'Is din neam de ardeleni

Pana la D. eu nu am avut timp sa merg la nunti, sa merg la „tara” nu am avut unde, sa mergem in inima satului nu aveam la cine, sa gust din toate traditiile tarii am apucat in anii de ghidarie cand ma uitam siderata la cat de frumoase obiceiuri si dansuri avem, ii vedeam pe straini cum le salta inima in piept de fericire si oricat de batrani erau tot „jucau” alaturi de ceterasi, admirau tot spectacolul cu sufletul la gura si la sfarsit bisau si aplaudau minute in sir.
Bucurestenii suntem de mici obisnuiti sa spunem ca nu ascultam muzica populara ca numai taranii asculta, ca nu se cade daca te vrei jmecher sa asculti muzica din popor, ca numai meltenii mai stau la un pahar de vorba cu ceterasii la urechi.Gresit, total gresit!
Prima mare „izbitura” am avut-o cand lucram in Grecia, aveam 2 colege de birou, mama si fata din Caransebes, una profa’ de engleza si cea mica studenta la turism, nici pe departe taranci sau meltence, care imi povesteau cum merg la dansuri populare, cum asculta la toate petrecerile muzica populara si au costume nationale.
Cand l-am cunoscut pe D. eram destul de reticenta la faptul ca trebuia sa ma duc la sat, la tara.Incet, incet, am inceput sa vad cu alti ochi Ardealul si azi am ajuns sa-l iubesc.Imi place la nebunie toata partea aia de tara, imi place graiul lor dulce si molcom ( imi pare rau ca D. si-a pierdut total accentul de ardelean ), imi place felul in care arata casele in satele ardelenesti, imi plac taragoatele si muzica lor, imi plac costumele populare si dansurile ardelenesti.
Mai apoi am vazut lumea satului la soacra-mea, sat frumos din Ardeal, unde lumea inca tine usa deschisa cand pleaca de acasa, unde lumea e buna si zambitoare, majoritatea sunt batrani, saraci, cu nevoi multe si majoritatea cu copiii plecati prin strainataturi sau in orase mari sa-si faca un rost.Acolo am mancat pita pe vatra, cea mai buna ciorba de cocos cu taietei de casa, acolo ne omenesc toti vecinii, barbatii isi salta clopu’ si-mi pupa mana, femeile imi zic cu „dumneavoastra”, vorbesc cu mine ca si cum as fi vreo mare printesa, se poarta prietenos si povestesc despre ai lor, iti arata poze si iti spun cu ochii inlacrimati, dar plini de mandrie ca ai lor copii sunt plecati in Spania, Italia, etc. dar se vor intoarce acasa sa aiba grija de ei.Oare?

Mai sus putin de satul asta, la vreo 15 km am descoperit paradisul pe Pamant, satul unde au trait bunicii lui D., unde a copilarit D. si s-a simtit mai liber ca niciodata, sat care este de fapt doar un deal in varful caruia se afla 10 case si restul este doar natura si vietatile naturii.Este ceva de vis, este chiar ca intr-o poveste , eu am fost acolo doar o singura data, dar m-am indragostit iremediabil de locul acela.Se numeste Guga, este un sat din care azi nu au mai ramas decat amintirile, nu mai locuieste nimeni pe acolo, sunt doar casele parasite si crucile celor care au trait candva pe acolo.Ma gandesc ce fain sa traiesti pentru eternitate tot acolo langa casa pe care ai iubit-o si unde ai trait cu adevarat bucurii, tristeti, unde ti s-au nascut si crescut copiii si nepotii, sa fi mereu in locul tau drag, in mijlocul naturii vesnic verzi cu raul ce curge chiar la poalele casei si la capul tau.
Imi povestea D. cum dimineata le dadea bunica lui sa manance mamaliga calda cu lapte abia muls de la vaca si cas ardelenesc, cum muncea de mic copil alaturi de bunic, cum statea in serile de vara cocotat pe capitele de fan si povestea cu verii lui uitandu-se la stele sub cerul liber, cum se spalau cu apa rece pana la brau in fiecare dimineata, cum fugea in fiecare weekend , pe jos mergand 15 km, pana la Guga ca-i placea la nebunie acolo.
De cand a plecat D.de la casa parinteasca, copil fiind, a mai fost la Guga doar de cateva ori, una din aceste dati a fost acum 2 ani cand am mers impreuna si cand am putut imortaliza in fotografii acel colt de rai pe care-l avem in tara asta.
Guga in toata splendoarea :

Anul acesta in august,vom merge iar la Guga, impreuna cu Ayan, trebuie sa stie si el de unde se trage taica-su, trebuie si el sa respire aer de Ardeal, trebuie invatat de mic ca e pui de ardelean, mai tarziu sa poata spune cu mandrie ca ” ‘is din neam de ardeleni” !