Vremuri grele la noi acasa

Nu stiu la altii cum este, dar la noi ,perioada asta de la 3 ani si jumatate aproape ne-a omorat.
De aproape 1 luna si jumatate in casa noastra parca a dat strechia in noi.
Nu stiu daca ce citesc pe la altii sunt doar poezii spuse frumos pe bloguri pentru a impresiona lumea cu ai lor copii minunat de cuminiti, intelegatori si care percuteaza imediat la spusele parintilor sau chiar exista cu adevarat asemenea fapturi la varsta asta si numai exemplarul nostru din batatura ne-a dat de cap.Si cand spun asta, inseamna ca Kiki a luat-o rau pe campii, masa nu mai este masa, de dormit nu mai vrea sa doarma, daca nu facem absolut totul asa cum vrea el plange, urla, se tavaleste, se da cu curul de pamant,tipa la noi, ne pune la punct, urla la orice mic fleac de parca este sfarsitul lumii.
Si eu si D. suntem cu nervii la pamant, am incercat si cu vorba buna si cu pedeapsa, cu bine si cu rau,cu explicatii si fara, cu recompense si fara, am citit, am buchisit, am intrebat pe altii mai bine informati si degeaba.Rezultatul este unul dezastruos in care eu simt ca-mi pierd mintile, D. e ajuns la capatul rabdarii, bunicii se fac ca ploua cand vine momentul sa-l mai plasam si pe la ei, toata lumea e ajunsa la capatul rabdarii.
Orice cuvant i-ai spune el iti intoarce vorba, orice actiune facem impreuna se sfarseste cu tipete, urlete de parca il omoram, se da instantaneu cu curul de pamant si nu-l intereseaza orice i-ai spune.
Daca ii dau sa manance, scuipa mancarea pe jos si imi spune ca lui sa nu-i spun ce sa faca, daca il lasam in pace fara sa-i dam atentie cat mananca nu e bine nici asa, urla ca „de ce nu vorbiti cu mine”, tipa la orice fleac nu facem ca el ( si desigur ca nu facem mereu ce vrea un tanc de 3 ani si jumatate! ), daca ii explicam asculta, atunci e de acord cu totul dupa care in 5 minute se porneste iuresul si nebunia de am impresia ca traim intr-un haos general.
Seara sunt obosita la ora 21 incat simt ca nu am dormit de luni intregi.Am ajuns sa ma culc seara la ora 21:30, cel mai tarziu la ora 22 ca nu mai rezist.
La gradinita este fix opusul de acasa, educatoarele imi spun continuu ca este un copil minunat, ca le ajuta, le asculta, este primul totdeauna cand se da un task de facut,nu este razvratitul de acasa, nu este dl.Goe care este in restul timpului cu noi.
Nu stiu cat va mai tine perioada asta ( am vorbit cu unele mamici care mi-au spus ca asta-i perioada cea mai nasoala pana pe la 4 ani ) dar eu sunt epuizata.Mi-as dori sa plec undeva fara sa aud nimic si pe nimeni, sa ma linistesc.Mi-a dori sa stau la o manastire, de exemplu, unde-i liniste si pace, sa-mi tiuie urechile de atata pace si liniste.
Vreau sa stiu, la voi este la fel?? Cat dureaza faza asta capiata ca sa stiu daca mai ies cu creierii intregi din etapa asta( cu siguranta este o etapa nebuna! ) sau nu!

8 comentarii la “Vremuri grele la noi acasa

  1. exact problema asta discutam cu o mamica de la gradinita…ca de cand a inceput anul, nu se mai intelege cu copilul. Si la noi e la fel, poate cu o intensitate mai mica dar clar este acolo..dar eu ma gandesc cumva la o paralela cu un adult care merge la serviciu si e foarte stresat sa fie angajatul model insa o data ajuns acasa se “descarca” pe partener povestindu-i toate problemele de la serviciu …ceva in mod asemanator cred ca se intampla si cu ei…sunt in plin proces de adaptare la “serviciul” lor si incearca cumva sa se descarce nervos de tensiunea din timpul zilei (tensiunea in sensul sa stea pe scaunel, sa se concentreze, sa participe la ora, sa respecte regulile clasei, etc). E clar ca nu e vorba de stresul ala pe care il resimte un adult dar traiul in comunitate poate fi destul de solicitant la inceput (socializare cu ceilalti copii, atentie la educatoare). Sa fortez si eu pe partea mea e ca si cum as pune capac la o oala care e deja sub presiune. Ma gandesc ca incet-incet va intra in rutina si se vor echilibra lucrurile
    Inspre 6 ani am inteles ca urmeaza partea “frumoasa”:
    “Este perioada când copilul vrea să cunoască și să experimenteze și reguli sociale din afara familiei. De aceea va accepta cu greu ce spune mama, dar va lua ca literă de lege tot ce spune doamna învățătoare.
    – Eu fac aşa cum a spus Doamna, nu cum spui tu!
    – Doamna ştie maibine! Îi îndemn pe părinții care aud acestea de la copiii lor să nu se supere, căci au motive de bucurie: copilul lor a crescut. Dacă el își permite să „cucerească” și alte spații, înseamnă că pe părinții lui este foarte sigur (deci ei sunt niște părinți buni).”

    Apreciază

  2. @Daniela: m-am gandit si la varianta aceasta, desi la noi nu este primul an de gradinita, dar este primul an la gradinita aceasta, ce-i drept!Insa el a inceput sa faca mofturile astea de prin vara, cu bunicii, cand a stat la ei,apoi si-a revenit putintel cand s-a intors la noi si acum a innebunit lupul definitiv de vreo luna si ceva.Astept cu mare interes rutina de care-mi spuneai 🙂

    Apreciază

  3. Cunoastem si noi perioada asta foarte bine.Ce-i drept,cam de 2 luni parca,parca e mai linistit un pic.La noi a fost apogeul de la 2 la 3 ani,sper sa nu zic hop prea repede.In schimb,nu a fost niciodata mai mamos ca acum,de cand merge la gradinita,unde este opusul copilului de acasa.Asa ca tot pe acolo suntem si noi,in fiecare zi trebuie sa imi cer scuze pentru ce face al meu razboinic.Va pup si vremuri mai linistite sa aveti;)

    Apreciază

  4. Si Mara a fost mai dificila intre 2 si 3 ani, cam asa. Eu insa stand acasa cu ea tot timpul as fi luat-o pe campii foarte repede daca nu eram severa la „crize” din astea. Era in stare sa planga cate 50 de minute in continuu daca ceva nu era cum dorea ea. O certam serios (ba si cate una la fund a mai luat) si s-a lamurit ca nu merg „figurile” de genul asta. Cel mai tare o impresiona (ca si acum, la 5 ani jumate) daca ma suparam pe ea si nu mai vorbeam cu ea o vreme. E o perioada grea insa trece. 🙂

    Apreciază

  5. @Alexandra:la noi este clar vorba de mult, mult rasfat, toata lumea i-a cantat in struna si acum , deodata, noi am strans haturile si el se revolta!Va dura ceva pana va intelege el ca nu mai suntem dispusi sa-i facem toate mofturile si ca exista anumite limite.Dar ce ma innebuneste este ca nici pedepsit, nici cand am tipat, nici cand l-am luat cu lugu-lugu nu a cedat.E tare pe pozitie si cu crizele lui prezente.Cedeaza doar cand ii spun ca ma dezamageste rau cand face asa si ca ma intristeaza.
    Of, asa astept sa treaca perioada asta ca pe nu stiu ce! pup si multumesc de incurajari !

    Apreciază

  6. Of, stiu cum e cand tu incerci sa il tii in frau si altii il rasfata peste masura. Insa el o sa vada ca daca si voi va tineti cu la fel de multa ambitie de „reguli” si de lucrurile astea…o sa inteleaga ca nu merge asa. Si cu cat insisti ACUM cu el sa fie cuminte si intelegator si sa urmeze un minim de reguli de la care sa nu se abata niciodata, cu atat o sa fie mai ok mai tarziu. O sa vezi. Pupaturi de la Ploiesti! Si hang in there…it’s gonna be better…

    Apreciază

Lasă un comentariu