Ieri dimineata mi-am desprins mana din manuta lui care ma strange puternic zilnic in drumul spre gradi, am luat-o mai repede la pas si in urma mea am auzit iar o bubuitura urmata insa de asta data de un plans groaznic.Mi-am abandonat pe caldaram geanta si ghiozdanul lui si l-am luat in brate.Luase un mare nas de asfalt.Mi s-a rupt sufletul vazandu-l insangerat si totusi printre lacrimi spunandu-mi:
„-Mami, frumoasa mea, eu am crezut ca te pierd!”
Off, m-am inmuiat toata.Am oblojit rana , dar semn mare tot are pe nasucul ala carn.Doamne, cata iubire incape intr-un sufletel atat de mic?
Aseara, ca sa uitam de suparari si de durere, am cantat gama do ca ne uitam la „Vocea Romaniei”