Dar din dar se face raiul !

A fost o perioada, acum vreun an si jumatate, cand citeam bloguri multe de tot si in special citeam continuu un blog al unei doamne care se dedicase cu multa daruire copiilor bolnavi de formele cele mai grele si mai chinuitoare de cancer.Am plans atat de mult in perioada aceea,citeam cu groaza despre suferintele unor sufletele mici si nevinovate, ma intrebam mereu ce pacate mari au putut sa aiba inaintasii lor pentru ca ei sa sufere atat.Nu ma puteam culca noaptea de plans, la citirea vestilor ca se mai stingea cate un micut, dupa o lupta acerba cu boala.
Mi-era frica sa deschid blogul cu pricina – si apoi de pe respectivul blog am mers pe alte si alte bloguri care se ocupau tot de oamenii aflati in necaz – caci stiam ca iar am sa citesc ceva tulburator.
Am admirat mereu faptul ca exista oameni care se daruiesc unor cauze nobile ca salvarea unor micuti sau ma rog, macar lupta prin orice mijloace pentru a-i putea salva pe micutii respctivi, cred ca respectivii care fac atata bine vor avea parte inzecit de binele facut la randul lor copiilor si mai ales, cred ca tot acest bine pe care-l facem aici , noi, ca si parinti, se va intoarce intr-o zi copiilor nostri.
Intr-o zi am refuzat pur si simplu sa mai citesc povesti triste, am socotit atunci ca pe blogul copilului meu nu voi mai scrie despre boli incurabile, copii aflati in suferinta si despre durerea si zbuciumul parintilor lor.Sunt foarte multi oameni cu probleme si eu nu mai voiam sa ma incarc negativ si sa sufar.Pentru ca DA, eu chiar sufeream si ma consumam si ma tulburau cumplit pierderile suferite de parintii micutilor respectivi.
Mai apoi ma suparam rau ca nu pot ajuta atat cat imi doresc , nu aveam pur si simplu cum sa donez tuturor celor care aveau nevoie de noi, mi se parea ca, desi continuu imbrac si hranesc copii fara un trai decent, e prea putin ceea ce fac.
Asa ca am ales sa trimit in continuare haine si sa hranesc cateva familii sarmane , am ales sa trimit regulat de o vreme incoace haine la copiii din Glodeanu, am ales sa ajut dar fara samai citesc despre nenorocirile micutilor aflati in suferinta.Am incetat sa mai citesc si bloguri de mame, am incetat sa ma mai uit si pe FB la anumite grupuri carora ma afiliasem.
Povestea lui Bibi am citit-o nu de mult timp, intamplator, pe un blog care nu are legatura cu copiii, m-am cutremurat atunci si am zis ca nu revin la ceea ce faceam inainte cu cititul despre copiii bolnavi.Pur si simplu nu rezist.Nici macar nu ma pot gandi prin ce chinuri medicale va trece un copil de nici 2 ani, ma uit la fiul meu si ma sugruma gandul ca ar fi putut fi el in locul copilasului bolnav.Teama mea de ace e atat d emare incat ma furnica intreaga piele cand ma gandesc cum rezista sufletelul acela mic cu ace sistematic in venele lui si oare ce-o simti mamica lui vazandu-l atat de „intepat” ?
Deci nu mai vreau sa citesc despre nenorociri, mi-e frica sa ma „leg” de-un alt caz, ca mai apoi – Doamne fereste- sa aud iar vesti ce nu m-ar bucura.
Dar pot si am putut foarte bine sa donez atat de pe mobil cat si de pe fix niste bani ( nu multi, dar daca am fi donat toti cate putin din putinul nostru, in aceasta perioada de campanie ) pentru transplantul lui Bibi. poate ca s-ar fi strans banii necesari transplantului sau de maduva.
Am donat asadar, mai aveti si voi cateva zeci de minute la dispiozitie sa donati niste banuti pentru Bibi, daca nu o faceti acum macar puteti sa urmariti blogul Bogdanei, un om exceptional din punctu-mi de vedere, care s-a dedicat trup si suflet cauzei lui Bibi.Urmariti-o si dati putin din putinul vostru pentru a scapa de chinuri un biet copil cu-n viitor lung in fata-i.Ganditi cand donati, ca intr-o zi, s-ar putea ca Doamne fereste, sa fie oricare dintre copiii oricui in situatii de genul asta.
Fiti generosi si renuntati la un pachet de tigari, la un pachet de guma, la o doza de bere sau de Cola, la orice fleac de care ne putem debarasa simplu dar in schimbul caruia putem salva vieti.Si ce altceva e mai sfant si mai dumnezeiesc, acum in prag de Sfanta Nastere a lui Isus, decat sa salvezi si sa redai viata unui inger al lui Dumnezeu?
Fie-va inimile blande si bune si dati sansa la o noua viata !

Tristeţe ” arsă „

Stiti cat de mult am asteptat sa merg maine seara la petrecere, da? Ei bine, NU mai merg nicaieri.Nici macar la serviciu nu merg maine…
Azi la pranz un coleg pe care nici macar nu-l cunosc, nu l-am vazut niciodata pana azi mi-a facut o mare „bucurie”. Accesul in toate salile companiei ( ca sa zic asa ), in birouri, bucatarie, etc. se face cu cartela magnetica si pe niste uriase usi de sticla care nu merg doar intr-un singur sens, adica , ca sa ma intelegeti, atunci cand intri pe usa si-i dai drumul, ea nu se opreste in dreptul balamalei, ci trece cumva inapoi balansandu-se de cateva ori pana se opreste.
La orele pranzului beau mereu ceai, am o cana cu tot cu strecuratoare in care imi aduc zilnic apa fierbinte de la dozator.Azi nu stiu ce m-a apucat si am plecat la toaleta, iar la intoarcere, m-am gandit sa nu mai pierd timp pretios ( caci azi a fost o nebunie, cum de altfel cred ca este peste tot la final de an ) carand iar cana si iesind iar din birou.M-am oprit la dozator, am luat apa fiarta intr-un pahar de plastic si m-am indreptat spre usa.Cand m-am apropiat , un tip m-a depasit si a intrat in fata mea.Eu , fireste ca ma pregatisem sa dau cu cartela, dar odata usa deschisa de tip si vazandu-ma ca vin, mi-am imaginat ca imi va tine usa sa intru ( toti oamenii normali asa au procedat pana acum ).Individul a dat drumu’ usii care a venit ca un bumerang peste pahar si toata apa fiarta mi-a cazut brusc pe pulover, fix pe piept.Ce-am simtit? Nu stiu daca ati simtit vreodata ca faceti instantaneu pe voi de usturime.Imi venea sa-mi pun puloverul in cap si sa urlu din toti rarunchii, imi venea sa plang sa lesin, sa ma prabusesc acolo pe podea si sa ma zvarcolesc in cele mai mari chinuri.Ei bine, n-am facut nimic din toate astea si pana am fugit la toaleta inapoi, puloverul imbibat cu apa fiarta a „sapat” bine pe pielea mea si mi-a facut niste arsuri horror pe sani si pe piept.Ajunsa la wc mi-am turnat apa rece pe mine, pe pulover, peste tot, am crezut ca mor daca nu fac asta.N-am fost arsa in viata mea, sefa mea ( una mai mica dintre aia multi) s-a crucit, s-au dus la farmacie, mi-au luat pe banii lor ( d-asta am spus ca sunt niste oameni deosebiti) creme, pansamente sterile, m-au pansat si oblojit si m-au expediat de urgenta acasa si la medic.
Sa mai spun ca-n metrou imi venea iar sa fac pe mine de usturime caci sutienul era asezat fix peste basicile multe cu apa si la Piata Victoriei , fara nicio greata sau jena ( lumea cred ca a zis ca-s nebuna din coceni) mi-am scos sutienul de sub bluza ca ma ardea efectiv tot pieptul.
N-am fost arsa in viata mea, nu am avut in viata mea basici ca astea si mai cu seama pe sani unde doare ca la nebuni caci e pielea super fina.Acum ma gandesc nu la faptul ca am pierdut si perecere si tot, ci la faptul ca trebuie sa-mi treaca pana luni, sunt ingrijorata sa nu-mi ramana semne, sa nu ma infectez, sa nu ma mai usture in halul asta cumplit.Am cumparat Neopreol si mi-am dat straturi intregi, a mai cedat putin durerea dar tot simt ca mor.
Asa ca tristetea mea e una de proportii, anul asta pa petrecere, pa distractie, pa planuri facute.Anul asta ma prajesc cu-n „cadou” de la un coleg istet.Nic macar nu-s suparata pe el, nu stiu nici cine este si nici cum il cheama, se putea intampla oricui si e si vina mea ca nu am plecat dracu’ cu cana aia in mana, ci am umblat cu pahare de plastic.
Ah ! Am si mana dreapata oparita, dar intr-un mod cu mult mai suportabil si pe o portiune cu mult mai mica.
Deci maine stau acasa ca „lumea doarme noaptea”.Nah!, acum o sa dormim impreuna !

Ziceri si cugetări

Sunt cateva chestiuni memorabile pe care Pusicel mi le comunica extrem de serios si nu trebuie sa le pierd ca peste timp sa ne putem reamuza asa cum am facut-o si acum.
1. ” Mami, tu stii ca lupul era tare fomitat si fiindca nu avea mancare el manca Scufite Rosii?” Oh , yeah !

**********

2. A luat o banana innegrita la un capat si ma intreaba extrem de contrariat: „mamico, de ce ai lasat bananele astea sa se copteze atat de mult ?”

***********

3.” Mamico tu unde lucrezi? ii raspund cum se numeste compania.Sta si se gandeste. ” Eu cand voi fi mare vreau sa ma fac baietel de stat acasa toata ziua si toata noaptea, ca sa fiu mereu cu tine ! ” 😀 aspiratii inalte are copchilul meu !

***********

4.Ii spun aseara ca in curand el va trebui sa doarma la mamaie ca mami trebuie sa plece la o treaba cu serviciul.Se agita ca un sifon si-mi spune poruncitor:” seara nu pleci nicaieri de acasa, oamenii dorm in patul lor noaptea si nu pe strazi ca Somnorila ( un homeless de care se tot teme), daca pleci de acasa nu te mai intorci la casa mea !” Hopa, am stapan si nu stiam 😀

****************

Miercurea viitoare are serbarea de la gradinita.Stau cu sufletul la gura daca va spune si el 2 vorbe sau nu, datorita faptului ca este extrem de timid, desi stie si poeziile si cantecele cap-coada.Il intreb asa diplomat zilnic daca va spune ceva la serbare,etc.Aseara pur si simplu l-am intrebat franc si direct:
” La serbare, cand vine Mos Craciun, spui si tu poezia sau nu?”
El se uita lung la mine si-mi spune: ” Daca imi aduce un cadou mare de tot spun orice poezie vrei tu, daca nu, nu.Si vreau sa vad cadoul ! ”

Trec clipe…

Nu am mai scris pe blog in ultima vreme mai nimic, desi am idei o groaza si as vrea sa astern aici o multime de ganduri ce-mi trec prin minte in diverse stadii ale zilei, numai ca timpul meu liber a fost egal cu zero in aceste zile.
In seara asta am gasit in statia de autobuz un Pusicel mic, mic care ma astepta zgribulit in picurii de ploaie ce incepusera sa cada pe caldaramul din fata unui magazin.Cand m-a vazut s-a desprins din mana lui taica-su si a alergat chiuind cu bratele deschise catre mine.Momentele petrecute cu si alaturi de el sunt tot mai putine, toata saptamana trecuta am venit extrem de tarziu acasa, in weekend am facut curatenie generala si el a stat la bunici, ceea ce i-a adancit dorul de mine si mai mult.Mi-e dor si mie de el, tare de tot, mi-e dor sa-l iau in brate, sa-l miros, sa-l pup tare de tot pe obraz, pe nas, pe barbie, sa-i mangai parul buclat.In metrou ma uit cu jind la mamele care sunt cu copii mici de varsta lui Pusicel si ma gandesc ca acele clipe cand eram continuu cu el mi se pareau obositoare, dar acum tanjesc dupa ele si mi-as dori ca macar in weekend sa am timp numai si numai pentru el.Din pacate nici atunci nu am decat cateva ore libere in care sa stau in intregime dedicata lui.
E drept ca timpul pe care-l petrecem impreuna este mai important sa fie calitativ decat cantitativ, numai ca dorurile noastre ne mistuie sufletele in lungile ore in care suntem despartiti.Si asta eu o resimt mai putin ca si adult caci sunt bagata in treburi pana-n gat zilnic, Pusi insa resimte din plin dorul asta si se manifesta extrem de aparte cand este cu mine: ma pupa continuu spunandu-mi vorbe care mai de care mai tandre ( de dimineata am fost sa-mi iau sange pentru niste analize si cand m-a vazut primul lucru mi-a spus” ia raspunde-mi tu mie ce ti-au facut la sange? ” 😀 ), plange foarte tare daca-l trimit de langa mine, nu vrea sa stea cu nimeni absolut decat cu mine, lipit ca marca de scrisoare.
In weekend am facut curatenie generala si am chemat o cucoana sa ma ajute si cand i-am spus ca pleaca la bunici sa nu stea in curent a plans pana la epuizare, tot drumul pana la mama si acolo a facut ca toate visele rele, lucru ce inainte nu se intampla.
Anul acesta nu voi avea deloc concediu de Sarbatori, este primul an de cand lucrez eu cand merg la servici in perioada dintre Craciun si Anul Nou.Va merge si el la gradi ca nu avem incotro, deci pierdem si timpul pe care ar trebui sa-l stam impreuna in zilele acelea magice.
M-am trezit deodata cun baietel care-mi canta cap coada cantece de iarna „Saniuta fuge ” si „Mos Craciun cu plete dalbe”, care-mi spune 3 poezii pentru Serbare si care-mi aduce tot feul de notiuni noi de la gradi.
Am impodobit duminica si bradul si el a ajutat la ornarea bradutului, a pus globuri si s-a bucurat la fiecare ornament exact asa cum numai copilaria ne lasa sa ne bucuram, luni a ramas acasa ca-l durea gatul si am vorbit la telefom de nu stiu cate ori, a pus-o pe mama sa ma sune ca sa ma auda si sa povestim.
Am impresia ca pierd ceva, ca pierd clipe minunate pe care nu le voi mai retrai nicicand, am impresia ca absentez din viata lui, ne vedem extrem de putin, vin seara uneori si la ora 21 si sunt obosita incat nu vad pe unde calc.Ma cuibaresc cu el in brate si as vrea sa stam asa o eternitate.
Ma gandesc de multe ori ca eu as fi fost incadrata perfect in peisajul de pe vremea bunicilor cand stateau acasa, aveau grija de copii, se plimbau impreuna, ii educau frumos, nu aveau griji prea mari, oamenii erau mult mai senini, mai blanzi, aveau alte preocupari, alte teluri si alte relatii interumane.
Dar, din pacate, nu ma pot multumi nici cu bani foarte putini in schimbul timpului liber, as fi putut alege si varianta asta : 4 ore la un job pe bani putini si timp liber mult mai mult.Dar stiu ca m-as fi umplut de frustrari ca nu-i pot lua una sau alta Pusicelului, ca nu-l pot plimba pe unde vreau si pe unde visez.
Deh! nu le putem avea pe toate in viata asta, nimeni nu le are, bine ca mi-am gasit un job asa cum mi-am dorit eu si vorba unui muncitor cu care merg aproape zinic in tramvai :” lasati doamna, oricum ar fi, bine ca avem de unde veni seara acasa si putem pune o paine la copii pe masa acum de sarbatori !”
Ma descarc si eu aici, imi vars naduful ca uneori simt nevoia sa ma mai „plang” si eu.Nu am motive, chiar imi place mult ceea ce fac la servici, imi plac colegii si pot spune ca intr-o luna am invatat atat de mult cat n-am invatat in 5 ani de stat la C(ur)ourbi.Nu exista zi sa nu invat ceva nou, ba chiar sunt surprinsa ca la varsta mea pot asimila atatea cunostinte noi si intr-un domeniu in care nu credeam niciodata ca voi putea invata.Mi-e greu, dar strang din dinti si sunt silitoare, am momente cand imi vine sa fug sa rup pamantul ( cum sa tin pasul cu It-isti care au facultati de profil si ani de IT in spinare? ) dar ma gandesc ca norocul pe care l-am avut eu nu-l pot avea multi oameni.Zilele astea au venit pentru anagajare o groaza de oameni pe care i-au refuzat si m-am gandit ca un noroc asa chior trebuie sa fi avut eu incat trebuie sa invat tot din mers ca sa fiu la inaltime.Nu cred ca am sa-i pot multumi vreodata colegei mele de langa mine care zilnic imi explica si-mi explica, si iar imi explica, desi are de facut o multime de treaba.Tot timpul insa sunt oameni dispusi sa-ti dea o mana de ajutor, o explicatie, sa-ti arate ce si cum.
Imi place foarte tare faptul ca nu exista diferente intre ierarhii, sefii sunt amestecati printre ceilalti anagajati si toata lumea vorbeste la pertu si toti suntem egali fara aere de superioritate, fara sa ti se evidentieze vreodata ca tu esti mic si nestiutor, iar el e boss-ul si trebuie sa-l asculti.Despre asta insa am sa fac un post separat, trebuie sa-mi gasesc timp neaparat sa scriu de ce nu mi-am mai dorit sa lucrez la o firma mica cu anagajti putini si am vrut din suflet corporatie, sa scriu exact care-s diferentele atat in sens pozitiv cat si negativ intre cele doua tipuri de companii.Am trecut si prin una si prin alta si prin institutii de stat, incat pot face diferente foarte bine si sa spun clar ca dac-ar fi sa mai aleg inca o data de la inceputul meu profesional, as alege numai si numai corporatii, fara sa ma mai pierd prin firme mici si unitati de bugetari.
Revenind la clipele ce trec departe de Pusi…am apucat insa sa vorbim cu Mos Craciun si am putut sa i-l comandam pe Profesorul Koala pe care de-abia astept sa-l vada si sa-i vad reactiile, e superb, eu sunt indragostita de el efectiv :-D.
Vinerea asta avem si eu si D. petrecerile de Craciun ale firmelor, amandoi le facem prin cluburi selecte, ma trec fiorii gandindu-ma ca voi iesi iar intr-un club, sunt ani de zile de cand nu am mai fost,sunt parca ani lumina de cand n-am mai iesit la distractie, sunt ani buni de cand nu am stiut nimic altceva decat casa si sot si copil.Am sa ma imbrac si am sa ma pun la punct si vineri noapte ma dantui si ma hlizesc cu colegii,dar mai presus de toate imi doresc sa fumez.Nu am fumat din sepetembrie nicio tigara si atunci am fumat ocazional, acum insa imi doresc din tot sufletul sa fumez si sa beau ceva, sa simt ca traiesc iar.
Dar cand ma gandesc ac Ayan va dormi pentru prima oara departe de mine, ma apuca groaza.Cred ca va plange cumplit inainte sa adoarma, cred ca va fi cosmar, mi-e si frica cand ma gandesc la chinul mamei care sambata are si treaba dar nu as vrea sa renunt la petrecerea de Craciun.Si nici D. nu vreau sa nu se duca la el, de altfel el nu a lipsit in niciun an de la petrecerile firmei.
In seara asta am simtit nevoia sa bat campii intr-un mare fel, am avut chef de scris si nu mai reciostesc ceea ce am asternut aici, nu stiu daca se leaga, daca am fost coerenta sau nu, sunt obosita si am vrut sa scriu putin sa ma relaxez, mi-era dor de blogul nostru, am ascultat-o pe Maria Nazionale care mi se pare ca are o voce extrem de suava si muzica ei este atat de lasciva…
Si de 2 zile ma mai gandesc la o chestiune paradoxala: cum Dumnezeu exista pe lumea asta oameni bolnavi grav, cu greutati infernale, cu „cruci” extrem de greu de dus, cu nicio speranta reala de a mai trai si totusi cu capul semet isi cara fiecare „crucea” pe care o are de urmat si se agat cu disperare de fiecare farama de suflet si de viata , iar altii sanatosi tun, frumosi, destepti, talentati, cu o situatie materiala de invidiat de catre multi isi curma viata si -si iau zilele pentru lucruri mici si nebunesti, lucruri de adolescent furibund.Si ma mai intreb asa in nestire, oare cat sa suferi din dragostea pentru un barbat?Poate ca sunt eu mai …nici nu stiu cum sa ma numesc, dar eu nu as putea sa ma omor decat in cazul in care – Doamne fereste! – Pusi ar pati ceva ireversibil.In rest, pentru nimic pe lumea asta nu mi-as lua zilele, cu atat mai putin pentru un barbat si pe cuvant ca il iubesc extrem de mult pe D. si am iubit si inaintea lui cu pasiune, nebuneste, am plans si m-am zvarcolit si eu ca orice adolsecenta furibunda.Dar viata e una singura, si as e scurta si uneori grea ca dreq ca sa ne-o mai si luam pentru aiureli.In rest, pacat de frumusetea , vocea si sensibilitatea Malinei Olinescu .Dumnezeu s-o ierte !

A venit ?

Atat de mult l-a asteptat anul asta, atat de mult ne-a intrebat cate zile mai sunt, cate ore, da’ cum vine, pe unde se baga, cum ajunge la noi, a fost ferm de la bun inceput si i-a cerut o bena si pe Piglet din Winnie the Pooh.Anul asta am facut rabat de la traditia cu dulciuri, este prea mic sa faca diferenta intre un Mos Nicolae si celalalt, au vorbit si la gradinita despre asa ceva dar mare lucru nu s-a inteles, decat ca ambii vad daca esti cuminte si ambii aduc cadourile mult visate.De la anul probabil vom trece la tradintionalele dulciuri aduse de Mos Nicolae si la cadourile lui Mos craciun.
Pentru ca plecarea noastra la gradinita se face la 7:30 si pe Puchitel abia il trezesc dimineata , de-abia il imbrac si abia il urnesc, am hotarat ca Mosul sa faca un prim popas din multitudinea de copilasi la noi, pe seara inainte de culcare ca sa se poata bucura in voie de cadou.
Mai intai de toate am sters cu constiinciozitate toti pantofii, cel mai harnic a fost Pusicu’ care dadea cu carpa de zor atat pe ghetutele lui cat si pe pantofii mei sau ai lui D.I-am asezat cuminti la usa, apoi noi ne-am vazut de-ale noastre, ritualul serilor, imbaierea, cremuirea, povestile si ceva pe la televizor.
L-am anuntat deodata ca parca s-a auzit usa de la intrare inchizandu=se si mirat, cu o fetisoara splendid de mirato-infricata m-a luat de mana sa mergem pana la usa sa vedem daca a venit.
Cand a deschis usa de la hol, a ramas si mai mirat , dupa care otul s-a transformat in euforie, in veselii si multe onomatopee ” yeah, yeee, hohoho, yiiiii ” 😀
A luat cadourile in brate, le-a desfacut, analizat si a fpost extrem , dar extrem de fericit.
Mosul a fost la fel de darnic si anul asta, a scapat Pusic de nuia si-n acest an, i-a adus ceea ce a cerut ( betoniera + Piglet ) si ca bonus i-a mai adus un pandantiv cu mult iubitul lui Winnie pe care sa-l poarte la brataruca, iar ca mega-bonus a venit Mosul si pe la bunici si acolo i-a adus un autocar mare si voluminos ca lui ii plac ultimamente numai magaoaiele de masini.
Multumim mult Mosului si lasam pozele sa vorbeasca mai bine despre bucuria unui Pusicel fericit! Iar daca el este fericit, noau ce ne mai trebuie?Sanatate si nimic mai mult.
La Multi Ani tuturor celor care azi isi serbeaza onomastica si zilele de nastere!

Această prezentare necesită JavaScript.

Remedii naturale pentru tuse si răceli

Probabil ca multi dintre cititorii nostri stiu ca Pusicel are o bronsita astmatiforma destul de grava, pe care o tinem in frau cu Singulair, administrat zilnic timp de 2 ani ( ni s-a spus initial ).Intr-adevar crizele in care se sufoca si eu muream si inviam de tot atea ori de cate se intamplau acele nefericite momente, s-au rarit , in toamna asta -Slava Domnului – nu a mai facut nicio raceala puternica, doar secretii din nas si ceva tuse blanda, as putea-o numi eu.
Anul trecut am descoperit ca aceasta bronsita a facut-o pe un teren alergic genetic si in urma testelor, alergolugul ne-a anuntat ca nu numai polenul este cel mai alergent factor pentru Pusicel , ci si cefalosporinele si penicilina.Ultimele doua m-au facut sa ma ingrijorez caci pediatra lui curanta obisnuia la orice tuse mai rebela sa-i dea cate-un antibiotic.Asa incat am fost nevoiti sa cautam alta alternativa de remediere a tusei exceptand antibioticele.
Si am gasit un sirop minunat, bun la gust si verde inchis la culoare,un sirop care se administreaza copiilor incepand cu varsta de 3 ani dar Ayan fiind foarte dezvoltat il ia de pe acum, cate 2,5 ml de cate trei ori /zi.
Siropul se numeste DOKTOR MOM , Pusicel il bea cu placere ( bine, trebuie sa recunosc ca al meu copil este unul extraordinar, care inghite absolut orice sirop, indiferent cat de urat mirositor sau amar este lichidul cu pricina) si tusea se amelioreaza vizibil dupa numai o zi de administrare.

Tot pentru zilele cand tuseste si-l doare gatul sau il are iritat de la atata tuse folosim si dropsurile de la Doktor Mom, lui Ayan cel mai mult ii plac cele din cutia mov, cu aroma de fructe de padure, lui ii administrez numai 3 pastile / zi in caz de raceala maxima, sunt pastile antiseptice si anti – inflamatoare, durerea din gat disparand tot dupa numai o singura zi de administrare.

Nu mi se par niste produse scumpe, sunt extrem de eficiente si faptul ca-s din plante m-a bucurat enorm.
Un alt remediu pentru tuse, la noi a dat roade, la altii am auzit ca nu a fost bun, este ceapa rosie.
Daca sunteti raciti, tusiti si va doare gatul, ceapa rosie va poate fi de mare ajutor. Se curata trei cepe, se taie marunt, se adauga zahar sau miere si 150 ml apa. Amestecul se fierbe cinci minute, apoi se lasa la racit. Se filtreaza si, din siropul format, se iau patru, cinci linguri pe zi.Taiati o ceapa in patru si puneti-o langa pat, in dreptul capului. Peste noapte va va ajuta sa respirati mai bine si sa aveti un somn linistit. Impotriva durerilor de gat, taiati o ceapa in felii, rondele, presarati zahar si puneti-o la frigider pentru cateva ore. Din siropul lasat se iau cate patru, cinci lingurite zilnic.Si in caz de sinuzita se pot face inhalatii cu aburi de ceapa rosie. Doua-trei cepe de marime potrivita, zdrobite, cu tot cu coaja, se pun la fiert intr-un litru de apa. Dupa ce apa incepe sa clocoteasca, se mai lasa inca cinci minute la fiert. Inhalatiile se fac, de obicei seara, inainte de culcare, si nu se mai iese afara din casa stand bine imbracati, recomandabil in pat, la caldura.Durerile de cap si chiar migrenele trec daca se leaga capul, pentru cateva minute, cu o cataplasma de ceapa.
In speranta ca va vor fi de folos aceste remedii, va dorim un weekend placut si linistit !

La Mulţi Ani România, La Mulţi Ani români !

De aici de aproape sau de foarte departe, toti cei nascuti pe aceste plaiuri romanesti simtim, graim si iubim la fel.Ca ne place sau nu, ca vrem sa ne renegam obarsiile sau ca ne e rusine sa spunem pe alte meleaguri ca suntem romani,ca o recunosc sau nu, dorul mistuitor de locurile dragi ale copilariei, de mama si de tata, de frati si de surori, arde piepturile tuturor celor care s-au nascut si au crescut pe meleaguri romanesti.
Si nu cred ca exista munti mai frumosi, rauri mai cristaline, mancare mai buna si mai sanatoasa ca cea muncita de mainile taranului nostru, nu cred ca exista folclor mai frumos , cu versuri care ne mangaie inimile si auzul, cu niste cuvinte care alina doruri inflcarate de familii, prieteni si miros de pamant romanesc.
La Multi ani romane de pretutindeni, sa fim sanatosi si sa putem trage pentru o viata mai buna si mai indestulatoare,caci noi aici avem lipsuri, dar ne avem unii pe altii aproape, cei de departe nu au lipsurile noastre, dar sunt singuri si la bine si la greu printre straini.
La Multi Ani Romania, La Multi ani dragi romani !