Repetabila povara

Atunci cand citeam poezia asta, nu simteam si nu intelegeam lucrurile, exact asa cum o fac acum, cand sunt si eu la randu-mi mama, parinte.Este superba si o dedic tuturor parintilor de ieri,azi si maine.

” Cine are parinti, pe pamānt nu īn gānd
Mai aude si-n somn ochii lumii plāngānd
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi īmbatrānind ne e dor de parinti.
Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atātia copii si de-atāt nenoroc
Niste cruci, īnca vii, respirānd tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.

Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Cāta munca īn plus, si ce chin, cāt nesomn!
Chiar acuma, cānd scriu, ca si cānd as urla,
Eu īi stiu si īi simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamāni
Fii batrāni ce suntem, cu parintii batrāni
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi īn casele lor…
Īntre ei si copii e-o prasila de cāini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pāini.

Cine are parinti, pe pamānt nu īn gānd,
Mai aude si-n somn ochii lumii plāngānd.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.
Ochii lumii plāngānd, lacrimi multe s-au plāns
Īnsa pentru potop, īnca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dānsii copii?
Pe pamāntul de cruci, numai om sa nu fii,

Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Īntr-un biet orasel, īntr-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, īnca nu e pierdut,
Cine are parinti are īnca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pāna-aci,
Unde-avem si noi īnsine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, cānd n-ai ce sa-i mai rogi,
Si īn genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocārjati, īntr-un ritm infernal,
Te īntreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara īi simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si cānd te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor īmputina cei ce n-au si ne cer.
Iar cānd vom īncepe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia īntr-un trist si departe tārziu,
Cānd vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curānd,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plāngānd,
Si de ce īnca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea īn care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduita de plāns. ” (Adrian Paunescu -Repetabila povara )

Anunțuri

4 comentarii la “Repetabila povara

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s