Sunt o doamna, ce culoarea mea!

In ultima vreme am tot citit in blogosfera si pe diverse forumuri acest lucru: ” minunat raspunsul tau, esti cu adevarat o doamna!” La inceput, respectivele comentarii m-au amuzat, apoi ma iritau gandind ca in lipsa unui comment destept sau a unui argument solid, se baga din top faza cu doamna.Ulterior, stand intr-un autobuz cu gandurile pierdute aiurea ( mi-a facut bine sa merg cu RATB-ul dupa mai bine de 10 ani ) mi-a venit ideea: buey, dar de unde puii mei stie una d-aia care te face sau nu doamna, cum esti de fapt in viata reala?Se catalogheaza unele pe altele, se domnesc sau nu, in functie de raspunsurile delicate sau mai putin delicate, discrete sau mai putin diplomate.
M-am gandit cat de simplu ti se aplica o eticheta fara ca macar respectiva persoana sa te fi vazut vreodata live.Sa fi vazut daca plescai cand halesti sau daca te scobesti intre dinti dupa ce ai terminat masa.
M-am gandit si intrebat totodata cate din astea care pun ele etichete pe banda rulanta sunt cu adevarat ele insele niste doamne.Sau daca macar au notiunea termenului atat de usor si frecvent uzitat in comentariile lor?!
Mi-am dat seama ca eu nu as putea eticheta oamenii in felul asta, nu as putea sa le spun tam-nesam unor muieri ca-s sau nu doamne, atata vreme cat nu as sta in preajma lor o perioada, ca sa le observ.Am inteles clar, ca-n acceptiunea mea, termenul de „doamna” are cu totul si cu totul alta conotatie decat ceea ce inseamna pentru unii acest cuvant.
Cand spun despre o femeie ca este o cucoana sau o doamna ( deseori folosesc cuvantul „cucoana” ca-mi place mult cum suna! ) atunci respectiva se incadreaza in niste standarde si apartine unui mediu elevat.
In primul rand ca nu toate femeile carora ne adresam cu „doamna” ( doh, asta-i teremenul uzitat in limba romana pentru politete si pentru femeile care si-au pus saiba pe dejt, automat cand te mariti devii si doamna :-D) sunt si doamne.Eu le spun multora tanti si muieri pentru ca le merg manusa aceste apelative.Ca sa devii o doamna, cred ca trebuie sa te nasti cu o anume finete.Domnia nu se capata, cu ea te nasti!
Pentru mine doamnele sunt rafinate, fine si elegante.Nu am sa pot niciodata sa-i spun uneia cu fata de lopata „doamna”.Nu, nu are nicio vina ca s-a nascut la tara sau ca trasaturile ei sunt mai abrutizate decat ale unei talpi de pamant, dar nici ea sa nu aiba pretentia de-a fi o doamna!
O doamna, pentru mine, este impecabila din cap pana-n varful degetelor, este mereu aranjata, parfumata discret, asortata si eleganta, cu un ton placut al vocii, care vorbeste incet si rade la fel de incet, mananca cu o gratie perfecta, stie sa-si traga fusta atunci cand se aseaza pe uns caun, stie cum sa stea picior peste picior, cum sa aranjeze servetelul de masa, cum sa foloseasca tacamurile, cum sa se ridice de la masa, stie cum sa-i intinda mana unui barbat spre a-i fi sarutata, stie sa fie delicata si feminina.Mai apoi, in viziunea mea o doamna e scolita, este frantuzita ( sau englezita, dupa caz), are cultura, sarm si stie cand anume sa vorbeasca si cand sa taca.O doamna este aceea care stie sa respecte si sa fie respectata, care impune respect prin simpla-i prezenta.O doamna nu este o tata, nu se baga in discutii fara a avea nimic de spus, o doamna vorbeste despre diverse subiecte interesante, face actiuni de caritate, isi ajuta semenii, este empatica cu cei din jurul ei.O doamna stie sa vorbeasca si cu vladica si cu opinca, adaptandu-si vocabularul astfel incat sa nu se simta nici opinca si nici vladica deranjati de actul de comunicare.O doamna se invarte in cercuri elevate, printre oameni la fel de rafinati ca si ea, se plimba in locuri de bun gust si cu oameni cu bun gust.
Ma lasa complet rece faptul ca te catalogheaza o Ghergina d-asta ca nu esti doamna, dar oare ea este o doamna?Si-a pus ever intrebarea daca exceptand faptul ca are un limbaj cumpatat mai intruneste vreuna din calitatile unei doamne?
Eu,una, nu am frate pretentia sa-mi spuna nimeni „doamna” atata vreme cat circul zi de zi in adidasi ( pantoful meu cel mai elegant de cand il am pe Ayan ), cat bag si scot carnuri din si pe gura, cat nu respect anumiti idioti care ma calca pe bataturi, nu am pretentii sa imi linga nimeni baschetii spunandu-mi:” pfuu, esti o adevarata doamna!”
Ca sa raspund unor marghioale d-astea pe care le coloreaza grija ( de acum am sa copiez expresia unei tipe ce-mi place mie mult cum scrie si n-am sa mai folosesc jargoane, ci am spun in loc de a f**e, „a colora ” ) daca sunt eu o doamna sau nu ( desigur ca nu-s) !
Nope, dar…Dar niciodata nu umblu pe strada, desi in adidasi, nevopsita, cu radacinile crecute mai mult de juma’ de cap, nu am avut in viata mea oja sarita de pe unghii ( adica mi-am gasit un minut oricand si-n orice circumstanta sa-mi sterg cu diluant oja de pe unghii), nu am umblat ever cu parul slinos, nu am avut unghiile la picioare de jumate de metru si calcaie d-alea de nici mama pietrei ponce nu le mai curata, nu am umblat sifonata si neasortata, chiar daca am un colac la burta suficient de maricel nu port diverse accesorii de vestimentatie care sa mi-l scoata si mai tare in evidenta.Apoi, nu-s maritata cu-n macelar ( nu am nimic cu oamenii aia dar sper ca n-au si ei pretentia ca-s domni! ), nu am prieteni romanezi, desi m-am distrat maxim in viata mea, inainte de-a ma marita, nu exista nimeni sa ma arate cu dejtu’ aratator ca i-as fi violat barbatul din dotare sau ca m-ar fi vazut zacand pe te miri unde imbibata in alcool, am avut si am suficienta mandrie incat sa nu devin vreodata in viata mea atarnache la vreunul care m-a colorat si nu puteam trai fara markerul lui cel gros si rosu, desi vorbesc extrem de colorat ma exprim foarte logic si am coerenta in ceea ce scriu si vorbesc, am limite in situatii in care altii mai au de povestit doar de cate ori se coloreaza ( sau nu ! ) si in rest le-au spus pe toate.
Ce este si mai important am umor.Si am umor de calitate.Si nu am trecut la my favourite music pe Gheorghe din Galati si nici pe Gigi manelistu’, merg la opera si la teatru, la muzee si la Ateneu.
Si respect.Respect omu’ ca uneori imi vine sa imi colorez cate una peste ochi de cat de frumos vorbesc cu anumiti ghiolbani care nu merita nimic.Dar o fac si dau o sansa.Si stiu sa multumesc si sa fiu recunoscatoare ( cei care ma cunosc personal stiu bine asta ), stiu sa ma port impecabil in situatii in care alte matracuce d-astea habar n-ar avea sa indruge 2 vorbe.Si am incredere in ceea ce mi-au spus oameni minunati atunci cand am luat o cina impreuna.Si m-am invartit in cercuri sus puse in care neveste de macelari si alte doamne d-astea inchipuite probabil ca viseaza ca la o vacanta all inclusive in Cancun.
Deosebirea intre mine si doamnele astea de carton este ca eu merg pe burta si nu ma laud, in timp ce ele isi striga in gura mare faptele de domnie.
Si daca maine ii vine vreo idee vreuneia dintre Gherghine si peste noapte face vreo transformare a fizicului sau, uluitoare, spre dezamagirea ei o anunt ca doamna tot nu va fi!
Domnia vine din interior, asa cum spuneam mai sus, daca nu te ajuta trasaturile si daca n-ai rafinament, daca nu esti nascut sa fi domn, poti si pene in cap sa-ti pui ca tot degeaba!
Rezumand ceea ce am scris la o singura imagine, pentru mine termenul de doamna este reprezentat perfect de o adevarata cucoana si anume :Angela Lansbury.Actrita aceasta este un exemplu clar a ceea ce poate defini o adevarata doamna.

Restul? Pitpalac intr-un copac…hai fuga la colorat ca s-a inserat…si ma visez o doamna! O doamna a forumurilor si a blogosferei romanesti 😀 caci da, sunt o doamna, ce culoarea mea ! 😀