Mortu-i mereu vinovat!

In septembrie, intorcandu-ne de la o nunta, am fost martorii unui teribil accident petrecut pe undeva prin zona Sibiului.Nici atunci si nici acum nu-mi pot stapani emotiile si lacrimile uitandu-ma la ceea ce s-a intamplat in acea zi fatidica in care si-au pierdut viata doi oameni.Accidente rutiere am tot vazut de cand sunt soferita, cat am umblat in lumea asta mare si mai ales in Bulgaria si Grecia am vazut cele mai multe tragedii rutiere.Niciunul insa, nu m-a marcat atat de profund pentru ca toate le priveam fara a fi aproape de cei care isi pierdeau viata.Am fost super socata in acea duminica si mult timp dupa ( se poate vedea clar si pe fata mea cum aratam in declaratia data protv-ului: fusesem intr-o stare de panica amestecata cu groaza si cu neputinta de-a face ceva pentru a salva niste vieti ), trecerea timpului insa a estompat totul si in ciuda faptului ca uneori ma intrebam ce s-o fi intamplat cu soferul vinovat mi-am vazut de viata mea si de Guguluf.
In decembrie a venit D. acasa de la job si mi-a spus ca l-au sunat de la procuratura Sibiu sa mergem iar sa dam niste declaratii.Clar, raspunsul lui a fost negativ avand in vedere zapezile si distanta de parcurs pana la Sibiu.Ni s-a spus ca la un moment dat ne vor chema la o sectie de politie apropiata noua pentru noi declaratii.Asta a fost tot, ne-am reluat iar grijile si viata cotidiana si am uitat.
Azi de dimineata imi suna mobilul de nu se poate si buimaca din somn am raspuns intr-un suflet, ma gandeam ca s-a intamplat ceva.Un glas de barbat imi spune:
” – Buna ziua doamna, sunt X, soferul cu accidentul acela, am vb cu sotul dvs…” In clipa cand am auzit de accident si de sotul meu m-am asezat pe covor in sufragerie ca mi se taiasera genunchii, eram mult prea brusc trezita din somn ca sa inteleg care accident , ce a vorbit si cine cu sotul meu?!
M-am trezit brusc, ca un dus rece a fost, l-am luat la interogat pe om sa aflu ce si cum.Mi-a spus calm printr-o intreaga pledoarie ca este soferul vinovat de accidentul de la Sibiu.In prima faza, inconstient si necontrolat am avut un sentiment de repulsie fata de el, pe masura ce imi vorbea sentimentul acela a disparut luandu-i locul unul de mila- multa , multa mila.Ma ruga sa ne vedem undeva ca sa povestim.Ce am fi putut povesti?Insa curiozitatea mea de a afla ce s-a intamplat dupa moartea lui Cosmin ( asa se numea tanarul pompier, mort atunci ) m-a determinat sa accept intrevederea cu el. ( intre timp il sun pe D. si-l anunt, D. imi spune ca l-a sunat pe el primul si ca i-a retezat-o scurt ca nu are ce discuta cu el, e vinovat, a omorat 2 oameni si gata , nu avem ce povesti cu el ).Tot ce a urmat a fost un lung sir de chestiuni si ganduri ale lui, discutii purtate timp de o ora, care chiar m-au ingretosat.
1. primul soc l-am avut in momentul cand m-a sunat ca a ajuns si mi-a spus ca a venit cu masina.L-am intrebat contrariata daca mai are dreptul sa conduca si mi-a spus extrem de relaxat ca DA, politia romana ( siguranta si increderea noastra ) ii prelungeste lunar fituica care-i tine loc de carnet.Deci a luat 2 vieti nevinovate si conduce nestingherit pe drumurile noastre.
2.Daca in prima faza mi-a fost extrem de mila de el ( m-am gandit -si asa gandesc si acum – ca ceasul rau nu iarta pe nimeni, se poate intampla oricui ce i s-a intamplat lui si fereasca Dumnezeu pe toata lumea de asemenea tragedii ), daca in prima faza povestile pe care mi le-a spus despre modul cum a reactionat mama lui Cosmin m-au facut iar sa lacrimez, daca m-a induiosat temporar cu faptul ca merge la psiholog sa faca terapie, ca se trezeste noapte de noapte transpirat fleasca si nu mai poate adormi la loc timp de 3 ore, odata ce a inceput usor-usor sa ma convinga ca nu am vazut ceea ce am declarat si eu si D., ci trebuia sa vedem ceea ce i-ar fi placut lui sa declaram m-am enervat.Si cand cineva incearca sa ma faca sa mint luandu-ma prin invaluire si apeland la trucuri emotionale ( ca deh! asa-s muierile se inmoaie una-doua ) atunci chiar ca e o cauza pierduta cu mine.
Intai mi-a spus ca veneam din curba si d-asta nu intelege cum i-a spus D. ca l-a vazut de sus din panta mergand in fata noastra ( i-am explicat ca eu nascusem nu de multa vreme , ca eram si sunt cam cu capul in nori de cand sunt mama, ca nu-mi amintesc exact daca erau sau nu acolo curbe si ca nu am deloc orientare in spatiu,astfel incat e inutil sa ma convinga de ceva pe care nu-l stiusi nu-mi amintesc.In plus, i-am explicat ca D. este printre putinii oameni pe care-i cunosc, cu o extraordinara orientare si vedere in spatiu si ca daca D. i-a spus ca era panta apoi atunci era panta ), apoi mi-a zis ca biciclistul mergea pe acostament ca asa am vrut eu sa-l vad.Am intrebat cum vine asta si mi-a spus ca biciclistul respectiv i-a sarit lui in fata si eu nu am vazut.Corect raspuns, eu am declarat absolut numai ceea ce am vazut.Mi-a spus ca eram departe tare in spatele lui si ca rulam si noi si el cu 50km/h, moment in care am zambit si i-am spus ca mi-ar placea din suflet ca D. sa ruleze cu Suv-ul pe un drum intins si curat ca-n palma, fara sa fie copilul cu noi, numai cu 50 km /h.Aveam cel putin 90km / h si ne aflam chiar in spatele lui, la vreo 20m distanta, caci atunci cand am franat brusc, lui D. i s-a pornit la masina nu stiu ce dreq de optiune pe care o are numai cand franeaza foarte brusc din viteza.Deci…alta minciuna de care incerca sa ma convinga.
Mi-a mai „inoculat” ideea ca el a franat rau ( urmele ramase pe asflat au dovedit-o, zicea el , eu nu-mi amintesc nici de asta, dar i-am spus ca nu-mi amintesc ) si ca baietii aia au intrat in el.Atunci i-am explicat ca indiferent ce ar fi facut „baietii aia” el era intrat pe sensul lor de mers si punct.Era vinovat!
I-am spus sa ma lase sa-i spun eu asa cum am vazut eu si sotul meu lucrurile atunci si mai departe e treaba lui ce spune la proces sau nu, ce declara sau nu.I-am explicat ca am si eu un baiat ( care poate o fi vreun impatimit al motoarelor, masinilor,etc.) si ca nu pot minti in favoarea lui in declaratii, nu tin nici cu el si nici cu cei care au murit caci nu-i cunosteam personal, nu am nicio satisfactie daca el va fi condamnat sau nu, eu spun doar adevarul vazut prin ochii mei atunci.Nici macar in numele lui D. nu pot vorbi ca habar n-am cum si ce a vazut el cand conducea.
3. A incercat sa-mi explice si sa ma convinga de faptul ca si Smurd-ul este vinovat de moartea celui de-al doilea pasager al masinii ( eu sustin insa ca Smurd-ul are o singura mare vina: au ajuns extrem de greu la locul accidentului, dupa aproape 20-25 minute de la impact cand unul murise si celalalt horcaia spre sfarsite ), mi-a spus de n ori ca biciclistul este vinovat ( ala era ciclist de performanta si se poate sa fi facut vreo manevra aiurea, eu am in vedere si supozitia asta, dar…odata ce ciclistul nu a oprit atunci si nu l-a gasit nimeni niciodata de atunci, eu l-am vazut in momentul franarii masinii noastre, ruland absolut regulamentar pe acostament, nu as putea declara ceva ce nu am vazut ), mi-a spus cum au decurs lucrurile in familiile celor 2 morti.
Vazandu-mi pozitia ferma in a declara si-n continuare ceea ce declarasem si prima data la putine minute de la momentul producerii accidentului, s-a enervat.A inceput sa vorbeasca mult mai repede, mainile ii tremurau ingrozitor, imi spunea obsesiv :” eu nu vreau sa va conving sa declarati asta , dar…” Mie imi inghetasera picioarele si mainile, copilul era plictisit de moarte si voia sa plecam, eu am tot concluzionat poate-poate intelege ca vreau sa plec.
4.Nervos fiind a inceput sa-mi spuna aberatii care m-au enervat la culme pana -n final:
– ” ganditi-va ca eu oricum as putea scapa de condamnare daca imi duc masina la expertiza ( cine i-o mai face lui expertiza masinii accidentate dupa 4 luni de la impact?), dar raman oamenii aia fara banii de la asigurare, bani care am inteles ca-s in jur de 50.000 de euro de familie.”
-” mama baiatului mort era foarte inversunata si a zis ca i-am omorat baiatul intentionat si vrea sa fiu condamnat.Nu inteleg de ce si ce castiga!?” ( i-am explicat ca e o diferenta colosala intre a ingropa un sot si a ingropa un copil.Fireste ca mama lui Cosmin nu va mai fi om pentru multa vreme de acum incolo, fireste ca i se parea atunci ca soferul era un diavol din pricina caruia baiatul ei a murit, fireste ca totul parea negru si cineva trebuia sa plateasca pentru pierderea fiului ei.Si cine altcineva decat el?In ce alt mod decat prin condamnare?)
– ” pana la urma e vina mortului ca m-a vazut pe contrasens, m-a vazut pe sensul lui de mers si nici n-a franat putin, a intrat in mine in plin, putea sa intre in sant si evitam accidentul”
in clipa aia am vazut negru de furie in fata ochilor, m-a ingretosat total si-mi venea sa-i dau si vreo 2 palme: adica iei doua vieti nevinovate ( indiferent in ce imprejurari s-a produs accidentul ), lasi 2 copii liceeni fara tata si curmi o viata frageda la numai 25 de ani si-mi spui ca era vinovat mortul?Adica ce putea face un biet baiat, care iesise in dimineata aia de la munca dupa o noapte de interventii in care el, culmea! salvase vieti omenesti, rula corespunzator pe sensul lui de mers cu o viteza nu mai mare de 50 60 km/ h si s-a ttrezit brusc in fata lui intrata pe contrasens cu o duba?Ar fi trebuit sa fie prea Schumaher ca sa fi putut evita un asemnea accident!
Pe scurt i-am spus clar:” va simtiti sau nu vinovat?ati intrat pe sensul lor de mers?Da! ati omorat 2 oameni nevinovati?Da! Atunci nu mai avem ce sa mai povestim, am inteles problema cum sta, va urez succes si sanatate!”
I-am intors spatele si am plecat, nici nu am putut sa-l mai privesc in ochi, am inteles clar pentru a mia oara ca D. are un fler in plus la oameni si ca DA a venit respectivul ca sa ma/ ne convinga sa-mi schimb/am declaratia in favoarea lui.Nu avea nimic de aflat de la noi, nu aveam ce sa-i povestim, stia exact ce declarasem de la avocatul sau.Totul a fost un teatru ieftin, m-a luat cu sentimentalisme si mi-a umblat la emotional pentru impresie crezand ca ma va aduce in punctul in care voi fi de acord ca ceea ce am vazut si eu si D. nu este corect, ci este bine ce-mi spune el ca s-a intamplat.La un moment dat pomenea si ceav de niste bani dar m-am facut ca nu aud si nu inteleg.
Lumea este din ce in ce mai rea, mai marsava si mai obraznica.Fiecare intamplare de genul acesta ma aduce si mai aproape de ceea ce ma invata D. , ma face sa-mi mai pierd inca o picatura din putina compasiune care mi-a mai ramas pentru semenii mei, ma face sa evit sa mai acord sanse oamenilor din jurul meu.Am avut chiar si azi o discutie cu D., ii spuneam ca nu e bine sa fii asa de nesimtitor la cei din jurul tau si raspunsul a fost acelasi dintotdeauna:” eu sunt asa pentru ca ei m-au invatat sa fiu asa, eu sunt cum sunt cu ei fiindca am primit o groaza de „palme” de la viata si de la ei „.
Traim intr-o lume numai a interesului propriu, a banului si a necinstei, traim intr-o lume in care viata omeneasca nu mai are nicio valoare, in care termeni precum: cinste, bunatate, valoare, prietenie sincera au disparut total.Suntem inconjurati de hiene care-si vad numai interesul propriu si dupa ei…potopul.Sunt dezamagita, sunt deziluzionata si sunt iarasi trista pentru ceea ce s-a intamplat atunci.
Dumnezeu sa-i ierte si sa le luminzez calea acolo unde sunt, dreptatea va iesi la iveala indiferent de cat de mult o vor cumpara cei vinovati!

Stop! Ne-am innoit !

Desi nu am vrut in ruptul capului sa-i iau premergator ( el este inca un copil lenes, motric mult mai lenes decat alti copii de varsta lui , in sensul ca Ayan nu se ridica nici in picoare inca, nu vrea sa se ridice in fund din culcat decat cand are el chef sau vreun interes, nu merge de-a busilea, nu s-a intors in etape – cum am auzit si vazut la alti copii – de pe burta pe spate si de pe spate pe burta si intr-o zi le-a facut pe toate si chiar rasuciri duble de pe spate-burta-spate-burta ) ieri am comis-o.Efectiv ne zapacise cu atata urlet, efectiv am zis ca o sa capiem zilele astea cu atata mataiala, nimic nu-i place, nimic nu-i convine, tot ce facem e absolut pe dos pentru el si maraie si mataie, II IES DINTII ! Am inteles si il cred ca-l dor gingiile groanic, il tin in brate, il alint, il pupacesc dar…la un moment dat clachez.Si vreau si eu sa merg la wc macar 5 minute pe zi fara sa mai povestesc in gura mare ce fac la toaleta ( daca ma aud vecinii sigur ma cred mama perversa ), vreau si eu sa pot sa ma pieptan si sa ma spal pe dinti 10 minute , timp in care sa ma gandesc si eu putin la ale mele.Neah…Nu se poate !!! Cat sunt la wc strig, sa ma auda vorbind cu el, cat ma spal pe dinti si imi fac toaleta, maimuta sta in fund pe covorasul din hol si ma priveste.Cat gatesc sta in scaunul de masa si vorbeste cu mine si eu cu el, ii spun cate-n luna , cate-n stele.Am hotarat sa-i luam un premergator deoarece salele mele nu-mi mai permit sa-l tin atarnat de mine.Punct.Si aseara ne-a venit obectu’ cu pricina.Super tare! L-am montat repejor ( imi faceam 100 de rugaciuni in gand sa vrea sa stea in el, motiv pentru care nici nu i-am luat vreunul sofisticat,ci unul mai ieftior ) si cand a fost gata l-am asezat pe Guguluf in el.Aseara…super incantat.

Astazi?Plansete si urlete si tipete pana la Dumnezeu ca nu vrea in premergator.Minunea a tinut nici macar 3 zile. :-(( Perseverez insa si poate maine are o zi mai buna.Macar am sacrificat doar 70 ron si nu alte milioane aruncate pe geam.Dar totusi , sper ca maine vine o zi mai buna si va vrea sa stea si acolo sa se joace linistit.

Operatiunea "olita"

De cand am nascut, ma tot ghidez dupa o carte veche , carte dupa care m-a crescut si a mea mama si iaca-ma-s zdravana si normala, nu am nicio boala de niciun fel, am avut o rinita alergica ca doh! toti care traim in infectia asta de oras le avem, nu am suferit ever de dureri de burta, nu am nicio carie la varsta mea, nu am alte probleme de alt gen, Slava Domnului!
Cartea cu pricina a iscat multe controverse in randul unor „mame eroine” pe un forum de muieri, nu am inteles nici in ziua de azi de ce, pentru ca fiecare isi creste si educa copilul cum doreste.In viziunea mea, copilul nou-nascut nu s-a schimbat cu nimic fata de acum 30 sau 50 de ani, ne-am schimbat noi mentalitatile si ne-au invadat o groaza de temeri mai mult sau mai putin justificate, ne-au coplesit atatea „descoperiri” care unora le fac mai mult rau decat bine.In fine…sa nu divaghez.
Ideea este ca acest mare pediatru, care a scris respectiva carte, doctorul Razvan Priscu, a avut si are perfecta dreptate in tot ceea ce scrie acolo in carticica aceea ( fireste , adaptam totul in epoca in care traim, ca doar nu suntem idioti sa punem copilului la fund carpe cand avem binecuvantatii pampersi ), ma refer la faptul ca Bimbi al meu este exact la nivelul carticelei.Urmaresc lunar cartea respectiva si pe cea a sotilor Capraru ( am o prietena care l-a avut pediatru la al sau pusti chiar pe dnul.Capraru si ce-i povestesc eu, ea imi confirma ca-i spunea atunci sa aplice cu al ei copil ), ma uit sa vad daca Guguluf este „in ton” cu ce scrie acolo in cartile de specialitate.Singurul rabat de la cartea cu pricina, mereu a fost facut in privinta alimentatiei,pe care i-o dau dupa pediatra, dupa ureche, dupa cum cred eu de cuviinta.Buuuun.
Dr.Priscu a specificat incepand cu luna a 7-a, ca un sugar care sta bine in fund, nesprijinit, va incepe sa fie pus la olita.Am cumparat si noi cand avea Gugulufix vreo 6 luni si ceva o oala ( una simpla, nu cu muzici, nu cu desene nu stiu de care, nu scumpa si sofisticata ), una cu spatar ( un fel de .. ) care sa-l sustina bine.Initial l-am asezat o perioada lunguta de timp ( vreo luna ) zilnic pe olita, numai de forma, desigur, ca sa „faca cunostinta ” unul cu celalalt.Asa era episodul „olita” zilnic, il dezbracam si-l lasam acolo cate 10 minute timp in care se juca dar nu facea niciodata nimic.



Zi de zi am continuat perseverenta aceasta „imprietenire”, am noroc ca el de vreo 2 saptamani are o ora fixa, aproximativ, de facut oarece trebsoare mai mici sau mai mari ( dupa masa de la pranz cu legumele) astfel incat mi-a fost usor in ultima vreme sa-l asez fix dupa ce mananca pe olita.Acum sta singurel, nesprijinit si face si ceea ce este de facut la olita.In sfarsit am reusit !!Dupa masa de pranz, dam fuguta in baie, il asez pe olita si in 5 minute a terminat.cat sta pe olita insa, ligheanele mele si cadita lui, suportii pe care sta cadita sunt atacati la greu, vrea sa-i darame, sa-i scoata, ii impinge, ii trage, ii bate, se intinde sa apuce astfel incat de multe ori stau si-l tin fie de mana , fie de tot truchiul.va invata probabil cu timpul sa stea si calm pe olita 😀 ( macar eu sper ).Cand e gata, chiuie de bucurie cumva si atunci stiu ca e timpul sa ne vedem de ale noastre :-D, operatiunea „olita” ia sfarsit.