Toxapel

Ieri am avut o zi de cosmar, nu am mai plans atat de tare si atat de mult de nu mai stiu cand.Daca am sa-mi reprosez ceva, in viata asta, este faptul ca nu am stapanire de sine in fata evenimentelor naspa, ca nu-mi pot stapani plansul si ca ma pierd rau cu firea atunci cand ar trebui sa fiu tare pe pozitie.
Nenorocirea vine intr-o secunda in viata cuiva si atunci , in secunda aia, eu – martora la eveniment- ar trebui sa ma intaresc si sa actionez.In schimb, ce fac eu?Ma apuca un tremurat groaznic, imi simt genunchii complet taiati, ma apuca un plans isteric si nu stiu ce sa fac mai intai.Stau ca proasta si urlu de plans, nu am initiativa si simt ca lesin incet, incet.Ma urasc pentru asta! ( macar imi vine in cap sa dau telefon sa anunt alti oameni apropiati ca sa actioneze ei in locul meu ).
Ieri…dimineata ne trezim si eu si Ayan , il hranesc, fac ceva treaba prin casa si ma grabesc sa ies afara sa nu se faca mult prea cald.Il imbrac si-n clipa aia imi trece prin cap ideea ca inainte de-a ma imbraca sa mai fac inca un dus ca eram fleasca de la caldura si treaba.Il pun pe covorul din baie langa mine, intru la dus si trag perdeaua.Fac dus si cant.Ma gandesc ca Gugulufix e pe jos si asculta ceea ce cant.A durat fix un minut pana am terminat dusul.Inchid apa si aud din sufragerie ca si cum ar vomita Ayan.Sar din baie, uda si dezbracata si alerg in sufragerie.Il gasesc pe jos, cu tot batonul de Lady Speed Stick facut bucatele mici de tot, intinse pe covor si pe el sugand de zor din baton, murdar la gura tot de batonul cel topit.Inghitea de zor si se inecase.
M-a apucat cea mai neagra disperare din lume, am crezut ca-mi pierd mintile, am inceput sa plang ca o nebuna, l-am luat de jos brutal si l-am bagat in baie imbracat cu haine cu tot, i-am pus dusul pe fata si ma tanguiam ca nebuna, plangeam in hohote si el la fel ca se speriase, nu reuseam sa-l spal in gura ca facea clabuc deodorantul ala nenorocit, nu puteam sa imi dau seama daca si cat a inghitit.Il spalam obsesiv pe fata, ii bagasem degetele pe gat ca sa vomite, mititelul nu putea vomita si plangea rau, eu continuam sa-l spal si sa incerc sa il fac sa vomite, plangeam si-i spuneam continuu „daca patesti ceva Puchitele, eu mor instant!”
Scos din baie, ud fleasca, l-am dezbracat si i-am dat sa bea o cana mare de lapte ( amestecat cu lacrimile mele care imi curgeau siroaie in timp ce mintea mea facea cele mai negre scenarii ), se ineca si tusea rau ( ulterior am inteles ca l-am zgariat saracul pe gat ), eu ma isterizam si mai rau.Am sunat-o pe mama, mama pe a lui pediatra care m-a sunat si mi-a spus:” urgent la Grigore Alexandrescu si spalatura gastrica”.Atunci mi s-a amplificat criza si mai rau, ma gandeam cum unui copilas atat de mic sa i se bage un tub pe gat si sa i se faca o spalatura stomacala, ma apucase nebunia de tot.Il sun pe D., plangeam atat de tare ca nu a inteles pret de 7 minute ce am patit, suspinam si plangeam spunandu-i doar ” Ayan…a…Ayan…a…” Intr-un final am reusit sa ma stapanesc un minut si sa-l chem acasa sa mergem la spital.Nu puteam conduce sub nicio forma.
A venit mama repede, mi se facuse deja rau, simteam ca lesin, nu ma puteam opri din plans.L-a imbracat pe Ayan, m-a imbracat si pe mine ( ea este exact opusul meu ), am luat cheile si am coborat.A ajuns si D. si am zbughit-o la spital.Pe drum am plans continuu, Ayan a adormit si m-a apucat si mai tare nebuneala, nu l-am lasat sa inchida ochii, il mangaiam si il tineam strans la piept ( desi era super cald), il pupam continuu si il rugam sa nu pateasca nimic ca eu sunt gata.Doamne, numai mama sa nu fii in clipele alea!
La spital super draguti toti, medicul , profesorul care l-a vazut mi-a spus ca nu are nimic, ca e destul de inofensiv deodorantul in general ( m-a prevenit cu detergentul insa ), m-a sfatuit ca niciodata, dar niciodata sa nu-i mai bag degetele pe gat sa-i provoc eu voma ( se poate ineca cu propria-i voma sau o poate aspira si atunci dam in altele mult mai grele), mi-a explicat si ca laptele la unele intoxicatii e ok, la altele nu se recomanda, deci nu ii dam nimic in caz de intoxicare copilului ; mi-a dat un pliant ca sa il am mereu la indemana.
Pliantul are niste numere de telefon la care se poate suna non-stop si se primeste asistenta medicala de prim ajutor.Mai jos scriu exact ce se afla in pliant:
” Toxapel este un serviciu telefonic de urgenta realizat de Departamentul de Toxicologie al Spitalului Clinic de Urgenta pentru copii „Grigore Alexandrescu” Bucuresti si este destinat informarii populatiei asupra modului in care trebuie acordat primul ajutor unui copil intoxicat pana la prezentarea la spital.Toxapel functioneaza 24 de ore din 24 si acopera intreg teritoriul tarii, putand fi acccesat de acasa, de la orice telefon public sau mobil.
NU UITATI !! Prima jumatate de ora este esentiala in cazul celor mai multe intoxicatii.Numerele la care puteti suna :
021.210.62.82.
021.210.61.83

Am scris postul asta pentru a ajuta si alte mamici , in cazul in care vor trece ( ideal este sa nu se intample) prin ce-am trecut eu ieri.
Guguluful nu are nimic ( Slava Maicii Domnului ! ) , eu m-am pus pe picioare dupa niste Ca si Mg si un somn lung si bun si sper sa nu mai trec prin asemenea incidente ca zau ca albesc sau fac vreun infarct.

Anunțuri

13 comentarii la “Toxapel

  1. Doamne fereste sa te pazeasca Duhul Sfant! Mamicule, eu lesinam de sperietura. Al meu Vali imi reproseaza mereu ca ma pierd usor cu firea in momente d-astea. E aiurea rau si n-ai ce sa faci daca esti mai sensibila. Am trecut printr-un episod de genul. Cu un termometru bagat in gura si spart…si nu stiam daca a inghitit lichidul din tub…si nu stiam daca e mercur…bey, soro, am zis ca mor. Da-i cu voma, a dat afara tot, apoi repede cu lapte…am vazut ca e bine…pe repede inainte am dat un sarci pe net si am aflat ca este un lichid care se comporta ca mercurul dar ca nu-i toxic. In toata zapaceala de atunci nu mi-am dat seama ca al meu copil nu reusise sa dea pe gat lichid d-ala. Probabil sa fi pus pe buze dar …in fine, vorba ta, numai mama sa nu fii. Oricum e bine de retinut unde apelam in cazuri d-astea. Hai, calmeaza-te si stai cuminte. E greu sa supraveghezi un copil 24/24. E imposibil. Aaaa si baie…nu fac atunci cand sunt singura cu el. Tocmai pentru ca am patit cateva tulburatoare. Pup dulce la Ayan. 😉

  2. Doamne, numai cine n-are copii nu trece prin d-astea.Sper insa sa fie mai rarute ca zau ca o iau razna.Doamne sfinte prin ce sperietura ai trecut si tu cu mercurul din termomentru! Mai, sunt ceva de groaza copiii astia!

  3. Slava Domnului ca e bine piticul si ca a ramas doar o sperietura totul.E cumplit sa treci prin asa ceva.Te doare sufletul cand se loveste putin mai tare , la joaca , dar atunci cand intervin situatii de genul asta.Si da , curiozitatea lor din pacate nu are limite, chiar ca sunt de groaza :).Saracii de voi ce speriati cred ca ati fost :(.Bine ca e ok.Pupam

  4. Dragii de voi, bine ca e ok. Eu niciodata nu trag perdeaua la baie tocmai ca sa il am sub ochi, prefer sa il ud fleasca decat sa faca cine stie ce si eu sa nu vad. Sau cand chiar nu am incotro, pur si simplu il bag cu mine sub dus. Nervi tari! 🙂

  5. Doamne ce cosmar. Nici nu pot sa imi imaginez prin ce ai trecut. Imi dau seama de disperare, doar prin ce ai scriz. E ingrozitor sa treci prin asa ceva. Bine ca nu are nimic Ayan, iar tu ti-ai revenit. Pup

  6. @anonim: intr-adevar a fost o mare sperietura.Daca s-ar lovi la o mana, picior, chiar si de si le-ar rupe ( Doamne fereste!) alea se rezolva oricum, dar atunci cabnd inghite ceva care-i poate fi fatal e isterie totala.De acum nu-l mai scap din ochi nicio secunda!

  7. @zicolorata: Cris, tu esti una dintre mamicile pe care o admir, ai prezenta de spirit, il bagi in masina si fuga la spital, eu…o bleaga care stau si plang! Ai dreptate, nu mai trag niciodata perdeaua , il tin numai sub observatie ca in ultima perioada numai belele face.Offff

  8. @Cristina: Crisule …am crezut ca dau ortu’ popii.De m-ai fi vazut…eram in transa complet, nu mai stiam de creierasii mei! pupici

  9. @mirunaelia: pai sa iei aminte si sa nu o pierszi din ochi nici juma’ de minut.Ca-s niste mici teroristi! pupici

  10. Doamne,Amira,abia acum am citit ce ti s-a intamplat…E groaznic sa patesti asa ceva,te sperii de moarte.Eu am o cunostiinta care are un baiat cu un an mai mare decat Eric si cand avea un an,copilul manca sapun si gel de dus la greu,iar ea,mama lui,nici nu se sinchisea sa ii spuna „nu-i voie”.Si Eric baga in gura tot ce prinde,l-am gasit o data cu un bold desfacut in gura..Doamne,nici nu stiam cu sa il iau ca sa nu-l intep.A mancat si detergent si la fel ca Ayan,a adormit dupa si am crezut ca mor de inima,ii verificam respiratia, ma gandeam ca poate face spume la gura,Doamne cate iti mai trec prin cap in momente din astea…Slava Domnului ca e totul in regula!!V-am pupat!

  11. Vai de mine, mi-au dat lacrimile cand am citit! Ai tras o sperietura de numa! Sa va fereasca Dumnezeu de nenorociri! Cand am citit si comentariul cu termometrul, si mai si! Fraaaateeee! Ma opresc aici ca m-ai impresionat rau cu postul asta! E bine ca ai povestit si ai pus datele despre serviciul respectiv de urgenta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s