In singurătate cu greatest love of all

Unul dintre marile mele vise de adolescenta a fost acela de-a deveni cantareata.Nu pentru a aparea la tv, nu pentru a fi bogata si celebra, nu pentru a ma marita cu nu stiu ce bogatas din lumea asta,nu pentru a aparea pe copertile tabloidelor celebre, ci pentru ca-mi placea foarte tare sa cant.Daca azi majoritatea adolescentelor viseaza la celebritate doar pentru motivele enumerate anterior, pe vremea aceea la Scoala Populara de Arta veneau in marea majoritate numai oameni care erau pasionati cu adevarat de muzica, care mancau si respirau numai in ritm de muzica, care visau sa cante oriunde si oricum, numai sa cante.Nu am cerut bani niciodata pentru prestatiile mele, nu am spus nicicand ca sunt nepoata unui star din Romania ( 😀 ce ma amuza cum suna asta! , dar da, la nivel national chiar este un star matusa asta a mea 😀 ), am fost plecata la concursuri unde tremuram de frig si de foame, caci banii nu erau suficienti pentru mancare, drum, costume, coafat,etc., am dormit in camere insalubre si inghetate, la hoteluri de mana a cinspea, dar nu mi-a pasat nicicand.Cantam si asta ma facea cea mai fericita!

Nu mai stiu cum se pregatesc acum cei ce studiaza muzica, desigur ca tehnologia ii ajuta extrem de mult sa studieze, sa aiba la dispozitie negativele dupa care sa repete, sunt extrem de multe studiouri de inregistrari,multi oameni talentati care compun muzica , se poate studia mult mai usor acum decat atunci.
Atunci erau benzi de magnetofon pe care iti luai cu greu si cu bani multi negativele melodiilor pe care voiai sa le canti si se potriveau cu tonalitatea, volumul, acutele vocii tale; era si mai greu pentru faptul ca existau cateva negative pe piata pe care le tot rulam la infinit schimbandu-le intre noi.Nu puteai sa cumperi sa le ai pe toate, asadar ni le imprumutam si faceam cu schimbul la concursuri.mergeam in geanta de regula cu 2 negative pentru 2 piese pe care le cantam la diverse ocazii si concursuri , apoi cand eram si noi si juriul plictisiti cu adevarat de aceleasi si acealeasi melodii faceam un efort banesc si mai cumparam doua.Si tot asa.Nu stiu exact care era pretul unui negativ, dar ai mei imi spuneau ca sunt foarte scumpe.
O vreme indelungata, pe la evenimente, concursuri ( unde am si castigat de multe ori ), chiar si la liceu la fiecare bal al bobocilor icepand cu clasa a 10-a, am cantat 2 cantece pe care eu le-am iubit foarte, foarte tare, la fel ca si pe cele care le interpretau in original.Vocea mea era atunci ampla si cu volum, aveam acute pe care astazi nu le mai regasesc decat prin memorie sau pe benzile unde sunt inregistrata, acute care odata lucrate de maini maiastre de muzicieni ma ajutau sa cant melodii la care alti colegi de-ai mei doar visau.Am spus si am mai scris ca acesta este unul dintre marile regrte ale vietii mele : ca nu mi-am continuat drumul in muzica, ca am abanadonat ascultand „sfaturile” de bine.Dar asa a fost sa fie, eu cred tare in destin…
Revenind la melodii…ambele melodii de atunci erau cantate de mine cu patos, cu daruire si cu multa traire.Ambele melodii erau preluate de la 2 voci mari, 2 voci ce interpretau ilustru aceste cantece, 2 voci care de azi raman si ele doar simple amintiri, raman doar voci de aur care au motivat multi oameni sa viseze, sa aspire, sa creada ca pot, sa le hranesca spiritele atatora cu frumusete .
Prima dintre cele 2 voci, pe care am si cunoscut-o in realitate, a murit in ziua in care l-am reintalnit pe D. si nu ne-am mai separat.Am avut atunci un soc, am plans de m-am umflat, mi-a parut atat de rau dupa ea, dupa tineretea ei, dupa talentul si vocea ei, dupa copilul ce-l purta in pantece in momentul mortii , dupa fericirea pe care abia si-o gasise, dupa omul ei cu care urma sa se casatoreasca si cu care avea o relatie superba, dupa viata pe care o aveau de construit impreuna de atunci incolo.De fiecare data cand eu si D. sarbatorim ziua intanirii noastre, in fiecare an de Sfintii Mucenici ma gandesc invariabil la Laura Stoica si la melodia ce-am cantat-o de nenumarate ori in fata atator oameni.

Azi de dimineata am plans la fel de tare, ca in acel 9 martie seara, cand am aflat ca a murit Laura Stoica.Desi azi plansul meu a fost diferit, azi am plans de mila unei femei care in spatele scenei si a unui talent urias a trait un cosmar, nu a fost nicicand implinita ca femeie, ca iubita, ca amanta, ca sotie, ca mama.Am plans gandindu-ma unde poate duce nefericirea din iubire si cat de departe , in ce hauri te poate purta o iubire neimplinita, in ce abisuri te arunca un barbat care profita de sentimentele nobile pe care i le daruiesti.
Si de azi am sa ma gandesc mereu la Whitney si la melodia ei care mi-a adus aplauze nenumarate si premii cand o interpretam, am sa ma gandesc mereu la ce fost frumos in viata ei, la felul in care canta si ne incanta in anii ei de glorie muzicala, am sa ma gandesc la ea ca la mulatra cea mai frumoasa, din anii ’90, la mulatra cu picioiare de vis si voce de aur, la Whitney cea cu dintii ca de portelan si cu zambet dulce si suav, la Whitney cea care a cantat unele dintre cele mai frumoase melodii pe care le-am auzit eu in viata asta.

Odihniti-va in pace doamnelor si fie ca si in cealalta lume sa cantati si sa incantati arhangheli, sfinti si parinti cu vocile voastre ingeresti !

Anunțuri

2 comentarii la “In singurătate cu greatest love of all

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s