Despre normalitatea unora

Zilele astea, cat a fost Ayan bolnav, am avut timp berechet la dispozitie si am rasfoit mai multe bloguri.In mai toate blogurile citite de mine sunt tot felul de dispute ( neinteresante total, de altfel ) care au intotdeauna in continutul comentariilor sau al articolului respectiv cuvintele” asa e normal, asta-i normalitatea”.
Nu m-am bagat sa comentez nimic, nu ma intereseaza sa intru in polemici sau „razboaie” ( caci da, frate, unii duc razboaie in blogosfera ), nu ma priveste absolut deloc ceea ce mi-ar putea argumenta acelasi cerc de duduite care sustin asta cu normalitatea.
Dar am stat si m-am cugetat.Ce este normalitatea, cine si cum ne spune si ne indica ca asa e normal?Normalul cui?Dupa ce ne ghidam cand aruncam cu oua stricate in altii, ii judecam si-i infieram fiindca nu sunt in „normalitatea ” noastra.Ce ne face sa aplicam o regula general valabila pentru toti?
Ma seaca foarte tare anumiti oameni carora le place continuu sa se afle in disputa cu altii, le place sa fie mereu miezul, privindu-i cu mare infatuare pe ceilalti si judecandu-i dupa bunul lor plac , ca si cum ar detine ei adevarul absolut asupra unor lucruri.
Din tot ce se polemiza si razboia pe acolo ( am ajuns si la niste razboaie poetice cu amenintari si alte cele, dar alea m-au facut sa rad in hohote si sa ma mir cum unii oameni ce se vor a fi adulti se pot certa virtual , fara a se fi vazut macar vreodata, pentru asemenea aberatii ) m-am gandit ca treaba asta cu a fi o ” mama normala” trebuie sa devina un subiect tabu.Fiecare se cearta si se lupta sa-si impuna ideile proprii si experientele proprii traite cu si despre ai lor copii fiindca „asa e normal”.Vin iar si intreb: normal pentru cine?Pentru ca normal si natural sunt toate lucrurile care-mi fac mie bine si imi aduc un confort, care cred eu ca se potrivesc normelor si valorilor mele morale, care ma reprezinta pe mine si pe partenerul meu, etc.
Un exemplu care ma socheaza de fiecare data cand il citesc si recitesc este subiectul cu alaptarea.Fratilor, s-au scris pagini intregi pe subiectul asta inepuizabil si vesnic nascator de dispute.Unele mame sustin ” ca-i natural si normal” sa alaptezi in public tragandu-le de urechi ( metaforic desigur) pe alea care spun ca nu e ok sa-ti scoti mamelonul la vedere pe strada.Cine are dreptate?Pai niciuna.Pentru ca nu mi se pare corect sa judeci ce si cum dupa faptul ca „asa-i normal si natural”.Unele sunt mai inhibate si altele mai putin sau dezinhibate total,unele considera a fi un act de intimitate mare momentul alaptarii si nu-l pot face in public, alte mamici doresc sa fie numai acasa in perfecta sterilizare si igiena ( caci oricat ar sustine unele ca sanul este mereu steril, sunt si eu purtatoare de 2 sani si pot infirma aceste afirmatii ), altele si-au invatat copiii sa manance numai in liniste, retrasi, exista apoi mamele mai egoiste care se iubesc pe ele insele si considera ca-si strica mandrete de tatisoare daca le dau plozilor sa le suga bucuriile sotilor, altele scot bani de pe urma sanilor si nu si-i pot strica ( dupa cum sustin ele), altele au alte motive pentru care, din contra, la orice colt si orice cotitura au scos binefacatoarea sursa de vitamine si au mufat copilul fara nicio greata sau inhibitie..Pentru ce atatea certuri si atatea acuzatii?Pentru ce este toata lumea pusa la zid ca „asa-i natural si normal?” As fi vrut eu sa-i dau uneia dintre duduile alea o replica si anume ca natural este sa te si caci si totusi nimeni in afara de homelessi nu o face pe strada, so…e optiunea fiecaruia ce face sau nu face cu tatele proprii.La fel cum si actul sexual este tot „natural si normal” si totusi nimeni nu o face in public.Desigur ca aici ar exista voci ale duduilor oripilate de comparatiile mele, dar si scosul sanilor pe afara nu este privit de toata lumea ca fiind un simplu act de hranire al unui bebelus nevinovat.
Alte dispute sunt pe tema diversificarii, a hranirii copilului…alte aberatii…ca asa-i normal sa-l hranesti, spun anumite voci.Normal pentru cine?Repet, este normal ceea ce-mi face mie placere si consider eu ca e ok.Sunt multe voci care m-au acuzat ca nu i-am dat lui Ayan niciodata pufuleti, ca „e normal”.Hai, zau?Normal sa-l indop cu mamaliga expandata?! Normal pentru cine? Asa cum nici mie nu mi se pare deloc normal sa i se dea, de exemplu, unui copilas de un an si 8 luni: sarmale, chiftele din care de porc prajite in ulei , dulciuri , formetii, etc.Dar imi tin pentru mine faptul ca nu aprob aceste lucruri, nu ii impun in vreun fel mamicii cu pricina sa nu-si mai hraneasca copilul in acest mod, caci „asa e normal”.Da, asa e normal pentru mine si pentru altii care au citit, s-au documentat, stiu putin medicina, etc.Dar la fel de normal este si pentru mama cu pricina sa-i dea respectivele mancaruri, caci „asa e normal la varsta lui si trebuie sa-l inveti cu de toate”.Deci normalitatea a cui este pana la urma in acest caz?
Discutiile continua pe tema educatiei…se tot bate apa in piua de niste tanti, cum ca un copil trebuie lasat liber, sa faca ce vrea el ca sa nu devina „adult frustrat” , se merge intr-atat incat copiii isi lovesc parintii si acestia nu riposteaza nicicum, caci „asa este normal”.Poate normalul lor asa spune.Al meu normal insa, imi arata clar ca daca Ayan ridica vreodata mana la mine sau la ta-su – cand va fi mai mare -va fi grav! ( inca nu e violent si nici nu are accese dese de violenta, insa iesiri a mai avut si el , in special cu ta-su, ii mai da cate-o zmetie peste ochi.I se spune clar si pe un ton foarte ferm ca asa ceva nu e voie! Punct.Pe tema asta nici nu vreau sa aud de normalitatea copiilor de a-si jigni parintii si acestia rad ca prostii ca „sunt draguti” si probabil ca „asa e normal”, urmand apoi sa suporte palme si pumni peste ochi ca sa nu devina copilul un viitor adult frustrat ).Nu ma simt deloc frustrata ca nu-mi injur parintii sau ca nu le-am tras bumbaceli peste ochi-copil fiind- si am fost pusa la punct cand saream si eu calul cu vocabularul.Imi amintesc ca am venit odata acasa , eram la gradinita si am auzit acolo spunandu-se mereu expresia ” ce fraier esti!” Si vorbind cu taica-miu ii tot spuneam la 2 vorbe ” hahah, ce fraier esti!”.Desigur ca imediat mi s-a explicat ca nu e ok sa-i spun tatalui meu asa, am sarit calul desigur si am fost pusa imediat la punct.Nu am nicio frustrare ca nu m-au lasat sa-l fac Fraierica pe tata si nici nu ma simt mai inferioara alora care le aplicau „corectii” parintilor lor.
Se discuta despre tot felul de cacareze ce privesc modul cum iti cresti, hranesti, educi copilul, ca nu te integrezi in „normalul lor” .Dar cine-s ele pana la urma?Ce studii de specialitate au, in ce masura dau ele sfaturi si jaloane despre cum e normal sau nu sa traim fiecare dintre noi?Exista in lume atatea obicieiuri si cutume, atatea feluri de oameni si implicit de seturi de valori si morale, exista tot felul de principii dupa care ne ghidam toti in cresterea copiilor nostri.Nu inteleg de unde pana unde isi permit ele sa improste cu noroi, de ce se simt ele lezate sau afectate ca unele nu impartasesc aceeasi idee de educatie /crestere a copilului?Frate sunt atatea bloguri de mame, unele mai bune , altele mai rele, unele care-mi plac, altele care-mi displac, unele care ma calca pe nervi si altele care ma amuza, unele de la care ai ce invata ( si o spun clar aici, un blog bun nu este un blog unde nu se vorbeste colorat-aviz amatoarelor de comentarii acide) si altele la care te crucesti ca le-a dat Dumnezeu copii unor astfel de nebune.Dar citesc, cu unele merg mai departe, cu altele nu si le si injur in barba dar nu ma apuc frate sa le dau eu lor lectii despre normalul meu, nu ma apuc sa fac postari intregi pe blog despre ce ma enerveaza la unul si la altul din blogosfera asta, nu ma bag in certuri inutile si nici macar nu comentez daca nu-s de acord sau mi se pare aiurea ceea ce imi vad ochisorii.Pentru ca „asa e normal” asta nu stiu si nici nu am ajuns la o explicatie clara a ceea ce este normalitatea fiecaruia, nu am gasit explicatia logica de ce normalul si naturalul unora trebuie sa fie si pentru mine normal si natural, de ce felul in care-si cresc ele plozii trebuie sa fie „normal si natural” si felul meu de a-l creste si educa pe Ayan, argumentele lor „naturale si normale” nu m-au convins ca „asa e natural”.
Deci pana la urma, normalitatea, cine o da, de unde porneste si cum ia nastere?Cum se poate adopta la toata lumea ( total diferita) o aceeasi normalitate?Oare suntem toti normali sau nu?