Trecut-au anii…

Zilele astea, pe Facebook, o fosta coleda de clasa, din liceu, a reusit sa ne reuneasca pe cateva dintre cele care am fost promotia 1996, liceul pedagogic, Bucuresti.M-am emotionat ingrozitor la gandul regasirii unor fete cu care am impartit si bune si rele timp de 5 ani intre 1991-1996.Zilnic stateam impreuna cate 5-6 ore, au fost momente minunate dar si momente tensionate, asa cum este in orice familie :-D, au fost oameni simpatici dar si oameni antipatici la momentul respectiv, am impartit atunci bucurii si tristeti, primii fiori ai dragostelor noastre adolescentine, prima sarutare, prima floare primita de la un potential iubit, apoi am stat cu sufletele unite la fiecare despartire, lacrima varsata pentru varii motive.Stateam cu inimile ghem la fiecare ora de fizica cu Ciorexina, radeau cu gura pana la urechi la fiecare nebunie pe care eu, personal o faceam, ne intristam de fiecare data cand auzeam vesti rele despre anumite fete dintre noi, eram la unison cu tot ceea ce se intampla in acele zile, luni si ani ce ne-au unit.
Odata cu terminarea liceului , fiecare a pornit pe un alt drum in viata, majoritatea dintre noi ( cred ca 99% ) au ajuns la catedra, la 19 ani eram toate „domnisoara educatoare” avand in grija niste pui ce erau la inceput de drum in viata lor – grea misiune,, din punctu-mi de vedere de acum, cand sunt si mama.
Anii au trecut, cu unele dintre ele ne-am mai intersectat dar cu marea majoritate nu.In 2006 ne-am intalnit la 10 ani de la terminarea liceului, din pacate insa nu au venit toate fetele, atunci inca putand fi numite fete.
Azi am regasit insa, doamne in toata puterea cuvantului, am regasit oameni frumosi la care sufletul meu a ramas sensibil, am regasit mamici cu cate 1 sau 2 copii, cu familii frumoase si implinite.
Am regasit oameni cu care am fost prietena, mi-am regasit colega de banca ( in toti anii de liceu din clasa a IX-a am stat numai cu ea in aceeasi banca ) si azi , fericita maxim, dupa 10 ani de cautari mi-am regasit o prietena de suflet din liceu.Cand i-am auzit vocea la telefon m-am emotionat atat de tare ca-mi venea sa plang de fericire.Nu stiam ce s-o intreb mai intai, sunt totusi 15 ani de cand nu ne-am vazut, auzit, povestit nimic.Nici azi nu stiu cum s-a terminat brusc atunci pritenia noastra, de ce am incetat sa ne mai vedem, auzim, povestim.Nu ne-am certat niciodata,pur si simplu viata ne-a dus pe alte carari.
La fel si cu restul fetelor…azi , ma rog, al doamnelor.Nu-mi vine nici acum a crede ca sunt 15 ani de cand ii cunosc pe oamenii astia, mai sunt multe fete de reunit in grup, dar important este ca incet-incet ne strangem iar.
va iubesc din suflet fetelor dragi si astept din suflet sa o punem de-o intalneala sa stam la povesti si la multe , multe istorisiri.Va imbratisez cu mare, mare drag!

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s