Pusicel cu "stea" în frunte

Cand vine ceasul rau in viata unui om, vine…
De aseara Pusicel este (ne)fericitiul posesor al unei „stelute” ( suturi) in frunte.Mi-e ciuda ca a trebuit sa-i dau iar antibiotic, mi-e ciuda ca ii va ramane semn, mi-e ciuda ca nu am ascultat sa arunc dracu’ masa aia din sufragerie, mi-e ciuda ca a trecut Pusicu’ mic prin ceea ce a trecut aseara, mi-e ciuda ca e capos mic si nu intelege ca uneori prin casa se mai si merge! ( nu in ordinea asta mi-e ciuda )
Aseara, inainte sa ne bagam in pat, undeva pe la ora 21:30 eu ma uitam linistita stand in pat la emisiunea lui Botezatu.D. cu Ayan erau in sufragerie uitandu-se la aceeasi emisiune si Ayan plimband o masina cu maner ( e de tuns iarba si e pasiunea lui, prin casa, in culcare si-n sculare plimba masina aia ).Eu cu D. comentam emisiunea dintr-o camera in alta, asa incat, i-am chemat in dormitor ca tot ne uitam la acelasi lucru.A fost povestea de o fractiune de secunda dupa ce D. a inchis tv-ul din sufragerie si s-a ridicat sa stinga lumina.Nu stie nici el cum Pusicel a aterizat cu fruntea in coltul mesei.Era lumina pe hol, usa deschisa la mine in dormitor si D. doar ce s-a intors cu spatele la intrerupator cand am auzit o busitura.Initial eu nu am avut nicio traire, caci Ayan cel vitezoman cade de 100 ori pe zi in diverse pozitii, cel mai adesea in genunchi sau pe burta.
Doar ca imediat dupa busitura l-am auzit pe D. care a strigat ” aoleu ce si-a facut!”.In clipele alea cand aud asa ceva ( asta numai o mama cred ca poate intelege ) eu ma golesc de sange, inima mi-o ia instant la galop si simt ca imi vine sa urlu ca nebuna ( povesteam eu candva de slabiciunea asta nenorocita in momente de panica ).Doar ca aseara D. era mult prea panicat ca sa mai pot sa intru si eu in nebuneala , asa incat i l-am smuls pe Pusicel care sangera ca un purcel taiat, l-am dus la baie si cu apa rece si-un prosop am incercat sa-i opresc sangerarea.Care oprire?Ca avea o gaura in frunte din care tasnea sangele ingrozitor.Dar mi-am impus sa imi pastrez calmul ca el si asa plangea si era speriat, D. avea si el o stare naspa deci a trebuit sa imi impun sa stau calma.L-am bandajat repede si fuga la spital.Am stiut din prima clipa ca are nevoie de-o sutura.
Ajunsi la Grigore Alexandrescu ( si aleg mereu spitalul asta pentru ca e cel mai apropiat spital de copii ) am intrat la UPU.Nu am inteles niciodata de ce medicii din tara asta, in prima instanta, sunt extrem de scarbosi, iti vorbesc cu o mina de morga si considera ca daca ai ceva de spus ii jignesti.Chiar nu pot intelege atitudinea asta cand lucrezi intr-o sectie de urgenta cu copii.Oare ei se asteapata ca un parinte sa vina aacolo relaxat cand are copilul bolnav?Sau sa merg voioasa si sa fac si ceva glume cu ei cand lui Pusicel ii tasnea sangele din cap ca la arteziana?
Probelma deranjanta este ca nu e poti spune nimci ca imediat le sare mustarul si ridica tonul cel superior.Numai ca mie mi se falfaie de ei ( in genere de toti medicii ), nu am avut niciodata impersia ca ei sunt „crema intelectualitatii ” asa cum singuri se considera si in consecinta daca m-a calcat pe nervi vreunul reactionez ca si cu oricare alt individ care nu poarta halat alb.Desigur ca aseara nici nu i-au desfacut bandajul cel improvizat de mine, ca sa vada plaga, ca mi-a si ordonat o scarboasa de doctorita ” la poza cu el!”.
„Nope, el nu merge la nicio poza, nu a lesinat, nu a vomitat, nu s-a lovit decat in frunte unde probabil si-a spart pielea ceva mai adanc.” i-am spus eu fara ca macar atunci sa ii desfaca bandajul.
Au apucat-o pandaliile si a inceput sa strige „in tara asta toti sunteti medici!”.
„Nu, in tara asta suntem parinti si unii mai au habar cat de cat de anumite lucruri, nu-l radiez pentru o zgaiba la care nu ati binevoit nici macar sa va uitati.Sunt mama copilului si dvs. respectati ceea ce spun eu sau semnez eu, nu il radiati si punct!” i-am replicatcu aceeasi scarboseala cu care imi vorbise ea pana atunci.
A iesit din camera, eu i-am spus tare asistentei care era acolo ( foarte amabila si draguta de altfel ) :” nu inteleg ce atitudine au meidcii astia care lucreaza aici .Nici nu se uita la copil, dar au toti pretentia sa ne lasam umiliti de tonul lor autoritar si superior.Nu suntem toti veniti de la coada vacii ca sa ne dea la coarda care cum le vine!”
A tacut asistenta cat am vorbit eu si mi-a spus zambind ulterior ca „asa e dna. doctor, mai dura!”.Iaca nu ma intereseaza!
Pusicel a fost dezbracat de mine, ne-am asezat pe un pat si am stat si am stat si am stat.Era o singura asistenta la 4 copii, a trebuit sa asteptam sa-i consulte pe altii cu eruptii, cu infectii urinare, in timp ce bandajul Pusicelului se inrosea ca focul si nimeni nu dadea 2 bani pe noi.La un moment dat m-au apucat bazbuducii aia mari si am spus pe un ton mai mult decat ridicat :” daca in 2 minute nu vine cineva sa il vada, il imbrac si plec la Municipal sa-i faca o sutura cineva pentru ca nu-l pot tine sangerand in timp ce alti copii fara urgenta sunt controlati” ( si nu, nu sunt egoista , un copil cu o infectie urinara nu este o urgenta la fel de mare ca si un copil care sangereaza ).
Atunci au aparut dins enin 2 doctorite sa-l preia pe Pusicel.Numai ca in aceeasi clipa cu ele a intrat pe usa un bebe de 4 luni plangand groaznic.Unde statuseram atata mai puteam astepta inca 5 minute sa vada bebele.In alea 5 minute cat i-a facut mamica istoricul, am auzit despre un copil mic cat n-am auzit in viata mea: la nastere i-au rupt mana cu clavicula, a inghitit lichid amniotic si a facut o infectie care la o luna a degenerat intr-o otita purulenta, apoi i s-a dislocat soldul, acum avea un picior vanat de tot ca urmare a unei doze de vaccin de la stat.Toate astea in numai 4 luni de viata.Cat sa suferi ca si fiinta atat de mica?Si plangea cu niste lacrimi , cat boaba de strugure, lacrimi ce curgeau din niste ochi superbi.Era un grasunel de vis, un copil frumos care a avut parte bietul de o groaza de probleme.Consultatia lui a durat 2 minute , intre timp insa a venit si medicul sau pediatru curant ( m-am si gandit oare cati pediatri exista in tara asta sa vina dupa tine la UPU la ora 22:30?Jos palaria in fata doamnei cu pricina!) care a pus ceva intrebari.Le-au apucat iar pe doctoritele de la UPU niste nebuneli, rar am vazut asemenea comportament.Eu am crezut ca ei ne desconsidera pe noi, ceilalti care nu suntem medici, dar am vazut ca acceasi atitudine o au si cu medicii.Se scuza biata pediatra a copilului ca si cum era vinovata de ceva doar pentru ca intrebase anumite aspecte.Si atunci mi-am dat seama inca o data ca romanului ii place sa fie „biciuit”.Cu cat doamna pediatra se scuza mai abitir , cu atat mimozele alea de la UPU ii raspundeau mai arogant si mai nesimtit.Concluzia?Ca sa te trateze bine trebuie sa fi tu cel care esti nesimtit cu ele ( este a doua experienta din care trag aceeasi concluzie)!
In sfarsit ne-au luat si pe noi, au venit 2 doctorite – chirurg tinere, l-au consultat, au hotarat ca trebuie 2 fire si m-au dat afara.Le-am explicat ca Pusicel este un copil echilibrat si sta cuminte dar nu poate sa ramana singur ca atunci plange tare.Nu au vrut sa ma lase sa stau acolo pe motiv ca „daca lesinati nu va putem reanima si pe dvs!”.Ok, am iesit si am mers in sala de asteptare.Asa cum am prevazut, copil meu cat m-a auzit vorbind a stat cuminte pe pat, cand am plecat in sala de asteptare urla ca din gura de sarpe.Am stat 2 minute, timp in care rasuna toata sala de asteptare de urletele lui si nu am mai rezistat.La ce sa-l chinui atat daca eu nu sunt genul sa lesin cand vad acte medicale, la ce bun sa urle in halul aal dupa ce il durea cu siguranta coaserea?Am dat buzna peste ele si l-am luat de mana, l-am mangaiat si imediat Pusicu’ meu frumos s-a calmat, mi-a zis „mama, acasa” , i-am spus ca imediat dupa ce termina doamnele mergem acasa.Dupa cusatura si pansat am dat cu sbsemnatul ca nu vreau radiografie, intre timp doctorita care era tiza noastra ca si nume de familie s-a imblanzit , ba ne-am si imprietenit.Maine dimineata la prima ora mergem la control iar, pana atunci ii dau Panadol de 3 ori /zi si Zinnat la 12 ore.Mentionez ca medicul chirurg a fost de nota 10, asistentele la fel si toata „operatia” a decurs super.
Uof ! Bine ca a fost numai atat si nimic mai grav, zic acum.
Aseara imaginea familiei noastre arata asa: la intrarea in UPU de la G.Alexandrescu ( in timp ce-l anesteziau pe Pusicel ) o femeie plecata de acasa in panataloni de trening 3 /4, cu o bluza de casa si fara sutien, cu niste sosete groase de casa incaltate in adidasi si cu o bentita peste parul nepieptanat, plangea frangandu-si mainile si incercand sa nu auda tipetele copilului sau.Un barbat in pantaloni de trening ( tot de casa) cu o bluza alba plina de sange o consola pe femeia care plangea si incercau sa se calmeze si sa nu se mai gandeasca ca cel care urla din toti rarunchii in timp ce-l anesteziau era puiul lor.