Sarbatori de altadat'

Frigul de azi m-a facut sa-mi amintesc de zilele cand eram eu copil, mi-am amintit ce ierni erau atunci, frumoase si pline de zapada multa, geruri naprasnice care aduceau flori de gheata pe geamurile casei noastre si rufe scoarta de inghetate pe sforile din balcon.Nu aveam caldura in case de la calorifere sau centrale, dar aveam caldura in suflet si totul era mult mai natural.Sarbatorile copilariei mele au fost unele extrem de frumoase, pline de colinde cantate de mama la pian, de mancare buna si cozonacii cei mai buni pe care i-am mancat vreodata, facuti de mamaia mea paterna, cu brad natural care mirosea in toata casa a cetina si lumina cu becuri intreaga perioada a Sarbatorilor.In fiecare an a venit la mine Mosul ( fie el Gerila, Cracila sau Craciun- cum l-a chemat in functie de vremuri ) incarcat de cadouri si intotdeauna cu scrisori, imi trimitea anual cate-o scrisorica originala , scrisa tremurat la lumina lumanarii, cu creionul, spunandu-mi in continut lucruri care ma vrajeau si ma minunam intreaga zi.Eram atat de fericita ca nu puteam sa dorm noaptea la gandul ca iar imi va scrie Mosul ceva.Cand m-am mai marit ii scriam scrisori siropoase si pline de dulcegarii stiind eu ca vorba dulce mult aduce, scrisori ce i le inmana tata cand se intalneau ei amandoi in centru 😀 .Si mi se parea atunci centru atat de departe de cartierul nostru, de parca era peste ocean. Multumesc tata pentru lucrurile astea minunate!!
Imi aminteam dimineata de jocurile copilariei mele , in fata blocului cu o ceata de copii de varsta mea, jocuri ce ne tineau in zapada , uzi leoarca ( nu mergeam sa ne schimbam de frica ca ne opresc parintii in case ), cu nasuri, obraji si maini inghetate si rosii, cu picioare in ciorapi si cizme ude, dar chiotind de veselie si de bucurie.Imi amintesc perfect cat de reci imi erau pulpele picioarelor cand ma dezbraca mama, venita direct de la sanius, incat apa calda de la baie ma frigea, desi era potrivita pentru baia mea.Mai apoi buzele cele arse de vant si ger, vesnic aveau iarna o crusta pe ele si desi erau unse seara de seara de mama , dupa baie, a doua zi erau la fel in urma orelor de joaca in aer liber.Construiam cu sarg cazemate, oameni de zapada, castele si cetati din zapada, ne jucam cu bulgari multi si ne tavaleam pur si simplu prin nameti.Povesteam cate-n luna, cate-n stele, ascultam fascinati povesti mai mult sau mai putin adevarate spuse de ceilalti de seama noastra.Legam prietenii usor si cu promisiuni mari, ii adoptam in jocurile noastre pe toti cei ce apareau in vizite la bunici, matusi sau alte rude.Hainele erau fleasca de ude si aveau pe ele strat de zapada inghetat, fata ne era rosie si inghetata, dar nimic din toate astea nu conta.Acolo, alaturi de cei mici nu simteam nimic din ceea ce adult m-ar jena extrem de mult.Nu mi-as putea inchipui acum sa stau uda fleasca si inghetata, cu orele, in zapada.
Totdeauna ziua de Craciun o petreceam cu familia, mergeam intotdeauna la mamaie si tataie de la Giurgiu, la foc de soba cu lemne, la curte si la bunataturi extrordinare facute de mamaie cu migala.Mergeam la colindat cu niste veri de-ai mei, veneau rude pe la noi sa ne vada si sa stea la o poveste la un pahar de tuiculita fiarta pe soba si vin rosu ca sangele.Cantam, primeam cadouri, dormeam extenuata de atata joaca si seara ne cuibaream cu totii in paturi si dormeam dusi, rapusi de minunatia Sarbatorii Sfinte.Petrecerea de Craciun tinea 3 zile si 3 nopti caci a treia zi mergeam si la bunica materna, continuam si acolo seria povestilor la gura altei sobe ( cu gaz si soba centrala din Bucuresti ), imbiati si degustand alte delicatese culinare.
Sarbatorile de atunci nu erau atat de artificiale si comerciale, nu existau lumini ce impodobeau orasele, Mos Craciuni ce zambeau de peste tot, nu existau atatea lucruri ce trebuiau cumparate neaparat ca sa fii in trend, dar exista un alt parfum al Sarbatorii, existau traditii minunate care azi in mare parte se altereaza si se pierd, existau altfel de sentimente intre oameni, care-i uneau cu drag in jurul unei mese.
Nostalgia asupra acelor vremuri apuse nu o am numai eu, se regaseste in ceea ce scriu multi dintre aceia care sunt de varsta mea sau mai batrani.Nostalgii dupa vremuri apuse si oameni dragi disparuti , pe care-i pomenim mereu in prag de Sarbatori, atunci cand dorul ne mistuie sufletele si amintirile nu ne dau pace!

Primii fulgi de nea

Azi e prima zi de iarna in care ninge.Prima ninsoare pe anul asta, ninge cu fulgi mari si desi si albi, in zare se vede o mare de alb.Daca s-ar asterne ar fi minunat, as vrea sa vad covor alb de nea din care sa facem oameni de zapada, sa ne bulgarim si sa il dau cu sania pe Puchitel.Anul trecut era atat de mic incat statea in carucior pe ninsore si radea cand pe nasucul rosu ii cadeau fulgii mari de omat.Anul asta abia stept reactia lui.
Am inceput numaratoarea inversa pana la Craciun, avem inca 11 zile pana la cea mai frumoasa sarbatoare din an.In weekend facem curatenie si impodobim casuta si bradutul.
In perioada asta imi place la nebunie sa hibernez :-D, stau in casa la caldura, ascultam colinde, ne jucam, ne iubim si visam, visam la ce va aduce anul asta Craciunul.
Si-afara ninge linistit…

Momente magice

M-am distrat destul pe seama unora, am considerat ca cele 2 postari au ajuns acolo unde a trebuit, au miscat ceea ce am vrut sa miste, asadar le-am mutat pe blogul celalalt unde pot scrie oricat si oricum despre mizerii.Aici las pentru viitor numai lucruri care vor putea fi citite cu drag de al meu Guguluf.Pe blogul celalalt pot scrie cat doresc despre scursurile societatii romanesti actuale.Nu am nevoie aici de trafic , blogul eu nu il tin in acest scop si nici nu scriu chestiuni care sa-mi aduca jpe mii de vizitatori.
Revenind la luna decembrie si ale sale lucruri minunate, la ganduri bune cu si despre oameni care pot fi luati in seama si mai ales in serios, o sa continui seria cantecelor de Craciun, a gandurilor pozitive si aducatoare de bine.
Azi dimineata m-am trezit intr-un urlet infernal dat de Puchitel , pesemne visase ceva urat…atat de urat incat l-a facut sa se sperie rau si sa-i bata inimioara tare, tare.L-am chemat repede in patul nostru, a deschis fermoarul patututlui lui si a alergat cu piciorusele pe care le iubesc cel mai mult pe lumea asta, urcandu-se in pat langa mine.Il iau strans la piept si el pe mine de gat, ne tinem in brate strans si ne pupam mult si tandru; partea cu tandreturile si iubirea face parte dintr-un tablou care se zugraveste in fiecare dimineata in care eu nu am treaba multa si mai pot lenevi in pat.
Urmeaza ritualul imbracarii, moment in care il pup si-l jughinesc cat pot, el rade in hohote si vorbeste tandru, cald si dulce.
Este deja al doilea an de cand bulgarasul asta mic exista in viata noastra.Intre mine si Ayan s-a creat anul asta o legatura mai mult decat speciala, spun intre mine si el pentru ca D., lucrand, a pierdut o multime de momente magice pe care cu siguranta nu le va putea recupera nicicand si care nu egaleaza in viata unui om cu nicio satisfactie de alta natura.Spun anul asta pentru ca Puchitel a crescut, este cu totul alt copil decat anul trecut, cand era doar un bebelus care papa mult si dormea la fel de mult.
Legatura aceasta ce s-a creat intre noi ma face cel mai fericit om, ma gandeam cand vreodata in cei 20 ani de invatat si alti 15 ani de munca asidua cu multe rezultate bune si acolo, am simtit atata implinire si fericire, multumire sufleteasca si iubire?Multa, multa iubire neconditionata.NICIODATA.
M-am gandit de mai multe ori ce sentiment de vinovatie m-a incercat atunci cand am ramas acasa in sarcina, cand pleca doar D. la job si eu ramaneam acasa, abia asteptam sa ma reintorc la serviciu si sa-mi continui marea mea cariera dedicandu-mi viata altora.Sa ma sacrific pe altarul slujbei, dedicandu-mi 3/4 din viata mea ( si-asa scurta ca naiba! ) facandu-le altora curul mare si aducandu-le bani in buzunare ca sa-si intretina amantele si sa se plimbe cu ele prin lumea toata.Ce stupiditate! Cat timp am pierdut la un birou de unde in afara banilor nu m-am ales cu nimic.Hrana mea spirituala nu am luat-o niciodata de la joburile pe care le-am avut ( exceptand perioada de ghidarie cand m-am umplut de frumos si de lucruri pe care altfel poate nu as fi reusit sa le vizitez niciodata ), nu m-am umplut niciodata de atat bine si frumos ca acum, in anul 2010.Nu am simtit atat de multa candoare, puritate si reintoarcerea la lucrurile simple pe care nu le vedem in goana noastra dupa atat de mult artificial.A fost cel mai minunat an pe care l-am trait vreodata, cu cele mai feerice clipe de care-mi amintesc ever.
Momente magice pe care stiu sigur ca nu le voi putea egala cu nimic altceva in viata asta, momente pe care le voi pastra toata viata mea in suflet, vor mai veni desigur altele si altele la fel de frumoase ca si cele traite pana acum, dar atunci probabil voi fi mult prea obosita, stresata si preocupata sa fac fata atator obligatii cotidiene, incat nu cred ca ma voi mai putea bucura atat de intens cum am facut-o anul acesta.
Au fost desigur si momente de panica, momente grele in care iubitul a fost bolnav si nu am stiut ce sa fac mai intai de toate ca sa-l revad pus pe picioare.Au fost zile de renuntari, de sacrificii, zile cand nu aveam in buzunar decat 1 ron si zile in care nu am avut bani nici macar sa ne luam o citirica in parc.Dar nu m-a interesat.Nu m-am simtit cu nimic mai bine in zilele cand imi permiteam si mergeam numai in centru la cele mai scumpe cafenele, fata de momentele cand eram in parc fara un sfant in buznare.Din contra, zambetul si fericirea de pe chipul Picutului m-a facut sa nu-mi doresc nimic altceva decat sa opresc timpul si sa ma pot bucura la nesfarsit de clipele astea magice.Momente magice ce le traiesti o data in viata, momentele cand puiul meu de om descopera lumea, descopera mersul, alergatul, vorbitul, joaca si socializarea, se dezvolta de la o mica faptura neajutorata si total dependenta de noi la un omulet independent , cu personalitate, placeri si alegeri personale.Chiar si momentele de negatie, de incordare si nervi, de oboseala si de boala mi s-au parut, privind in urma, momente unice.Si merita din plin traitul la maxim a acestor momente pentru ca unicitatea lor este irepetabila.Mai tarziu Ayan va creste, va invata sa dea replici, va avea cu totul alte preocupari decat cele de acum, va avea hobby-uri, prieteni cu care-si va petrece timpul lui liber, mai tarziu alta companie, va pleca fara noi, va fi independent si noi vom ramane undeva in umbra, caci pe locul intai vor fi alte prioritati ale varstelor prin care va trece. Asta-i viata si toate la timpul lor.
Pentru asta am ales sa stau numai cu si langa el o parte mare a timpului meu si sa ma pot umple de fericirea de-a trai momente magice langa un om la inceput de drum in viata.
Si daca mai ieri sovaiam gandidu-ma daca merita sau nu sa mai fac un alt copil datorita vremurilor aiurea pe care le traversam, azi pot spune cu sufletul impacat ca DA, un copil merita din tot sufletul sa intre intr-o familie.Timpuri bune de facut copii nu sunt acum si nu au fost nicicand, ai nostri parinti si bunici sunt nascuti si traiti in vremuri de razboi si foamete cumplita, apoi noi am fost, majoritatea, nascuti in comunism cu lipsuri si nevoi nesatisafacute, am muncit ani de zile tragand din greu si agonisind cu gandul ca atunci cand ai o casa , o masina sau un business sunt in sfarsit vremuri de facut copii si de a le putea oferi ceea ce nu am avut noi si ai nostri.Gresit! Vremurile s-au schimbat si se schimba, intr-o clipa poti pierde tot ce ai avut si bani…vesnica problema…bani pentru a fi pregatit sa faci copii nu ai suficienti niciodata.Cu cat ai mai multi glogani ai si aspiratii si dorinte mai mari, alt nivel de trai pe care se duc banii si nu te ajungi niciodata.Copiii trebuie facuti si crescuti, la timpul lor, nu se poate amana la nesfarsit aducerea lor pe lume ( desigur ca vorbim de cei care-si doresc sa lase ceva pe lumea asta in urma lor! ).Acum putem sa ne permitem sa facem copii si peste 10 ani cand ii avem sa devenim atat de saraci incat sa nu ne mai permitem nimic.Ce facem cu ei atunci?Ii aruncam in strada? Sau din contra, acum sa avem anumite sacrificii si peste un an , doi sau cinci sa avem bani sa dam pe afara.Deci optinuea de facut copii in functie de nivelul financiar actual e o prostie.
Deci da, Ayan va mai avea cu siguranta un frate sau o sora, indiferent la cate renuntari vom fi supusi, stiu sigur ca fiecaruia dintre ei insa, le vom putea oferi un camin plin de iubire, caldura si intelegere.Restul sunt chestii artificiale, hainele si tot felul de alte aiureli pe care moda le va aduce odata cu trecerea anilor, important este sa avem suficienta sanatate sa ii putem educa si scoli ca sa devina oameni.Si le mai putem oferi si sprijinul si ajutorul nostru.Sa ne simta alaturi, sa se simta iubiti si ajutati in momentele lor de cumpana.Degeaba ii imbraci si le pui pe masa super specialitati daca nu-i asculti, nu-i intelegi si nu le esti prieten la nevoie.Degeaba sunt fitosi, cu bani, plimbati prin vacante exotice, cu parinti cu pretentii de domni dar care-si neglijeaza puii.Cand esti adult, de nimic nu-ti aduci aminte ( cand faci bilanturi) decat de dragostea si caldura din casa parinteasca, de momentele de bucurie petrecute impreuna cu cei dragi ai tai.Nu-ti mai amintesti nici crizele economice, nici saracia sau bunastarea , nu devii nostalgic la lipsuri sau la avutii.
Si asta o spun din proprie experienta, din experienta unui copil care pe vremea lui Ceausescu a avut tot ce si-a dorit, haine din strainatate la moda, jucarii si mancare fina, plimbari si vacante in toata lumea.Acum, imi amintesc cu drag si nostalgie doar de momentele magice cand eram zi de zi langa ai mei , de Sarbatorile frumoase si copilaria mea plina de iubire si sprijin din partea alor mei.
Momentele magice au farmecul si timpul lor, momentele magice sunt scoase la iveala in clipe de nostalgii, la sfarsitul vietii, cand faci bilantul final, momentele magice sunt cele care raman vii si dau un sens vietii traite.

Despre normalitatea unora

Zilele astea, cat a fost Ayan bolnav, am avut timp berechet la dispozitie si am rasfoit mai multe bloguri.In mai toate blogurile citite de mine sunt tot felul de dispute ( neinteresante total, de altfel ) care au intotdeauna in continutul comentariilor sau al articolului respectiv cuvintele” asa e normal, asta-i normalitatea”.
Nu m-am bagat sa comentez nimic, nu ma intereseaza sa intru in polemici sau „razboaie” ( caci da, frate, unii duc razboaie in blogosfera ), nu ma priveste absolut deloc ceea ce mi-ar putea argumenta acelasi cerc de duduite care sustin asta cu normalitatea.
Dar am stat si m-am cugetat.Ce este normalitatea, cine si cum ne spune si ne indica ca asa e normal?Normalul cui?Dupa ce ne ghidam cand aruncam cu oua stricate in altii, ii judecam si-i infieram fiindca nu sunt in „normalitatea ” noastra.Ce ne face sa aplicam o regula general valabila pentru toti?
Ma seaca foarte tare anumiti oameni carora le place continuu sa se afle in disputa cu altii, le place sa fie mereu miezul, privindu-i cu mare infatuare pe ceilalti si judecandu-i dupa bunul lor plac , ca si cum ar detine ei adevarul absolut asupra unor lucruri.
Din tot ce se polemiza si razboia pe acolo ( am ajuns si la niste razboaie poetice cu amenintari si alte cele, dar alea m-au facut sa rad in hohote si sa ma mir cum unii oameni ce se vor a fi adulti se pot certa virtual , fara a se fi vazut macar vreodata, pentru asemenea aberatii ) m-am gandit ca treaba asta cu a fi o ” mama normala” trebuie sa devina un subiect tabu.Fiecare se cearta si se lupta sa-si impuna ideile proprii si experientele proprii traite cu si despre ai lor copii fiindca „asa e normal”.Vin iar si intreb: normal pentru cine?Pentru ca normal si natural sunt toate lucrurile care-mi fac mie bine si imi aduc un confort, care cred eu ca se potrivesc normelor si valorilor mele morale, care ma reprezinta pe mine si pe partenerul meu, etc.
Un exemplu care ma socheaza de fiecare data cand il citesc si recitesc este subiectul cu alaptarea.Fratilor, s-au scris pagini intregi pe subiectul asta inepuizabil si vesnic nascator de dispute.Unele mame sustin ” ca-i natural si normal” sa alaptezi in public tragandu-le de urechi ( metaforic desigur) pe alea care spun ca nu e ok sa-ti scoti mamelonul la vedere pe strada.Cine are dreptate?Pai niciuna.Pentru ca nu mi se pare corect sa judeci ce si cum dupa faptul ca „asa-i normal si natural”.Unele sunt mai inhibate si altele mai putin sau dezinhibate total,unele considera a fi un act de intimitate mare momentul alaptarii si nu-l pot face in public, alte mamici doresc sa fie numai acasa in perfecta sterilizare si igiena ( caci oricat ar sustine unele ca sanul este mereu steril, sunt si eu purtatoare de 2 sani si pot infirma aceste afirmatii ), altele si-au invatat copiii sa manance numai in liniste, retrasi, exista apoi mamele mai egoiste care se iubesc pe ele insele si considera ca-si strica mandrete de tatisoare daca le dau plozilor sa le suga bucuriile sotilor, altele scot bani de pe urma sanilor si nu si-i pot strica ( dupa cum sustin ele), altele au alte motive pentru care, din contra, la orice colt si orice cotitura au scos binefacatoarea sursa de vitamine si au mufat copilul fara nicio greata sau inhibitie..Pentru ce atatea certuri si atatea acuzatii?Pentru ce este toata lumea pusa la zid ca „asa-i natural si normal?” As fi vrut eu sa-i dau uneia dintre duduile alea o replica si anume ca natural este sa te si caci si totusi nimeni in afara de homelessi nu o face pe strada, so…e optiunea fiecaruia ce face sau nu face cu tatele proprii.La fel cum si actul sexual este tot „natural si normal” si totusi nimeni nu o face in public.Desigur ca aici ar exista voci ale duduilor oripilate de comparatiile mele, dar si scosul sanilor pe afara nu este privit de toata lumea ca fiind un simplu act de hranire al unui bebelus nevinovat.
Alte dispute sunt pe tema diversificarii, a hranirii copilului…alte aberatii…ca asa-i normal sa-l hranesti, spun anumite voci.Normal pentru cine?Repet, este normal ceea ce-mi face mie placere si consider eu ca e ok.Sunt multe voci care m-au acuzat ca nu i-am dat lui Ayan niciodata pufuleti, ca „e normal”.Hai, zau?Normal sa-l indop cu mamaliga expandata?! Normal pentru cine? Asa cum nici mie nu mi se pare deloc normal sa i se dea, de exemplu, unui copilas de un an si 8 luni: sarmale, chiftele din care de porc prajite in ulei , dulciuri , formetii, etc.Dar imi tin pentru mine faptul ca nu aprob aceste lucruri, nu ii impun in vreun fel mamicii cu pricina sa nu-si mai hraneasca copilul in acest mod, caci „asa e normal”.Da, asa e normal pentru mine si pentru altii care au citit, s-au documentat, stiu putin medicina, etc.Dar la fel de normal este si pentru mama cu pricina sa-i dea respectivele mancaruri, caci „asa e normal la varsta lui si trebuie sa-l inveti cu de toate”.Deci normalitatea a cui este pana la urma in acest caz?
Discutiile continua pe tema educatiei…se tot bate apa in piua de niste tanti, cum ca un copil trebuie lasat liber, sa faca ce vrea el ca sa nu devina „adult frustrat” , se merge intr-atat incat copiii isi lovesc parintii si acestia nu riposteaza nicicum, caci „asa este normal”.Poate normalul lor asa spune.Al meu normal insa, imi arata clar ca daca Ayan ridica vreodata mana la mine sau la ta-su – cand va fi mai mare -va fi grav! ( inca nu e violent si nici nu are accese dese de violenta, insa iesiri a mai avut si el , in special cu ta-su, ii mai da cate-o zmetie peste ochi.I se spune clar si pe un ton foarte ferm ca asa ceva nu e voie! Punct.Pe tema asta nici nu vreau sa aud de normalitatea copiilor de a-si jigni parintii si acestia rad ca prostii ca „sunt draguti” si probabil ca „asa e normal”, urmand apoi sa suporte palme si pumni peste ochi ca sa nu devina copilul un viitor adult frustrat ).Nu ma simt deloc frustrata ca nu-mi injur parintii sau ca nu le-am tras bumbaceli peste ochi-copil fiind- si am fost pusa la punct cand saream si eu calul cu vocabularul.Imi amintesc ca am venit odata acasa , eram la gradinita si am auzit acolo spunandu-se mereu expresia ” ce fraier esti!” Si vorbind cu taica-miu ii tot spuneam la 2 vorbe ” hahah, ce fraier esti!”.Desigur ca imediat mi s-a explicat ca nu e ok sa-i spun tatalui meu asa, am sarit calul desigur si am fost pusa imediat la punct.Nu am nicio frustrare ca nu m-au lasat sa-l fac Fraierica pe tata si nici nu ma simt mai inferioara alora care le aplicau „corectii” parintilor lor.
Se discuta despre tot felul de cacareze ce privesc modul cum iti cresti, hranesti, educi copilul, ca nu te integrezi in „normalul lor” .Dar cine-s ele pana la urma?Ce studii de specialitate au, in ce masura dau ele sfaturi si jaloane despre cum e normal sau nu sa traim fiecare dintre noi?Exista in lume atatea obicieiuri si cutume, atatea feluri de oameni si implicit de seturi de valori si morale, exista tot felul de principii dupa care ne ghidam toti in cresterea copiilor nostri.Nu inteleg de unde pana unde isi permit ele sa improste cu noroi, de ce se simt ele lezate sau afectate ca unele nu impartasesc aceeasi idee de educatie /crestere a copilului?Frate sunt atatea bloguri de mame, unele mai bune , altele mai rele, unele care-mi plac, altele care-mi displac, unele care ma calca pe nervi si altele care ma amuza, unele de la care ai ce invata ( si o spun clar aici, un blog bun nu este un blog unde nu se vorbeste colorat-aviz amatoarelor de comentarii acide) si altele la care te crucesti ca le-a dat Dumnezeu copii unor astfel de nebune.Dar citesc, cu unele merg mai departe, cu altele nu si le si injur in barba dar nu ma apuc frate sa le dau eu lor lectii despre normalul meu, nu ma apuc sa fac postari intregi pe blog despre ce ma enerveaza la unul si la altul din blogosfera asta, nu ma bag in certuri inutile si nici macar nu comentez daca nu-s de acord sau mi se pare aiurea ceea ce imi vad ochisorii.Pentru ca „asa e normal” asta nu stiu si nici nu am ajuns la o explicatie clara a ceea ce este normalitatea fiecaruia, nu am gasit explicatia logica de ce normalul si naturalul unora trebuie sa fie si pentru mine normal si natural, de ce felul in care-si cresc ele plozii trebuie sa fie „normal si natural” si felul meu de a-l creste si educa pe Ayan, argumentele lor „naturale si normale” nu m-au convins ca „asa e natural”.
Deci pana la urma, normalitatea, cine o da, de unde porneste si cum ia nastere?Cum se poate adopta la toata lumea ( total diferita) o aceeasi normalitate?Oare suntem toti normali sau nu?

Invitaţie la concurs !

Vestea concursului de azi, venita de la Laura ( vesnica organizatoare de concursuri la ea pe blog si vesnica gasitoare de alte concursuri faine la care sa participam ), a venit ca o binefacere, caci ma tot mancau dejtele sa scriu ceva, nu tocmai pe placul unora si promisesem ca in decembrie sa stau cuminte, in banca mea, ca sa vada Mos Craciun ca m-am potolit, macar acum la spartul anului 😀
Asadar profit de faptul ca azi am tema de postat pe blog si va invit pe toate mamicile si nu numai , care aveti bloguri sau conturi pe facebook, sa participati la un concurs ce v-ar putea aduce premii in joculete frumoase si captivante pentru puiutii vostri.Singurul lucru pe care va rog sa-l faceti, este acela de a specifica, cand lasati commenturile pe blogul „BB la bord”, ca ati aflat de concurs de pe blogul nostru.Multumesc si multa bafta tuturor!
Cantecul de azi este unul care mie-mi place foarte tare:

Moş Nicolae… în ghetele noastre

In dimineata asta ne-am trezit extrem de tarziu pentru treaba pe care o aveam eu de facut la prima ora, Ayan a ramas sa doarma pana pe la ora 10 cand eu deja terminasem si ma intorsesem acasa, numai ca nu am apucat sa fac poze multe la cadourile aduse de Mos.Mi-ar fi placut sa fi avut timp sa fotografiez pungile de cadouri in ghete si cizme, dar …poate la anul.Oricum, Mosul a fost foarte darnic cu noi si anul asta, lui D. ( incep cu el ca-i capul familiei 😀 ) i-a adus un pulover si dulciuri, mie o pereche de ghete si cele mai multe cadouri au fost pentru Puchitel: un set de constructie, l-a gasit Mosul si pe Noddy dar si pe-un baietel de-al lui Noddy si ni i-a adus pe amandoi, i-a adus si alti 2 Teletubbies: pe Laa Laa si pe Tinky Winky si fructe multe si bune ( Ayan nu mananca dulciuri inca si nici nu am de gand sa-l indop cu asa ceva deocamdata ).

Ii multumim mult Mosului pentru darnicia lui, pentru faptul ca i-a ascultat plansetele si jalea Puchitelului la pierderea lui Noddy si ii multumim ca a venit si anul acesta cu tolba plina la noi.Sa dea Dzeu. sanatate tuturor Nicolailor si Nicoletelor, sa il tina Dzeu.sanatos pe Mosul drag ca si la anul sa vina tot cu tolba plina si cu mult drag!

În ajun de Moş Nicolae

In seara aceasta vom lustrui ghetutele si le vom aseza cuminti la usa de la intrarea in casa, sa primim daruri de la Mos Nicolae.Pentru ca noi, cei mari, i-am dovedit deja batranului Mos, pe parcursul intregului an, ca suntem oameni de treaba,harnici si gospodari, parinti iubitori si grijulii, a venit si randul lui Ayan sa-i demonstreze cumva Mosului ca este un baietel cuminte si ascultator.Cel mai important lucru zilele acestea in care a fost bolnav este faptul ca a fost extrem de docil si de cuminte in a-si lua intreaga medicatie prescrisa de medic.Daca alti copii urla si se impotrivesc cand li se administreaza medicamente , copilul nostru cel cuminte le ia fara sa cracneasca, inghite orice ii dau si ma si ajuta.Dovada pentru Moş o avem aici:

Anul trecut pe vremea asta cutreieram prin centru si pe la targuri de cadouri, anul asta vremea si raceala lui Ayan, nu ne-a mai lasat sa cutreieram pe nicaieri, am stat ca sobolanii in casuta pregatindu-ne temeinic pentru seara aceasta.
Asadar, pantofiorii si ghetutele sunt curate, cremuite si lustruite, le-am asezat in ordine la usa si maine dimineata inima ne va palpita de emotie cand vom merge sa deschidem cadourile de la Mos.O seara frumoasa tuturor copiilor si adultilor si niste Mosi cat mai darnici si mai buni, desi e criza si saracie!
Cantecul de astazi vine sa ne mangaie sufletul:

S-a intors Guguluf cel sanatos!

Exact cum spune titlul…si-a revenit puiucul meu drag!Nicio umbra de febra, mananca iar binisor ( ieri seara a plans de foame 😀 ), nu mai are amigdalele umflate tare si e vesel si pus pe sotii.Revenirtea asta a fost brusca la fel cum a fost si imbolnavirea lui, ieri dupa-masa s-a culcat bolnav si cand s-a trezit m-a luat de gat si radea fericit.Mai apoi s-a dus glont spre dulapul unde se ascunde si-mi spune inainte foarte vesel ” pa, pa”.Am stiut atunci ca daca-i arde de ascuns in dulap e iar intr-o forma buna.Dupa baie a chiuit si s-a jucat apoi cu jucariile, nu a avut chef de somn pana la ora 24 cand alerga cat il tineau piciosurele prin toata casa.A baut si lapte, a mancat si biscuitii lui preferati-semn ca inghite bine.
Toate astea s-au intamplat datorita faptului ca ieri l-am dus iar la pediatra si i-a schimbat tratamentul:
– nu mai ia Nurofen, ci Ibalgin 5ml dim, pranz si seara
-i-a schimbat antibioticul, de la Augmentin 4ml la 12/h, a trecut la Klacid 5ml la 12/h
– pentru nas i-a dat alte picaturi si anume Floxal
-pentru tuse i-a dat Erdomed 2,5 ml dim si seara
Cum l-am trecut pe medicatia asta si-a revenit.Trebuia sa se intample, ca maine seara vine Mos Nicolae si nu putea sa aduca cadouri iar el sa fie bolnavior.Azi sunt cel mai fericit om de pe pamant ca puica mea frumoasa nu mai e bolnav!