Momente magice

M-am distrat destul pe seama unora, am considerat ca cele 2 postari au ajuns acolo unde a trebuit, au miscat ceea ce am vrut sa miste, asadar le-am mutat pe blogul celalalt unde pot scrie oricat si oricum despre mizerii.Aici las pentru viitor numai lucruri care vor putea fi citite cu drag de al meu Guguluf.Pe blogul celalalt pot scrie cat doresc despre scursurile societatii romanesti actuale.Nu am nevoie aici de trafic , blogul eu nu il tin in acest scop si nici nu scriu chestiuni care sa-mi aduca jpe mii de vizitatori.
Revenind la luna decembrie si ale sale lucruri minunate, la ganduri bune cu si despre oameni care pot fi luati in seama si mai ales in serios, o sa continui seria cantecelor de Craciun, a gandurilor pozitive si aducatoare de bine.
Azi dimineata m-am trezit intr-un urlet infernal dat de Puchitel , pesemne visase ceva urat…atat de urat incat l-a facut sa se sperie rau si sa-i bata inimioara tare, tare.L-am chemat repede in patul nostru, a deschis fermoarul patututlui lui si a alergat cu piciorusele pe care le iubesc cel mai mult pe lumea asta, urcandu-se in pat langa mine.Il iau strans la piept si el pe mine de gat, ne tinem in brate strans si ne pupam mult si tandru; partea cu tandreturile si iubirea face parte dintr-un tablou care se zugraveste in fiecare dimineata in care eu nu am treaba multa si mai pot lenevi in pat.
Urmeaza ritualul imbracarii, moment in care il pup si-l jughinesc cat pot, el rade in hohote si vorbeste tandru, cald si dulce.
Este deja al doilea an de cand bulgarasul asta mic exista in viata noastra.Intre mine si Ayan s-a creat anul asta o legatura mai mult decat speciala, spun intre mine si el pentru ca D., lucrand, a pierdut o multime de momente magice pe care cu siguranta nu le va putea recupera nicicand si care nu egaleaza in viata unui om cu nicio satisfactie de alta natura.Spun anul asta pentru ca Puchitel a crescut, este cu totul alt copil decat anul trecut, cand era doar un bebelus care papa mult si dormea la fel de mult.
Legatura aceasta ce s-a creat intre noi ma face cel mai fericit om, ma gandeam cand vreodata in cei 20 ani de invatat si alti 15 ani de munca asidua cu multe rezultate bune si acolo, am simtit atata implinire si fericire, multumire sufleteasca si iubire?Multa, multa iubire neconditionata.NICIODATA.
M-am gandit de mai multe ori ce sentiment de vinovatie m-a incercat atunci cand am ramas acasa in sarcina, cand pleca doar D. la job si eu ramaneam acasa, abia asteptam sa ma reintorc la serviciu si sa-mi continui marea mea cariera dedicandu-mi viata altora.Sa ma sacrific pe altarul slujbei, dedicandu-mi 3/4 din viata mea ( si-asa scurta ca naiba! ) facandu-le altora curul mare si aducandu-le bani in buzunare ca sa-si intretina amantele si sa se plimbe cu ele prin lumea toata.Ce stupiditate! Cat timp am pierdut la un birou de unde in afara banilor nu m-am ales cu nimic.Hrana mea spirituala nu am luat-o niciodata de la joburile pe care le-am avut ( exceptand perioada de ghidarie cand m-am umplut de frumos si de lucruri pe care altfel poate nu as fi reusit sa le vizitez niciodata ), nu m-am umplut niciodata de atat bine si frumos ca acum, in anul 2010.Nu am simtit atat de multa candoare, puritate si reintoarcerea la lucrurile simple pe care nu le vedem in goana noastra dupa atat de mult artificial.A fost cel mai minunat an pe care l-am trait vreodata, cu cele mai feerice clipe de care-mi amintesc ever.
Momente magice pe care stiu sigur ca nu le voi putea egala cu nimic altceva in viata asta, momente pe care le voi pastra toata viata mea in suflet, vor mai veni desigur altele si altele la fel de frumoase ca si cele traite pana acum, dar atunci probabil voi fi mult prea obosita, stresata si preocupata sa fac fata atator obligatii cotidiene, incat nu cred ca ma voi mai putea bucura atat de intens cum am facut-o anul acesta.
Au fost desigur si momente de panica, momente grele in care iubitul a fost bolnav si nu am stiut ce sa fac mai intai de toate ca sa-l revad pus pe picioare.Au fost zile de renuntari, de sacrificii, zile cand nu aveam in buzunar decat 1 ron si zile in care nu am avut bani nici macar sa ne luam o citirica in parc.Dar nu m-a interesat.Nu m-am simtit cu nimic mai bine in zilele cand imi permiteam si mergeam numai in centru la cele mai scumpe cafenele, fata de momentele cand eram in parc fara un sfant in buznare.Din contra, zambetul si fericirea de pe chipul Picutului m-a facut sa nu-mi doresc nimic altceva decat sa opresc timpul si sa ma pot bucura la nesfarsit de clipele astea magice.Momente magice ce le traiesti o data in viata, momentele cand puiul meu de om descopera lumea, descopera mersul, alergatul, vorbitul, joaca si socializarea, se dezvolta de la o mica faptura neajutorata si total dependenta de noi la un omulet independent , cu personalitate, placeri si alegeri personale.Chiar si momentele de negatie, de incordare si nervi, de oboseala si de boala mi s-au parut, privind in urma, momente unice.Si merita din plin traitul la maxim a acestor momente pentru ca unicitatea lor este irepetabila.Mai tarziu Ayan va creste, va invata sa dea replici, va avea cu totul alte preocupari decat cele de acum, va avea hobby-uri, prieteni cu care-si va petrece timpul lui liber, mai tarziu alta companie, va pleca fara noi, va fi independent si noi vom ramane undeva in umbra, caci pe locul intai vor fi alte prioritati ale varstelor prin care va trece. Asta-i viata si toate la timpul lor.
Pentru asta am ales sa stau numai cu si langa el o parte mare a timpului meu si sa ma pot umple de fericirea de-a trai momente magice langa un om la inceput de drum in viata.
Si daca mai ieri sovaiam gandidu-ma daca merita sau nu sa mai fac un alt copil datorita vremurilor aiurea pe care le traversam, azi pot spune cu sufletul impacat ca DA, un copil merita din tot sufletul sa intre intr-o familie.Timpuri bune de facut copii nu sunt acum si nu au fost nicicand, ai nostri parinti si bunici sunt nascuti si traiti in vremuri de razboi si foamete cumplita, apoi noi am fost, majoritatea, nascuti in comunism cu lipsuri si nevoi nesatisafacute, am muncit ani de zile tragand din greu si agonisind cu gandul ca atunci cand ai o casa , o masina sau un business sunt in sfarsit vremuri de facut copii si de a le putea oferi ceea ce nu am avut noi si ai nostri.Gresit! Vremurile s-au schimbat si se schimba, intr-o clipa poti pierde tot ce ai avut si bani…vesnica problema…bani pentru a fi pregatit sa faci copii nu ai suficienti niciodata.Cu cat ai mai multi glogani ai si aspiratii si dorinte mai mari, alt nivel de trai pe care se duc banii si nu te ajungi niciodata.Copiii trebuie facuti si crescuti, la timpul lor, nu se poate amana la nesfarsit aducerea lor pe lume ( desigur ca vorbim de cei care-si doresc sa lase ceva pe lumea asta in urma lor! ).Acum putem sa ne permitem sa facem copii si peste 10 ani cand ii avem sa devenim atat de saraci incat sa nu ne mai permitem nimic.Ce facem cu ei atunci?Ii aruncam in strada? Sau din contra, acum sa avem anumite sacrificii si peste un an , doi sau cinci sa avem bani sa dam pe afara.Deci optinuea de facut copii in functie de nivelul financiar actual e o prostie.
Deci da, Ayan va mai avea cu siguranta un frate sau o sora, indiferent la cate renuntari vom fi supusi, stiu sigur ca fiecaruia dintre ei insa, le vom putea oferi un camin plin de iubire, caldura si intelegere.Restul sunt chestii artificiale, hainele si tot felul de alte aiureli pe care moda le va aduce odata cu trecerea anilor, important este sa avem suficienta sanatate sa ii putem educa si scoli ca sa devina oameni.Si le mai putem oferi si sprijinul si ajutorul nostru.Sa ne simta alaturi, sa se simta iubiti si ajutati in momentele lor de cumpana.Degeaba ii imbraci si le pui pe masa super specialitati daca nu-i asculti, nu-i intelegi si nu le esti prieten la nevoie.Degeaba sunt fitosi, cu bani, plimbati prin vacante exotice, cu parinti cu pretentii de domni dar care-si neglijeaza puii.Cand esti adult, de nimic nu-ti aduci aminte ( cand faci bilanturi) decat de dragostea si caldura din casa parinteasca, de momentele de bucurie petrecute impreuna cu cei dragi ai tai.Nu-ti mai amintesti nici crizele economice, nici saracia sau bunastarea , nu devii nostalgic la lipsuri sau la avutii.
Si asta o spun din proprie experienta, din experienta unui copil care pe vremea lui Ceausescu a avut tot ce si-a dorit, haine din strainatate la moda, jucarii si mancare fina, plimbari si vacante in toata lumea.Acum, imi amintesc cu drag si nostalgie doar de momentele magice cand eram zi de zi langa ai mei , de Sarbatorile frumoase si copilaria mea plina de iubire si sprijin din partea alor mei.
Momentele magice au farmecul si timpul lor, momentele magice sunt scoase la iveala in clipe de nostalgii, la sfarsitul vietii, cand faci bilantul final, momentele magice sunt cele care raman vii si dau un sens vietii traite.