Premiul cu fericire

Am primit de la Ana-Maria un premiu si acest premiu vine la „pachet” cu a scrie despre 10 lucruri care ma fac fericita.

Well, in genere sunt o persoana extrem de vesela, capie de cap la maxim, ranjita la superlativ, eman si debordez de fericire.Dar exista lucruri care ma fac cu adevarat sa simt fericirea prin toti porii mei:
– cea mai mare fericire a vietii mele este Ayan.Chiar daca nu mi-a fost usor sa-l cresc singura-singurica pana acum ( doar cu D. fireste) , chiar daca am avut momente cand plangeam in hohote ca nu ma mai tineau nervii, el este si va fi totdeauna fericirea mea suprema.Vreau sa mai fac un copil, imi doresc din suflet asta, il voi iubi si pe acela enorm, dar cred ca asa cum il ador si modul in care Ayan ma face fericita zilnic nu voi mai fi ! Sunt fericita ca am un copil zdravan, normal, care mananca, e sanatos, merge, vorbeste, aude, vede.Restul…vin toate in viata daca copiii ne sunt sanatosi si normali.
-al doilea lucru pentru care sunt fericita zilnic este D.Faptul ca am un sot atat de bun, ma face zilnic sa ma gandesc ca asta-i fericirea adevarata, ca m-a iubit enorm Dzeu. cand mi l-a dat, este un barbat cum putini sunt in ziua de azi ( o spun fara pic de exagerare), am scris mult despre D. si relatia noastra minunata pe care o avem, despre faptul ca ne iubim enorm, dar mai ales este omul fara de care nu l-as fi avut pe Gugulfix.Este cel care a contribuit la fericirea mea suprema, la crearea micului meu frumos.
– nu stiu daca ar fi trebuit cu asta sa incep, nu cred ca ordinea mai conteaza, sunt maxim de fericita ca zilnic ne trezim sanatosi, ca suntem bine, pe picioarele noastre, ca nu avem nevoie de spitale, medicamente, ca nu traim drame ca ale altor oameni de varsta noastra, ca nu avem pierderi ale celor dragi si chiar daca sunt zile cand avem 1 ron in buzunar, suntem fericiti ca ne avem unii pe altii si suntem zdraveni.
– mereu cand ma intreaba cineva de fericire ii iau in calcul si pe ai mei parinti.Sunt oamenii pe care ii iubesc neconditionat, pe care am sa-i iubesc enorm pana ce voi inchide eu ochii pentru totdeauna, sunt niste oameni carora nu am sa pot niciodata sa le multumesc indeajuns pentru felul in care m-au crescut, pentru grija pe care acum nu mi-o mai poarta numai mie, ci si lui D, si mai ales lui Ayan.Sunt oamenii care niciodata nu mi-au refuzat nimic, mi-au facut totdeauna toate mofturile mele indiferent ca au avut sau n-au avut, sunt oamenii catre care intotdeauna ma intorc cu dragoste si respect.Chiar daca o imbecila odioasa si-a permis nu de multa vreme sa o critice pe mama mea ( fara ca macar s-o fi vazut vreodata ) pentru ca am postat eu aici pe blog, candva, ca mi-a tras o jumuleala zdravana cand mi-am rupt mana in copilarie ( ca si cum as fi fost singura jumulita din lume sau mama ar fi fost singura care m-ar fi altoit) si chiar daca m-a jumulit mama serios ( si nu o data ci de multe ori – asta ca sa vada cretina care o acuza) in copilarie , nu cred ca exista multe mame pe lume care sa fi facut eforturile si sa fi trecut prin greutatile pe care le-a trecut a mea mama ca sa ma creasca.N-am fost chiar un copil – model, am fost chiar unul dificil ( si adult sunt dificila) , am fost un copil extrem de bolnavicios in primul rand, un copil rebel si cu clontul mare.
Deci alta fericire este aceasta, ca am parintii sanatosi si in puteri inca, ca ne putem bucura unii de altii zilnic, ca putem fi impreuna cat mai mult.
Dupa astea 4 lucruri esentiale, sunt fericita ca am un acoperis deasupra capului, ca nu avem nu stiu ce datorii mari, ca avem un trai decent pentru zilele in care traim, ca-i putem oferi lui Ayan tot ce este mai bun, ca ne permitem vacante, ca avem servicii si ce pune pe masa, ca inca avem cativa prieteni ( putini tare la numar, dar oameni pe care te poti baza si pe care-i poti numi prieteni ), ca nu avem griji mari sau necazuri devastatoare.
Cam astea-s lucrurile care ma fac cu adevarat fericita ( nu stiu daca-s exact zece sau mai multe, mai putine) dar este important ca simtim fericirea, ca respiram aer de bucurie si inimile ne sunt incalzite de iubire si intelegere.Suntem fericiti ca traim si ca ne avem unul pe altul!
Premiul acesta va pleca la Svea, la Oana , la Oanamada, la Florin, la Silvia si la Crista, la Kris si Pupicu, la Frunzele mele dragi , la Mamituni. si la Divele de carton.

Mersul de-a busilea sau asta-i sarpe sau copchil?

De cateva zile ( destul de multe ) am strans premergatorul si l-am asezat undeva bine ca pe micul Destroyer nu-l mai punem acolo sa mearga.Motivul?Ne-am facut treaba cu acel premergator, dar s-a obisnuit cupchilul sa calce aiurea cu piciorul drept.Initial, cand il puneam des ( dar nu mult) in premergator ,cand mergea pe jos sprijinit de maini, ducea piciorul drept cam ca la 100m garduri.Am inteles ca poate l-o fi mostenit pe ta-su mare, mare atlet ( dar nu campion la garduri, ci la ciocan ) dar nici asa nu il puteam lasa ! Astfel incat am inceput sa ii corijam piciorul in timpul mersului, fiindca am facut eu o vizita la ortoped, l-am bagat si pe el la o consultatie, mi s-a spus atunci ca e doar o perioada aiurea asta, ca nu i s-a definitivat mersul si nu se poate inca nimeni pronunta daca are defect sau nu de mers.Buuun, mi s-a recomandat sa-i arunc toti pantofiorii lui de fita si sa-i iau ghetute ( ceea ce am si facut ) ortopedice, cu talonete si tari, sa-i tina glezna.N-am aruncat pantofii dar nici nu-l mai incalt decat cu ghete ca sa poata invata mersul corect.
Asadar…revenind la subiectul de azi, vazand Puchitel cel desteptel ca nu mai poate merge cu premergatorul, desi el sarise peste etapa mers de-a busilea, iaca acum se intoarce la neoliticul lui si se apuca de mers de-a busilea.Care mers…este de fapt o tarare ca un sarpe.In timp ce se taraste mai scoate si cate un sunet de mare greutate si efort, uneori mai tipa, caci in calea-i se ivesc diverse obstacole, alteori sta si se admira in oglinda, unde face diverse grimase, tot el razand in hohote.
Pozitia de mers de-a busilea o ia, ulterior se lasa pe burta si se taraste, cred ca-i curu’ greu si nu si-l poate sustine la inaltime.I-am aratat, i-am explicat ( imi vine sa si rad cu explicatul unui copil de 10 luni , dar am facut-o 😀 ) si tot degeaba.El se taraste si pace!Ideea este ca se taraste prin toata casa, m-am trezit cu el la bucatarie din dormitor , depune mult efort ca-l vad, dar nu vrea in alt mod sa se deplaseze.:-D
Asta este o alta etapă, o etapă cu ajutorul căreia Guguluf demolează si strică tot ce-i pica in mană, sparge, rupe, dezlipeşte, scuipă in prize si îsi bagă deştu’ , deci…este horror.Dacă ai luat ochii de la el o secundă, te-a făcut pe faţă !
Punem si ceva poze din zilele de „criza”, cu tararea, cu „oglinda-oglinjoara, cine-i mai frumos in tara?”, si-n sfarsit pregatit s-o taie afara , bucuria lui cea mai mare!