Povestea de azi

Povestea de azi este una pe care eu am indragit-o foarte mult cand eram mica, am citit-o de mai multe ori si la un moment dat o stiam pe de rost.Mi-a placut la nebunie ca am regasit-o, o postez aici s-o aiba si Pusi cand va creste mai mare.

Fata din rodie


</sp

" A fost odată un împărat şi o împărăteasă a căror fericire casnică era înnourată, palatul lor nefiind înveselit de copii. S-au rugat ei zeilor, dacă îi vor învrednici să aibă un băiat, vor zidi o fîntînă din care să curgă trei zile miere, trei zile ulei şi trei zile lapte, pentru binele săracilor din împărăţia lor.
Rugămintea le-a fost ascultată, căci au fost dăruiţi cu un prunc foarte frumos. Bucuria le-a fost neînchipuită. Copilul creştea şi se făcea tot mai drăgălaş şi voinic. Dar împăratul şi împărăteasa uitaseră de juruința făcută înainte de naşterea lui.
Intr-o noapte împărăteasa avu un vis ciudat. Se făcea că o femeie îi vorbea cam astfel: ”Eu ţi-am dat băiatul. Dorit de tine, dar tu ai uitat să-ţi împlineşti făgăduinţa. Nu ştii tu oare că pot să ţi-l iau înapoi ?”
Deşteptîndu-se, împărăteasa înfricoşată să văită soţului :
– Vai de mine şi de mine, ce era să păţim ? În bucuria noastră am uitat să ridicăm fîntîna juruită.
Îndată porunci împăratul a se înălţa o fîntînă în curtea palatului, din care să tot curgă trei zile miere, ulei şi lapte, şi să vină toată sărăcimea să se îndestuleze. După ce trecură cele trei zile şi-şi luară oamenii ce voiră, urînd feciorului de împărat sănătate şi viaţă lungă, fîntîna aproape secă de tot, cînd mai veni şi o bătrînică cu ulciorul ei, să se bucure de cele din urmă picături ce se mai scurgeau. Pe cînd strîngea stropii deulei in vas, prinţul o zări de la fereastră şi rîse de dînsa. Abia îşi umpluse ea ulciorul că şi aruncă o piatră şi i-l sparse, de se vărsă totul pe jos. Ridicîndu-şi ochii, bătrîna îl văzu pe prinţ la geam şi îi zise:
– Vai ţie, ce mi-ai făcut? Să te blestem nu mă lasă inima; îţi doresc numai să nu scapi din mrejele măiestrei!
Şi cum rosti vorbele astea, se făcu nevăzută.
Din ziua aceea prinţul rămase îngrijorat şi mereu în căutarea măiestrei. Într-una din zile îşi spovedi această dorinţă mamei sale. Ea încercă a-l opri de la un drum aşa de primejdios, dar în zadar, căci el nu voi să asculte de povaţa ei. Dacă au văzut şi au văzut părinţii că flăcăul stăruie, l-au lăsat în voia lui. Şi aşa s-a pregătit el de drum, luîndu-şi merindele trebuitoare şi plecă departe, departe, prin pustietăţi, ca să dea de urma măiestrei. După ce umblă multă vreme prin locuri necălcate de picior de om, văzu de departe o casă şi se îndrumă într-acolo. Intrînd pe o poartă mare, care stătea vraişte, zări o zmeoaică legănîndu-se pe craca subţire a unui copac din curte. Ei îi dete bineţe.
– Bine ai sosit, fătul meu; dacă nu mi-ai fi dat bună ziua, îți făceam de petrecanie, zise zmeoaica.
– Şi dacă nu-mi răspundeai bun sosit, ţi-aş fi retezat capul cu sabia, zise la rîndul său tînărul.
– Ce vrei de la mine şi ce cauţi prin locurile astea sălbatice? l-a întrebat zmeoaica.
– Ce să-ţi spun, maică: pe mine m-a blestemat o bătrînă să nu scap de farmecele unei fete. Şi, de atunci, cuprins fiind de o mare grijă, nu mai putui să mai stau o clipă in palatul meu. Te rog să-mi spui dacă ştii cum arată şi pe unde îşi petrece zilele această fermecătoare!
– Eu, dragul meu, nu ştiu nimic de ea, dar ia-o la dreapta, că ai să ieşi pe cîrnpie, unde vei da tot aşa de o casă ca a mea; să intri acolo la soră-mea, să-i urezi de bine şi s-o întrebi, poate ştie ceva despre fata pe care o cauţi. Ea te va primi frumos, căci e bună din fire. Ia acest pieptene de argint şi dăruieşte-i-l din parte-mi cu multe închinăciuni.
Feciorul de împărat îi mulţumi şi apoi porni pe drumul ce i-l arătase. După mult umblet zări o casă şi apropiindu-se, împinse poarta, care se şi deschise pe loc. Cum intră, văzu o zmeoaică legănîndu-se pe o creangă de arbore, ii dădu bineţe, iar zmeoaica răspunse:
– Bine ai venit, fiul meu; dacă nu-mi dădeai bună ziua, te sfîşiam.- Şi eu, dacă nu-mi ziceai bine ai venit, te făceam bucăţele cu paloşul, zise la rîndul său feciorul.
– Cine eşti, de unde vii şi ce vînt te aduce încoace?
– M-a trimis sora ta. Poftim acest pieptene cu multe închinăciuni din parte-i. Te rog să-mi spui dacă ştii unde se află fata fermecată pe care o caut eu. – Ce să-ți spun eu, fătul meu? Tu îmi ceri un lucru, la care, din păcate, nu pot să-ţi dau nici o îndrumare, dar mergi la sora mea cealaltă, care locuieşte în stîncile de foc din faţa noastră. Vei intra pe poarta veche şi vei vedea pe sora mea curăţind cuptorul cu şorţul ei; tu să taci din gură şi să rupi din haina ta o bucată şi să ştergi cenuşa din cuptor, apoi să-i coci pîinea şi s-o scoţi de pe spuză. Atunci ea îţi va zice: ”Ce vrei să-ţi dau în schimb pentru binele ce mi-ai făcut?” Tu să-i spui închinăciuni de la surori şi să-i dai pieptenele acesta de fier, apoi s-o întrebi de casa fetei fermecate.
Feciorul de împărat îi mulţumi şi, plecînd de acolo, o porni spre stîncile muntelui fumegător ce-i arătase zmeoaica. Ajuns aproape, înaintă foarte cu greu pînă la poarta de fier. La intrare, dete de o namilă de zmeoaică deşirată şi zburlită. Cînd o văzu, se sperie, dar îşi ţinu firea şi, fără să piardă vremea, tăie o bucată din haina lui, o muie în apă şi şterse cuptorul de cenuşă. Apoi luă aluatul de pîine, îl puse în cuptor, şi, după ce l-a copt bine, l-a scos afară.
Atunci zmeoaica îi zise:
– Pentru binele ce mi-ai făcut, ce vrei să-ţi dau?
– Sînt trimis de surorile tale, poftim acest pieptene cu multe închinăciuni din partea lor. Te rog să-mi spui unde e casa fetei fermecate.
– Fătul meu, e păcat de tinereţea ta. În grădina de la palatul zînelor se găseşte pomul cu cele trei chitre de aur, unde stau cuibărite trei domniţe fermecate. Am să-ţi dau apă vie, cu care vei deschide poarta palatului. Dar la rădăcina chitrului stau legaţi doi lei fioroşi; va trebui să iei cu tine patru berbeci, pe doi să-i arunci în faţa lor înainte de a te căţăra în pom şi, după ce vei tăia şi vei ascunde în sîn chitrele, să dai pradă fiarelor şi pe ceilalţi doi berbeci, ca astfel să le cobori nesupărat. Eu voi vrăji zînele din palat. Dar, ia seama, cînd ai să tai poamele, să le crestezi uşor pe deasupra, că în ele se ascund nişte fete. Dacă nu le vei scufunda imediat in apă, vor ieşi moarte.
El făcu întocmai după povaţa zmeoaicei. Luă apa vie şi cu patru berbeci o porni pe calea arătată de .dînsa Se apropie de palat şi stropi poarta care se dete în lături, apoi intră în grădină şi găsi pomul fermecat. Cum îl simţiră leii, începură a răcni. îndată el le azvîrli doi berbeci. Ei se repeziră să-i înhape şi astfel avu vreme să se urce în pom, să scoată sabia, să taie cele trei poame, să le ascundă în sîn; apoi aruncă şl ceilalţi berbeci şi aşa o zbughi teafăr şi cu faţa curată.
Pe drum se gîndea şi voia să ştie dacă e adevărat ce-i spusese zmeoaica despre chitre, sau că ea îşi bătuse joc de dînsul. Scoase una şi crestînd-o, ieşi o fată de toată frumuseţea, care-i strigă să-i dea apă, dar muri pe loc, căci el nu avu apă destulă la îndemînă. Prinţul o plînse mult, apoi o îngropă şi porni mai departe cu celelalte două. Cum mergea, dete de un ulcior cu puţină apă şi îşi zise: ”Ia să mai încerc să tai o chitră ca să văd ce are înăuntru.”
Cum o muie în apă şi o crestă, ieşi o fată şi mai frumoasă, care strigă: ”Apă, apă!”
Dar nici ea n-a trăit mult din lipsă de apă. Şi pe ea a plîns-o cu lacrimi şi i-a făcut un mormînt, apoi îşi urmă calea spre casă, hotărît de a nu mai tăia rodul ce-i mai rămăsese, pînă nu va da de apă mai multă. Şi tot a zorit înainte, pînă ce a ajuns într-o vale cu multă apă.”Aici e de mine” îşi zise el, şi tăie a treia chitră tot cu teama ca poate asta n-o fi ca celelalte. Cînd colo, cum îi dete drumul în apă, se ivi o fată şi mai frumoasă care înotînd strigă : – Unde sînt aici, unde sînt surorile mele?
– Eşti singurul rod de aur ce l-am cules din pom, aşa că numai pe tine te am. Eu sînt fecior de împărat şi norocul mi-a ursit să vin la tine ca să te fac împărăteasă.
După ce a îmbrăcat-o cu haina lui, a luat-o de mînă s-o ducă la dînsul acasă. Nu departe de oraş era o fîntînă unde se înălţa un chiparos cu ramuri mari. El i-a ajutat să se suie în frunzişul lui şi a rugat-o să stea ascunsă între ramuri pînă va veni el cu rădvanul şi cu straiele împărăteşti, ca s-o primească cu alai mare, cum se cuvine unei domniţe. Şi, după ce îi zise să stea liniştită şi o încredinţă că se va întoarce cît mai curînd, o luă pe drumul mare ce ducea spre palat. Cînd l-au văzut părinţii au plîns de bucurie, fiindcă îl crezuseră pierdut. El i-a înştiinţat că a găsit pe măiastra lui. Cu toţii s-au pus pe lucru, pregătindu-i cea mai frumoasă şi mai măreaţă primire.
Dar tocmai pe cînd fata aştepta bucuroasă şi liniştită în frunzişul copacului, din întîmplare veni o harăpoaică, cu ulciorul, ca să ia apă şi, cum s-a aplecat şi a văzut faţa fetei din chiparos oglindită în fîntînă, a crezut că se vede pe sine şi a Început să salte de bucurie, zicîndu-şi:
– Ah, nu ştiam că slut aşa de frumoasă!
Fata din chiparos, auzind-o, nu s-a putut stăpîni şi izbucni în hohote de rîs. Atunci cioroaica, ridicindu-şi ochii văzu pe fală cocoțată în copac și, burzuluindu-se, se răsti de ciudă:
– Ah! tu stai acolo sus şi-ți rîzi de mine? Hai, dă-te jos!
Dar fata îi răspunse:
– Nu pot să mă dau jos, căci prinţul m-a lăsat aici să-l aştept pînă va veni să mă ia la palat.
– Lasă că te dau eu jos fără să vrei tu, o ameninţă harăpoaica şi se urcă în copac, puse mîna pe fată, o despuie şi o împinse drept în fîntînă, apoi îi îmbrăcă haina şi îi luă locul în frunzişul chiparosului.
Nu trecu mult şi veniră împăratul şi împărăteasa cu alai mare. Cînd se sui prinţul în copac, ce-i văzură ochii? O fată neagră ca o doară.
– Cum de te-ai schimbat aşa? o întrebă el încremenit.
– M-am schimbat numai şi numai de dorul tău şi de teamă că ai zăbovit prea mult şi am crezut că ai să mă laşi singură şi pustie pe aici.
– Şi ai să te faci din nou cum erai, albă şi frumoasă? o iscodi el.
– Voi fi tot aşa cum eram, dacă vei avea milă şi dragoste pentru mine. Dar prinţului i-a fost ruşine s-o arate părinţilor şi o îmbrobodi într-o haină, o puse în rădvan şi o duse la palat. Acolo o ascunse într-o cămară şi porunci să i se aducă bucatele spre a prinzi numai ei doi împreună. Se purta cît mai bine şi mai drăguţ cu dînsa şi avea toată grija ca doar, doar se va face odată cum fusese la prima vedere. Dar cum să albească harăpoaica? Ajunsese prinţul într-o mare încurcătură şi se topea din picioare că şi-a pus viaţa în primejdie pentru o astfel de arătare.
– La fîntîna unde aruncase harăpoaica pe fată, s-a dus o ţărăncuţă să ia apă şi în cofa ei s-a strecurat o mîndreţă de mreană. Cum o văzu, ea se miră: ”Ce frumoasă mreană, parcă ar fi de aur! Am să i-o duc prinţului, că este tare mîhnit şi poate are să-i treacă aleanul, cînd are s-o vadă!”Luă numaidecît peştişorul şi îl duse la palat. Prinţul, cum auzi că-l caută copila, a chemat-o la el.
– Să trăieşti, măria ta, i-a zis ea, am prins mreana la fîntîna din marginea pădurii şi am adus-o aci, ca să vă petreceţi vremea privind minunea asta de vietate.
În faţa prinţului mreana a început să salte şi să joace; i-a făcut multe zburdălnicii, ba, cînd scoase căpuşorul din apă îi atinse mîna. El s-a bucurat nespus de mult de darul acesta, de aceea luă din buzunar un pumn de galbeni şi-l dete sătencii, care a plecat de la palat foarte mulţumită.
Iar feciorul de împărat a rămas toată ziua închis în odaia lui, înminunat privind mreana şi aruncîndu-i bucăţele de zahăr; ba porunci să i se aducă acolo şi masa, nemaivoind să se despartă de mreană, că începuse să-i fie tare dragă. Harăpoaica, dacă văzu că prinţul nu mai vine la ea, ceru numaidecît să-l cheme. Cum veni ea se repezi înaintea lui şi cu plînsete şi vaiete se jelui că de-abia începuse a albi şi s-a înnegrit din nou de supărată, cînd aflase că el iubeşte o mreană.
Incercînd a o potoli, el îi zicea:
– Nu am venit să te tulbur, numai fă-te iar cum erai şi vei vedea cît de mult am să te iubesc.Dar ea nu se da bătută, ci se înverşună mai departe:
– Să tai peştişorul, să-l mîncăm, că numai aşa mă voi albi iarăşi, dacă nu vrei, te rog să mă duci înapoi de unde m-ai luat.
Neavînd încotro, porunci să taie peştele, să-l frigă şi să-l aducă la masă. Cînd se ospătau amîndoi, harăpoaica arunca în foc oasele ce rămîneau, iar prinţul le arunca pe fereastră în grădină.
După ce au isprăvit masa, mîhnit, s-a înapoiat în odaia lui. A doua zi, pe cînd şedea amărît şi cu lacrimile in ochi, veni grădinarul şi-i zise:
– Măria-ta, poftim jos în grădină, să vezi o minune! Peste noapte a răsărit un lămîi încărcat cu flori. Vino să vezi ciudăţenia!
Prinţul îndrăgi lămîiul. Atunci harăpoaica puse să-l taie şi pe acesta. În vremea aceea, trăia un tată cu fiul său, sărman rău. Într-o zi, fiul îşi văzu tatăl întristat şi-l întrebă ce are.
– Ce să am, fiule, iacă mă dusei la palat după apă şi găsii acolo un trunchi de lemn: l-am cerut şi l-am luat cu mine. Dar trunchiul acesta e viu şi vorbeşte.
– Cum poate vorbi? Un lemn nu vorbeşte niciodată, vino-ţi în fire, tată!
– Haide, ia toporul şi tu şl dă într-însul, dar uşurel, să vezi că are să vorbească.Cînd vru băiatul să dea cu toporul, auzi acelaşi glas:
Bate sus, bale jos
Dar la mijloc nu lovi,
Că-i o fată şi o doare,
Cînd de moarte o vei lovi!
De la întîia lovitură de topor sări din trunchi o fată frumoasă, care le vorbi:
– Nu vă temeţi, că voi o să aveţi mare noroc cu mine, ci faceţi-mi rost de nişte haine, să mă îmbrac, şi de o năframă albă, aţă de mătase şi fir de aur, ca s-o înfloresc şi apoi s-o duceţi prinţului, care vă va dărui galbeni. Băiatul a dat fuga de a cumpărat o năframă albă, mătase şi fir şi tot ce a trebuit fetei. Ea s-a pus de a înflorat în slove toată povestea ei, cum de s-a făcut mreană, apoi lămîi, şi cum de a ajuns în casa lemnarului. După ce a împăturit bine năframa, o dete băiatului s-o ducă prinţului şi să-i aducă răspuns.
Merse băiatul la palat, cerînd să fie primit de prinţ, că are pentru dînsul o veste. Cînd se înfăţişă dinaintea lui, îi dete năframa. El o luă în mînă, o desfăcu şi ce să vadă ? Slove din care citi toată povestea, toate păţaniile fetei fermecate.
– Şi unde e acea fată, care te-a trimis cu năframa?
– In casa noastră.
Fără să piardă vremea, îi strecură băiatului un pumn de galbeni şi-i zise:
– Vino cu mine să mergem într-acolo.
Cînd prinţul a sosit la locuinţa lemnarului şi a văzut pe logodnica lui, s-au îmbrăţişat şi au plîns de bucurie. Apoi el a rugat-o să-l aştepte acolo pînă se va descotorosi de blestemata de harăpoaică şi va veni s-o ia îmbrăcată în rochie de miroasă şi s-o ducă la curte într-un râdvan de aur.
Cînd se întoarse prinţul valvîrtej la palat şi sui în j odaie, turbat de mînie, harăpoaica scrîşni la el:
– Iar eşti înfuriat? Vai de mine, săraca-mi, abia începui să pierd negreaţa şi iată că tu vii roşu de schimbi feţe-feţe să mă sperii, ca să rămîn tot cum sînt.
Prinţul se înfrînă puţin şi-i zise :
– Ascultă, eu acum am de făcut o judecată şi am venit aci să mă gîndesc ce pedeapsă va trebui să dau celui vinovat.
– Spune-mi şi mie despre ce e vorba, că tatăl meu a fost împărat peste împărăţia ielelor şi pot să-ţi dau un sfat.
– Au fost o pereche de oameni, bărbat şi femeie, care se iubeau foarte mult, dar un ticălos și-a băgat codiţa între ei şi a vrut să-i despartă. Ce pedeapsă crezi că i se cuvine?
– Şi tatăl meu, zise ea, a avut odată astfel de judecată. Aveam patru cai sălbatici şi a legat mîinile răufăcătorului de doi cai şi picioarele de ceilalţi. Apoi dete drumul cailor, care luară cîmpii şi-l făcură praf.
– Foarte bine, zise prinţul. Atunci să primeşti pedeapsa ticăloşiei tale.
– Ce-am făcut? întrebă harăpoaica. Mă înfricoşezi iar, ca să mă faci să mă înnegresc şi să mor de mîhnire?
La vorba asta, el strigă furios:
– Nemernico, nu mai minţi! Eu nu te voi lega de cai, ci-ţi voi da drumul pe apă ducă-te pe pustii!
Şi ieşind din cameră, a poruncit slujitorilor s-o ia şi s-o zvîrle în vîltoarea rîului. Iar el se aruncă într-o caleaşca aurită şi se duse într-un suflet la casa omului, de unde îşi luă logodnica şi o duse cu alai la curtea îm-părăţiei.
Aici se făcu o nuntă mare cum nu s-a mai pomenit, ce ţinu săptămîni întregi cu ospeţe şi petreceri, nefiind uitaţi nici lemnarul cu fiul său, de s-au minunat şi s-au bucurat laolaltă cu tot poporul. "

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s