Sa mori de ziua ta…

Intreaga zi de 14 iulie a fost una trista si abatuta.De cand sunt mama am capatat o alta perceptie asupra unor lucruri ce in trecut nu ma marcau foarte tare, poate m-am maturizat brusc, poate datorita faptului ca acum nu mai traiesc doar de azi pe maine si-n bataia vantului.Dis de dimineata l-am sunat pe D. sa intreb o chestie pentru copil si vestea a venit ca un bumerang.Mi s-a zbarlit instantaneu parul si primul meu gand, prima lacrima ce a curs din ochi a fost nu pentru cea care trecuse in nefiinta, ci pentru mica faptura ce a ramas de ieri fara mama.
Intreaga zi am ascultat si am citit diverse povesti, supozitii, pareri, ganduri despre ceea ce s-a intamplat.Fiecare vine cu bagajul sau de informatii, fiecare stie exact ce si cum a fost, fiecare are o alta varianta in care crede cu tarie si vrea s-o imparataseasca si celorlalti.Am stat si m-am gandit mult, foarte mult la ce ar putea determina o mama cu un copilas atat de mic sa-si ia zilele.Dar cel mai mult m-am gandit cat curaj pot avea sinucigasii?!Cata amaraciune si tristete poate aduna un suflet de om, astfel incat sa ajunga in pragul disperarii si sa comita o asemenea fapta tragica?!
Ma gandeam ieri, uitandu-ma la Guguluf, cat de suparat, abatut, dezamagit, trist sau scarbit poate fi un om ca sa isi ia adio de la cei mai frumosi ochi din lume, ca sa renunte la pielea fina si catifelata, sa nu mai vada si auda niciodata chipul puiului de om caruia i-a dat viata.
Sunt o groaza care au dat cu pietre, care s-au grabit sa judece si sa traga concluzii, care au acuzat-o ca a fost „egoista”.Nu stiu daca egosimul este ceea ce a determinat o femeie tanara si frumoasa sa se sinucida?!
Madalina Manole a fost un om bolnav, o persoana cu dizabilitati psihice, o femeie care avea probleme grave mentale dar pe care nu a stiut nimeni s-o ajute.Probabil, aceste probleme psihice s-au accentuat dupa sarcina, cand orice femeie, aproape, trece printr-o forma de depresie – la unele mai usoara, la altele mai acuta- dar pe un fond psihic normal isi revine si se remonteaza.La ea nu cred ca a mai fost cazul.Era deja pe un fond psihic slabit si probabil i-a pus capac despresia post-partum.In plus, suferea si de probleme cardiace, avea ceva probleme si cu pancreasul, se pare, deci suferintele ei erau mult mai adanci decat lasa sa se vada.Si in fond…pentru ce ar fi trebuit sa se vada?De ce o judeca oamenii ca nu a spus?Cui sa spuna?Sa fie invitata la un interviu televizat si acolo sa inceapa sa se lamenteze in fata unei tari ca e bolnava si are depresii?Nimeni nu ar face-o daca ar fi fost in locul ei de artista.Au o imagine de intretinut, o imagine in urma carora le vin contracte, bani,etc.Sunt obligati prin natura meseriei lor sa afiseze un aer vesel, tonic, de implinire chiar daca in spatele scenei sunt oameni obisnuiti, la fel ca mine, ca tine si ca toti ceilalti, cu probleme zilnice, cu diverse afectiuni, cu bucurii si tristeti ca noi toti ceilalti.
Cel mai tare m-a socat insa, din toata povestea, faptul ca a facut acest pas chiar de ziua ei.Ultimul cadou pe care si l-a oferit a fost terminarea socotelilor cu lumea asta, a fost atingerea linistii absolute.Mi se pare ingrozitor sa mori de ziua ta !
Dumnezeu s-o ierte, s-o ajute sa isi gaseasca macar dincolo linistea de care a fost atat de privata in viata asta, sa-i pazeasca micul ingeras si pe toti ai ei in greaua pierdere prin care trec si sa-i lumineze vesnic calea acolo unde va fi!
Ramas bun fata draga cu parul de foc, drum bun catre zari mai calme si mai linistite!

Anunțuri

9 comentarii la “Sa mori de ziua ta…

  1. Exact la asta m-am gandit si eu, la copilasul ramas in urma care o sa strige „mama, mama” si n-o sa ii raspunda nimeni 😦 Si ma gandeam ca un copil te ajuta sa treci peste toate pentru ca stii din clipa cand l-ai nascut ca pentru el traiesti, cum de tocmai ea, care s-a chinuit atat sa-l aiba, nu a luptat ca sa ramana alaturi de el? Am fost foarte trista si exact ca tine, numai la copil m-am gandit pentru ca, mama fiind, am capatat si eu aceeasi perceptie.

  2. Am ramas si eu stupefiata cand am citit despre asta. Ramai fara cuvinte! Cine si-ar fi imaginat ca cineva poate sa faca asa chiar de ziua ei? De ce nu a ales sa lupte? Ce suferinte o fi adunat fata asta in ea si cat o fi incercat sa pastreze aparentele intr-o societate in care lumea te pune la colt si daca te scobesti in nas damai sa te duci la psiholog/psihiatru. Acum multi ani, cand nu era absolut deloc popular sa mergi sa ceri ajutor (cred ca nici acum nu prea este), am trecut printr-un episod depresiv si am mers la psiholog (Sandrina iti raman vesnic recunoscatoare!).Ma simteam extrem de rau, dar din fericire ptr mine, am ales sa lupt si sa ma pun din nou pe linia de plutire. Tin minte cand indrazneam sa deschid gura ca fac terapie lumea ma intreba daca sunt nebuna si ca de ce nu ma internez la psihiatrie?! Trist dar adevarat. Mai ales cand esti o persoana cunoscuta e aproape imposibil sa recunosti un asemenea „pacat”. Ptr ca asta este adevarul! Nu poti sa te simti bine tot timpul! Fiecare dintre noi avem angoasele, anxietatile ns, trairile ns. Nu cred ca exista cineva care sa nu fi avut zile proaste sau ani prosti etc. Imi pare nespus de rau ptr ea ca acum o sa putrezeasca in pamant si mai ales ptr copilul care a ramas fara mama.

  3. Este teribil pentru un copil sa creasca cu aceasta trauma. Acum e mic si uita repede ce se intampla. Insa mai tarziu va afla mai ales ca nu va putea nimeni sa arunce o minciuna despre disparitia mamei, in conditiile in care aceasta este o celebritate in lumea muzicii. E pacat! Dar cred ca tot pentru copil a facut acest gest ireversibil. Daca e vb despre o depresie, cum s-a vehiculat, nu stie nimeni mai bine ce inseamna o depresie asa cum stiu eu. Probabil, cand voi fi pregatita, voi face un post despre acest subiect.
    Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

  4. De multe ori am auzit zicandu-se pacat de cel ce moare, cei care raman in urma sufera dar traiesc, cresc, poate ca asa este dar mi se rupe sufletul de puitul ramas singur fara mama, pentru ca nimic nu poate inlocui dragostea de mama.
    Acum foarte mult timp am auzit undeva, dar sub nici o forma nu imi pot aduce aminte unde, ca in general se intampla ca cei mai multi oameni sa moara, indiferent de cauze, in apropierea zilei de nastere si am observat ca se verifica acest lucru.

  5. @Carmen: stiu si eu chestia asta de la mama, e verificata si urmarita, am fost si eu atenta si chiar asa este, murim cu totii in jurul datei de nastere.

  6. Pingback: Despre dorinta de a trai… « Slalom printre cuvinte's Blog

  7. Si eu am auzit asta, dar era vorba doar de cifra, nu si de luna, si e verificata la mine in familie.

  8. Pingback: Despre dorinta de a trai… | alexandrescudaniela.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s