Ce-i cu mine?

De cateva zile sufar de emotivitate exagerata, ma impresioneaza orice chestie cat de mica, plang la orice, sunt ca un arici, daca imi spui ceva incep sa plang.
Duminica, cand am deschis sa vad ce face puiul de Ambramburika si am aflat ca s-a stins dupa o suferinta grea, am plans de m-am umflat.Ieri de dimineata la cresa m-am uitat prin deschizatura usii sa vad ce face Ayan cand plec eu.Era la masuta si am vazut cand i-au pus in fata o canuta cu lapte, el nu stie sa spuna ca nu bea cu cana si a lasat laptele pe masa.A venit ingrijitoarea si i l-a luat iar el se uita lung la cana cu lapte.Am plans la usa si am chemat ingrijitoarea sa-i spun ca el habar nu are sa bea singur din cana si nici nu spune ca e mic.Biata femeie a crezut ca nu-i place laptele si d-asta nu bea.Mie mi s-a parut sfarsitul lumii si am plans in masina tot drumul.Mai apoi mi-a comunicat ceva D., de la el de la job, si iar am plans ca proasta in targ vreo 2 ore.
Azi la cresa, lui Ayan i-a smuls din mana jucaria un coleg de masuta, coilul meu nu a spus nimic si-si freca manutele si a inceput sa planga, strigandu-ma „mami, mami”.Apoi a inceput sa planga o fetita si el dupa ea, se tanguiau in cor cat puteau, strigand dupa mame.La usa m-am inecat in plans, am plans pana la masina si mai apoi pe strada, de simteam ca mor.Mi-a venit sa ma intorc sa-l iau inapoi , sa nu-l mai vad ca plange.
Am un nod in gat si acum si imi vine sa plang la orice lucru banal.
Oare ce-am patit?