Din nou acasa, de mana cu moartea

Numai atunci cand lipsesti o perioada mai lunga din casa ta, ai ocazia sa traiesti niste sentimente ca cele incercate de noi in ultimele zile , predecesoare intoarcerii noastre la home sweet home.Ne era atat de dor de patul nostru, de confortul nostru din micuta noastra locuinta, incat am decretat clar ca zicala :” nicaieri nu este ca acasa ” ni se potriveste manusa.Finalmente suntem acasa la noi !
Dupa Praid, am ajuns la Cluj si Dej, in vizita la rude si prieteni, la cunoscuti si la locurile copilariei lui D.Am stat comod unde am fost cazati, dar nu poti face anumite chestii pe care le faci la tine acasa atunci cand esti in vizita.Trecand peste episodul cazare, mancarea a fost una ardeleneasca de la mama ei, mancare dupa care am ravnit mult timp.Despre aceste plimbareli insa, am sa scriu un post separat.
Momentul intoarcerii acasa m-a bucurt enorm, desi drumul de 10 ore ce-l aveam de strabatut de la Dej la Bucuresti , impreuna cu Guguluf, ma inspaimanta de-a dreptul.Din poarta de la socra-mea GPS-ul arata fix 500km ce-i aveam de parcurs cu un copil de numai 1 an si 3 luni.Ma cutremura gandul ca l-ar putea apuca vreo nebuneala de plictiseala, ma gandeam ingrozita la varianta in care ar plange de oboseala.Dar pot sa spun cu mana pe inima ( si asta nu pentru ca e al meu ) ca este un copil extrem de echilibrat.Spun asta pentru ca in cele 11 ore de drum si in cei 500 km pe care i-am parcurs, am oprit fix de 2 ori, in padurea Bogatii am facut o oprire de 1 ora sa mancam si sa ne dezmortim , mai apoi am oprit intr-un camp pe langa Brasov ca sa-l spalam pe Puchitel dupa scaunul avut. In rest…a dormit adunat 4 ore, in restul timpului s-a jucat si a cantat si iar s-a jucat si a studiat diverse chestii pe care i le-am aratat.
In padurea Bogatii oprim in fiecare an si la ducere si la intoarcere atunci cand facem acest drum catre Cluj-Dej.Mereu am mancat la restaurantul de la intrarea in padure, cum vii dinspre Sighisoara, chiar si acum cand am mers la Praid am facut o oprire la o ciorba de fasole in pita ardeleneasca.Ne lingem degetele intotdeauna de bunataturile pe care le servesc acolo si niciodata nu am avut vreun incident neplacut in urm mancarii.
Dar cum tot poporul roman, cel plin de intelepciune , spune cum ca „niciodata sa nu spui niciodata”, iaca de data asta am cacat steagul!
Dar nu asa cu o voma sau o simpla diaree ( pe-astea le-au incercat mama si D.), neah…eu am dat mana cu moartea.
Am mancat fiecare cate o ciorba de burta si ei au mai mancat ceva fripturi cu orez.Eu am halit doar ciorbita de burta care era dementiala la gust si am baut o cafea.Tot drumul pana la Bucuresti m-am simtit excelent, am ajuns acasa undeva in jur de ora 21:30 seara, am desfacut anumite valize cu lucruri perisabile, am dezinfectat pe acasa, schimbat lenjerii,etc. si dupa o baie buna Gugulufului, hranit si culcat, mi-am facut si eu o baie.In baie m-a luat o greata dar am zis ca de la oboseala si mancarea grasa din Ardeal cu care fierea mea nu este obisnuita.
Am luat un no-spa de 80 si m-am culcat.Dupa numai jumate de ora de somn a inceput calvarul.Mi-a fost atat de rau incat greu pot descrie in cuvinte durerile si starea cumplita pe care am avut-o.Intreaga noapte m-am zvarcolit de dureri, ma durea cumva ficatul cu o rezonanta puternica in spate, 2 reprize de voma provocata ca nu puteam sa vars desi simteam ca mor de greata, 30 scaune lichide, transpiratii reci si frisoane, stateam chircita pe jos , pe canapea, prin baie, pe unde apucam numai chircita sa fiu.L-am tinut pe D. intreaga noapte nedormit dupa ce condusese 11 ore si atatia kilometrii.La ora 5 a.m. i-am sunat pe ai mei si mama mi-a confirmat ca si ei ii era rau dar nu atat de tare cum imi era mie.M-am gandit ca poate am facut eu o criza de fiere puternica, s-au dus ei la farmacie si mi-au luat papaverina si scobutil , au venit la 5: 30 la noi si pe D. l-am trimis sa doarma cateva ore urmand ca dimineata sa-l ia Ayan fresh la joaca.
N-am inchis ochii toata noaptea, am adormit intr-un final la 8 dimineata dar nu pentru mult timp.A doua zi s-a consumat in acelasi ton, cu aceesi muzica sinistra data de tiuitul urechilor si de palpitatii groaznice , plus durerea din partea dreapta care ma ucidea.Am bolit intreaga zi fara sa stiu prea bine pe ce lume ma aflu.Seara, la ora 21:30, dupa 4 no-spa, 4 papaverine, 5 scobutil, 1 omez, 2 ercefuryl si 2 plicuri de enterol, dupa nspe mii de cani de ceai sunatoare baut recisor si cu inghitituri mici, fara a pune nimic in gura timp de 30 ore am facut febra.Initial am facut 37.2 si am luat un algocalmin.La ora mai sus amintita aveam deja 38 grade si simteam ca ma sufoc la propriu, mi se umflasera ganglionii de la gat si efectiv simteam ca-s gata.In viata mea, o spun sincer, nu m-am simtit atat de rau.
L-am lasat pe Ayan cu tatal meu si impreuna cu mama si cu D. am dat fuga la Municipal, la camera de garda.Coboratul la masina, mersul pe jos pana in spital mi se parea un supliciu, se invartea pamantul cu mine si m-am asezat de 3 ori pe jos, de teama de-a nu lesina.
La Municipal lume ca la…spital.Inghesuiala, caldura insuportabila, voci care strigau si oameni care plangeau, sange, taiati, accidentati, picioare rupte, multi rromi si multa, multa inghesuiala.Simteam ca mor, voiam doar sa ma asez undeva si sa mor acolo.Ma gandeam ca daca exista iadul ceea ce traiam eu atunci era mult mai mult decat o lunga plimbare prin tinutul lui Scaraotchi.
La spital o serie intreaga de formalitati, o serie intreaga de oameni care te trimit de la o camera la alta, sa stai in picioare la usa si sa mori eventual pe holurile lor.Stateam cuminte si efectiv simteam printre transpiratii reci de gheata cum mi se duce si ultima seva de putere din corp.Am inceput sa ma vait mocnit initial, apoi am inceput sa ma vait mai tare, mi-era rau cumplit, eram palida si simteam cum pic pe jos.Aveam bluza uda fleasca de transpiratie, D. nu putea sa ma stearga de cat de multa sudoare imi brazda chipul.Am stat cuminte pe un scaun pe care mi l-a cedat un romanez facandu-i-se mila de felul in care aratam.La un moment dat se deschide usa de la „DESOCARI” unde m-au trimis si dau buzna inauntru si-i intind fisa unei doctorite rezidente.
In anumite momente din viata mea, am regretat si mi-a parut rau dupa anumite intamplari ca sunt asa tupeista si ca odata calcata pe coada scot sabia de la brau si izbesc fara sa ma intereseze ca las cadavre in urma-mi.In acea seara la spital m-am felicitat si am zis ca daca nu eram asa zaceam cine stie cat pe holurile spitalului.
Doctorita rezidenta imi ia fisa din mana, nici macar nu ridica ochii din foaia unde scrie mecanic ceva, ma trimite gretoasa la EKG ca „poate aveti infarct”.Incerc sa-i spun ca nu ma mai tin pe picioare si ma da afara” toata lumea se simte rau aici, nu e nimeni bucuros la spital”.Ies afara si ma tarasc pana la ekg unde era puzderie de lume caci exista o singura asistenta care de o ora era plecata sus la „neurologie, unde moare unu’ „.Am crezut ca ala-i sfarsitul, mi s-au inmuiat picioarele si am cazut.Mi-au dat apa si vedeam negru in fata ochilor, am inceput usor sa plang.Le-am spus atunci lui D. si mamei ca daca acum nu iau atitudine cu oamenii astia atat de nepasatori din sistemul medical romanesc, eu mor si copilul mi-l creste altcineva.
Eram atat de furioasa incat cu ultimele sfortari m-am tarat inapoi la „Desocari”, am intrat fara sa-mi pese de nimeni si nimic, scarba aia de rezidenta tipa la mine si mi-a spus ca nu ma poate primi.M-am asezat pe un pat si am inceput sa urlu la ea spunandu-i ca de acolo doar moarta mai ies, vreau sa ma vada acum cineva ca nu mai potttt! Si chiar nu mai puteam…Unei asistente i s-a facut mila de mine si ma freca pe frunte, mi-a dat apa, mi-a spus sa ma calmez ca va fi bine.Rezidenta se uita la mine si i-am strigat sa nu se mai holbeze ca este pusa acolo sa imi dea primul ajutor, daca nu e in stare sa-i lase pe altii ca eu fac mare iures.Si i-am mai spus ca nu stiu cine dreq a invatat-o pe ea la facultatea ei de medicina ca la un om bolnav se tipa si se foloseste brutalitatea.
Au venit in doar 2 minute 2 asistente, a aparut o alta rezidenta, mult mai draguta si mai amabila si m-au diagnosticat clar:enterocolita.S-au adus perfuziile si si-a facut iar aparitia cretina care acum tipa la mine” ai venit fara vene la spital, n-avem unde sa-ti bagam branula.Mi-a venit efectiv s-o scuip, m-am retinut si i-am spus doar atat:” stimabilo nu am mancat impreuna din aceeasi farfurioara si nu ma tutuiesti, da?Nu-s nici la domeniul dumitale privat si nici nu imi faci o favoare ca imi acorzi primul ajutor.Platesc asigurari in tara asta de cacat si vreau sa fiu pusa pe picioare astfel incat sa nu mai simt ca mor.Cer si vreau alt medic, refuz ca dumneata cu un comportament atat de inadecvat sa te ocupi in vreun fel de mine.Punct”
S-a uitat la mine lung si a plecat.Mi-au pus branula, m-au trimis intr-un salon si am adormit.Dupa 2 ore m-am trezit ca noua, imi trecuse absolut tot raul ala cumplit si m-am intors la desocari.Rezidenta de acolo mi-a vorbit cu dvs. si mi-a spus ca-si cere scuze, dar ea este foarte stresata ca am vazut ce era acolo.I-am raspuns gretoasa ca dupa incidentul Giulesti nu mai pot sa aud scuze ridicole cu pretul sanatatii sau chiar a vietii unor oameni.I-am explicat ca este la inceput de drum, ca daca orice alta meserie accepta erori, medicina nu si ca in primul rand va trebui sa invete sa vorbeasca cu bolnavii.Un om caruia ii este rau in halul in care m-am simtit eu nu vrea decat sa auda o vorba buna si sa i se faca ceva sa-si revina cat de cat.Si ca intr-adevar sunt oameni cu probleme toti cei de afara de la usa, dar sunt unii care nu mai suporta amanare asa cum am fost eu si aceia chiar au intaietate.
Am plecat pe picioarele mele, mi-am revenit complet si m-am gandit continuu cum s-or simti copilasii care fac enterocolita, m-am gandit cat de umiliti suntem in cacaturile astea de spitale si cat de naspa ne trateaza niste cacacioase abia iesite de pe bancile scolii, mi-am dorit din suflet sa se schimbe ceva in sistemul asta atat de puturos in care patrunzi vrei , nu vrei si discutam cat de urat sunt tratati in spitalele de stat oamenii care stau cuminti si delicati in banca lor.
M-am uitat apoi in camera aia la „desocare” cum unele asistente stateau pe scaun si nu faceau nimic , povestind cand ar trebui sa ramana bortoase si cam ce meniu sa ia soferul de la kfc, in timp ce afara pe coridoare se statea si se astepta, luptandu-se cu boala chinuitoare fiecare in felul sau.Le-am urat de moarte pe toate cadrele alea medicale care invoca salariile mizerabile ce „ni le da boc-poc” razbunanadu-se pe pacientii care-si dau duhul la usa lor de parca noi am fi fost cu ceva vinovati de starea lucrurilor din tara asta si de faptul ca ei or s-o duca si mai rau.
Sa ne fereasca Dumnezeu pe toti sa ajungem la mana si la usa lor !

Anunțuri

10 comentarii la “Din nou acasa, de mana cu moartea

  1. Pingback: Din nou acasa, de mana cu moartea - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. offff,bine ca acum esti ok si Ayan este sanatos.imi pare rau ca ai suferit atat.va pupam.

  3. Nasol.
    Bine ca ti-ai revenit.
    Si foarte bine c-ai avut putere sa ceri ce ti se cuvenea – adica atentie, ingrijire medicala si politete.
    Sanatate, ca sa nu mai treci prin asa ceva!

  4. 😦
    Îmi pare foarte rău pentru ce ți s-a întâmplat… încă o palmă dată de sistemul sanitar românesc…

    Sper că ești bine acum și n-a recidivat enterocolita.

    Citind ce ai povestit, parcă am citit ce mi s-a întâmplat mie fix în ziua botezului măzărichilor… Doamne-ferește, exact așa rău mi-a fost și mie atunci… eu nici n-am mai putut să scriu nimic depre botez. 😦

  5. aoleuuuuuu… nu e destul ca iti e rau, dar in spitale mai trebuie sa te lupti si cu aia care ar trebui sa te repare. eu iti doresc numai sanatate.

  6. Am ramas fara cuvinte… Bine ca ai tarie de caracter si ai luat-o pe aia la 3 pazeste ca poate se invata minte si nu mai trateaza pacientii uitandu-se de sus sau neuitandu-se deloc. Bravo ca ai luat atitudine. Eu sunt o bleaga la faze din astea si ma cam las calcata in picioare sau ma mai trezesc cu mana in buzunar si atunci sa vezi ce atitudine super adopta. Sanatate multa!!!

  7. @denysa: ca sa fiu sincera si eu ma trezesc de foarte multe ori cu mana in buzunarele lor, de cele mai multe ori platesc chiar inainte ca la curve.De data asta nu am considerat ca merita cineva macar sa zambesc dar sa nmai dau si bani?! Prea multa nesimtire si nepasare din partea lor.De ce sa fii bleaga?Iti ceri dreptul tau de a primi niste ingrijiri pentru care cotizezi ani de-a randul, nu e gratuit nimic din ceea ce ti se ofera acolo.

  8. @shmeny: sar’na mult, nu m-am luptat deloc, ideea e ca a avut noroc ca eram pe moarte, altfel…vai steaua ei ce puli ii dadeam pentru atitudinea aia superioara cu care m-a tratat si pentru tonul isteric cu care mi s-a adresat.Bine ca a trecut!

  9. @Carlitos: in ziua botezului?Doamne, ce ghinion! De la ce ti-a fost atat de rau, tot enterocolita? pupici cu dor dragilor 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s