In ziua de Paste a fost o caldura de nedescris, dimineata ne-am trezit intr-un soare orbitor, mirosea a aer proaspat si curat, era cald si bine.Ne-am facut siesta de dimineata si pana la ora 14 cand aveam de venit la masa traditionala de Paste, servita de cei de la pensiune, am mers la Trei Brazi.( mi-ar fi placut sa fi facut drumul pe jos, dar este totusi o distanta maricica, la munte vremea este extrem de schimbatoare si m-am temut sa nu inceapa vreo ploaie pe drum si sa nu am nicio solutie la indemana cu Ayan)
Mi-am adus aminte si eu si mama de foarte multele excursii pe care le-a organizat mama cu scoala, in acest loc.Nu cred ca exagerez daca spun ca in toata copilaria mea am fost la Trei Brazi de peste 50 ori.faceam la 2 saptamani drumul asta pe jos, cu o multime de copii ( erau excursiile acelea de o zi, organizate cu scoala, excursii cu trenul, in care te distrai pana la epuizare, te dadeai cu punga pe partie iarna, vara faceai coronite de flori si adunai conuri si plante pentru ierbar, iar la intoarcerea spre Bucuresti, jucai pe intuneric „Inecatea” , in tren, pana nu mai aveai aer), au fost vremuri in care eu am fost extrem de rasfatata si de iubita, ca doar nah! eram fata profei si toti copiii stateau pe langa mine sa-mi intre in gratii :-D.Ce timpuri, ce ani misto!
Revenind la excursia de acum…inainte de a veni cu Ayan la Trei Brazi, am mai fost acum vreo 3 ani cu D., doar noi doi, eram atunci atat de indragostiti ca am stat toata ziua lungiti pe o patura si ne-am pupat ca disperatii de pusti care nu aveau case, am realizat acum ca multe chestii pe care mi le arata acum D. eu nici nu le-am vazut atunci, nu le-am observat de dragostea cea mare 😀 care-mi intunecase creierasul.
Cum am ajuns sus la cabane, nici nu am parcat bine masina ca Guguluf a si primit de la Iepuras ( ma-samare a fost pe post de Iepure la munte) o capra de plastic, superba, o calareste si acum tot timpul, este foarte incantat de ea desi a luat cateva busituri cu capra vesela 😀
Era o vreme superba si la Trei Brazi, am facut multe poze, am admirat privelistea, am stat si sus la cabana si am baut o citirica care si cum am vrut.Lume multa, masini multe, taranoi de toate felurile veniti la gratare cu maneaua dupa ei, data la blana, multe pitzi cu burtosi cu chelie, miros de mici, de friptane la gratar si atmosfera de primavara adevarata.
La coborarea spre Predeal, pe o portiune de 500m, am gasit intai zapada foarte mare, gustata de unii din plin
ca imediat dupa prima curba sa gasim primavara curata, fara pic de zapada.Tare stranie e natura asta!
Intorsi la pensiune, am mancat cu totii, inclusiv copilul nostru a asistat si el la masa de Paste, dar din carutul lui 😀
a urmat apoi somn de voie pentru fiecare, care a putut si care a vrut
Seara ne-am petrecut-o pe afara, ne-am mai plimbat, apoi am stat in curtea interioara a pensiunii si ne-am jucat, am stat la povesti si cu ceilalti din pensiune ( mai era un baietel cu 2 zile mai mare decat Ayan si era micut si slabut, ca Ayan pe langa el arata ca un copil cu mult mai mare, m-am simtit de parca eram mama lui Guliver, nu a lui Guguluf ).D. a umblat pe niste coclauri si a facut niste poze super frumoase cu natura din jurul pensiunii.
Cam asa ne-am petrecut ziua de Paste, seara ne-au mai dat o tocanita din miel cu mamaliguta , am baut iar vin si ne-am bagat la somn ca ne luase valul 😀
Frumos povestesti, fata draga.
Mi-a placut vacutza.
Nu mi-a placut zapada.
M-am topit dupa Ayan facand nani.
Mi-a placut si padurea.
Am inghitit in sec la tocanita cu mamaliguta si vinul aferent.
Astept continuarea.
ApreciazăApreciază
@Dana: data viitoare venim pe langa Buzau sa le bem impreuna si sa mancam pe acolo ceva, ok?pupici
ApreciazăApreciază
Baaaahhhhh , io n-am fost in viata mea la Trei Brazi…nu-i coreeeeect! Vreau si ioooooo….. 😐 😐 😐 Ceeee?!
Si lasand smiorcaitul de-o parte , m-am distrat maxim :”Pitzi cu burtosi”?Asa le spune?! Hahahahaaaaaa…betoane! 😀 😀 😀
Ce treaba aveai matale cu copilutul ala sfrijalit ,bre? 😀 Bine ca piciul tau e sanatos si voinic , care-i problemu’?Si dulce ca mierea la somn…zici ca-i inger!
Din cate imi dau io seama aciulea…se pare ca ziua Pastelui a fost tare faina la voi , cu odihna si relaxare…super! 😀 Si din poze vaz ca o fost aglomerat…sau is chioara la maxim?! 😀
Va pup si te astept cu episodul urmator! 🙂
ApreciazăApreciază
Vroiam sa mai adaug: se vede treaba ca inca esti amorezata ca atunci cu giugiulitul pe patura , ca ai pus poza sotului tau de doua ori in postare…hehehehehe… 😀
ApreciazăApreciază
@Ana: nu-s amorezata inca asa de tare, dar sunt ambii bolnavi si am creierasii ciur.
ApreciazăApreciază
@Ana: pai cine te retine sa mergi aclo?Nu e cine stie ce jmecherie la Trei Brazi-ul ala, exista in partea aia la voi locuri cu mult mai frumoase…dar nu stiu daca pe acolo exista si pitzi cu burtosi 😀
ApreciazăApreciază
tocanitza cu mamaliguta! vrei sa ma ucizi?:D eu care de la 2200de km nici macar nu pot sa o miros damai sa sper ca o pot manca.si nu am nici reteta in caietul meu(scris de mama mea intr-o vacanta pe aici) pretios ptr tampiti de-al de mine care nu ao Si mai sunt si la munca. I’m getting crazy over here!:))
Pup
ApreciazăApreciază
@ Miha: 😀 nu asta mi-a fost intentia, jur.La postarea nr IV sa nu citesti atunci ca te ucid de tot. Btw unde esti plecata?[pupici si de la noi
ApreciazăApreciază
Ioiiii , sanatate multa flacailor tai , nu am stiut!Insanatosire grabnica!
Dap , sa sti ca sunt multe locuri superbe in partea asta de tara , nu am vazut nici 1% din cate sunt…e un loc frumos unde campia se imbina superb cu muntele….
Pitzi is peste tot , din pacate….Mi-a fost dat sa vad astfel de specimene pe toc cui si fusta pana la buzisoarele de dedesupt….si la Balea lac , dar si sus la statia TV de pe Semenic….si stateam crucita si ma intrebam cum functioneaza creierul lor…
Nu mai conteaza , bine ca v-ati simtit bine si inca o data sanatate multa! 🙂
ApreciazăApreciază
@Ana: bueyyyyyy m-ai zapacit cu „buzisoarele de dedesubt”.Frate, de ce naiba stai tocmai la Timisoara?Iti dai seama ce tandem faceam noi 2 cu gurile noastre sleampete?Auzi, am o curiozitate: Alex vorbeste mascari? ca mie mi-a zis candva o duduie ca primul cuvant al lui Ayan va fi ala sinonim cu salamul de dedesubt 😀 iar eu tot am sperat ca el ii va spune duduii respective o intreaga propozitie despre salamul respectiv. hahahahaha
ApreciazăApreciază
Scuze ptr fraza neterminata de mai sus:)Eram la munca si mai furam putina lectura de la tine intre 2 pacienti si scris rapoarte pe calculator. Sunt efectiv fascinata si „dependenta” de ceea ce scrii:).Ce sa fac?! Faza e ca acum trebuie sa o sun pe mama sa imi spuna cum se face tocanitza ca nu ma pricep neam.
Si da, am citit si partea IV si imi ploua in gura intr-un mare stil.
Suedia, Helsingborg
ApreciazăApreciază
@miha: in scris nu-s asa de haioasa ca atunci cand povestyesc.:-D oau ce modesta am fost! la naiba…Pfuuu esti departe rau, nu-ti pot trimite o invitatie la tocanita de miel 😀 hahahahha. te pup dna.doctor???? ( ca ai zis ceva de pacienti)
ApreciazăApreciază
Pai ie-te asa o fost soarta vietisoarei mele , sa ma duc in capatul cel’lalt de tara….dusa cu valul vietii…da-i bine , zau asa…
Io zloboda la gura sunt de cand ma stiu…asa o fost si mama mea…era o tipa directa si tare se mai fereau unii sa o supere ca isi auzeau neauzitele… 😀
Mah , io nu l-am auzit niciodata pe Alex vorbind urat , chiar daca l-am si pandit sa il aud…dar stiu eu ce spune cand nu-s eu?Mai degraba Luana e asa zloboda la gura ca mine , decat Alex…ca flacaul meu e cuminte , pe bune , zici ca Luana e baiatul si Alex fata…
Si nici nu-mi pot imagina ce ar fi iesit sa ne intalnim amandoua… 😀 Dracu stie…hahahahahaha…
ApreciazăApreciază