Mitica care face minuni

Pana mai ieri, nenea Mitica era zugravul pe care l-am zarit la noi in bloc acum aproape 5 ani pentru pima data.Nu stiu povestea lui si nici nu m-a interesat s-o aflu, stiu doar ca locuieste intr-o spalatorie de la etajul 10 al blocului si ca ani la randul s-a disputat problema ” chiriei ” lui de catre babaciunile blocului.Este un om cumsecade, un barbat civilizat la vreo 50 de ani si cu extraordinar de mult bun simt, mereu cu zambetul pe buze, salutand ceremonios si ajutandu-te intotdeuana, daca ai nevoie de asa ceva.
Ieri, la pranz, dupa plimbareala si cumparaturi, am revenit acasa unde iesind brusc din lift, in stilu-i caracteristic, Ayan a inceput sa tipe pe culoarul blocului intr-o mare criza de rasfat.Problema lui o reprezenta faptul ca nu-i dadeam voie la scari ( am oroare de scari sa nu cumva sa cada de acolo la cat este el de impiedicat!) si eu nu-i puteam indeplini marea lui doleanta caci eram cu sacose pline, carut si tineam si usa de la lift.De dupa usa liftului, din spalatorie s-a auzit o voce barbateasca care l-a intrebat sobru ” de ce faci galagie pe scara”? A ramas siderat, s-a uitat lung la nea’ Mitica si a fugit mancand pamantul pana la noi la usa.M-am amuzat si mai ales m-a amuzat faptul ca desi il cunoaste pe acest  Mitica de multisor, abia acum cand i-a facut observatia s-a speriat sau ma rog, s-o fi rusinat de el si a fugit din calea-i.Cu alte ocazii ii zambea sugubat si dadea ” nonoc ” cu el.
Intrati in casa, la masa, urla cat putea dom’sorul meu Goe, din alt motiv.Nu stiu ce mi-a venit si i-am spus: ” nu mai tipa ca te aude Mitica care este pe hol si vine la usa la noi ca-l deranjezi!”. Dupa nici 5 minute Mitica chiar a venit la usa la noi insa, mi-a cerut ceva si cat i-am dat chestiunea respectiva Ayan a stat ca un pui  pe scaun si spunea incet ” du-te Mititi de aici!” 😀
Ulterior, la somnul de dupa-masa, a adormit repede si fara scandal ca-l aude Mitica si vine.Azi, la masa, a mancat impecabil de cuminte ca „vine Mititi” 😀
Acum consemnez si las aici scris cu litere din suflet ca este prima seara dupa foarteeeeeeee mult timp cand reusesc sa-l culc pe Ayan la ora 21:30 asa cum imi propun de luni de zile.Niciodata nu am reusit ca azi.Intotdeauna ma puneam cu el in pat seara la ora 21, se foia, se agita, aprindea toate luminile, plangea, arunca cu diverse obiecte, urla cat putea, darama cartile de pe marginea patului, daca ne uitam la vreun film tipa ca sa acopere tv-ul, daca citeam ceva imi dadea peste mana, oboseam si uneori adormeam si eu si D. inaintea lui.Eram epuizata nervos cu somnul asta de seara.
Cum s-a intamplat minunea din seara asta?Desigur ca dupa baie, l-am pus in patul lui ( n-a mai stat acolo direct dupa baie de luni si luni de zile ), a inceput sa urle si sa faca tot felul de talente care fac parte din teatrul lui de a ne impresiona, azi nu m-am lasat invinsa de lacrimile lui si  am lasat doar o luminita de control in camera, i-am spus in soapta ca daca va continua cu urletele, Mitica imediat suna la usa la noi.Nici daca-l fermecam cu ceva nu reactiona asa.S-a asezat cuminte in pat, s-a culcat pe burta, l-am pupat si i-am spus ” somn usor si noapte buna !” si in 3 minute a adormit.Maine merg si -i cumpar lui nea’ Mitica un bax de bere si-i spun saru’mana ca a zugravit ieri spalatoria noastra de pe etaj, ca altfel ma termina psihic copilul cu somnul lui!
De maine iar la cresa, iar incepem o noua saptamana si eu astept un raspuns super important.Va rog sa va rugati pentru mine sa fie pozitiv si sa fie de bine!
O saptamana faina tuturor!