Sa mori de ziua ta…

Intreaga zi de 14 iulie a fost una trista si abatuta.De cand sunt mama am capatat o alta perceptie asupra unor lucruri ce in trecut nu ma marcau foarte tare, poate m-am maturizat brusc, poate datorita faptului ca acum nu mai traiesc doar de azi pe maine si-n bataia vantului.Dis de dimineata l-am sunat pe D. sa intreb o chestie pentru copil si vestea a venit ca un bumerang.Mi s-a zbarlit instantaneu parul si primul meu gand, prima lacrima ce a curs din ochi a fost nu pentru cea care trecuse in nefiinta, ci pentru mica faptura ce a ramas de ieri fara mama.
Intreaga zi am ascultat si am citit diverse povesti, supozitii, pareri, ganduri despre ceea ce s-a intamplat.Fiecare vine cu bagajul sau de informatii, fiecare stie exact ce si cum a fost, fiecare are o alta varianta in care crede cu tarie si vrea s-o imparataseasca si celorlalti.Am stat si m-am gandit mult, foarte mult la ce ar putea determina o mama cu un copilas atat de mic sa-si ia zilele.Dar cel mai mult m-am gandit cat curaj pot avea sinucigasii?!Cata amaraciune si tristete poate aduna un suflet de om, astfel incat sa ajunga in pragul disperarii si sa comita o asemenea fapta tragica?!
Ma gandeam ieri, uitandu-ma la Guguluf, cat de suparat, abatut, dezamagit, trist sau scarbit poate fi un om ca sa isi ia adio de la cei mai frumosi ochi din lume, ca sa renunte la pielea fina si catifelata, sa nu mai vada si auda niciodata chipul puiului de om caruia i-a dat viata.
Sunt o groaza care au dat cu pietre, care s-au grabit sa judece si sa traga concluzii, care au acuzat-o ca a fost „egoista”.Nu stiu daca egosimul este ceea ce a determinat o femeie tanara si frumoasa sa se sinucida?!
Madalina Manole a fost un om bolnav, o persoana cu dizabilitati psihice, o femeie care avea probleme grave mentale dar pe care nu a stiut nimeni s-o ajute.Probabil, aceste probleme psihice s-au accentuat dupa sarcina, cand orice femeie, aproape, trece printr-o forma de depresie – la unele mai usoara, la altele mai acuta- dar pe un fond psihic normal isi revine si se remonteaza.La ea nu cred ca a mai fost cazul.Era deja pe un fond psihic slabit si probabil i-a pus capac despresia post-partum.In plus, suferea si de probleme cardiace, avea ceva probleme si cu pancreasul, se pare, deci suferintele ei erau mult mai adanci decat lasa sa se vada.Si in fond…pentru ce ar fi trebuit sa se vada?De ce o judeca oamenii ca nu a spus?Cui sa spuna?Sa fie invitata la un interviu televizat si acolo sa inceapa sa se lamenteze in fata unei tari ca e bolnava si are depresii?Nimeni nu ar face-o daca ar fi fost in locul ei de artista.Au o imagine de intretinut, o imagine in urma carora le vin contracte, bani,etc.Sunt obligati prin natura meseriei lor sa afiseze un aer vesel, tonic, de implinire chiar daca in spatele scenei sunt oameni obisnuiti, la fel ca mine, ca tine si ca toti ceilalti, cu probleme zilnice, cu diverse afectiuni, cu bucurii si tristeti ca noi toti ceilalti.
Cel mai tare m-a socat insa, din toata povestea, faptul ca a facut acest pas chiar de ziua ei.Ultimul cadou pe care si l-a oferit a fost terminarea socotelilor cu lumea asta, a fost atingerea linistii absolute.Mi se pare ingrozitor sa mori de ziua ta !
Dumnezeu s-o ierte, s-o ajute sa isi gaseasca macar dincolo linistea de care a fost atat de privata in viata asta, sa-i pazeasca micul ingeras si pe toti ai ei in greaua pierdere prin care trec si sa-i lumineze vesnic calea acolo unde va fi!
Ramas bun fata draga cu parul de foc, drum bun catre zari mai calme si mai linistite!