Anul asta am ales un apartament intr-o pensiune aflata la strada principala, la bulevardul satului :-D.Caci da, Praidul in sine este un sat turistic care s-a dezvoltat enorm in ultimii ani, datorita salinei si a strandului termal.Nu prea ai mare lucru de facut prin Praid, nu ai nici ce vizita foarte mult,, in genere lumea merge acolo la tratament, sunt o multime de familii ce vin cu copiii bolnavi sa si-i trateze si seara e totul cam pustiu, caci lumea se baga in barloguri devreme ca sa poata merge la primele ore ale diminetii la tratamente.
Pensiunea Family am ochit-o anul trecut intr-una din plimbarile noastre, era noua si impunatoare si ne-a atras atentia.Ulterior, prin ianuarie am cautat-o pe net, am platit un avans si am inchiriat apartamentul.M-a atras foarte tare faptul ca acest apartament compus din bucatarie , o camera si baie este in fapt un corp total separat de restul pensiunii.Fara scari, fara vecini sub sau deasupra, perfect pentru Guguluf si logoreea lui de la primele ore ale zilei.
Inconvenientul consta in faptul ca sunt considerate 2 camere in acel apartament dar cienva doarme in bucatarie pe o canapea, foarte comoda de altfel.Apartamentul a costat 140 ron / noapte, dotat cu absolut tot ce ai si acasa in bucataria ta, curatenie desavarsita, lenjeria si prosoapele schimbate la 4 zile in mod obligatoriu ( la cerere mi-au schimbat lenjeria si la 2 zile caci Guguluf a dormit cu noi in pat ).Am beneficiat si de masina de spalat contra cost insa ( 7 ron/spalatul ), uscator de par, fier de calcat + masa de calcat.Apa calda in permanenta, figider mare, incapator si congelator, conditii ca si acasa.In curte exista un loc de joaca pentru copii, nisip , tobogane, leagane, casuta din lemn cu masuta si scaunele.Curtea sta mereu inchisa caci se afla la strada pensiunea si erau multi copii mici, luminata suficient, la geamuri plase de tantari.
Ce nu mi-a placut:
– in ziua plecarii te obliga sa iesi din camera pana la ora 11 a.m.
– din cauza buteliei miroase destul de greu si mai ales noaptea se simte clar mirosul de gaz ceea ce il obliga pe cel ce doarme acolo sa tina toata noaptea geamul deschis
– apa a avut o presiune extrem de mica cateva zile, pana le-am semnalat proprietarilor aspectul acesta, brusc si-a revenit „centrala care n-are presiune” si a fost totul super ok.
– curtea destul de mica si inclinata in panta.
In rest numai de bine, daca vom mai merge la Praid candva tot acolo vom face rezervare, este situata pensiunea extrem de central, foarte aproape de salina, de strandul termal, de centrul satului 😀 ( cum suna! )
Noi am cumparat mancare de la piata (care este numai joia in Praid ) si de la un Penny market aflat in Sovata.Preturile la alimente in Praid sunt mai scumpe decat in Bucuresti, sunt piperate bine chiar, deci de evitat supermarketurile locale.Exista insa o macelarie cu carne proapspata de porc si cu mezeluri, noi am luat de acolo ceva fripturi si le-am facut pe gratar ( exista la pensiune in curte, sus pe terasa), pretul carnii este ca in Bucuresti ba chiar si mai ieftin.Painea se vinde numai la kilogram, 3 ron punga de 1 kg sau 2,3 ron 600gr parca.Insa, dupa strandul termal , ceva mai sus, aproape de pensiunea „Casa Piratilor” este un cuptor de paine cu produse absolut dementiale si la preturi extrem de bune.Noi am mancat de acolo pateuri si cornuri cu diverse umpluturi, cozonaci super buni, pita ardeleneasca cu cartofi, paine normala simpla ( franzela), toate calde si proaspete, atunci scoase din cuptoare.
La restaurante…am mancat de cateva ori, la „Casa Piratilor” este mancare buna, preturile sunt ok, platourile mari dar astepti pana ti se lungesc urechile sa vina sa-ti ia comanda, sa aduca mancarea, sa iti faca nota.Pe la impinge tava nu am intrat ca nu mi-a placut cum arata pe dinafara, am mai mancat la un restaurant foarte fain si cu mancare extrem de buna, mancare traditionala ungureasca, restaurantul ” Casa Telegdy „.Exista insa si chioscuri unde vand diverse sortimente de langosi ( cu branza, cascaval, smantana si usturoi), kurtos-kolach, hot-dog, hamburgeri.In spatele bulevardului principal este si o rotiserie dar mi s-a parut scump sa dau pe un kg de pui la rotisor 18 ron.Asa ca am evitat-o anul acesta rotiseria.
Cam astea-s informatiile despre cazare si mancare pe care mi le amintesc acum.
aug.
31
2010
Pingback: Pensiunea Family – Praid - Ziarul toateBlogurile.ro
Suna bine din ce descrii tu. Poate anul viitor mergem impreuna 🙂 Mai punem de-o ciorba, de o tocanita si iesim mai ieftin cu banii. Alte apartamente mai aveau?
ApreciazăApreciază
@Laura Frunza: un singur apartament in toata pensiunea, trespectiv asta de care am scris eu.Restul sunt camere duble, arata foarte bine si alea, cu bucatarie comuna, utilata cu tot ce trebuie.Putem merge si fara sa stam in apartament.La anul deja Ayan e ditamai copilul 😀
ApreciazăApreciază