Nostalgii de gradinita

Pornind de la dilema Anei , mi-am rascolit in suflet o groaza de amintiri si nostalgii din vremea cand eram eu la catedra.De foarte multe ori spun ca si azi, daca predam inca, nu faceam sigur copil ( imi erau nervii in pioneze), dar de si mai multe ori, mi-e foarte tare dor de a sta iar cu cei mici.A fi educatoare este o meserie extrem de frumoasa, cu extrem de multe satisfactii, ingrozitor de grea insa si enorma responsabilitate.Azi, cand la randu-mi sunt mama ( chiar am o prietena buna cu care am lucrat si este si ea mamica la randu-i , mamica Evei, cu care vorbeam zilele trecute despre asta ) vad cu alti ochi problema si am ajuns la concluzia ca in invatamantul prescolar ar trebui angajate persoane care au deja copii.Atunci cand nu ai copiii tai, desi ai experienta cu cei mici, nu simti la fel.Relatia cu un copil este extrem de complexa daca simti ceva pentru el.
Revenind la primii mei ani de invatamant, imi amintesc cu atata nostalgie de primul meu an, de tot ce-a fost atunci, de grupa aceea de copii…cred ca pana mor nu o sa-i uit niciodata! Imi amintesc si acum ca nu voiam sa lucrez la 19 ani, dar m-a impins mama de la spate si m-au trimis la treaba ai mei ( Doamne cat am mai plans cand ma gandeam ca va trebui sa am grija de niste piticuti pisaciosi si muciosi! ), imi amintesc acum razand cum in prima mea zi de catedra mi-a fugit un copilas de numai 3 ani, de sub nas si am crezut ca o sa innebunesc definitiv ( bietul , plecase in goana afara dupa mami a lui, fusese si la cresa si stia mersul treburilor in colectivitate,cand i-am dus la baie a zbughit-o ).Am tremurat cumplit, m-au ajutat atunci doamnele ingrijitoare si educatoarele cu experienta, mi s-a parut un capat de lume ce mi se intamplase si speram in sufletul meu ca mama va fi induiosata si nu ma va mai trimite la servici a doua zi.Da de unde?Mi-a spus ca este extraordinar ce mi s-a intamplat, ca de acum voi fi mai responsabila si voi intelege ca am in grija copiii unor oameni si nu papusi.Mi-a spus ca nu am voie sa bruschez copiii, ca trebuie sa am grija de ei ca de ochii din cap, ca lipsa unui copil inseamna puscaria mea si asta trebuie sa-mi fie lectie de viata.
M-am urnit si a doua zi, si a treia zi, in clasa cei mici plangeau ca la balamuc, era primul lor contact cu colectivitatea, prima despartire de mame, la cei mai multi dintre ei, si se plangea ca la nebuni: ei in clasa si eu pe la baie plus acasa ma umflam de plans ca nu mai vreau la servici, ce-mi trebuia mie servici cand aveam de toate si banii erau modici ca si suma?
In plus, ceea ce m-a torturat psihic, cat am stat si am lucrat la gradinita aia de stat, 90% din copiii grupei erau la gradinita saptamanala.Ii aduceau lunea si ii mai luau abia vineri, dupa-masa , parintii la casele lor.Mi se parea infiorator ca un bot de om sa stea fara ai lui o saptamana intreaga.Azi ma gandesc cum or fi suportat mamicile alea dorul de puiutii lor, sa nu-ti vezi tu copilul decat 2 zile pe saptamana si-n rest sa-l stii ca doarme printre straini ??!
Cam asa aratam si eu si ei in prima mea luna de catedra ( saracii de ei, stateau lipiti de mine ca puii de closca 😀 ):

Prima luna a fost horror pentru toti, nu stiam ce trebuie sa le fac, mi-era si mila rau de ei, cand ii apuca plansul pe toti imi venea s-o iau la fuga ( in colectivitate daca plange unul mai tare, incep toti ), nu stiau sa manance, nu stiau sa se stearga la fund, erau nevoiti sa se schimbe de lucrusoare singurei, isi stiau pungutele cu lucruri si hainutele fiecare, mancau in gradinita o mancare pe care nici cainii de rasa mai rasfatati nu cred ca ar manca-o ( plateau aceeasi suma ca si cei de la gradinitile de zi, dar ei aveau inca o masa in plus+ dormitul in acelasi cost ).Mi se rupea sufletul de mila lor.A fost generatia care m-a marcat exttrem de profund, a fost generatia de sacrificiu cum se spune, pentru un dascal, pe ei mi-am dat toate gradele, cu ei am capatat experienta, de la ei am invatat sa rad si sa plang in hohote la serbari, datorita lor am avut prima emotie de viitoare mama, de la ei am invatat ca fericirea e super simpla si viata la fel daca o vezi cu ochi de copil.
In ultimul an, nu-mi venea sa cred ca ne despartim, ca nu o sa-i mai vad, crescusera si imi veneau toti pana la brau, imi faceam cu ei o groaza de treburi, purtam discutii, seara cand ii culcam in pat ne pupam cu totii si imi faceau cu mana intrebandu-ma:” da maine vii, dra.A, da?” Saracii de ei, imi vine sa plang gandindu-ma cum ramaneau acolo singurei , fara o mana calda care sa-i mangaie in pat la culcare, fara o mama care sa-i pupe si sa-i alinte asa cum ii fac eu Gugulufului seara de seara la culcare.Vedeau si-n culcare si-n sculare niste mutre de ingrijitoare acre, satule de atatea greutati ca sa le mai poata da si lor un strop de caldura.Se sculau zilnic la 6:30 ca la armata, se spalau singurei pe fata, pe dinti, mergeau la toalete, isi faceau patuturile, se imbracau singurei, se aranjau, la ora 8 cand mergeam eu la servici erau pregatiti si se jucau asteptandu-ma.Cum ma vedeau alergau toti, ma luau in brate, se bucurau de parca venea cine stie cine in viata lor.
La masa mancau fara niciun moft, aveau farfurii si cani de metal ( ca la spital ), aveau wc-uri la comun, se spalau cu sapun solid si se stergeau o saptamana pe un prosopel care statea agatat in cui alaturi de celelalte.Nu erau nici fitosi, nici nu se imbolnaveau de nu stiu ce, nu aveau iritatii, nu aveau eczeme, nici nu lipseau veci de la gradinita, in permanenta in grupa aveam 26-27 copii.

Toti erau copii extrem de chinuiti, din familii nevoiase tare, cu parinti divortati, mamele lucrau la Apaca, stateau cu chirii si abia aveau ce pune pe masa.Erau imbracati tare prost, cu hainute ieftine si anoste, li se indesa desaga de dulciuri Ulker ( biscuiti si napolitane), in schimbul dragostei de mama ce o primeau doar in weekend.Mamele imi spuneau saru’mana si mi-ar fi dat orice, in schimbul faptului ca aveam grija de copiii lor.Puteam sa le fac orice acelor copii, nimeni nu se interesa de ei, nimeni nu-i intreba de nimic, nimeni nu se supara.La fiecare ocazie imi aduceau ce puteau: materiale din fabrica, dresuri, cafea, tigari, sapunuri si deodorante, etc.
Invariabil toti plateau pentru copiii lor optionale( engleza, pictura,gimnastica) , erau extrem de buni platnici si cumparau orice rechizita le-as fi cerut.Le aduceau sapunuri, hartie igienica, servetele si pasta de dinti saptamanal desi erau cu banii la limita.
Imi amintesc de Madalina, a 3-a fetita de pe randul de sus, din dreapta, o dulceata mica si ca o veverita ( ii spuneam ca-i veverita mea 😀 ) ca avea 7 ani si nu stia ce este cascavalul !Nu mancase in viata ei pana la acea varsta cascaval.
Apoi, situatia lui Raducu ( al 5-lea copil pe randul de sus), un copil super destept si talentat la pictura, era infioratoare.Avea doar mama, tatal nu-l recunoscuse dar venea si-o mai batea pe mama din cand in cand, erau fugiti mama si copil dintr-un sat din Moldova ca sa le piarda urma tatal lui, maica-sa traia in gazda la o batrana prin Ferentari unde platea o suma infima din salariul ei si mai infim, aveau o camaruta de 2/2 si baba ii pusese conditie sa nu-l vada pe Raducu pe acolo, cu galagia lui, ca o da afara.Manca doar o data pe saptamana carne ( de cele mai multe ori carnea era de fapt parizer ), in weeekend ii dadea lui Raducu ce era mai bun, plangea zilnic la usa clasei ca sa n-o vada copilul si ma intreba despre el daca cred ca o sa se aleaga ceva in viitorul lui de el.Am plecat nu o data de acolo cu lacrimile in barba, gandindu-ma cat de nedreapta este viata uneori, cat de mult au unii si cat de putin de tot au altii, cat de mult isi bat joc de mancare , de haine si de jucarii unii copii, iar altii se jucau cu o remorca rupta zile in sir.
Anii au trecut in goana, eu am terminat facultatea, ne-am despartit dupa 4 ani si azi acei copii au 17-18 ani.Nu l-am mai revazut pe niciunul niciodata, nici nu cred ca i-as mai cunoaste, de multe ori m-am gandit ce s-a laes de fiecare dintre ei, ce s-a intamplat cu parintii lor, cat de des mananca madalina acum cascaval sau unde doarme Radu cu mamica lui?
Au mai urmat si alte serii de copii, am plecat de acolo dupa un an si am mers in sistemul privat sa lucrez, niciodata nu am mai iubit o intreaga grupa de copii, asa cum i-am iubit pe cei de atunci.Am avut copii care m-au cucerit, am avut copii pe care ii dragaleam si-i placeam maxim, am avut parinti de copii super misto cu care ne-am si imprietenit, asa cum ma gandesc insa, la prima mea serie de copii, nu am mai facut-o cu nimeni niciodata.Imi sunt inca dragi si acum acei copii, am o nostalgie aparte cu si despre ei!