Nopţi albe…

…nu, nu in Seattle, desi asta a fost unul dintre filmele mele preferate.Nopti albe la noi acasa.Daca pana vinerea trecuta noi nu am stiut ca avem copil in casa noaptea, ei bine, acum platim cu varf si indesat perioada de porceala cu care am dormit zilnic 1 an si jumatate pana la ora 10 dimineata.
Asadar, noptile mele, de vineri incoace, decurg in felul urmator: ne culcam la ora 23 si ne trezim din 2 in 2 ore caci Ayan plange tare, se da jos din pat, aprinde veioza, sta pe covor, aprinde tv si vizioneaza la Realitateatv ceea ce se difuzeaza la ora cu pricina, ne plimbam prin camera tinandu-l strans in brate si el strans pe mine de gat, ne asezam in pat dupa 10 minute de plimbari, vrea sa mergem sa ne uitam pe geam, apoi abia putem stinge lumina si putem incerca sa adormim.Adica eu, caci el cade lat pentru inca 2 ore cand reluam intreg procesul descris mai sus.
Eu nu numai ca nu pot adormi imediat dar atunci cand abia ma ia somnul al’ dulce ma trezeste iar cu plansete si urlete de jale.
Inutil sa mai spun ca sunt zombie, am nervii cat China de intinsi si ma controlez si abtin cat pot sa nu rabufnesc in stanga si-n dreapta.Perfecta dreptate au mamicile care spun ca nu le-ar mai trebui un alt copil dupa ce bietele s-au trezit 1-2 ani noapte de noapte in acest ritm.Geez, e de-a dreptul naucitor!Vreau inapoi copilul cel bine dormicios care se culca linistit la ora 22 si se mai trezea a doua zi la ora 10.Daca tine o luna faza asta eu ajung la nebuni.Vreau sa iasa caninii si sa treaca durerile de gat!!
P.S: de azi noapte l-am expediat pe D. in alta camera caci nu se mai putea in ritmul asta.El oricum nu auzea plansetul, dar il deranja lumina si pe mine sforaitul lui care ma calca si mai tare pe nervi.Ah! Si eu urasc sa nu pot dormi cand mi-e somn…