Despre parinti, vise si iubire

Nu cu mai mult de 2 luni in urma scriam aici de visele mele nocturne care intotdeauna se indeplinesc, fie in scurt sau in timp mai indepartat.
Sunt convinsa ca nici intr-o alta viata parintilor mei nu le voi putea multumi in niciun fel pentru ceea ce au facut ei pentru mine.Nu stiu cati parinti pe lumea asta au facut pentru copiii lor ceea ce au facut ai mei pentru mine, nu stiu cati dintre parintii de pe lumea asta le-au fost si le sunt alaturi copiilor lor asa cum au fost si sunt ai mei.
De multe ori am fost intrebata de ce nu am plecat din tara sa-mi fac un viitor departe de aici.Ei bine, in multe cazuri m-am gandit la ai mei, la faptul ca ei mi-au dat absolut tot si niciodata nu mi-au cerut nimic in schimb.Si nu, eu nu gandesc ca parintii imi sunt datori in vreun fel mie, nu ma cred buricul pamantului, nu am gandit niciodata ca parintii imi sunt obligati in vreun fel fiindca mi-au dat viata,de cand am terminat liceul eu nu le-am mai cerut niciun ban alor mei, nu ridic pretentii si nici nu astept sa se poarte cu mine ca si cu un ou clocit caci sunt mare si pe picioarele mele, nu i-am judecat nicicand in vreun fel pentru modul cum m-au crescut, asa au putut ei, atat s-au priceput, chiar daca mi-au mai dat si cate o bataie zdravana nu am iesit nici handicapata, nici nu sunt psihopata, nici nu am probleme comportamentale si nici nu sunt vreo criminala cu accese de violenta necontrolata.
De multe ori mama ma repede si ma mai da la coarda, dar eu am maturitatea sa inteleg ca acum, la varsta ei, nu mai are nervii necesari sa-mi cante in struna, are zilnic cate o durere si cate o neputinta, stari ce nu ii dau mereu cea mai buna dispozitie.La fel este si tata, ceva mai calm insa si mai ingaduitor in anumite privinte, insa ambii, la orice ora din zi sau noapte ii sun si ii rog anumite lucruri, se executa fara sa cracneasca atat in privinta mea, a lui Kiki sau a lui D.Si, pe cuvant de om, ca nu cer chiar putine lucruri la care sa ma ajute.Niciodata, dar niciodata, nu m-au refuzat si nu m-au lasat de izbeliste cu vreo treaba neterminata.
Sunt anumite situatii cand sunt depasiti, dar am calmul sa le explic cum sta treaba, imi musc limba uneori cand imi vine sa urlu sa-mi cada dintii de furie, dar ma gandesc mereu ca asa voi ajunge si eu si daca Kiki ar urla la mine m-as simti ca un cacat in ploaie.
Si nu, nu-i inteleg pe cei care-si chinuie parintii crezand ca le sunt datori pana la moarte cu anumite lucruri, cu bani si cu alte servicii.Nu ne sunt datori cu nimic, ba, din contra, noi le suntem indatorati infinit pentru ca ne-au crescut ( asa cu au putut si au stiut ei la vremea lor ), ca am iesit toti niste oameni normali, ca suntem sanatosi si pe picioarele noastre.Le suntem datori cu un zambet si cu o vorba calda si blanda macar la doua zile daca nu zilnic.
Sunt curioasa cati dintre astia care arunca cu rahat in proprii lor parinti vor fi in stare sa-si creasca niste copii macar la nivelul la care i-au crescut ai lor pe ei.Le spun ca sunt batrani si prosti, depasiti de situatie, de modern si de nou.Asa or fi, dar si noi vom fi la fel peste niste ani de zile.Si viata isi va lua tributul sau, iar cei care acum se cred highlanderi vor fi si ei rosi de dureri si de neputinte si atunci ai lor plozi ii vor „palmui” exact cum fac ei acum.Sau poate nu, ca sa se chinuie zinic cu gandul la cei ce nu vor mai fi atunci sa le ceara iertare.
Revenind la ai mei, ma gandesc mereu cui sa-i multumesc ca am avut norocul sa fie ei parintii mei, cum sa fac sa le pot rasplati bunatatea de care au dat dovada?!
Si ma rog mereu sa pot sa fiu si eu pentru Kiki macar jumatate din cum a fost mama mea cu mine.Nimic mai mult.Iar Kiki sa poata fi cu mine asa cum am fost si sunt eu cu ai mei!
Asta e o dedicatie pentru mama, exact cum spun versurile:” si cand cu viata nu am sa ma impac, stai langa mine mama si spune-mi ce sa fac!”

Pana acum au fost visele, de-acum vor trebui puse in aplicare si vor trebui sa devina realitate, o realitate dificila si spinoasa, dar la care ne inhamam si speram ca la anul pe vremea asta sa scriu pe blog din casa noastra cea noua, cu o curte frumos aranjata si un catel care sa ne pazeasca.Acum totul este doar un parlog, ca un crang ,care va trebui sa devina un locsor de vis unde Kiki sa traisca si sa creasca liber.

Anunțuri

11 comentarii la “Despre parinti, vise si iubire

  1. @Loredana: si parlogul este tot al nostru :-), de scos la capat o vom scoate, ramane de vazut cu creierii cum vom sta, caci in Romania este o mare aventura construitul unei case.

  2. @Crisscristina: hahha, cand vin acolo aproape o sa stam in vichenduri la povesti in timp ce copchii o sa-si rupa picioarele alergand prin curtea mea frumoasa 🙂

  3. @Ana: cand o sa fie gata, poate o sa faci un drum la Bucale sa stam la o cafea, la racoare si sa te servesc cu o dulcetica buna de la mine din curte 🙂 pup

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s