Cand sa zic hop…

Am crezut ca am fentat iarna asta si ca scapam fara nicio criza de bronsita astmatiforma.Uneori mi-era si frica sa ma gandesc la primavara, ce calendaristic macar, sta sa ne bata la usi.M-am mirat atat de mult si m-am bucurat atat de tare in sinea-mi ca anul asta scapase fara nicio zi de febra , fara nicio noapte alba, fara niciun moment de sufocare si geam deschis, incat s-a razbunat pe noi crunt mizeria de bronsita si ne-a dat o criza ca sa fie de-ajuns pentru tot anul.
De joi Pusicel a inceput sa tuseasca , intai rar, apoi mai des, dupa care s-a oprit.Am inceput cu Paxeladine-ul ca sa ii coaca tusea.Nu tu stranutat, nu tu secretii nazale, nu tu rau.L-am tinut totusi acasa de la gradi cu ai mei.Joi noapte a fost una de cosmar.Febra se incapatana sa ramana la 40 C, desi ajunsesem cu antitermicele din 2 in 2 ore ca si administrare, tusea il ineca si dupa aerosolii facuti nu ca nu-i ceda deloc, dar se incapatana sa nu ii lase pret de cateva secunde sa respire si s-o ia de la capat.Era istovit, eu sleita de puteri si de teama, nu am inchis un ochi toata noaptea nici eu si nici el.Vineri totusi am fost la serviciu, ca prin minune febra s-a dus, el s-a simtit super bine, tusea s-a alinat dar asta datorita Sumetrolimului la care corpul lui raspunde minunat.Weekendul a fost pasnic cu noi,tusea insa era prezenta si nu se dadea dusa de la Pusicel asa incat l-am bagat pe Klacid ca sa nu-i prelungesc agonia, oricum se ajunge invariabil la antibiotic in crizele lui.Aseara insa s-a dezlantuit iadul pe pamant: febra uriasa nu a vrut cu niciun chip sa-l slabeasca, deja avea 40 cand plangea in hohote si intindea mana sa ia ” din mancarea asta din fata mea „, care mancare era o vedenie din cauza febrei, caci mancarea adevarata o refuza cu indarjire, lapte si supa crema de legume sunt singurele lucruri pe care le poate si pe care vrea sa le vada/ manance.
La ora 3:25 a inceput cosmarul sufocarii.Nu cred ca pot descrie vreodata in cuvinte, tastand la un pc niste sentimente care ma incearca in clipele acelea.In afara faptului ca-mi vine sa urlu pana amutesc, trebuie sa ma controlez si sa par calma ca sa-i pot spune cu cel mai calm ton din lume : ” respira, mami, respira adanc „.Si apoi sa-l vad pe rand rosu ca focul, ca mai apoi sa-l vad cum se invinesteste si cum se chinuie sa traga aer fara a putea.se pot descrie sentimenetele mele din clipele alea atfel incat cei ce ma cititi sa intelegeti perfect prin ce trecem?
Cred ca sa mori e de milioane de ori mai simplu decat sa-ti vezi propriul copil in chinurile astea.Nici aerosolii, nici antibioticul, nici siropurile, mamaligile si sarurile grunjoase de toate marcile, tipurile si scrisurile nu-l pot face sa scape definitv de demonii astia ai bronsitei.
Azi stau acasa, sunt franta de oboseala, de nesomn, sunt sleita de puteri.O criza din asta ma stoarce ca pe o lamaie, simt cum imbatranesc in clipa aia cu 20 ani.Ma simt inutila si slaba, simt ca nu pot face nimic atunci cand plange de suferinta.Noroc ca-i iarna si avem aer rece, noroc ca am inca prezenta de spirit si deschid geamul larg sa inhaleze tot aerul curat din noaptea inghetata, aer ce-i readuce suflul.
Zorii de ziua gasesc un baietel cu febra scazuta, dar cu ochi bolnavi si rugatori sa-l tin continuu in brate si sa nu plec al serviciu.Si nu plec…Astazi stau cu el in brate, asa cum stateam si anul trecut cand simteam ca nu mai este sfarsit pentru bolile ce l-au sacait intreaga iarna.
De maine il las iar cu ai mei,de maine sper sa-si faca antibioticul ala efectul si sa-l lase tusea, de maine sper sa se inzdraveneasca si sa vad iar chipul unui Pusic mic, vesel si zambaret.
Duca-se odata iarna asta cu tot cu bronsita ei, vino vara, hai la noi cu caldura, apa sarata pana la gat si puteri miraculoase de vindecare.La iarna promitem sa nu mai facem nicio criza!

In singurătate cu greatest love of all

Unul dintre marile mele vise de adolescenta a fost acela de-a deveni cantareata.Nu pentru a aparea la tv, nu pentru a fi bogata si celebra, nu pentru a ma marita cu nu stiu ce bogatas din lumea asta,nu pentru a aparea pe copertile tabloidelor celebre, ci pentru ca-mi placea foarte tare sa cant.Daca azi majoritatea adolescentelor viseaza la celebritate doar pentru motivele enumerate anterior, pe vremea aceea la Scoala Populara de Arta veneau in marea majoritate numai oameni care erau pasionati cu adevarat de muzica, care mancau si respirau numai in ritm de muzica, care visau sa cante oriunde si oricum, numai sa cante.Nu am cerut bani niciodata pentru prestatiile mele, nu am spus nicicand ca sunt nepoata unui star din Romania ( 😀 ce ma amuza cum suna asta! , dar da, la nivel national chiar este un star matusa asta a mea 😀 ), am fost plecata la concursuri unde tremuram de frig si de foame, caci banii nu erau suficienti pentru mancare, drum, costume, coafat,etc., am dormit in camere insalubre si inghetate, la hoteluri de mana a cinspea, dar nu mi-a pasat nicicand.Cantam si asta ma facea cea mai fericita!

Nu mai stiu cum se pregatesc acum cei ce studiaza muzica, desigur ca tehnologia ii ajuta extrem de mult sa studieze, sa aiba la dispozitie negativele dupa care sa repete, sunt extrem de multe studiouri de inregistrari,multi oameni talentati care compun muzica , se poate studia mult mai usor acum decat atunci.
Atunci erau benzi de magnetofon pe care iti luai cu greu si cu bani multi negativele melodiilor pe care voiai sa le canti si se potriveau cu tonalitatea, volumul, acutele vocii tale; era si mai greu pentru faptul ca existau cateva negative pe piata pe care le tot rulam la infinit schimbandu-le intre noi.Nu puteai sa cumperi sa le ai pe toate, asadar ni le imprumutam si faceam cu schimbul la concursuri.mergeam in geanta de regula cu 2 negative pentru 2 piese pe care le cantam la diverse ocazii si concursuri , apoi cand eram si noi si juriul plictisiti cu adevarat de aceleasi si acealeasi melodii faceam un efort banesc si mai cumparam doua.Si tot asa.Nu stiu exact care era pretul unui negativ, dar ai mei imi spuneau ca sunt foarte scumpe.
O vreme indelungata, pe la evenimente, concursuri ( unde am si castigat de multe ori ), chiar si la liceu la fiecare bal al bobocilor icepand cu clasa a 10-a, am cantat 2 cantece pe care eu le-am iubit foarte, foarte tare, la fel ca si pe cele care le interpretau in original.Vocea mea era atunci ampla si cu volum, aveam acute pe care astazi nu le mai regasesc decat prin memorie sau pe benzile unde sunt inregistrata, acute care odata lucrate de maini maiastre de muzicieni ma ajutau sa cant melodii la care alti colegi de-ai mei doar visau.Am spus si am mai scris ca acesta este unul dintre marile regrte ale vietii mele : ca nu mi-am continuat drumul in muzica, ca am abanadonat ascultand „sfaturile” de bine.Dar asa a fost sa fie, eu cred tare in destin…
Revenind la melodii…ambele melodii de atunci erau cantate de mine cu patos, cu daruire si cu multa traire.Ambele melodii erau preluate de la 2 voci mari, 2 voci ce interpretau ilustru aceste cantece, 2 voci care de azi raman si ele doar simple amintiri, raman doar voci de aur care au motivat multi oameni sa viseze, sa aspire, sa creada ca pot, sa le hranesca spiritele atatora cu frumusete .
Prima dintre cele 2 voci, pe care am si cunoscut-o in realitate, a murit in ziua in care l-am reintalnit pe D. si nu ne-am mai separat.Am avut atunci un soc, am plans de m-am umflat, mi-a parut atat de rau dupa ea, dupa tineretea ei, dupa talentul si vocea ei, dupa copilul ce-l purta in pantece in momentul mortii , dupa fericirea pe care abia si-o gasise, dupa omul ei cu care urma sa se casatoreasca si cu care avea o relatie superba, dupa viata pe care o aveau de construit impreuna de atunci incolo.De fiecare data cand eu si D. sarbatorim ziua intanirii noastre, in fiecare an de Sfintii Mucenici ma gandesc invariabil la Laura Stoica si la melodia ce-am cantat-o de nenumarate ori in fata atator oameni.

Azi de dimineata am plans la fel de tare, ca in acel 9 martie seara, cand am aflat ca a murit Laura Stoica.Desi azi plansul meu a fost diferit, azi am plans de mila unei femei care in spatele scenei si a unui talent urias a trait un cosmar, nu a fost nicicand implinita ca femeie, ca iubita, ca amanta, ca sotie, ca mama.Am plans gandindu-ma unde poate duce nefericirea din iubire si cat de departe , in ce hauri te poate purta o iubire neimplinita, in ce abisuri te arunca un barbat care profita de sentimentele nobile pe care i le daruiesti.
Si de azi am sa ma gandesc mereu la Whitney si la melodia ei care mi-a adus aplauze nenumarate si premii cand o interpretam, am sa ma gandesc mereu la ce fost frumos in viata ei, la felul in care canta si ne incanta in anii ei de glorie muzicala, am sa ma gandesc la ea ca la mulatra cea mai frumoasa, din anii ’90, la mulatra cu picioiare de vis si voce de aur, la Whitney cea cu dintii ca de portelan si cu zambet dulce si suav, la Whitney cea care a cantat unele dintre cele mai frumoase melodii pe care le-am auzit eu in viata asta.

Odihniti-va in pace doamnelor si fie ca si in cealalta lume sa cantati si sa incantati arhangheli, sfinti si parinti cu vocile voastre ingeresti !

Doua femei, doua doamne, doua voci

Zilele trecute vorbeam cu unele dintre colegele mele si am ramas stupefiata vazand cum unele dintre ele habar nu au cine este Lara Fabian ( discutia a pornit de la faptul ca mi-as dori mult sa ma duc in martie la concertul ei din Bucuresti ).
M-am gandit apoi la cele 2 femei care mi-au placut dintotdeauna cum canta, cum arata si cum se comporta, ele doua reprezentand in viziunea mea forma de feminitate si de politete, de civilizatie, ele pot defini cuvantul doamna foarte bine.Sunt doua femei pe care eu, pur si simplu, le iubesc cu toata fiinta mea.
Nu ma intereseaza ca-s operate de mii de ori, ca au nu stiu ce liposuctie sau lipoaspiratii, ca au modificati sanii sau nasul,ca si-au pus toti dintii, implant de par, etc., imaginea lor este una extrem de feminina si de eleganta, imi place absolut totul la ele, de la aspect la felul cum canta.
Pe Faith Hill am descoperit-o in anul 2001, odata cu coloana sonora din Pearl Harbour (care ramane unul din filmele mele de suflet )

Mi se parea atunci superba si am constatat ca si azi este la fel de frumoasa, de ingrijita si cu o voce minunata desi au trecut peste ea, peste noi, 11 ani.11 ani care la noi s-au vazut si s-au depus, la ea nimic.A ramas aceeasi frumoasa de femeie cu aceeasi minunatie de voce:

Tot cam din aceeasi perioada am descoperit-o si pe Shania Twain.Feminina, frumoasa de pica, cu-n corp de invidiat si cu o voce superba, imi canta in castile cd-player-ului de atunci :

Azi, la 9 ani si mai bine de atunci imi canta in urechi la castile ipod-ului debordand de aceeasi frumusete, eleganta, cu aceeasi silueta de invidiat, proaspat recasatorita si cu aceeasi voce minunata:

Le iubesc din suflet pe Faith Hill si pe Shania Twain si mi-as dori ca si peste 20, 30 si 40 de ani sa pot scrie despre ele la fel, femei ca cele doua as vrea sa nu imbatraneasca niciodata, sa nu se urateasca, sa nu le lase vocea si sa nu se stinga pe veci.

Un alt weekend, alte filme

Acum ca m-am pornit pe scris, macar sa scriu despre mai multe subiecte pe care tot am amanatsa le astern pe blog.Vreau sa continui cu seria de filme ce merita vazute, filme care mie mi-au atins coarda sensibila a sufletului, filme ce m-au facut sa oftez, sa lacrimez, sa visez, sa rad cu lacrimi sau din contra sa-mi analizez si apreciez viata pe care o am data s-o traiesc.
1. Goodbye , Lenin ! Un film din anul 2003, un film sensibil care m-a facut inca o data sa inteleg ca intotdeauna un baiat va fi mult mai atasat de mama sa decat fetele.Noi iubim altfel decat barbatii, mi se pare ca ei pana si-n iubire sunt cu mult mai profunzi si mai loiali decat noi, femeile.

Scurta descriere a filmului:
Octombrie 1989 a fost un moment inoportun pentru coma in care a cazut mama lui Alex, in Germania de Est. Cand, opt luni mai tarziu, aceasta se trezeste, Alex va trebui sa-i evite orice soc mai important. El va transforma familia si apartamanetul lor intr-o insula a trecutului, pentru a-i da mamei comuniste impresia ca totusi Lenin a invins!
sursa aici
2.Empire of the sun Un film din 1987 in care si-a facut debutul Christian Bale, un film exceptional care mi-a creat o stare de exceptie, cat de firavi ii credem pe copii si in fapt cat de puternici sunt, uneori cu mult mai putenici decat noi, un film minunat ce trebuie vazut.

Scurta descriere:
Adaptat dupa romanul autobiografic omonim al lui J.G. Ballard, filmul „Empire of the sun” relateaza povestea trista a unui baietel britanic pe nume Jamie Graham, provenit dintr-o familie aristocratica stabilita in Shanghai, a carui existenta idilica se schimba radical la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial, atunci cand trupele japoneze invadeaza zona Chinei controlata anterior de catre englezi. Separat de parintii sai, nevoit sa traiasca timp de cateva luni pe strada si sa sufere de foame, Jamie Graham se imprieteneste cu americanul Basie, care il boteaza cu numele de Jim, fiind capturat in cele din urma de catre japonezi si trimis in tabara de detentie din Soo Chow, condusa de catre sergentul Nagata.
Desi munceste din greu pentru a construi o pista pentru avioanele fortelor aeriene japoneze si viseaza sa devina pilot, Jim reuseste sa isi asigure un trai decent in tabara de concentrare, furand bucati de sapun de la sergentul Nagata, procurand hrana, facand diverse schimburi de produse si fiind scolit de catre medicul englez Rawlins. Dupa ce toti civilii sunt evacuati din lagar si deplasati spre Nantow, iar armata americana lanseaza bomba atomica asupra oraselor Hiroshima si Nagasaki, Jim Graham este gasit de soldatii americani la Soo Chow, acolo unde se intorsese singur sperand sa gaseasca ceva de mancare, este trimis inapoi la Shanghai si reuseste sa isi reintalneasca mama.

3.Albert Nobbs De data asta este un film din 2011, o drama care mi-a demonstrat maretia actritei Glenn Close, un film trist si profund, o drama care arata inca o data cat de profund pot schimba anumite traume din copilaria unui om intregul curs al vietii sale.

Scurta descriere:
Glenn Close s-a „transformat” în bărbat pentru rolul din filmul „Albert Nobbs”, povestea unei irlandeze din secolul al XIX-lea.
Filmul ne prezintă o femeie care pretinde a fi bărbat pentru a supravieţui într-o lume dominată de bărbaţi şi strânge bani pentru a-şi deschide un magazin. Întâlnirea cu o altă femeie care pretinde că este bărbat şi prietenia cu un coleg de serviciu mai tânăr vor duce la complicaţii şi drame pentru care protagonista nu este pregătită.
sursa aici

Chec cu nuci si stafide

Deseori in seri tarzii de iarna fac pentru baietii mei cate un chec cu nuci si stafide, pentru ca iese o nebunie, se face rapid si nu este deloc costisitor.
In seara aceasta si-a adus aminte D. de chec si cu glas mieros s-a oferit sa ma ajute la prepararea acestuia.Rapid ne-am mobilizat toti ( chiar si Pusi a stat in bucatarie ajutand cu mancatul compozitiei 😀 ) si in jumatate de ora a fost gata checul.
Ingrediente:
200 gr zahar
100 ml ulei
2 oua
100 ml lapte
300 gr faina
1 pachet praf de copt
200 gr cacao
100gr stafide
esenta rom
nuci
Mod de preparare:
Se freaca albusurile cu zahar pana se fac spuma, galbenusurile cu uleiul frecate peste care punem praful de copt si laptele.Peste albusul spuma turnam in ploaie faina si apoi galbenusurile cu lapte si ulei.Amestecam bine cu mixerul maglavaisul si il turnam intr-o forma de chec in care am pus hartie de copt in prealabil.
O parte din maglavais il amestec cu o lingura de cacao, amestec bine sa se omogenizeze si asez in forma peste cel dinainte pus.
Pe partea din mijloc a formei unde este portiunea de cacao asez nucile si stafidele si-l dau la cuptor pret de 20 minute ca sa creasca si sa se rumeneasca.
E un deliciu, incercati-l !

Această prezentare necesită JavaScript.

O prajitura cadou, mare cat un suflet !

N-am mai fost premiata de foarte mult timp.M-am bucurat de acest premiu, mai cu seama ca vine din partea unei mamici tare dragi mie,mamica pe care o admir cu tot sufletul meu pentru multe chestii pe care le-am descoperit din scrierile sale.
Asadar, Loredana m-a premiat cu o prajitura de suflet.

Premiul vine la pachet insa si cu trei întrebări:
1. Care este rețeta voastră preferată de mâncare postată pe blogul vostru?
Eu nu prea postez retețe pe blog, mi-e lene s-o fac, mi-e lene sa fac poze cand fac mancare.Imi place sa stau singura cand gatesc, sa imi organizez totul si in acelasi timp sa gatesc curat cum spun eu.Dar de pe blog reteta cea mai buna mi se pare cea de mancare chinezeasca.
2. Care este desertul vostru preferat postat pe blogul vostru?
Cozonacii ca la muma lui Ayan 😀
3. Ce mancare credeti ca nu ați încerca niciodată să mâncati?
Hmm, eu prin definite sunt o gurmanda maritata cu un alt gurmand si cu un plodisor care se dovedeste a fi si el exact ca si ai sai parinti.Dar in lumea asta , prin toate bucatariile din care as avea ocazia sa dau o raita culinara, in veci nu as gusta sobolani, soareci, reptile, broscaraie, serparaie si alte specii de genul.Oricat de gustoase ar fi nu as putea pune gura pe asa ceva, psihic vorbind, as fi terminata de greata.
Trimit si eu premiul mai departe la oricine vrea sa-l mai primeasca si are chef de scris despre asa ceva.

O leapsa restanta

Azi am de onorat o leapsa si un premiu, pe care, desi le-am primit acum aproape o luna pe prima si premiul de vreo saptamana, abia acum m-am mobilizat si voi raspunde pentru ca promisiunea facuta trebuie tinuta.
Asadar, prima va intra in ring leapsa de la Zicolorata. ( pe care merita s-o cititi ca e plina de umor 😀 )
Am zis ca anul asta nu-mi mai fac o wishlist fiindca intotdeauna cand mi-am dorit ceva foarte tare nu mi s-a realizat atunci, ci mult mai tarziu cand incetasem total sa mai visez la acel lucru.
Aici insa am sa scriu despre niste vise la care nu am habar daca se vor implini mai devreme sau mai tarziu sau deloc, dar cum speranta moare ultiam si fara visare am fi sterpi si goi let’s dream :
Asa cum au scris si predecesoarele mele in leapsa cu pricina, excludem faptul ca cea mai mare dorinta a mea este sa fim toti sanatosi si impreuna, sa-mi traiasca Pusicelul meu si sa ii tina Dumnezeu mintile intregi ca sa iasa un om din el, sa-mi traiasca toti ai mei ce dragi.Vise materiale, realizabile numai si numai cu cascaval mult:
1.Desi nu intra la material, in momentul de fata cel mai mult si cel mai tare, cel mai mare vis al meu este sa mai fac un copil.Cand, cum si daca se va mai realiza numai bunul Dumnezeu poate sti, dar eu am dreptul sa visez.
2.O alta dorinta sau un alt vis al meu este cel legat de-o casa pe pamant, o casa cu o curte plina de flori, cu-n balansoar in care sa stau si sa citesc in seri linistite de vara cand greieri boemi mi-ar canta la urechi, o casa unde sa am o bucatarie si o camara mare in care sa le pregatesc alor mei gustari dulci si parfumate, o casa unde sa cresc un Golden retriever care sa alerge impleticindu-se printre picioarele copiilor, o curte unde sa stam in tihna la un gratar cu cei dragi ai nostri.

3.In sfera plimbarilor, as vrea sa vizitez dupa cum urmeaza :
– toata Asia
– America de Sud ( vreau sa pot merge la carnavalul de la Rio )
– New York-ul ( sa ma pierd in el zile in sir )
– sa merg in Algeria sa-mi vad locurile natale, sa mananc in Marrakesh prajituri cum numai arabii stiu sa faca, sa imi umplu pana la coate bratele de aur frumos si stralucitor in Tunisia
– vreau sa stau jumatate de an intr-un templu budhist in India
– vreau sa locuiesc definitv pe o insula unde sa fie vesnic totul inflorit, oceanul aproape, padurea la fel de aproape, sa ma trezesc si sa ma culc cu un albastru infinit in ochi.
– as vrea sa pot sa ma plimb prin locurile prin care Isus a fost dus la pieire, as vrea sa pot sa ajung in Tara Sfanta
– Malta, Coasta de Azur, Sicilia si Cipru sunt pe lista de to do in anii urmatori.
4.As vrea sa mi se schimbe metabolismul si sa mananc oricat si orice si sa fiu vesnic slabanoaga si cu niste picioare cat Arcul de Triumf
5.Mi-as fi dorit sa-mi pot schimba culoarea ochilor in verde smarald si parul sa-mi fie lung si negru tuci, sa am niste degete lungi de tot si fine dar nicio operatie din lumea asta din pacate nu-mi poate face nici ochii verzi smarald si nici degetele lungi de tot.
6.As vrea sa am un dulap care sa se umple zilnic de bani ( asa printr-o minune) si sa nu stiu niciodata de socoteli, de datorii, de renuntari, bani cu care sa-mi pot indeplini toate visele de mai sus.
Cam atat imi doresc sau ma rog visez la ele,rezonabil,nu? 😀
Predau leapsa mai departe Ingeraselor de fetite, Anei si Mihaelei