S-auzi si sa nu crezi sau sa auzi si sa te inspaimanti?

Nu este prima oara cand vreau sa scriu despre acest subiect, in trecut insa mai putin increzatoare am zis pas! si am asteptat.Astazi insa, astern aici gandurile acestea deoarece se pare ca desi nu cred in asemenea lucruri, ele se intampla cu adevarat.
De multe ori am scris despre faptul ca sunt o persoana credincioasa tare, ca o iubesc enorm pe Maica Domnului si ca de multe ori in viata mea, la vreme de ananghie am tinut post si rugaciuni timp de 9 saptamani ( unele speciale pe care mi le-a dat candva o maicuta de la manastirea Ghighiu ) , saptamani la sfarsitul carora inevitabil lucrurile au luat o turnura favorabila.Desi sunt credincioasa, nu merg foarte des la biserica ( mi-e scarba de popartaii cei fatarnici, dar asta este alta poveste si ar necesita un alt post ), nu tin toate posturile, sunt sloboda la gura, minte si trup.Insa nu fac rau nimanui, ajut pe oricine pot in viata mea, am dat de pomana si am hranit / imbracat pentru zece vieti de-ale mele de acum incolo, imi pomenesc mortii mereu, nu sunt rea la suflet si nici nu am vreun pacat major.Pe scurt…un om nu religios, dar tare credincios.
Aceasta credinta a mea ca Maica Domnului te poate ajuta in orice situatie, ca numai Ea si cu Bunutul pot sti ce ne rezerva viitorul, ce clipe vom trai de acum incolo, m-a facut mereu sa ma indoiesc ca aceia care spun ca vad in carti sau in cafea anumite chestii despre persoana careia ii ghicesc viitorul, sunt sarlatani care iau banii celor aflati in momente disperate din viata lor.Spuneam asta cu si mai mare convingere dupa ce si eu am fost dusa cand aveam vreo 20 ani , de o gasca de prietene, la o tiganca de prin Rahova care nu numai ca mi-a ghicit niste aberatii, dar mi-a mai luat si toata leafa mea de biata incepatoare in campul muncii.Bine ca rationam normal de atunci, caci tiganca -dupa ce-i dusesem nu stiu cate farfurii, pahare si alte vase- trecuse deja la cerut de pijamale, costum de barbat, pantofi,etc.Am injurat-o, nu am mai calcat neam pe la aia si am zis ca asta imi va fi experienta pe viata sa nu mai cred in porcarii de genul asta.
Ulterior am tot auzit de la muierile din jurul meu ca merg la diverse tanti d-astea batrane care ghicesc in cafele de numa’, care stiu exact ce si cum.
Pe la 26 ani am iesit dintr-o relatie de 6 ani, nefinalizata nicicum, am vrut sa fiu libera si „fara obligatii” o perioada,am spus atunci.Acea perioada insa, s-a transformat in luni, apoi un an, timp in care am cunoscut diversi masculi dar nu-mi placea si nu voiam in ruptul capului pe nimeni.M-a convins atunci o prietena de-a mea din liceu sa merg pana la o tanti d-asta ( ghicea cu o suma modica 20 ron, ceea ce mi s-a parut un vax ), care era femeie curata si romanca.M-am dus de amuzament, mi-am luat si hartie si pix in mod ostentativ, ca sa-mi notez ce nebuneli avea sa-mi zica atunci.Am si-n ziua de azi hartia scrisa la tanti aia, m-a dat pe spate femeia cu ce mi-a spus, mi l-a descris exact pe D., mi-a spus exact absolut tot despre el ( socul cel mai mare a fost ca ea mi-a spus ca barbatul cu care ma voi marita are in fata locului unde sta un brad.Well, cand am ajuns in fata blocului lui D., fireste dupa ani de la ziua cand mi-a ghicit tanti aia, am ramas muta de uimire, caci avea un brad imens in fata blocului.), mi-a spus exact si despre moartea bunica-mii, mi-a spus si despre locul unde voi lucra, in fine…cu timpul am bifat pe hartie absolut tot ceea ce mi-a spus.Nu am mai fost niciodata la ea pentru ca nu e bine sa mergi la ghicit,asa stiu eu, iar pe de alta parte acum mi-e si frica sa merg undeva sa-mi spuna cine stie ce grozavii.Asa ca de atunci nu m-am mai gandit la una ca asta.
Acum un an aproape, maica-mea a cunoscut la o prietena buna de-a ei un barbat, o cunostinta de-a doamnei respective, un barbat care da in carti de tarot si ghiceste in cafea de nu se poate.Maica-mea mi-a povestit atunci ce i-a spus, eu nu prea am dat importanta si am sters cu buretele.Prin vara, s-a intalnit iar cu acel domn, i-a ghicit iar maica-mii ( precizez ca respectivul habar nu avea ce hram poarta mama si despre mine si D. nici vorba), i-a spus atunci ca am inchis afacerea si am pierdut bani multi, ca Bimbi se va imbolnavi usor ( la fix o saptamana a racit atunci ), alte lucruri din viata maica-mii si cel mai important i-a spus ca D. va avansa la job.Am ras atunci si-i spuneam mamei ca asta bate campii caci D. tot aplica pe la diverse companii ca voia sa schimbe locul de munca.Cel mai important este faptul ca mamei ii ghicea pe 1 ron ( cica trebuie sa dai o suma minima de bani ca sa se adevereasca), respectivul domn nu traieste din asta, este intelectual dar stie de mic de la bunica lui si are inclinatii spre asa ceva.Nu face o afacere din asta si nu da in carti la toata lumea.Buuunnn!
In momentul cand l-a avansat pe D. si i-am spus maica-mii, reactia ei a fost:” eu ti-am spus ca X. mi-a ghicit atunci ca va avansa!” Am ramas paf! eu si uitasem de asta, dar uite ca se realizase.Intre timp s-au mai realizat si alte „prevestiri „, in plus i-a ghicit o groaza de chestii din trecut, pe care le stiu doar eu si mama.

Aseara a fost iar la prietena aia si s-a reintalnit cu nenea ala ( nu s-au vazut din vara) si dupa ce au baut cafelele el s-a oferit sa-i „citeasca” cana maica-mii.Asta habar n-avea ca stie sa „dea si-n cafea”, asa incat a acceptat sa vada ce-i spune si de data asta.Notez aici sa ramana peste vreme si sa vad ce anume se adevereste si ce nu, desi mi-e frica deja, caci faza cu avansatul lui D. si alte chestii s-au adeverit:
– nu este prima oara cand ii spune ( ei de fiecare data cand i-a ghicit, i-a spus asta, mi-a spus-o si mie tanti aia cu ani in urma) ca ramane vaduva destul de curand.Nici nu ma pot gandi la asta.
– noi ne facem in maxim 2 ani o casa pe pamant ( avem intr-adevar un pamant si vrem o casa mai mare, dar nu vad cum am putea-o construi in 2 ani)
– curand mai fac o fetita extrem de frumoasa ( de Ayan i-a spus ca e un copil ” frumusel si reusit” , dar ca fetita va fi „frumoasa ca o cadra” ) .Mama i-a spus ca da, mai vreau un copil, dar peste cativa ani.El i-a spus ca nu sunt cativa ani, ci ” in curand ” .
– Gugulufixul meu e nascut cu un talent artistic iesit din comun ( nu se vedea inca ce anume ca-i ghicea mamei mele si nu mie, deci era prea departe ca gena am inteles eu ca i-a explicat ), nu e un talent obisnuit cum au multi copii, are un talent extraordinar la ceva pe partea artistica si e musai sa i-l fructificam si sa ne ocupam serios de asta.
– D. se va asocia cu un alt barbat si vor deschide un business care ne va aduce extrem de multi bani ( intr-adevar si tanti aia mi-a spus atunci ca voi avea foarte multi bani in viata mea ).Asta astept cu interes , caci pana acum nu am dat pe afara de bani 😀
– i-a spus maica-mii ( fara sa stie ca eu stau acasa in CIC ) ca acum nu am un job, dar ma voi duce destul de curand la serviciu, sarcina cealalta o duc cand voi fi din nou la serviciu. ( nu am chef sa ma reintorc inca la job decat daca as gasi ceva nemaipomenit de bun, deci astept sa vad )
– avem o casa de vanzare care anul asta nu se va vinde sub nicio forma ( deci nu vad cum am construi casa pe pamant)
– curand vom pleca la un drum nu foarte lung, toata familia + ai mei si ne vom simti excelent ( de Paste plecam la munte)
– a sus ca D. are 2 femei apropiate ( sora si mama) si ca una din ele e grav bolnava fara sa stie si va muri si ea destul de curand.
– a spus ca pe mine Dzeu. ma iubeste foarte mult, ma scapa din multe probleme.I-a spus ca-n soarta mea nu era D. initial, ci un alt baiat cu litera ” A”, un baiat cu care am fost impreuna multi ani si care acum este bolnav si va muri curand.Eu as fi ramas vaduva de tanara, astfel incat Dzeu. mi l-a dat pe D. ca sa nu ma chinui singura si vaduva de tanara. ( la faza asta mi s-a zbarlit parul pe mine, intr-adevar acel tip cu care am stat 6 ani, se numeste cu litera „A”, are de vreo 3 ani ( stiu asta de la el, am aflat ) scleroza multipla in placi, iar faptul ca va muri curand, m-a dat peste cap complet.Are numai 30 ani.
Au mai fost si multe alte chestii care o privesc exclusiv pe mama, deci n-are rost sa le amintesc aici.
D-asta nu-mi place sa merg la ghicitori, d-asta nu mi-a placut sa stiu dinainte ce si cum, d-asta nu vreau sa aflu cum va fi.Daca ne-ar spune numai lucruri faine, ar fi ok, dar cand aud ca prevestesc si moartea celor dragi mi se face instant rau, cand aud de oameni la care am tinut candva ca vor muri tineri parca mi-e si frica.Desigur ca rationez si ma gandesc ca intotdeauna astia care ghicesc spun si lucruri care sunt eronate, dar facand un bilant intre ce a spus prin vara si cate s-au intamplat, ma ia o frica de moarte.
Sa cred sau sa nu cred in divinatie ?
Later edit: ulterior, citind pe net am gasit un articol extrem de amplu si de bine scris aici. Rezolva si dezleaga multe intrebari,deci acum mi-e si mai frica!