Dorinta de 2010

De cateva zile, ( asa a debutat noul an ) ma gandesc asiduu sa mai fac un copil.Mi se pare o nebunie si-n acelasi timp mi se pare ceva nemaipomenit.Nu cred si nu stiu daca as mai fi chiar acum in stare de-o noua sarcina, nu cred ca sunt pregatita psihic s-o mai iau de la capat cu analize, controale, injectii, bani gramada dati la medici, drumuri la Fundeni, insomnii si stari aiurea de la hormonii care-mi vor juca iar feste.Nu cred ca as mai putea chiar acum sa mai trec printr-o cezariana, nu cred ca as fi in stare sa o iau de la capat acum cu un alt sugar. (D. clar mi-a spus, ca el nu mai poate acum, sa mai faca fata inca unei sarcini 😀 )
Dar imi doresc si visez zilnic la asta, vreau si-o fetita cu aceleasi trasaturi ca ale lui Ayan, cu parul lui carliontat si ochii de culoarea ploii.Vreau sa am o pereche, vreau sa cred ca lucrurile isi vor reveni si copiii vor creste si daca e criza economica si daca nu-i imbrac numai de la brand-uri si daca nu merg numai la scoli private si nush ce locuri sofisticate de joaca sa-si serbeze zilele onomastice.Vreau sa am casa plina cand vor creste mai mari, vreau sa mai fiu copil alaturi de ei, vreau o fetita din tot sufletul meu.
Nu am inca curaj, dar asta este dorinta mea cea mai mare.Vreau o surioara mica si finuta pentru Fat-Frumos al meu 😀

Un cadou intarziat, de Craciun

Nu am prea mult timp ultimamente sa scriu ( desi am o groaza de idei de asternut pe taste ) sunt tare concentrata pe master ( a inceput sesiunea finala si lucrez si la dizertatie ) si fireste ca si Ayan imi rapeste o buna parte din timp.
Anul trecut, de Craciun ( deja suntem in 2010, deci este vorba de anul trecut ) nu i-am facut niciun cadou copilului meu, caci am considerat la momentul respectiv ca nu are rost sa luam ceva, dat fiind faptul ca este mult prea mic pentru a putea constientiza.De regula nu fac cadouri doar de dragul de-a face, de regula cadourile pe care le fac nu-s unele d-astea in trend ( gen parfum super scump, ultima moda de camasa, ultimul trend la jeans, etc. ) si mai ales, daca fac cadouri, le fac cu scopul de a-i ramane cumva in amintire celui /celei caruia /eia i le daruiesc.Astfel incat, nu i-am luat lui Ayan nici haine ( si nici mai tarziu la aniversari sau de Craciun nu-i voi lua cadou haine) , nici jucarii ( lui oricum acum i-as putea cumpara si un diamant de jucarie , caci tot sticla de plastic la jumate si punga in care-i bag sandwitch-ul lui taica-su sunt preferatele lui ), nici nush ce jumpere sau sofisticate de playground-uri.Nu i-am luat nimic.Si stand asa in pat in noaptea dintre ani m-am gandit cu constiinta incarcata ca am facut anul trecut o groaza de cadouri altor copii si tocmai lui fi-miu nu i-am luat nimic.Si mi se parea injust, ii spuneam lui D. ca mi-as dori sa gasesc ceva, un anume ceva pe care sa-l putem pastra si sa-i poata face o mare placere peste ani ( chestiile astea care marcheaza copilaria ii vor face placere la maturitate, cand va sti sa le aprecieze cu adevarat, nu la 5 sau 10 ani cand va avea tot avioane in cap ).
Si iata ca pe 1 ianuarie, rascolind netul ca un sobolan, am gasit cadoul mult visat.I-am facut o minunatie de carte, o carte cu o poveste de iarna, poveste a carui personaj principal este chiar Ayan.O carte cu o poveste emotionanta in care Ayan este eroul pozitiv, ” the good one” , o carte in care aparem si noi ca si parinti, apar si bunicii si apar si nasii.Cu adevarat un cadou minunat de care sunt fericita si multumita, un cadou care ii va face peste ani cu siguranta o mare, mare placere !