Bucăţi de suflet în doi ani

Daca ma intreaba cineva ce, cat, cum si de ce a trecut tot timpul asta atat de repede cuvinte multe nu-mi gasesc…Simt doar un gust amar ca viata ne este formata din clipe ce se scurg extrem de repede, din zile in care esti mult prea obosit, stresat sau plin de griji pentru a putea savura orele pe de-a intregul.Parca mai ieri m-am trezit tinand in maini un test de sarcina pozitiv, parca ieri a fost ziua in care am incetat sa mai muncesc ( eu, cea mai activa si vioaie persoana ) cu recomandarea de-a sta „blanda si linistita” ca sa aduc pe lume puiul de om pe care-l purtam in pantecul meu.Azi, la aproape 3 ani de la clipele acelea magnifice in care afli ca vei fi parinte, ma tot intreb ca proasta-n targ, cum a fost posibil ca Pusi ( azi un vlajgan de toddler ) sa fi stat, crescut, dezvoltat in burta mea?1Ma uit la el, ma uit la burta mea si ma gandesc ca totul nu a fost decat un vis, un vis plin de peripetii ce s-a scurs extrem de repede.Cand eram insarcinata am auzit de multe ori spunandu-mi-se ” bucura-te acum de liniste, mai apoi cand se va naste incepe adevarata nebunie!” Si a inceput…si s-a nascut!
Daca civil m-am maritat cu D. pe 7 iunie, tot pe 7 iunie ar fi trebuit sa se nasca si Pusicel.Grabit tare, medicul meu l-a scos cu mult mai devreme, programat si para consultat.Urasc si acum faptul ca nu am avut niste informatii clare despre cum va fi, cum va decurge si ce se va intampla dupa…
De pe 22 mai 2009 a inceput o „nebunie”, dar una despre care cuvintele ar fi mult prea sarace pentru a o putea descrie.Este o nebunie pe care azi, nu as mai da-o pentru nimic altceva pe lumea asta, este o nebunie care m-a definit si implinit ca si om, ca femeie, ca fiinta, o „nebunie” care mi-a schimbat complet optica asupra acestei lumi, mi-a schimbat setul meu de valori, mi-a dat peste cap principii si planuri urzite cu de-amanuntul ani de-a randul.
Am crezut ca fericirea unui om consta in distractii, clipe petrecute prin locuri faimoase, inconjurat de cele mai multe ori de oameni falsi si zambete fortate, in spatele carora se ascundeau masti perfide si nu oameni.Am crezut ca hainele si parfumurile branduite si deloc ieftine, ma vor duce pe culmile fericirii.Deseori m-am inselat amarnic crezand ca a face o cariera in actuala Romanie este un lucru minunat care ma va implini din toate punctele de vedere.Am trecut prin toate etapele prin care am crezut ca voi atinge Nirvana, am facut multe lucruri in viata mea de dinainte de Pusi, lucruri cu care nu ma mandresc dar nici nu ma rusinez, am fost cuminte dar si rebela, am fost tacuta dar si obraznica, am fost generoasa dar si extrem de chibzuita, am fost extrem de buna cu unii in timp ce cu altii am fost rea si perfida, am fost de toate si am trait aproape din toate.
Dupa 2 ani, in care in sfarsit viata mea a intrat pe un fagas calm si linistit ( eu m-am stresat extrem de mult in noul rol de mama, am pierdut imens de multe clipe frumoase datorita stresului provocat de un bebelus aparut in viata-mi ), pot spune in cel mai serios mod cu putinta ca nimic din lumea asta , nimic din ce am trait pana acum nu m-a implinit si nu mi-a dat atata satisfactie ca sentimentul de a fi mama.Daca de oricare alt lucru sau obiect ma pot lipsi oricand si oriunde, de Pusi nu m-as putea lipsi niciodata si nicicand.Cine este mama poate intelege perfect ceea ce spun sau poate nu.Tine de modul de perceptie al fiecareia, tine de stilul si felul in care vedem fiecare din noi viata.Eu asa o vad…
Vad incomparabil cum o gamalie de om care depinde suta in mie de cei din juru-i , se dezvolta doar datorita mie care-i sunt alaturi, invata sa faca lucruri care noua ni se par atat de banale ( cat de greu este invatatul spalatului dintilor! ), se desprinde si devine independent pe zi ce trece, devine un om cu dorinte, ganduri si placeri proprii, un om care se desavarseste doar datorita noua, parintilor lui.Si cum atunci un banal parfum ( oricat de scump), o calatorie scumpa sau un job super bine platit sa-ti aduca satisafactii mai mari decat cele pe care le cladesti zilnic cu propriile-ti forte, ganduri, simtiri reliefate si amprentate intr-o farama de om ?
Sunt multe renuntari, e drumul greu si anevoios, e plin de nopti nedormite, de clipe de panica cumplita atunci cand puiul de om e bolnavior ( si la noi au fost multe clipe de genul asta in ultimul an ), de nervi intinsi la maxim, de incordare si oboseala puternica.Dar atunci cand doua maini mici, mici si caldute iti inlantuie gatul in cea mai stransa imbratisare de care poate da dovada la varsta-i frageda, si cand buze mici si obraji fini si matasosi te pupa prelung in timp ce ochii vii transmit o dragoste neconditionata, te topesti si simti ca ai puteri nebanuite, simti ca-ti cresc aripi si ai forte multe si noi pentru a o lua iar si iar de la capat.
Trebuie sa recunosc ca Pusi a fost de mic un copil minunat.Nu ma pot plange de nimic cu exceptia faptului ca in ultimul an , datorita colectivitatii, a fost bolnav.In rest…noi nu am stiu ce inseamna probleme cu somnul, cu mancarea, cu adaptarea la noi medii, cu plecatul in calatorii.Atata imi reprosez ca am fost extrem de stresata si am piedut buna parte din bebelusia-i cu ganduri care nu-mi apartineau, dar le imprumutam si faceam caz de ele.Imi pare extrem de rau ca am pierdut timp pretios la calculator, stand sa dezbat dispute si sa combat ganduri care apartin altora.Timp pretios scurs aiurea, timp inutil pierdut si de nerecuperat.Ma gandeam aseara ca in tot acest timp puteam sa stau si sa-l privesc cum doarme, sa-l vad cum se intinde la trezire, sa-l adulmec si sa ma imbat de mirosul ala bebelusesc.Totul a trecut, s-a dus ca un fum, s-au risipit ganduri si temeri, odata cu ele insa si clipe magice care nu se mai reintorc.
Si iata-ne pas cu pas si zi de zi, clipa de clipa ajunsi la 2 ani.Baiat mare, domne’! Si este mare, incomparabile diferente il deosebesc de copilul de acum 2 si acum 1 an, nebanuite lucruri invatate si cunoscute de el sunt zilnic exprimate in cel mai haios mod posibil prin limbaju-i bogat dar nu atat de bine conturat.Si vorbeste, vorbeste din sculare si pana in culcare, vorbeste si prin somn, vorbeste mult si fara frau.Imi povesteste tot, imi spune ce si cum i se pare lui ca arata viata la 2 ani.E important tot ceea ce facem, ce vede si aude.Ii acordam importanta deosebita fiecarui lucru in parte, il ascult cu vadit interes ca sa creada ca ceea ce traieste el e cel mai important lucru de pe pamant.Si da, pentru mine chiar asta este.Sufar si plang alaturi de suferintele lui, plang si mi se rupe sufletul cand l-am vazut bleg si agresat sau respins de alti copii, ma infurii groaznic cand vad adulti rai care isi rasfrang neputintele si frustrarile lor asupra unui sufletel mic, devin fiara cand cineva imi ataca puiul in cel mai mic mod.
Ii cant, ii povestesc toate lucrurile care noua ni se par banale, sta alaturi de mine cand fac mancare, cand fac baie, intind rufe sau citesc, ne culcam si ne sculam impreuna, ne tinem de mana si ne iubim de multe ori si fara numar clipe pe zi, ii citesc si lui, ne plimbam cu manuta-i mica strans tinuta in mana mea protectoare, ii dau idei si ganduri pentru activitati viitoare.M-am dedicat de buna bucata de timp numai lui.Si asa imi este bine, mi-e comod si satisfacator.Mi-e bine sa mi-l stiu alaturi si ma imbat cu fiecare clipa magica traita langa el.Atunci cand nu mai pot, cand ma ineaca uneori plansul ( sunt si eu o bucata de carne si-am suflet si trairi ) imi sterge ochii tandru si-mi spune cu-n glas subtirel ” gata, mami, gata !” sfarsind totul in imbratisari tandre si pline de iubire.E ratiunea mea de-a trai acest omulet de numai 92 cm si 15 kg.E felul in care zilnic imi incarc bateriile, e modul in care ma amuz maxim si rad cu pofta alteori , e felul in care m-am schimbat si m-am redefinit ca om.Am inteles ca toleranta este cheia care deschide multe usi intre noi, am inteles ca important cu adevarat este ceea ce si cum traim eu cu el si D., am invatat sa iubesc altfel, sa renunt, sa iert si sa ma pot ierta, sa impart si mai ales am invatat sa trec pe locul doi in viata mea.Nu mai conteaza acum ceea ce voi deveni eu, conteaza ceea ce va deveni si va fi el.El este si va fi oglinda mea, a sufletului meu, este oglinda in care ma voi vedea o viata de-acum incolo.
Ca stie sa manance singur, ca stie sa se imbrace sau nu, ca face sau nu la olita,ca pdelaeaza pe bicicelta sau se da cu rolele, ca sta in cap si-n coate la varsta asta e total neinteresant, ceea ce cu adevarat ma umple de fercire este ca-i sensibil, bun si empatic, este destept si ager la minte, are un simt artsitic extraordinar, ii place frumosul, e atras de Divinitate, ii plac oamenii si vorbele, ii place sa cutereiere in natura, iubeste animalele si florile, semne ca temelia lui e de calitate, semne ca pe aceasta temelie pot lucra de-acum ca sa dezvolt ceea ce doresc eu in si din el.
Investitia intr-un copil e majora, atat sufleteasca cat si baneasca, un copil inseamna sa dai tot, ai dead-line-uri pe care nu le poti ever depasi si inlocui, ai de indeplinit task-uri pe care odata pierdute nu le mai poti remedia, ai de dus o lupta cu tine insuti pentru a fi mereu in forma si pregatit maxim ca sa scoti la iveala tot ce ai mai bun.
Am ales calea asta, am invatat sa devin astfel, m-am dedicat si ma dedic lui.Vreau sa-mi retraiesc copilaria si adolescenta si tineretea alaturi de el in cele mai frumoase chipuri posibile, vreau sa stiu ca ii voi usura mereu drumul prin viata si va merge vesnic pe carari line, vreau sa il invat sa traiasca demn, frumos si simplu, sa iubeasca cu pasiune ce merita iubit si sa ocoleasca ceea ce e ste buruiana si merita indepartat.
Ii multumesc din suflet Providentei ca mi l-a dat in viata mea, ca m-a schimbat enorm, ca mi-a deschis ochii si mi-a reinviat sufletul.Si daca ar fi sa-i spun toate astea intr-un mod simplu si concis,in vorbe pe care acum nu le-ar intelege dar la maturitatea-i vor capata greutate si inteles profund, i-as spune doar atat:” Pusicel mic te ador ! „

Anunțuri

Un comentariu la “Bucăţi de suflet în doi ani

  1. Superb…ma asteptam ca toate sentimentele pe care le traiesc de doi ani si nu le pot exprima in cuvinte sa le gasesc aici,descrise de tine.Va pup,aveti grija de voi si astept sa ne povestesti ultimele aventuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s