Trec clipe…

Nu am mai scris pe blog in ultima vreme mai nimic, desi am idei o groaza si as vrea sa astern aici o multime de ganduri ce-mi trec prin minte in diverse stadii ale zilei, numai ca timpul meu liber a fost egal cu zero in aceste zile.
In seara asta am gasit in statia de autobuz un Pusicel mic, mic care ma astepta zgribulit in picurii de ploaie ce incepusera sa cada pe caldaramul din fata unui magazin.Cand m-a vazut s-a desprins din mana lui taica-su si a alergat chiuind cu bratele deschise catre mine.Momentele petrecute cu si alaturi de el sunt tot mai putine, toata saptamana trecuta am venit extrem de tarziu acasa, in weekend am facut curatenie generala si el a stat la bunici, ceea ce i-a adancit dorul de mine si mai mult.Mi-e dor si mie de el, tare de tot, mi-e dor sa-l iau in brate, sa-l miros, sa-l pup tare de tot pe obraz, pe nas, pe barbie, sa-i mangai parul buclat.In metrou ma uit cu jind la mamele care sunt cu copii mici de varsta lui Pusicel si ma gandesc ca acele clipe cand eram continuu cu el mi se pareau obositoare, dar acum tanjesc dupa ele si mi-as dori ca macar in weekend sa am timp numai si numai pentru el.Din pacate nici atunci nu am decat cateva ore libere in care sa stau in intregime dedicata lui.
E drept ca timpul pe care-l petrecem impreuna este mai important sa fie calitativ decat cantitativ, numai ca dorurile noastre ne mistuie sufletele in lungile ore in care suntem despartiti.Si asta eu o resimt mai putin ca si adult caci sunt bagata in treburi pana-n gat zilnic, Pusi insa resimte din plin dorul asta si se manifesta extrem de aparte cand este cu mine: ma pupa continuu spunandu-mi vorbe care mai de care mai tandre ( de dimineata am fost sa-mi iau sange pentru niste analize si cand m-a vazut primul lucru mi-a spus” ia raspunde-mi tu mie ce ti-au facut la sange? ” 😀 ), plange foarte tare daca-l trimit de langa mine, nu vrea sa stea cu nimeni absolut decat cu mine, lipit ca marca de scrisoare.
In weekend am facut curatenie generala si am chemat o cucoana sa ma ajute si cand i-am spus ca pleaca la bunici sa nu stea in curent a plans pana la epuizare, tot drumul pana la mama si acolo a facut ca toate visele rele, lucru ce inainte nu se intampla.
Anul acesta nu voi avea deloc concediu de Sarbatori, este primul an de cand lucrez eu cand merg la servici in perioada dintre Craciun si Anul Nou.Va merge si el la gradi ca nu avem incotro, deci pierdem si timpul pe care ar trebui sa-l stam impreuna in zilele acelea magice.
M-am trezit deodata cun baietel care-mi canta cap coada cantece de iarna „Saniuta fuge ” si „Mos Craciun cu plete dalbe”, care-mi spune 3 poezii pentru Serbare si care-mi aduce tot feul de notiuni noi de la gradi.
Am impodobit duminica si bradul si el a ajutat la ornarea bradutului, a pus globuri si s-a bucurat la fiecare ornament exact asa cum numai copilaria ne lasa sa ne bucuram, luni a ramas acasa ca-l durea gatul si am vorbit la telefom de nu stiu cate ori, a pus-o pe mama sa ma sune ca sa ma auda si sa povestim.
Am impresia ca pierd ceva, ca pierd clipe minunate pe care nu le voi mai retrai nicicand, am impresia ca absentez din viata lui, ne vedem extrem de putin, vin seara uneori si la ora 21 si sunt obosita incat nu vad pe unde calc.Ma cuibaresc cu el in brate si as vrea sa stam asa o eternitate.
Ma gandesc de multe ori ca eu as fi fost incadrata perfect in peisajul de pe vremea bunicilor cand stateau acasa, aveau grija de copii, se plimbau impreuna, ii educau frumos, nu aveau griji prea mari, oamenii erau mult mai senini, mai blanzi, aveau alte preocupari, alte teluri si alte relatii interumane.
Dar, din pacate, nu ma pot multumi nici cu bani foarte putini in schimbul timpului liber, as fi putut alege si varianta asta : 4 ore la un job pe bani putini si timp liber mult mai mult.Dar stiu ca m-as fi umplut de frustrari ca nu-i pot lua una sau alta Pusicelului, ca nu-l pot plimba pe unde vreau si pe unde visez.
Deh! nu le putem avea pe toate in viata asta, nimeni nu le are, bine ca mi-am gasit un job asa cum mi-am dorit eu si vorba unui muncitor cu care merg aproape zinic in tramvai :” lasati doamna, oricum ar fi, bine ca avem de unde veni seara acasa si putem pune o paine la copii pe masa acum de sarbatori !”
Ma descarc si eu aici, imi vars naduful ca uneori simt nevoia sa ma mai „plang” si eu.Nu am motive, chiar imi place mult ceea ce fac la servici, imi plac colegii si pot spune ca intr-o luna am invatat atat de mult cat n-am invatat in 5 ani de stat la C(ur)ourbi.Nu exista zi sa nu invat ceva nou, ba chiar sunt surprinsa ca la varsta mea pot asimila atatea cunostinte noi si intr-un domeniu in care nu credeam niciodata ca voi putea invata.Mi-e greu, dar strang din dinti si sunt silitoare, am momente cand imi vine sa fug sa rup pamantul ( cum sa tin pasul cu It-isti care au facultati de profil si ani de IT in spinare? ) dar ma gandesc ca norocul pe care l-am avut eu nu-l pot avea multi oameni.Zilele astea au venit pentru anagajare o groaza de oameni pe care i-au refuzat si m-am gandit ca un noroc asa chior trebuie sa fi avut eu incat trebuie sa invat tot din mers ca sa fiu la inaltime.Nu cred ca am sa-i pot multumi vreodata colegei mele de langa mine care zilnic imi explica si-mi explica, si iar imi explica, desi are de facut o multime de treaba.Tot timpul insa sunt oameni dispusi sa-ti dea o mana de ajutor, o explicatie, sa-ti arate ce si cum.
Imi place foarte tare faptul ca nu exista diferente intre ierarhii, sefii sunt amestecati printre ceilalti anagajati si toata lumea vorbeste la pertu si toti suntem egali fara aere de superioritate, fara sa ti se evidentieze vreodata ca tu esti mic si nestiutor, iar el e boss-ul si trebuie sa-l asculti.Despre asta insa am sa fac un post separat, trebuie sa-mi gasesc timp neaparat sa scriu de ce nu mi-am mai dorit sa lucrez la o firma mica cu anagajti putini si am vrut din suflet corporatie, sa scriu exact care-s diferentele atat in sens pozitiv cat si negativ intre cele doua tipuri de companii.Am trecut si prin una si prin alta si prin institutii de stat, incat pot face diferente foarte bine si sa spun clar ca dac-ar fi sa mai aleg inca o data de la inceputul meu profesional, as alege numai si numai corporatii, fara sa ma mai pierd prin firme mici si unitati de bugetari.
Revenind la clipele ce trec departe de Pusi…am apucat insa sa vorbim cu Mos Craciun si am putut sa i-l comandam pe Profesorul Koala pe care de-abia astept sa-l vada si sa-i vad reactiile, e superb, eu sunt indragostita de el efectiv :-D.
Vinerea asta avem si eu si D. petrecerile de Craciun ale firmelor, amandoi le facem prin cluburi selecte, ma trec fiorii gandindu-ma ca voi iesi iar intr-un club, sunt ani de zile de cand nu am mai fost,sunt parca ani lumina de cand n-am mai iesit la distractie, sunt ani buni de cand nu am stiut nimic altceva decat casa si sot si copil.Am sa ma imbrac si am sa ma pun la punct si vineri noapte ma dantui si ma hlizesc cu colegii,dar mai presus de toate imi doresc sa fumez.Nu am fumat din sepetembrie nicio tigara si atunci am fumat ocazional, acum insa imi doresc din tot sufletul sa fumez si sa beau ceva, sa simt ca traiesc iar.
Dar cand ma gandesc ac Ayan va dormi pentru prima oara departe de mine, ma apuca groaza.Cred ca va plange cumplit inainte sa adoarma, cred ca va fi cosmar, mi-e si frica cand ma gandesc la chinul mamei care sambata are si treaba dar nu as vrea sa renunt la petrecerea de Craciun.Si nici D. nu vreau sa nu se duca la el, de altfel el nu a lipsit in niciun an de la petrecerile firmei.
In seara asta am simtit nevoia sa bat campii intr-un mare fel, am avut chef de scris si nu mai reciostesc ceea ce am asternut aici, nu stiu daca se leaga, daca am fost coerenta sau nu, sunt obosita si am vrut sa scriu putin sa ma relaxez, mi-era dor de blogul nostru, am ascultat-o pe Maria Nazionale care mi se pare ca are o voce extrem de suava si muzica ei este atat de lasciva…
Si de 2 zile ma mai gandesc la o chestiune paradoxala: cum Dumnezeu exista pe lumea asta oameni bolnavi grav, cu greutati infernale, cu „cruci” extrem de greu de dus, cu nicio speranta reala de a mai trai si totusi cu capul semet isi cara fiecare „crucea” pe care o are de urmat si se agat cu disperare de fiecare farama de suflet si de viata , iar altii sanatosi tun, frumosi, destepti, talentati, cu o situatie materiala de invidiat de catre multi isi curma viata si -si iau zilele pentru lucruri mici si nebunesti, lucruri de adolescent furibund.Si ma mai intreb asa in nestire, oare cat sa suferi din dragostea pentru un barbat?Poate ca sunt eu mai …nici nu stiu cum sa ma numesc, dar eu nu as putea sa ma omor decat in cazul in care – Doamne fereste! – Pusi ar pati ceva ireversibil.In rest, pentru nimic pe lumea asta nu mi-as lua zilele, cu atat mai putin pentru un barbat si pe cuvant ca il iubesc extrem de mult pe D. si am iubit si inaintea lui cu pasiune, nebuneste, am plans si m-am zvarcolit si eu ca orice adolsecenta furibunda.Dar viata e una singura, si as e scurta si uneori grea ca dreq ca sa ne-o mai si luam pentru aiureli.In rest, pacat de frumusetea , vocea si sensibilitatea Malinei Olinescu .Dumnezeu s-o ierte !

Anunțuri

2 comentarii la “Trec clipe…

  1. La ce sunt buni prietenii (fie ei si virtuali) daca nu pot sa te ajute sa te descarci.
    Racoreste-ti sufletul, iubito.
    \iti doresc sa aveti multe clipe minunate impreuna. sunt convinsa ca vor fi.

  2. @Loredana: draga mea prietena virtuala, iti multumesc din suflet pentru cuvintele-ti mereu frumoase si calde.va imbratisez cu drag !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s