distractie si aceeasi udatura.
Pedeapsa cea mai crunta in acele vremuri era simpla si durea mai tare decat 10 palme usturatoare pe care le-as fi primit: nu se iesea afara cate o zi si eram distrusa, se termina tot universul meu.
Imi amintesc si de vecina mea de usa, care azi nu mai este printre noi,cu care ma trageam cu sania de lemn si ne dadeam pana tarziu in noapte pe derdelusul din capatul blocului.Tot cu ea am invatat sa si patinez, sa ne dam cu rolele alea de fier cu piele in varf, tot cu ea stateam pe scari si povesteam sau ieseam pe geam si tineam cu orele , inghetand casele, la povesti.Apoi ne uneam nebuniile si dadeam cu rosii, cartofi si oua dupa cei ce trecea pe aleea blocului.Mi-o amintesc si acum mica, firava , imbracata cu o blana care se incheia cu nasturi rotunzi si mari de blana, cum ma tragea din greu cu sania.Si apoi imi amintesc cu groaza, un alt sfarsit de an, acum 8 ani, cand s-a stins.Dupa copilarie , drumurile noastre s-au despartit, dar la moartea ei, am avut sentimentul ca o parte din copilaria mea a murit cu ea, atunci cand a disparut ea, a disparut si o parte din tot ceea ce fusese odata.
Incet, incet , toti cei care eram uniti candva de zapezi, ger si cazemate, am luat-o pe drumuri diferite, unii au plecat din bloc, altii din tara, unii au invatat si azi au familii frumoase si fericite, altii sunt mai amarati si o duc greu, dar intotdeauna, inainte de Sarbatori, ne intalnim prin cartier, pe la cumparaturi, si tot timpul ne pupam si ne aducem aminte de ceea ce a fost odata: copilaria noastra ca un fulg de nea !

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s